Iacob CAZACU-ISTRATI: Eminescu către noi

Eminescu către noi

Priviţi spre Europa cu gândul la Unire?!
Dar nu vedeţi un lucru simplu azi,
Că Ţara-i condamnată la pieire,
Voi, rătăciţi prin lume ca nomazi.

Nici prin străini nu vă-mpăcaţi ca fraţii,
Iar viaţa trece…trece – urmele rămân…
Invidiaţi pe unii şi-i urâţi pe alţii,
Iar clopotele-n suflet sună a păgân.

Lăsaţi trufia şi minciuna blestemată
Şi coborâţi din nori pe acest pământ.
Amintiţi-vă, că-aveţi o mamă şi un tată,
O Ţară şi un Neam, o Doină şi un Cânt.

Acum a sosit ceasul! Hai! Ca fraţii
Să ne unim hotarul, nu lăsaţi pe mâine,
Să plângă iarăşi Codrii şi Carpaţii…
Unire, lume! Deşteaptă-te române!

——————————–

Iacob CAZACU-ISTRATI

Canada, Toronto

15 ianuarie, 2019

Anatol COVALI: Stau şi-ţi admir

Stau şi-ţi admir

(lui Mihai Eminescu)

Stau şi-ţi admir mirabilele versuri
şi de a lor splendoare mă-nfior,
căci nu un univers, ci universuri
aflu întruna în frământul lor.

Stau şi-ţi admir divinul har în care
simt că zâmbeşte însuşi Cel de Sus,
ce-a pus pe fruntea ta o sărutare
şi-n braţe un destin ciudat ţi-a pus.

Stau şi-ţi admir ideile sublime
care din geniul tău superb irump,
ritmul perfect, desăvârşite rime
şi tot ce-n poezie este scump.

Stau şi-ţi admir fantastica prezenţă
ce n-are nici măcar o umbră-n ea,
fiindcă nu poţi să tulburi o esenţă
ce-a fost şi este şi-o să fie stea.

————————————–

Anatol COVALI

București

15 ianuarie 2019

Anna-Nora ROTARU: Poesis

CĂUTÂND FLOAREA IUBIRII…

Vino să stăm amândoi la fereastră,
Stelele să privim cum alene clipesc…
Mintea rătăcindă în noaptea albastră,
Tăcere-auzind-o să ne-mbie, măiastră,
Vântul s-asculte cum doar îți șoptesc :
Mă iubești ? Te iubesc…

Alene-mi las tâmpla pe umărul tău,
Gândurile rebele spre tine să zboare…
Oceanul de vise străbătând până-n hău,
Din minte alungăm ce-i urât și ce-i rău,
Mireasma de roze și-a zorilor boare,
Ne suie, ne coboare…

Stai lângă mine și mă ține de mână,
Căile cutreierându-le prin emisfere…
Timpul, rugând, cu noi să rămână,
Chiar de-o fi oră, o zi, săptămână,
Cât Domnul voi-va, trai să ne-ofere,
Aici sau, pe-altele sfere…

Lasă-mă pierdută-n adânca-ți privire,
Purtată de undele apelor răpitoare…
În sufletul tău și-n abis de gândire,
Dalbi să-ți crească boboci de iubire,
Dragostea ne fie o floare-agățătoare,
Ca-n humă roditoare…

Pășim îngemănați mână în mână,
Pe căile timpului, sorbim fără grabă,
Orice clipă ce-o avem la-ndemână…
Cântul ielelor ascultând cum îngână,
Păstrăm iubirea, neprețuită podoabă,
Până la ultima vocii silabă…

DU-MĂ MURGULE…

Hai, du-mă murgule, în pas vioi cât mai departe,
Dincolo de Soarele-Răsare și de Soare-apune…
Hai să las tot ce mă doare și-i povară deoparte,
Tăceri, vise măcinate și gândurile-mi deșarte,
Că mi-i-ncleștată gura, nimic nu am a spune,
Tristețea mă răpune…

Hai să fugim, prin văi, pe dealuri, peste mări,
Printre dune de nisip, pe țărmuri și prin valuri…
Că, ce-am de așteptat din viața asta-n frământări,
Cedând la fiecare pas ? Sătulă sunt de renunțări…
Hai, fă-mă să-mi găsesc un loc al meu și idealuri,
Pe-un alt tărâm și maluri…

Ascultă-mi inima cum bate și cere o izbândă,
Că nu mai am răbdare să aștept visând cu jind…
Nu vreau să rătăcesc cu tapla-mi sângerândă,
Furând stropi de ferice, cu-arcanul stând la pândă,
Ci, izvorul ei să-l caut, oricât putea-voi să colind,
Să-mi văd soarele mijind…

Și nu mă sperii de balauri cu ochii lor de jar,
Ce-n cale vor ieși, în fuga mea pe continente…
Nu cred că pe-astă lume mă născui-n zadar,
Dar teamă mi-a fost, să schimb cursul și hotar,
Cufundată-n neputința mea, gânduri demente…
Azi, frâu liber dau la sentimente…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

14 ianuarie, 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: O formă a clipei

O FORMĂ A CLIPEI

Poetul
este o formă a clipei eterne
ascunsă în rezerva cuvintelor
rostite sentimental.

