Ioan MICLĂU GEPIANUL: CATRENE CULESE DIN OGLINZILE VIEȚII

Motto:

,,…Dumnezeu este în ființa noastră precum sămânța

de continuitate în planta ce va crește, iar dacă timpul

acest cărăuș angajat spre infinit, ne culege

la timpi foate scurți de viață, generație după generație,

firul vieții nu se întrerupe fiindcă omul poartă în el

deja sămânța embrionară prin Dumnezeu prezentă!”

                                                                                   Ioan Miclău Gepianu

 

 

Uneori…

 

”…Uneori sunt ca o apă

Ce își pierde a ei maluri,

Iar viața o satrapă

Ce se mistuie pe valuri…!

 

 

Ale mele doruri

 

”…Ale mele doruri –

Cărări interioare,

Ce duc spre ascunsul suflet,

Și-al Eu-lui chemare!

 

 

Dar e clar…

 

”…Dar e clar, căci numai fapta

E-adevărului măsură,

Iar când una zicem și-alta

Este calea ce ne fură,

Ce folos de-a noastre scrieri,

Ce folos de-ai noștrii creieri?

 

 

Cugetare…!

 

”…De-ajung din regi urmași sărmani,

E pentru că-mbuibeala le-nchide adevărul,

Iar din sărmani de ies iar regii mari,

E pentru că le-ndreaptă mintea durerile și răul!

 

 

În harul sfânt!

 

Este în Harul Sfânt izvorul vorbei blânde,

Iar un succes de ai în sfânta ta credință,

Tu cheamă pe Hristos, căci este cu putință,

Ca răii să-ți distrugă firava-ți biruință!

 

 

Proschinitarul Duhului meu!

 

”…Spre geana orizantului

Mi-am trimis gândul,

Să preîntâmpine

Fericirea truditului meu Duh,

Văd licărul sfințeniei

În trupu-mi bătrân,

Prin libertatea

Sufletului de copil!

 

 

Vântule sălbatec ești!

 

”…Vântule, sălbatec ești,

Ce tot bați pe la ferești?

Cum ai vrea să te primesc

Când și florile ce cresc,

Tu le rupi, le risipești!

De-ai fi blând ca unda-n val,

Când se leagănă spre mal,

Murmurând un vers poetic,

Dând simțirii gând profetic,

Ți-aș deschide de îndată;

Dar la cerceveaua veche

Țiuiești pe la țâțâni,

Izbești cumpeni la fântâni,

Stârnești  ruperi și furtuni!

Vântule, să-ți vezi de drum!

 

 

Geniu

 

Pe o frunză

Căzu un bob de rouă,

Stâlpul de telegraf

Se oglindi în el!

E-o clară reflectare

De talent modern,

Unde forma și dimensiunea

Iau valoarea zero.

Dar zero e

Treapta de pornire,

De unde geniile

Scânteiază din praf!

 

 

Cățelul Pământului

 

”…Cândva, povestesc bătrânii, se-auzea,

în nopți cum latră cățelul pământului;

Și ziceau c-ar fi-o jivină,

care-atuncea când lătra,

privea luna răsărindă peste vizuina sa.

Tot așa în nopți lucind,

Cățelul pământului se trezește,

Nu mai latră,

Ci vorbește.

 

 

Pasul meu

 

Pasul meu e de buldozer,

Cătinel pe stânca tare,

Nu alerg, dar nici pe urmă,

Nu schimb pasul la strâmtoare.

Nu am dar a da din coate,

Nici a mă repezi-n frunte,

Știu eu cum urcușul este

Truditor spre vârf de munte.

Nu știu nici ce-i gelozia,

Drag din suflet dau oricui,

Cui talentul îi permite,

Strălucească, lumineze-n calea lui.

Vrednic este de mărire,

Mult folos aduce Țării,

Asta-mi este și-a mea țintă,

”Vase tari pe luciul mării!”

 

 

O floare și o stea

 

O floare-n câmp

Și-o stea pe cer,

Dau sens infinității;

O floare-n câmp

Și-o stea pe cer

De-ar fi, a Țării mele sunt!”

 

 

Ca un clopot

 

Ca un clopot largul zării,

Atârnând de-nalte sfere,

Redând liniștea-nserării,

Ne învăluie-n mistere!

