Dan-Obogeanu Gheorghe: Flori de măr pe Trup de Cruce (stihuri)

Rugăciune de început

 

Doamne, dă-mi mie Lumină,
Între zorii ce apar,
Sau în roua din grădină
Să-mi spăl chipul iar si iar.

Să fiu vesel dimineața
Când la lucru am plecat,
Și să-mi ia din cale ceața
Și tot gândul necurat!

Doamne, dă-mi o zi cu ploaie
La amiaza când trudesc,
Inima să mi se-nmoaie,
Sufletul să-mi răcoresc…

Să fiu bine și mai vrednic
Iar la munca să am spor,
Să nu fiu acel netrebnic
Care-și vrea un trai usor!

Iar spre seară dă-mi odihnă,
Și la masă când m-așez,
Cina să-mi fie cu tihnă
Și la Tine să veghez

Lângă candela aprinsă
Să Te caut iar și iar,
Ruga mea tot mai aprinsă
Să nu ardă în zadar!
Amin!

 

 

Rugăciunea primei stele

 

Ma iartă, Doamne, fără nori
Să strălucesc, pe Cer, în seară,
Și când mă prinde somnu-n zori
S-apuc să-ți cer iertare iară!

Sunt prima dintre mii de stele
Ce m-am rugat în seara asta,
Să fie dulci vorbele mele,
Și nu-mi închide, Tu, fereastra….

Să intre pân ‘ la tine-n Casă
Lumina ce mi-ai pus-o Vie ,
Să-ţi strălucesc pe a ta Masă
Prescure și Viţa-de-Vie

Din care Tainele Iubirii
Se-mpart, în Cruci, peste morminte,
Și-n toată vremea Devenirii
Să nemurim printre Cuvinte….

Sunt prima Stea. din prima seară,
Primește-mi Jertfa-n Rug de ceară!

Amin!

 

 

Vino!

 

Vino lângă inima mea
Și te așază pe umărul moale
Ca o pasăre pe cuib…
Te voi feri de ploile
Ochilor nemângâiați de sărutul soarelui
Și te voi ascunde
De norii șoaptelor grele…
Vino!

Așază-te pe umărul drept,
În locul îngerului păzitor,
Ca o stea pe vârful muntelui….
Mă vei feri de singutatatea
Zilelor fără început de povești
Și mă vei privi
Cu ochii din Cer…
Vino!

Te chem cu dorul tău
Și îmi răspunzi cu iubirea ta
În legătura dintre două fire de Lumină…
Privire de stea
Pe vârful de munte cu zăpezi
Albite de nopțile târzii
În care inima mea bate
Cu milioane de pulsari
În Cerul, de albastru mozaic,
Rupt din pereții moscheilor albastre
Sau din oceanul bătut de Steaua polară…
Ești luntrea mea
Care îmi duce gândurile
Prea departe de uitare
Și prea aproape de inimă
…………………………………………..
Risipește-mi uitările
Cu uitarea ta…
Dar vino
Pe umărul stâng
Și ascultă muzica
Unei inimi
Care bate în pământul
În care îmi îngrop
Ultima tristețe de mâine!

 

 

Flori de măr pe Trup de Cruce

 

Flori de măr pe Trup de Cruce
Peste umeri arşi de soare.
Roze peste frunte duce,
Pică Sânge şi sudoare.

Coroniţă-n spini croită
Pentru necinstita ură,
Viaţa-n chinuri e trăită
Pentu Cel ce-n veci ne fură.

Toata patima din fire
Şi durerile din noapte,
Dăruind numai Iubire
Cu Vin dulce, Pite coapte…

Unde lucrul pus pe grabă
Nu-şi găseşte rod în veci,
Unde tu nu-ţi cauţi treabă
Cum vrei lucrul să-ţi începi?!

Cum poţi crede că din vorbe
Spui că eşti Fiu de Pământ?!
Eşti doar blidul plin de ciorbe…
Nu eşti Vinul din Cuvânt!

Nu poti cere zori cu Soare,
Nici măcar un Răsărit,
Esti adâncul dintr-o mare
Sau un câine nedormit.

Toate-s puse pentru tine
Intre ani şi ani de viaţă
Şi-l alegi pe cel ce-ţi vine
Doar trăgând un cap de aţă

Care se deşiră-n clipă
Ca un vis ce l-ai dormit,
Pierzi doar zile de risipă
Pe un timp ce-i doar un mit.