Locul
unde visele ard esenţa realului.

Jertfa
dimineţilor inclusă în ceremonia luminii.

Undă
neliniştită a vieţii

veşnic
în suferinţa culorilor
neîndeajuns de bogate
pentru intensitatea trăirilor
ce zbat în patima lui.

Vocaţie
a suferinţei
din care răsar nestemate sentimentale
cu care cei fericiţi
îşi vindecă uneori
aparenţele.

Muritor
ce rămâne în timp
doar prin vibraţiile ecoului său.

(din volumul ,,POEME ASTRALE”)

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Întâlniri de taină

A mai trecut un an şi-mi pare că-s bolnavă fără tine ,
Zilele se scurg ca una ,duc viața mea întreagă.
Ochii plânşi spre norii putrezi înspre vestea ce nu vine,
De se-nchid în bruşul gliei, tare grei, sleiți de vlagă.

Clopotele bat napraznic din vechi turle de biserici,
Fulgii iernii disperate curg în dansul lor isteric,
Parcă-aduc vremelnicia prinsă-n ochii lor feerici
Și se-aştern pe domuri sfinte , rostogol ca-n bolul sferic.

Am s-aștept o viață, două ,doar se-arată soarele
Peste gerul strâns din suflet, dintr-un anotimp de iarnă.
Iar cu razele pierdute să-mi adorm picioarele,
Ori îmi țes straie din vremuri peste trupul tot o rană.

Tu, din brațe de la Domnul, nu mai știi veni de sus,
Calea drumului din Astre este grea și fără zmeu.
Ai știut poteca bine, prin spirală când te-ai dus,
Şi-ai știut că nu te-nchină înspre vre-un alt Dumnezeu .

Eu mai stau de aștept noaptea, cu privirea dup-o stea
Ce își schimbă-nfătişarea, azi e toată din aramă.
Știi că doar acolo-i gara unde ne-om putea vedea,
Iar de plec din întuneric, întâlnirea… se destramă.

Suflet de Absolut

Am găsit un caine-n stradă şi-mi era necunoscut
Ce mă măsura cu ochii și cu nasul lui duios
Blana, toată câlți pe dansul, dar cu sufletul frumos
Slab sfințit, singur pe lume, și cerșind mi s-a părut.

Mergea țanțoș pe lăbuțe, ca o pasăre în zbor.
Oamenii fugeau de dânsul cu pășirea cam nedreaptâ,
Parcă-şi caută stăpânul, parcă cineva-l așteaptă
Parc-a fost. și nu mai este… al stăpânului odor.

Iarna îi curgea prin blană , noaptea rece, Infinitul,
Parc-ar vrea să vină vara, zi de zi, să se repete,
Cu speranțele deșarte parc-ar vrea să se îmbete
Și mai lasă de la dânsul… peste Soare… asfințitul.

Mă aplec să-i dau binețe, dar un ins l-a izgonit
Unde-o fi acum sărmanul, sufletul nevinovat ?
Oare are frați şi-o mamă să-l aștepte cu-n lătrat
Ori un alt biped îl ceartă peste drumul chinuit ?

Noaptea peste ger se lasă, văd o umbră–n cunoscut
Este el bătut de soartă și bătut ori mi se pare ?
Se înșiră înspre mine ca-ntr-o viață viitoare
Și mă cheamă, și mă cheamă, să mă ducă-n Absolut.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

14 ianuarie 2019

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Maria CĂLINESCU: Universul şi poezia

Universul şi poezia

Clipele gem sub pătura de nori
iarna îmbracă totul în tuşe argintii
crengile îngheţate par statui
dintr-un tablou neterminat

perdeaua grea de ceaţă ia forma unei năluci
răsăritul excaladează cu greu tăcerea alb-cenuşie
aruncă anemic câte o rază
zâmbeşte eliberator

păsări îmbătate de mirosul speranţei
rostogolesc vântul sub aripi
poposesc pe crestele fanteziilor de gheaţă
înfruntă timpul bolnav
flămând de frig şi întunecime

luna nu-şi găseşte locul
pluteşte deacurmezişul cerului încercănat
deodată lumina ţese un mister de albastru-azur
se răsfrânge
peste aripa îngerului destin
peste fericirile şi dorinţele ce ne clădesc existenţa

las cuvintele să urzească constelaţii de vise
să urce şi să coboare pe spirala timpului
să micşoreze suspansul dintre azi şi întotdeauna
ca într-un zbor divin
dintr-un adânc al infernului propriu

la margine de somn simt bogaţia vieţii
înţeleg că universul este un cumul de taine
asemeni unor poezii încă nescrise.

