Puterea tăcerii
Noaptea a început să se rotească amețită
într-o improvizație lineară,
de neatins
– o dimineață înainte de a veni.
Între un strigăt și altul e liniște,
perdelele care acoperă lumina
posedă speranța.
Privesc lucrurile adunate pe masă
pentru a căuta
ceea ce merită să fie,
în lumină sunt clipele atinse
de melancolia îngerilor.
E darul meu pentru seara aceasta,
seara care mi-a plâns la piept
de întunericul
fragil, dezgolit, intim,
seara care mi-a dat
toate aceste melodii.
Faţa mea a rămas în mâinile tale.
Spune-mi ceva
despre tine sau despre mine!
Viața subjugă timpul.
Un țipăt s-a pierdut în inima nopţii,
o vibraţie tăcută, în armonie
cu o poartă întredeschisă
spre trepte umezite
de antracitul durerilor
acoperite de frunze.
Calmează-te în inima furtunii!
Vocea ta, încă, persistă în urechea mea.
Tu și cafeaua sunteţi la fel, plini de iubire,
iar eu respir această aromă
din mâinile tale.
Bucură-te!
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București