Corespondență inedită, Mihai Eminescu – Veronica Micle

 

Dintre câte cărți s-au scris despre Mihai Eminescu, cea mai strălucită figură a culturii române și nu numai în domeniul poeziei, cartea „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit”, apărută la Editura POLIROM, Iași, 2000, a fost una dintre cele mai cititite,  primită cu uimire și cu un entuziasm de nedescris, atât de critici, dar mai ales de cititori!

Cine mai putea spera că la peste o sută de ani, de la scriere,  vor apărea aceste epistole inedite! Scrisorile lui Mihai Eminescu către Veronica Micle, au fost păstrate printr-un miracol, în străinătate și au fost  tipărite în România, venind să contrazică  și să depășească o bună parte din studiile unor eminenți eminescologi și asta nu prin speculații, ci prin slova scrisă de însăși  mâna poetului, fără putință de tăgadă. Dintr-odată am devenit posesorii unui tezaur inestimabil, pentru cultura și literatura română și asta grație griji pe care succesorii poetei, începând cu fiica sa  doamna Valeri Micle, au avut-o din generație în generație pentru această comoară.

În carte sunt date toate detaliile despre periplul scrisorilor, până la tipărire dezvăluite nouă în ediția îngrijită, transcriere, note și prefață de Christina Zarifopol, Illias, Bloomington, Indiana, SUA. La  apariția cărții s-a scris mult, ba chiar domnul Cristian Tudor Popescu, era împotriva dezvăluirii intimităților pe care această corespondență o conține, apreciind că n-ar fi trebuit publicate. Dar citind scrisorile, cât de drag  și apropiat de sufletele noastre ne-a devenit  iarăși poetul, care a intrat demult în LEGENDA LUCEAFĂRULUI cu care se confundă!

Am recitit zilele acestea (a câta oară) cartea,care pe lângă  tulburătoarele   scrisori, tipărite după manuscrisele reproduse  în volum adugă  comentariile unor personalități ca, Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Mihăieș, Zigu Ornea, ș. a. publicate la apariția volumului. Un scurt citat din Nicolae Manolescu: „Aceste scrisori sunt extraordinare ca document sufletesc. Câteva dintre ele sunt impresionante până la lacrimi și sunt în același timp, literatură. (…) Unele dintre ele sunt superbe. Chiar și acelea mai dure, de ruptură”

Și un fragment dintr-o scrisoare semnată Emin.

București 28 Decemvrie 1879

Dulcea și mânioasa mea amică,

(…) Sărbătorile, îngerul meu cel dulce care nu vrei să mă crezi, le-am petrecut bolnav între cei patru pereți ai miei. Numai într-o zi a venit Maiorescu la locuința mea din mahala și m-a luat la masă, căci deși invitat, n-am voit să mă duc nicăiri.Dacă însă este cineva în Iași care să zică că m-a văzut petrecând, acela minte.N-am nici viață, nici mângâiere, nici petrecere fără de tine și cum că n-am, cum că nu pot avea, vei vedea-o poate mai curând de cum crezi. Ție-ți trebuie să mor eu ca tu să crezi deplin în iubirea mea. (…)Necutezând a-ți săruta mâinile, Veronica mea cea dulce, te rog, te rog să mă ierți și rămân robul tău pentru totdeauna.,,\ Emin

Și iată ce afirmă Mircea Eliade: Eminescu:,,Deasupra tuturor gloriilor efemere și deșertăciunilor legate de patimile  noastre omenești, un singur punct rămâne fix, neclătinat de nici o catastrofă istorică: geniul. (…) orice s-ar întâmpla cu neamul românesc, oricâte dezastre și suferințe ne-au fost urzite de Dumnezeu, nici o armată din lume și nici o poliție, cât ar fi ea de diabolică, nu va putea șterge LUCEAFĂRUL lui Eminescu din mintea și din sufletul românilor: (…) Neamul românesc simte că și-a asigurat dreptul la ,,nemurire,, mai ales prin creația lui Mihai Eminescu. Și  cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Mihai Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată.,, (Uniunea Română, 1949, reluat în volumul,, Împotriva deznădejdii, –  București

––––––––

Sabina MĂDUȚA

Oradea, 15 Ianuarie 2019