O poveste fără Taină,
Tristă slova-n părţi de Cruci,
Grea îţi e durerea haină…
Si mai greu când tu te duci.

Lasi pământului o pâine
Dintr-un trup ce-ngraşă huma,
Însă nu laşi pentru Mâine
Nici macăr să-ţi plângă muma…

Toată Facerea ta bună
Şi tot sânul plin cu fiere,
Ai fost, pentru lume, ciumă
Cand puteai ca să fii miere!
………………………….

Flori de măr pe Trup de Cruce,
Bate vânt pe la răscruce!

 

 

Alături de o Stea

 

Flori cu rouă printre amintiri,
Sub un Cer cu zâmbet în priviri,
Cerne pomul cu petale-n zori
Mii de fluturi cu mii de culori.

Continue reading „Dan-Obogeanu Gheorghe: Flori de măr pe Trup de Cruce (stihuri)”

Cezarina ADAMESCU: O simfonie de cuvinte

Prefață la  volumul ,,Glasul amintirilor de-o vară” de Dan Obogeanu Gheorghe . Versuri, Editura Stef, Iași, 2019

Toamnă, vară, iarnă, primăvară, glasul poetului redă, notă cu notă, simfonia fiecărui anotimp, împodobită cu bijuteriile metaforice specifice genului liric. Adept al poeziei clasice, Dan Obogeanu Gheorghe demonstrează, cu fiecare nou volum, apetența pentru Frumos, căruia îi schimbă îmbrăcămintea conform simțămintelor proprii. Și când aceste simțăminte dau în clocot, răsar versurile, supuse unor rigori prozodice și stiliste, care le conferă valoare și intensitate. Adâncit în muzica suavă rezultată din sunetele naturii dar și ale inimii care aleargă fără ostoi, poetul devine supus cuvintelor, nu le mai scapă din ochi, urmându-le, pe drumurile de taină pe unde colindă fecioarele iubirii desculțe.

Toate acestea îi dobândesc poetului bucuria esenței de a iubi și a-și declara în vers toată dragostea. Luându-ne martori discreți, ne permite să aruncăm un ochi peste mirajul trăirilor sale poetice. Pentru aceasta, un întreg arsenal de mijloace artistice îi stau la dispoziție: epitete, comparații, metafore, personificări.

Sintagme remarcabile: ”roșu sânge de lumină”;”seara cu suspin de flori”;”în Cerul, de albastru mozaic”;”cer cu nori fierbinți”; ”viu de noapte”, ș.a.

Personificări:”un ochi de nor”; ”iubirea mea cu ochi ca luna”;”Eu sunt pământ cu ochi de lună!”

Comparații:”Ca o pasăre pe cuib”;”Ca o stea pe vârful muntelui…”;”ca porumbița serii”, etc.

Idealurile sale sunt înalte, aproape de neatins, dar în poezie, totul e posibil:”Îmi iese luna în cărare, / În seara cu suspin de flori, / Şi mă grăbesc s-ajung în zori / Spre Infinit cu mări şi Soare”(Netulburare).

Și ca un veritabil visător romantic, poetul își închipuie corăbii conduse de vechi mateloți, vânturând mările și oceanele: ”Un cântec viu din depărtare, / Adus de vechi corăbieri, / Pirați cu solde şi boieri / Şi mii de păsări călătoare // Cutreieră prin visul nopții, / Şi mă trezesc c-o floare-n glastră, / Privesc doar luna prin fereastră… / Pe Calea mea se joacă sorții!” (Netulburare).

Poetul alcătuiește din cuvinte, mici fragmente de viață, povești romantice, duioase, din care nu lipsesc chemările de iubire, cu verbe de mișcare: Vino! ”Ești luntrea mea / Care îmi duce gândurile / Prea departe de uitare / Și prea aproape de inimă”. Și nu o dată, autorul încropește un ”Dans sentimental” aproape grăitor, la care sunt invitați Pământul, Luna și stelele: ”Între Pământ şi Lună / Dansăm desculți în noaptea albă, / Cerul peste frunte-ţi stă cunună / Și stelele îţi prind în salbă // Ochii se-mpreună pe geana moale, / Buzele citesc în paşi amorul, / Trupurile se unduiesc domoale / Şi inimile îşi ascultă dorul…. // Şi ce muzică …ce melodie! / Talpa goală calcă prin frunze / Roua din seara cea târzie… / Iubirii să nu îi cauți scuze… // Ce dans minunat…ce seară! / Sărutul dintre Cer și Pământ, / Clipa de vis din astă primăvară / Se face îmbrățișare de Cuvânt!”

