Autor: logosadm

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Sub zodiacul Mioriței – reîntoarcerea la izvor

Portret

                                (versiune nouă)

 

Peste-un fir de iarbă verde,

Și un rai cu râuri multe,

Cerul albăstriu își prinde,

Zarea sa din pânze scumpe!

 

Zâmbet sfânt al libertății,

Îngrijind o căprioară,

Vis prea drag singurătății,

Unde geniul coboară!

*

Portarii Europei

 

Neamul ăsta dur ca piatra,

Nu-l mișcară nici vulcanii,

Nici n-o să-i potoapă vatra

Veacurile și dușmanii!

 

Știu românii, și prea bine,

Din istoria cea grea,

Ce-nsemna vorba: ”vecine”,

Iar nu ești din strada mea!”

 

EL, Portarul Europei?

Ce din Dunăre și Ron

Își hrănea tulpina vieții,

Și de Dac, dar și de Om?

 

EL Portarul Europei?

Creanga asta românească,

După-nțelepciunea vorbei:

”E născută să trăiască!”

 

Astfel dragi europeni,

N-aveți cum a striga-n lume,

Că sunteți cumva mai demni,

Ca Portarul ce își pune,

 

A lui viață la strâmtoare,

Ca să aibă lumea mare,

Zile lungi de sărbătoare,

Nobilind cu sumeție,

Pe cutare sau cutare!

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Sub zodiacul Mioriței – reîntoarcerea la izvor” →

Dr. Viorel ROMAN: Feudalismul actual moldo-valah / proprietatea / interviu

Reporter: Cum e muncitorul în vest liber si material? Si cum e proprietar muncitorul occidental pe forța sa de munca, iar cel ortodox, din est – nu e?

Viorel ROMAN: Un muncitor calificat în Germania câștigă în cursul vieții 1.358.000 EURO (38.800 x 35 ani). Asta-i libertatea și materiala din Lumea I. Din Lumea III muncitorii fug unde ei ca proprietari ai forței lor de munca au pe lângă libertatea pe hârtie și cea materială, în Lumea I.

Reporter:  Cum e căpușată forța de muncă? 

Viorel ROMAN: Statul in Lumea III, chiar daca nu-i esuat 100%, e dezinteresat de siguranta personala, echitate sociala, infrastructura, sanatate, invatamant si oligarhi, baronii capuseaza veniturilor in folosul lor, dupa cum vedem si in Romania, care a aderat de un deceniu la civilizatia occidentala. Dar moldo-valahii dupa cinci secole de administratia ortodoxo-musulmana stupida a Sultanului turc, cinstesc bacsisul, ciubucul, spaga, pensiile fara contributivitate, adica ploconul, peșcheșul, devalmasia ca pretext si metoda de capusarea a „tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul“, de si-au lumea in cap, s-au bajenit deja cinci milioane, pentru ca in vest, munca lor nu-i capusata ca in est.

Reporter: Nu cumva de supraprofitul corporatiilor occidentale catolice care ne toaca cu „productivitatea muncii” si de fapt, la aceeasi productivitate (acelasi utilaj, aceeasi organizare) platesc mai putin? Nu clasa privilegiata profita, ci corporatiile straine – „investitorii strategici” occidentali si catolici, plini de moralitate romano-catolica pe care insa o abandoneaza cand e vorba de supra-profit!

Viorel ROMAN: Supra-profitul corporatiilor e generat ori de riscul dintr-un stat din Lumea III, ori de cardasia cu baronii, clasa feudal-mafiota si nu de rare ori de ambele. „Productivitatea muncii“ intr-un astfel de stat parazitar n-are cum tine pasul cu productivitatea si nivelul de trai din Lumea I.