———————————

Maria CĂLINESCU

14 ianuarie, 2019

Daniela PÂRVU DORIN: Râu- de- lumină

Râu- de- lumină

(Poetului Emil Almasan)

Recită-mi un pic din trecerea clipei
În nici o -ntristare nu-i un destin să te-nvie!
între cădere și zbor și printre lacrimi știi
de ce nimic fără dragoste nu e…

Vom arde-n tăcere pe același rug sau vom sta la o taină
privește-mă, am o Lume în brațe și tot mă căiesc
poate știi tu cum se iese din întrebările lumii-
unele poeme se plâng, nu se citesc!?

Ca și tine scriu, uneori cu tâmpla izbită de stele
cu sufletul așternut pe jos, de parcă-aș vrea
sâ ardem întregi-ntr-o întâmplare-mpreună
pentru că și eu, ca și tine, -mi caut veșnicia așa…

Da, te iubesc ! Te iubesc fără să vreau
înainte de a ști ce lavă fierbinte ascund în poeme
și-nainte de a ști despre acel “Râu- de- lumină”
al tău, numai al tău, ce-ți curge prin vene…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

14 ianuarie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Poetului

POETULUI
(Cu sfială, lui Eminescu)

Pierdut sunt în pustiul rece-al zării,
Corabie-s, cu pânze sfâşiate,
Mi-i stoarsă vlaga de vampirii mării
Şi mă hrănesc cu ţărmuri inventate.

Dar din acest preaplin de neputinţă
Zvâcneşte-n mine bobul de lumină,
Prevestitor semnal de biruinţă,
Acord suav de muzică divină.

Din marea răvăşită de furtună,
Epava sufletului meu în agonie
Zăreşte-n ceaţă nesperata dună
Nascută din măiastra-Ţi poezie.

Pe ţărmul cel de vis al muzei Tale,
Descătuşat din valuri de mormânt,
Îţi sorb acum nectarul din petale –
Proteica substanţă de Cuvânt…

———————————

Gheorghe PÂRLEA

15 ianuarie 2019

Foto: Eminescu, bust de Lazăr Dubinovschi, 1910

Victor COBZAC: Testament Pentru Unire

TESTAMENT PENTRU UNIRE

Testament
Pentru Unire,
Lăsat de doi basarabeni,
Ce s-au mutat cu traiu-n ceru,
A încăput în două biblii,
Scrise cu inima fierbinte,
De Păunescu
și Vieru.

Comoara
Sufletelor vii,
E tăi-nu-i-tă… printre foi,
Ce mai păstrează amprenta lor,
Doi titani, români de sânge,
Au înșirat cuvinte sacre,
Balsam pe răni,
Care mai dor.

Gura sobei
Nopți de iarnă,
Lemnele trosnesc în sobă,
Două cărți… cu foi ca neaua,
L-au strâns la piept pe Eminescu,
Cu dragoste dumnezeiască,
Acum citesc în trei,
„La steaua”.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

13 ianuarie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme de dragoste

De ce

De ce te iubesc
când norii dau ploaie?
De ce plâng când
stelele cad?
De ce pământul
dă iarbă și acoperă
iubirea ?
Atât de greu te găsesc
printre ramuri de brad !
Printre florile nopții
și îngeri…te caut…
atunci când diminețile
izbucnesc în strigăte
de bucurie…
Arome le ai și le-mbraci,
cu iubirea pierdută
prin stele…
Iubire, le ai?…
Iubire, le știi!…

Ascultă-mă…

Iubitul meu, când pentru prima oară mi-ai șoptit …
Că dragostea e tot ce ne-ncojoară,
Am tresărit precum o floare rară sub adieri de vânt răzlet ,
ce-și caută loc sub soare…
Tu știi că dacă într-o zi petalele-mi vor fi atinse
și raze mă vor risipi în nori,
Iubirea mea să o păstrezi aievea,
cu împletiri de rozmarin și dor…
Nu vreau să plângi când vei citi ce-am scris,
Un dor nebun am …doar să te-ating
și te iubesc la fel de mult,
ca trandafirii scurși pe trupul gol…
O lacrimă de-ți ștergi discret
o simt cum arde în eter
și ploile o sting mereu, nu-ți fie teamă de-o să pier…
Te las…să-mi plâng iubirea mea cu flori de nufăr și parfum
și știu că nopțile-ți vor fi
la fel de albe și pustii!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

9 ianuarie, 2019