Îndrăgostit de natură, de soare și de toate elementele și fenomenele care o alcătuiesc, poetul vrea să le dedice tuturor versurile sale, izvorâte din inimă:”Dacă n-ar fi primăvară / Aş mai scrie vreun cuvânt, / N-ar fi inima amară / Ca şi fierea din pământ?! // Cum să nu iubeşti albastrul / Cerului din seri cu lună, / Sau chiar vântul cel sihastru / Când prin bradul verde sună?! // Primăveri cu albe zâne, / Cu manta din ghiocei, / Peste vreme n-ar apune / Soarele în flori de tei. // Iar salcâmul cel din vale, / Îmbrăcat în straie vii, / Păsările-l văd în cale / Ca să-şi pună colivii…// Vraja verdelui din munte / Printre fagii cei tăcuţi / Se întinde ca o punte / Lângă râul cu peşti muţi // În covor cu iţe albe, / Cu fir viu de tămâioară, / Prinse stau narcise-n salbă / Ca un nor pe inimioară…// Dacă n-ar fi primăvară / Cu biserica-n răscruce / Paştele s-ar face seară / Peste o Lumină-n Cruce” (Ţarina cu vers şi flori).

Și tot din iubire izvorăște și dimensiunea spirituală:

”Azimă şi Vin pe masă / La Altare şi pe Cruce, / Primăvara e ACASĂ / În poiana din răscruce….” (Ţarina cu vers şi flori).

În raport cu iubirea lui, poetul mărturisește despre sine: ”Rândunică într-un zbor înalt, / Sunt copacul ce te-a alintat,/ Cuib îţi faci pe braţ de rămurea / Şi culcuşul în inima mea” (Alături de o Stea).

Relația cu Timpul devine și ea specială din momentul când autorul se decide să-l convingă să treacă de partea sa:”Din timpul care îmi rămâne / Voi împleti cunună de luceferi / Ca veacurile ce-au trecut s-aline / Oglinda Infinitului cu nuferi // Şi din secundele brodate, /Din roua din petalele cu ochi, / Doar vântul peste luciu bate / Ca un descântec rece de deochi. // La ţărmul dintre vechile poveşti / Făcute doar istorii între file / Am sa te chem, pe Tine, să trăieşti, / C-ai fost aceeaşi zâna-ntre copile. // Şi Timp îţi dau cât să trăieşti pe lume, / Uitate amintiri în sticla de clepsidră, / Te voi chema pe tine, fără Nume…/ Eşti printre nuferi o sirenă sau o vidră…// Din timpul care îmi va trece / Voi împleti cunună de nuntire, / În veacurile-n care vei petrece / Să laşi pe Cer o Stea ca amintire!”(Un altfel de timp…)

În viziunea lui Dan Obogeanu Gheorghe sufletul e verde, amintirile sunt albastre, albastre inimioarele , țărmul este albastru, există și timp albastru, soarele e alb, rupt din ispită, gândurile sunt albastre, sufletul e rupt în două, luntrea e în țărmuri adormită, secundele sunt rupte dintr-o lună, numai dorul e alb, cu chipul mut: ”Luminând albastre gânduri / În doiniri cu flori de vers, / Se aştern în rânduri, rânduri, / Cărărui spre Univers….”(Cât ești de frumoasă!)

Cuvinte rare: piastru; mirindă; undrele; etc.

Rime facile: dor-ușor; zăvorul-dorul; ș.a.