Reporter: Oamenii „si-au luat lumea in cap” pentru un ban in plus, habar nu au ei de teoriile cu substrat religios. Cat priveste „sfintenia” proprietatii, asta n-ar nimic comun cu romano-catolicismul. Continue reading „Dr. Viorel ROMAN: Feudalismul actual moldo-valah / proprietatea / interviu” →

Dumitru ICHIM: Bay of Fundy, Nova Scotia

Cine te mângâie pe tine, oceanule, tu care ești cel mai credincios câine al lui Dumnezeu? Numai tu știi să-i aperi necuprinsul și adâncurile, infinitul și eternul, scrise pe turcoază în caligrafie de inimă îndrăgostită. Tu, chip și asemănare al cerurilor Lui, spune-mi, robule și frate al singurătăților mele, tu care porți rănile Lui, iar din coasta ta curge sânge și apă dătătoare de viață, grăiește-mi întru numele Celui prea înalt unde este limanul cel lin de la capătul lumilor? O fi mai departe unde apele sfârșesc în începutul de timp de-a netimp? Sau o fi în n-o fi, la mărginirea de taină a cerului unde se coboară-n chenotic? Numai tu poți să știi: Oare cum nemărginitul s-a făcut mărginit? Se rotise acolo unde timpul și veșnicia erau atât de transparente și de subțiri că au putut fi prinse numai cu un fir din steaua de deasupra. Și dacă, de ce nu?, cerul a putut să treacă pe sub timp și să se facă-n carne și os de om muritor înseamnă că acolo e fântâna pe care oamenii o caută a tinereții fără de bătrânețe și a vieții fără de moarte și astfel, pe sub apa aceea se poate ajunge la fântănă și trece pe sub timp nemâncător de timp, nu-i așa? Poate fi alcineva care să cunoască mai bine Scripturile Apei, decât tu cel care ai reușit să strângi toate apele lumii? Tot ce a curs și a fost trecător prin tine a devenit albastrul cel veșnic, prin tine, rob al lui Dumnezeu, frate geamăn al cerului, și amândoi – cei mai iubiți copii ai aceluiași Părinte.
Te-am căutat din copilăria mea nu ca pe o imensitate de ape, ci ca pe unul care avem același fel de inimă. Îți amintești că înainte de a fi pe pământ și tu și eu eram vecini în planul Lui de tocmire al văzutelor și nevăzutelor pe același liman de la capătul lumilor? Din nevremea aceea când nu erau nici soare, nici lună, nici stelele adâncilor izvoare locuiam în aceeași lumină a planului Lui. De atunci, și tu și eu, am cărat amintiri dragi pe care, veniți pe pământ, tu visai din când în când că ai să strângi toate apele lumii și, cu trena tuturor fluviilor curgătoare, să poți să te înalți într-un zbor cosmic până la porțile Lui și să-i spui: ”Tată, ne-am întors acasă cu toți fiii și fiicele mele și ale cerului! Asta visai tu, iar eu când eram copil visam că zbor peste apele tale. Continue reading „Dumitru ICHIM: Bay of Fundy, Nova Scotia” →

Ionuț ȚENE: Mărul

Mărul

 

Te apleci grațios să culegi mărul din grădina raiului
Buzele privirii înroșesc amintirea fructului oprit
promițând noua aventură a șarpelui
care încolăcește trupul mușcat de Adam
cu setea sânului crocant ce curge
prin sfârcuri lapte de stele
și veninul dulce al izvoarelor spălate de simțuri

Bătaia cuielor aude depărtarea palmelor tale din lemn de livadă

————————-

Ionuț ȚENE

Cluj-Napoca

Vasile Dan MARCHIȘ: Salvatorul de îngeri

Un înger păzitor s-a îmbolnăvit de suflet, nu de trup că a rămas pe dinafară deoarece persoana pe care a supravegheat –o a murit…
*Unde se poate găsi un medic specializat în tratarea îngerilor ?,*
se întrebau cadrele sanitare de la Secţia Urgenţe
Nu sunt nicăieri în lume !”
Stupoare !
S-a oferit un student în anul 4 din cadrul Facultăţii de Medicină, să trateze îngerul !
*De necrezut !

