Vasile MIRCESCU: Printre versurile mele

Printre  versurile  mele,

de-o  să-ți  treci  a  ta  privire,

O  să  vezi,  că  și  acolo,

scris-am  slove  de  iubire…

 

Slove  scrise  pentru  tine,

în  care  sufletul  mi-am  pus,

Ca  pe  un  altar  cu  flori,

din  care,  macii-s  mai  presus…

 

N-au  parfum,  dar  sunt  frumoase,

roșu-aprins,  precum  iubirea,

Ce  înfloreste-acum  în  mine,

și-mi  dăruiește  fericirea…

 

Citește  dar  și  printre versuri

și  vei  afla  cât  te  iubesc,

Din  slovele  scrise  de  mine,

când  doar  la  tine  mă  gândesc…

 

Ești,  a  mea  muză  prețioasă,

ce  mă  inspiră-a  scrie  slove,

Lăsate  liber  printre  versuri,

dar  strălucind,  ca  supernove !

 

 

Te  iubesc, Iubire

 

Mă  trezesc  mereu

din  somnul cel de noapte,

Rostind  numele  tău,

cu  ochi  inchiși,  în  blânde  șoapte…

Apoi, din  nou, ușor  adorm,

avându-te în  gând,

Visând  că  ne plimbam

pe  aleile din  parc, râzând,

 

Strâns  ținându-ne  de  mână

și privindu-te  în  ochi,

Zâmbind  când  îmi  spuneai:

Iubire, o să mă deochi…

Dar  cum să nu-i  privesc  atent,

când  sunt  așa , frumoși,

Sunt  ca  niște  aștri,

sunt  calzi  și  luminoși…

 

Abia  aștept  să  treacă  noaptea

și  să vină  dimineața,

Să  ne  întâlnim  din  nou,

când  se  disipă  ceața,

Să-ți  pot  vedea  pe  îndelete

chipul  dulce,  minunat,

Cel  care  până  și  în  somn,

visul  mi-a  acaparat…

 

Ești  fermecătoare,  ești  divină…

ești  așa  frumoasă…

Ești  o  simfonie,  ești  o  poezie

caldă, dulce  și  duioasă,

Cu  versuri  ce-mi  transmit  fiori,

cu atâta  insistență,

Fiori  ce  nu  am  mai  avut,

în  a mea  toată  existență !

 

Te  voi  iubi  mereu,

că  asta-mi  este  vrerea…

Te  voi  iubi, Iubire…

și  nu  vei  ști  ce  e durerea,

Căci  dragostea   ce-ți  port,

este  pentru  amândoi,

Sfântă  pentru  cât  vom  fi,

dar  și  dincolo de  noi !

 

Ți- am spus vreodată  ?

 

Ți-am  spus  vreodată,  că  fără  tine nu  pot exista

și  că-mi  lipsești,  chiar  de  ești  la doi  pași  de  mine  ?

Ți-am  spus  vreodată,   te  iubesc  și  că  de tine  îmi  e  dor,

chiar  dacă  niciodată,  nu  am  plecat  de  lângă  tine ?

 

Ti-am  spus  vreodată  ?

Ți-am  spus  vreodată,  că  te  am  în  suflet  ca  pe  o  comoară,

ce  o  țin  ascunsă,  de  frică  să  nu  te  pierd  cândva  ?

Ți-am  spus  vreodată,  că  tu  vei  fi  a  mea  iar  eu  al  tău,

chiar  dacă  uneori  din  ce-am  făcut,  nu  ți-a  plăcut  ceva  ?

 

Ți-am  spus  vreodată  ?

Ți-am  spus  vreodată,  că  pentru  mine  nu  există  astăzi  fără  noi,

fiindcă  permanent,   suntem  alături  zi  da  zi  ?

Ți-am  spus  vreodată,  că  timpul  pentru  mine-nseamnă  Tu,

chiar  dacă  mâine-i  viitorul,  tot  împreună  noi  vom  fi  ?

 

Ți-am  spus  vreodată  ?

Ți-am  spus  vreodată,  că  în  universul  meu   ești  unica

și  că  în  imensitatea  lui,  soarele  și luna  îți  aparțin  pe  veci  ?

Ți-am  spus  vreodată,  că  o  stea  strălucitoare  numele  îți  poartă,

chiar  dacă  e  departe  și  pentru  tine,  razele-i  sunt  reci  ?

 

Ți-am  spus  vreodată  ?

Poate  nu…Poate  vorbele-mi   sărace,  pentru  tine  nu-s  deajuns

și  poate  n-am  avut  curajul,  să  ți  le  spun  cum  e  firesc !

Of  Doamne…Multe  am  să-ți  spun  iubito,  cuvinte doar  să  îmi  găsesc,

dar   mai  ales,  o  să-ți  repet  la  infinit  cât  te  iubesc  !

——————————–

Vasile MIRCESCU

Ploiești