Că sunt vise de noapte, că sunt vise diurne, cu ochii deschiși, autorul se simte fascinat de ele și intră în jocul lor, cu savoare. Visele au culoare, aromă și pot fi transformate în realitate, unele au umor, poezie și muzică, dorințe, iubiri veline. Destul să crezi în ele. De multe ori, iubirea este livrescă, legată de lecturi și de închipuiri, aduse în realitate:”Te voi citi adesea printre gânduri / Cu dorul meu făcut privighetori, / În umbra codrului și ramu-n rânduri/ Și-n poenița verde cu viori. // Și cântec de albastre inimioare / Legate-n lațul de tăceri furate / Răsună-n veacul care te mai doare / Ca un chimval cu notele mirate. // Te voi citi adesea printre stele / Cu dorul meu făcut un colț de lună, / În umbra cerului cu vechi castele / Aștept privirea ta de zână bună. // Te odihnești la margine de mare/ Pe valul timpului pierdut în infinit, / Corăbier cu pânzele de soare / Mă regăsește-n zori sau asfințit…// Venit din nori cu versul în condeie / Rescrise-n ploile cu picuri reci / Grădină-mi ești, Mireasă și Femeie…/ Iar eu rămân doar Vântul din poteci! // (…)// Te voi citi în albe foi veline / Cu ploi de vers în nopțile senine!”(Lectură).

Poetul strălucește prin imaginile de pastel pe care le strecoară în poezie. Iar sentimentalismul lui este molipsitor:”Cerul meu cu galbeni nori / Adunat-a toamna-n poală. / Pân’ la revărsat de zori / Versuri picură pe coală.// Dintr-o călimară rece, / Dintr-o noapte făurită, / Stropul ploii care-mi trece / Prin inima cea trezită. // Și tot plouă, plouă, plouă / Cu mărgele de cristal / Peste-un vis cu lună nouă / Într-un ceas sentimental….// Câmpul meu cu galbeni vișini / Adunat-a toamna-n zare / Și îmi picură prin streșini / Brumă albă dintr-o floare. // Dintr-o călimară caldă, / Dintr-un suflet meșterită, / Un ocean de vers îmi scaldă / Ceasul verii de ursită. // Și tot plouă, plouă, plouă / Cu ani mulți din calendar / Socotind la viață nouă / Timpul scurs tot în zadar…// (….) // Și tot ploaia îmi inundă / Toamna mea de o secundă!” (Ploaia).

Uneori, iese la iveală un filon folcloric, concretizat în expresii de genul: ”Frunză verde de gutui”; ”Frunză verde sălcioară”; ”Foaie verde de manea”. Ca și apelativele: mândro, mândruțe, ciobani, bade. Până și începuturile sunt în același stil folcloric: ”Foaie verde de mărar”, etc.

Dar și în cadență, ritm, repetiție, asonanțe, refren, eufonie, elemente specifice acestui gen de poezie:”Dă-mi o inimă de rouă / Ca s-o fac o pâine nouă, / Și mai dă-mi un gând curat / Să-l fac dorul minunat… // Frunză verde de gutui / Umbră albă-n cărărui, / Casă pentru amintiri / Și loc bun pentru iubiri! // Dă-mi o minte cu noroc / Să-mi pun gândul iar la loc, / Suflet nobil într-un os / Vinul roșu și spumos… // Frunză verde-n vârf de nuc / Vârf de Cer și cuib de cuc, / Umbră-n zori și pe-nserat / Pentru dorul ne-mpăcat! // Dă-mi un ochi de răsărit / Celălalt de asfințit, / Continue reading „Cezarina ADAMESCU: O simfonie de cuvinte”

Dan-Obogeanu Gheorghe: Pleiadele

Pleiadele

 

Chip bun de Om

Cu sufletul de pâine

Vlăstar din pom

Cu rodul de mâine

Primeşti un sărut

Din ploi de petale

Ce le-au pierdut

Îngerii din zale

Eu te măresc

Prin mii de cuvinte

Şi te iubesc

Uitând de jurăminte…

Voi regăsi în zbor

O ultimă privire

A zorilor cu nor

Furaţi din amintire.

Chip blând de Om

Cu ochii vii de stele

Cer peste pom

Cu roua-n nuiele

Primeşti un sărut

Din stele căzătoare

Ce le-au pierdut

Străine ursitoare

Eu te măresc

Prin nopţi nedormite

Şi te iubesc

Călcând vechi legăminte…

Voi regăsi în zbor

O ultimă privire

A zorilor cu nor

Furaţi din amintire

………………….

A zorilor cu nor

Furaţi din nemurire!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

13 noiembrie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Angelică

Angelică

 

Mihăiţă şi Găbiţă,

Ingeraşi plini de lumini,

Struguri buni în foi de viţă

La fereastră albii crini.

Păsări albe călătoare

Pe un Cer cu stele vii,

Nori de ploi în chip de Soare,

Gândul nopţilor târzii.