Se împotriveau mai marii Direcţiei de Sănătate Publică

„Nu se poate ,nu are nici cea mai banală patalama pentru a putea executa legal servicii în acest departament !”
„Ce mai aşteptăm !Haideţi să-i eliberăm repede un atestat prin care să poată profesa …!
„Staţi oameni buni că băiatul nu poate fi numit încă medic !
N-a terminat încă studiile…!Mai are două sau trei săptămâni şi
după aceea …”
„Cum după aceea …?
Vreţi să lăsăm îngerul atâta timp fără să-i acordăm un tratament pe măsura diagnosticului său ?”
Veniţi să-i eliberăm repede ,repede măcar un atestat de asistent sau infirmier,ca astfel să se poată ocupa de acest caz…
*Vai păcatele noastre ,cum să numim un simplu asistent sau un infirmier cum ziceţi voi,să trateze un înger…! Doamne iartă-ne…! ! !*
Studentul fiind de faţă glăsui:

„Doresc să vindec îngerul numai pentru aspectul ca după aceea să-i propun să-mi fie mie înger păzitor, că în viitoarea mea meserie am nevoie de cineva din partea

lui Dumnezeu ca să fiu călăuzit în acest sens…!*”

Atunci ca prin minune îngerul s-a ridicat şi a glăsuit blând::

„Aceste miraculoase cuvinte m-au vindecat si te vor călăuzi pe tine spre succes în tot ce vei face legat de viitoarea ta profesie…!

***

POST TOTAL 2

 

La începutul unui serviciu de supraveghere îngerul păzitor mi-a predat în premieră pe Procesul verbal următoarele bunuri:

An Nou intact , cu zăpezi și ploi în regulă…

L-am întrebat din start:

”În regulă cu ce ?”

Îngerul mi-a răspuns:

-Sunt intacte ”ambalate” și sigilate în acest Buletin meteorologic

Am intervenit astfel:

”De ce regulă vorbești aici domnule înger, că doar nu fură nimeni zăpadă fie că aceasta este căzută doar sub formă de bură subțire sau de câțiva metri……iar despre apă…când e secetă sau când sunt inundații ce regulă vezi în asta …?”

Mă miram la infinit de acest ”Proces verbal” cu totul și cu totul straniu.Atunci îngerul păzitor văzându-mă confruntat într-o dilemă profundă mi-a zis:

-Ce te miri de toate acestea…?Pe faptul că Dumnezeu în slava sa vrea prin absurd să vină la tine în chip de fluviu ce iese din matcă peste toate câmpurile sau de ninsoare ce acoperă în straturi groase toate bunurile făurite de oameni,nu ai de ce te mira ,deoarece acest lucru este ceva firesc pentru Tatăl Ceresc.A te mira pe Dumnezeu fără noimă,fără rând cum te miri tu acum ,este ceva nefiresc.și în fond,de aceea am spus că lucrurile consemnate în acest proces verbal sunt în regulă …

 

***

NOMINALIZARE

Mi se impune să călătoresc(în concurs) prin iad pe un drum cu restricție de viteză și greutate.
Adică,pe jos și cu bagaje mai puține de câte îmi pot închipui, de parcă măsor cu pasul Istoria,și Geografia
concret spus :tot ce a fost și este în lume sub dimensiunea cea mai vastă-sărăcia…
Cică așa cere concursul
și să nu par suspect
(deoarece prin orice poți deveni suspect
mai puțin prin sărăcie lucie)
-Gata,urcă pe cântar ,!Îmi spune ghidul
Urc pentru a fi cântărit…
-Ești prea greu! Astfel conform regulamentului concursului nu-ți este îngăduit să călătorești cu bagaje prin iad.!
Dacă slăbești câteva kilograme prin ce metodă vrei ,fie prin regim sau post ,ți se va da un bagaj fie cât de mic…!
În timpul călătoriei prin căldura extremă și post,slăbesc într-atât încât mi se permite să iau ceva la mână nu înainte de a fi întrebat ce profesie ,hoby sau pasiune am.
Spun că pe lângă altele sunt poet și astfel mi se dau câteva coli de hârtie și un pix…
Încep a scrie parcă mă debarasez de materiale inflamabile
Scriu parcă mă dezbrac de haine cuprinse de foc
Prin cuvintele de foc sau prin focul de cuvinte,
inima îmi este mai mult decât un pompier.
N-au stins pompierii într-un ritm mai alert cu apă
câte cuvinte a stins și stinge inima cu sânge…
Mi se dă apă !Multă apă,să pot transpira …
Ca acest fenomen să se numească transpirație nu foc…
Nu trebuie să am transpirație de foc …!
Scriu parcă transpir …
Transpir parcă scriu…
Consum doar apă …
Poți părea suspect și depunctat consumând orice produs,mai puțin când bei apă…
Parcurgând în asemenea condiții iadul la pas,pe jos
și introducând cu lux de amănunte durerea în poezie
am fost nominalizat la Premiul Iadului…

