1. Puterea științei de transformare este foarte mare, încât simpla pomenirii a adjectivului “științific“ este menită, de multe ori, să descurajeze abordarea critică și analitică a unor problem. Din păcate, nu toate descoperirile științei popularizate rezistă criticii, chit că unele afirmații ale adversarilor științei- sau ale celor care susțin pseudoștiința- sunt răuvoitoare, motivate de interese personale sau chiar periculoase.

2. În mod obișnuit, se consider că metoda științifică este ipotetică, fiindcă pleacă de la niște date obținute prin observații, după care face pasul spre teorie, încercând să construiască ipoteze care să explice datele respective.

3. Ziaristul când a ajuns la capătul scrierii articolului e ce ar trebui să știe, dar este la începutul a ceea ce ar trebui să simtă cititorul.

4. O ipoteză de succes este una care rezistă interogațiilor ulterioare și generează predicții care nu ar fi fost, altfel, făcute.

5. De obicei se trece de la observații empirice la generalizări, iar dacă generalizările sunt bune și rezistă examinărilor prelungite, vot fi, în cele din urmă, acceptate ca legi ale naturii, despre care se așteaptă să rămână valabile în  circumstanțe asemănătoare, indiferent de variațiile în materie de timp și de loc.

6. Teoria se confirmă prin dovezi.Dovezile nu sunt niciodată suficiente  pentru a face o alegere definitivă în privința teoriilor. Dar dacă dovezile care se adună împotriva  teoriei sunt prea numeroase, atunci este posibil să nu rămână altă soluție decât aceea de a o respinge.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Știința și pseudoștiință în evoluția vieții pe pământ*. Decalogul 8 pentru ziariști” →