Buni ostaşi cu semn de Pace

Şi soli buni pentru vecie

Prin ei lumea rost îşi face

Calea către Veşnicie…

Trambiţaşi de ziuă-n zori,

Soli cu Lira la apus,

Câmpul alb şi plin de flori

Cu iubiri ce nu s-au spus.

Îngeri albi la cununie

Si frumoşi stau la botez,

Înviind pentru pentru vecie

Sfântul suflet cu un Crez…

Îi cântăm la Sfânta Taină

Cu Vin, Pâine şi cu Mir,

Purtând a Luminii haină

Urc spre Cer ca un zefir!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

8 noiembrie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Tu…

Tu eşti o floare tristă, îmbrumată,
În toamna care stăruie pe câmp,
Hainul vânt, al sorții, risipește
Toată corola ta, în valuri, peste timp…

 

Eu, Soare, vin să te mângâi pe seară
Cu raze, peste chipul tău firav,
Alung din bruma care te omoară…
Tu-mi mulţumeşti cu zâmbetul suav!

 

Adun din câmp doar cioburi de lumină
Din anii tăi loviți de vântul sur…
Si-mi strâng, în vechi căuşul ars de brumă,
Tot albul curs din plânsetul tău pur….

Mă fac un vânt să-ţi bat colina rece
Cu şoapte care-ţi miruie un ceas,
Arvuni, cu dor, pe chipul tău voi trece
Sau viscol surd în nopţi fără pripas.

De eu mă cer, ca azi, să iţi fiu Soare,
Te cere, tu, ca să îmi fii Azur,
Şi nici un nor să nu se mai coborare
Pe munți de flori cu albul lor telur….
………………………………….
De sunt şi alba Lună printre nori
Tu dintre stele, noaptea, să-mi cobori!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

8 noiembrie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Ploaia

Cerul meu cu galbeni nori
Adunat-a toamna -n poală.
Pân la revărsat de zori
Picură versuri pe coală.

 

Dintr-o călimară rece,
Dintr-o noapte făurită,
Stropul ploii care-mi trece
Prin inima cea trezită.

 

Și tot plouă, plouă, plouă
Cu mărgele de cristal
Peste vis cu lună nouă
Într-un ceas sentimental….

Câmpul meu cu galbeni vișini
Adunat-a toamna-n zare
Și îmi picură prin streșini
Brumă albă dintr-o floare.

Dintr-o călimară caldă,
Dintr-un suflet meșterită,
Un ocean de vers îmi scaldă
Ceasul verii de ursită.

Și tot plouă, plouă, plouă
Cu ani mulți din calendar
Socotind la viață nouă
Timpul scurs tot în zadar…
……………………………..
Și tot ploaia îmi inundă
Toamna mea de o secundă!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Ar fi loc de o iubire?!

Ar fi loc de o iubire
Şi Raiul să o primească,
Sau e un păcat de fire
După legea omenească?!

 

Să trăieşti în armonie,
Pân’ la margine de viaţă,
Pare că-i o utopie
Care inima-ţi ingheaţă.

 

Netrăirile din zile
Se prefac în cărţi pierdute
Cu lipsite, scrise, file
Şi coperţi cam prăfuite…

Taine care stau inchise
În amar de ani cu silă,
Suflete mereu deschise
Nu primesc un gram de milă

Doar în şoaptă şi visare
Te inchizi ca-n colivie,
Nopţi cu gheaţă şi uitare
Fără Luna albă, vie.

Ploi din lacrimi prea sarate
Picură încet prin vene,
Şi în mări cu ochi de moarte
Mă afund în somn alene…

În adânc de timp albastru
Îmi pierd clipă după clipă,
Plătind sorţii un piastru
Dau secundei o risipă

Ca din ea să-mi fac o lume
Într-un Rai cu flori de crin,
Iar iubirea s-aibă nume
Şi pe veci să mi te-nchin!
……………………….
Ar fi loc de o iubire
Sau e un păcat din fire?!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019

 

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: Confesiuni…acelei muze

Miroase perna a muşcată,
Cresc flori de câmp în patul tău,
Adormi cu mine îmbrățișată
Să fim doar unul, tu şi eu.