Orice sunet prinde farmec,

Cu plăcute rezonanțe,

Murmurul pare un cântec,

Frunza-n vânt iubiri, romanțe,

Simfonii a mării valuri,

Universu-i însuși atrană,

Piatra chiar vibrând de haruri,

Pe eterne portative se destramă!

Seara ca un clopot vine,

Omu-i limba care bate,

Limba vrerilor divine,

Prinsă de eternitate!

 

 

Artele stăpânesc timpul

 

În arte descifrăm un drum,

Pe-unde tiranul curgător,

Tot ia pe val ne-ntorcător

O lume de pripas!

Cum timpu-i vis nesimțitor,

El duce-n cârcă buni și răi,

Și înțelepți și nătărăi,

Și leneș ca și truditor;

În arte, însă, stă un sfânt,

Un duh de adevăr,

Ce ia din timp, cum ia un măr

Copilu-n joc și cânt,

Din mărul cel încrengurat!

Vezi? Artele au spirit pur,

Culeg dreptatea dimprejur,

O scot din timp și-o țin curat.

 

 

Rugăminte

 

”…Eu te rog, iubite prieten, viitor slujbaș în Arte,

Vizitează cimitirul, e-o întreagă mare carte,

Și învață de acolo ce e rău și ce e bine;

Iar viața-i doar minunea ce te chinue pe tine!

Vindecarea e iubirea, mâna repede o-ntinde

Celui ce aproape-ți vine;

Nu sta piedică în calea altor sincere destine,

Caută-ți destinul propriu, cel al harului din tine!

 

 

Ce mi-e mie drag pe lume

 

”…Ce mi-e mie drag pe lume,

Prieteni dragi cu vorbe bune,

O vâlcea cu lăcrimioare,

Răsăritul cel de soare!

Să văd roua peste câmpuri,

Mieii alegând pe dâmburi,

S-aud mierla dumbrăveană,

Cântând doina ei aleană.

Și mi-e drag s-aud cum bate,

Pe la cioturi scorburate

De gorun, o gheonoaie

Repezită și vioaie;

Și mi-e drag să caut urme,

Ce-s lăsate-n zori de turme,

Turme albe de mioare,

Ca-n cer stele călătoare!”

 

 

Cântec

 

”…De-o fi dragostea durere,

Fie, dacă ea e sfântă,

De-o fi versul rând ce piere,

Fie, de iubirea cântă!

 

 

Ia-ți pe umeri Crucea Sfântă

 

”…Când privești la vechi istorii, vezi mișcarea unei ape,

Unde generații ritmic vin în albie să sape.

Vezi cum râul harnic poartă pe aceleași vechi cărări,

Volburoase unde-n spume, ce se sting în larg de mări!

La fel gloriile-s spume, faima negură pe brazi,

Când vezi mândra Omenire în ce hal ajunse azi!

Ce-au luptat vitejii lumii și-nțelepții cei străbuni,

Când noi azi, progenitura, de nimic nu suntem buni!

Noi suntem urmași de-Apostoli? Ori ne împlinim Cuvântul,

Când prin inimi și prin creier ca-n pustie bate vântul?

De morală și simțire suntem seci, ca boaba seacă,

Vezi copii și mame-n lume cu-al lor lacrimi se îneacă!”

 

 

Tabletă populară

 

Uite, lumea-i la războaie,

Ori la falnice construcții,

Pe când, în cojoc de oaie,

Lupii aleargă după funcții!

Și se ceartă cu furie,

Pentru a deține-n public

Ce-a mai-naltă farfurie

Necesară pentru picnic!

Întind sfori, cântare șchioape

Unde au să târguiască

Cei cu pleoapele mioape,

Dornici să se-mbogățească!

Dar nici ”mieii”,nici ”miopii”

Nu aleargă prea departe,

Căci spre ei și-ndreoaptă ochii

Un popor și-un vers din Carte!

 

 

Votul

 

”…Omul de rând și simplu, pândit de-al zilei greu,

Votează cu speranța la bunul Dumnezeu!

Căci votul pentru el e-un vis de mântuire

De rele și de drumuri sfârșite-n rătăcire!

O, vezi tu, bade Ioane, la margine de sat,

O cruce ce-L arată pe Iisus răstignat?

Tu, pune votul tău la bunul Dumnezeu,

Căci mai degrabă ai să scapi de lipsuri și de greu!”

––––––––-

Ioan Miclău Gepianu

1 ianuarie 2020

 

Lasă un răspuns