 

Împreunaţi de o iubire
Ce n-are leac şi nici păcat,
Rămasă veche amintire
De îngerul grăbit plecat…

 

Mirosi a lut si mere coapte
Din Pomul Vieţii roditor,
Și vin spre a-ţi culege-n noapte
Nectarul fructelor ce dor.

Tu eşti icoană resfinţită
Cu frumuseţea unui gând
Venit, ca dorul să-ţi cuvânte
Peste al toamnei galben rând.

Sosit pe calea unei stele
Necăzătoare, printre nopți,
Lumina să-ţi pătrundă-n vene,
Tu s-o primeşti, cu drag, de poţi!

Şi să usuci nisipul crud
Ca prin oftaturi să-ţi măsoare
Clepsidra veche, un timp nud,
Din nopţile cu Ursa Mare,

Iar tu în taină le pătrunzi
Cu ochiul tău înlăcrimat,
Prin constelaţii să îţi vezi
Toți zeii ce te-au dezlegat

De albe nopţi, îngândurate,
Singurătăţi cu norii plânși,
Rămase clipe-nstrăinate
De ochi uitaţi, cărbunii stinşi…

Și-n dimineţi tot mai senine
Cu brumele cernite fin,
Îţi voi trimite să te-aline
Un stol de rândunici ce vin.

Frumoase-s ca şi primăvara
Demult uitată peste luni,
Se-ntorc asemenea dorinţei
Din capul neumblatei lumi…

Ne vor găsi în taina nopţii
În patul cu parfum de flori,
Şi vor cânta pe bolta porţii
În tril de fluier și viori!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Glasul inimii

Glasul inimii

 

Simfonie de cuvinte peste câmp cu bruma albă

Răsărind pe portative, în culori cu arse tivuri,

Cântă vechi poveşti de lume împletite-n vechea salbă

Ca s-o legi de inimoară în cărarea peste timpuri.

Să o porţi cu bucuria unei flori cu roua-n frunte

Care vara se deşteaptă c-un sărut de soare blând,

Muzica dintr-o chitară sparge pieptul unui munte

Iar Cuvântul peste toamnă-i mustul vinului plăpând

Se strecoara într-o cupă şi se bucură în taină,

În pereţi de luturi arse, odihnind pentru beţie,

Simfonie de cuvinte care-ţi este acum haină

Dintr-o galbenă livadă, dintr-o mladiţă de vie…

Bucuria ta e sensul unui timp lăsat la vatră

Care nu e pentru lume mai presus de amintire,

Doar o stea să mai măsoare, cu lumina ei albastră,

Nobila iubire-ascunsă între albe cimitire

Care îngropat-au grâul, semănat cu mâni greoaie,

Istovite de lucrarea unei ţarine-n deşert,

Doar o lacrima sărată sufletul să i-l inmoaie,

C-un suspin, uşor ca vântul, îl trezeste, că-i inert!

Fiindcă a dormit pe seară, cand visau la viaţă nouă

Toate florile-n grădina, toţi luceferii şireţi,

Grâul verde-i pâinea albă, ce-i dospită-n caldă rouă….

Simfonia de cuvinte cântă-n imnuri de asceţi!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: ,,Idilă’’ – Pamflet

Trei mătuşi cu nas de paie

Şi cu lăna ca de oaie

Umblă ziua prin popor

Cu trei sape şi-un topor.

Caută sa treacă drumul

La Tanase cel nebunul.

Ca să îl popească-n zori

Pân’ la sfinte sărbători!

Cică e sobor în sat

Că râmâne ne-nsurat.

Şi averea lui se duce

La ăl care-i face cruce!

Se cruciră cele babe,

Toate şubrede şi slabe,

Cum să-i împartă averea

Care să-i fie muierea…..

Una vrea boii din şură,

Alta vrea aur în gură.

Cea mai rea şi guralivă

Vrea să-i puna de colivă!

Şi grăbite merg la vale…

Popa le ieşi în cale

Cu tămâi şi un bici gros

Şi le cam luă la rost:

Spuse acatiste-n grabă.

Babele nu aveau treabă,

Când aprinse şi tămâia

Dracu’ îi fură… lămâia!

Şi rămase popa-n drum

Ca un tăciune cu scrum,

,,Fetele’’ cele nervoase

Îl cam jucară pe oase!

Fugi Tănase, fugi la dracu’

Că te ia baba cu sacu’

Şi te pune la iubit….

Sau dracul la raspopit!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

24 septembrie  2019