––––––––

VASILE DAN MARCHIȘ

(Din ”12 POVEȘTI, POVESTIRI ȘI ALTE SCRIERI CU TÂLC” , în curs de apariție)

Lhana ROMA-NOVA: Testament

 

TESTAMENT

 

Am încercat să las un testament

acelui’ ce-a sosit în casa mea…

L-am scris în suflet, nu pe pergament,

sperând că totuşi îl va respecta.

 

Eu l-am primit în dar de la un om

ce şi-a vândut bucăţi din sine

cu preţul de a nu tăia un pom,

un preţ plătit când a crezut în mine.

 

Nu eu am fost garantul prea măreţ…

O dată (doar) am încălcat porunca!

Or, tocmai când primisem un bun preţ,

pe patul morţii… îmi zăcea tătuca.

 

Şi astfel, moartea mi-a adus aminte

că promisesem a păstra copacul

chiar de păreau doar simple, vagi cuvinte:

“Nu-l voi tăia, mai bine îmi vând conacul!”.

 

În dimineaţa aceea, mohorâtă,

când toamna se plimba prin parc,

căzusem totuşi în ispită…

Securea, trimisesem la copac!

 

Şi se întâmpla, în aceeaşi zi,

să îmi deie Dumnezeu dovada

prin tatăl meu ce-ar fi putut muri

atunci când moartea îşi trimitea iscoada.

 

Am înţeles într-o secundă

că om şi pom au drept la viaţă,

iar când iubirea ne inundă,

nu tai copaci să-i vinzi în piaţă!

 

Eu am oprit securea morţii

şi Dumnezeu, pe-a lui secure…

Lăsat-am viu copac în faţa porţii

iar Domnul, pe-al meu tată, nu a mai vrut să-l fure!

 

Făcut-am testament pentru străinul

ce va intra în a mea casă:

– Te las a locui, nu-ţi iau tainul

dar a trăi… copacul, tu, îl lasă!

 

Vrând glorie şi bogăţii,

el şi-a dat foc la a sa haină

când m-a minţit şi când, prin viclenii,

copacul… l-a ucis, în taină.

 

Am plâns şi am rugat pe Domnul

să-i dea iertare (de se poate)

dar noaptea… cine îmi iroseşte somnul

când tatăl său a fost răpit de moarte?

08.04.2015
––––––––––-
Lhana ROMA-NOVA
(Foto sursă internet)

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: Ar fi loc de o iubire?!

Ar fi loc de o iubire
Şi Raiul să o primească,
Sau e un păcat de fire
După legea omenească?!

 

Să trăieşti în armonie,
Pân’ la margine de viaţă,
Pare că-i o utopie
Care inima-ţi ingheaţă.

 

Netrăirile din zile
Se prefac în cărţi pierdute
Cu lipsite, scrise, file
Şi coperţi cam prăfuite…

Taine care stau inchise
În amar de ani cu silă,
Suflete mereu deschise
Nu primesc un gram de milă

Doar în şoaptă şi visare
Te inchizi ca-n colivie,
Nopţi cu gheaţă şi uitare
Fără Luna albă, vie.

Ploi din lacrimi prea sarate
Picură încet prin vene,
Şi în mări cu ochi de moarte
Mă afund în somn alene…

În adânc de timp albastru
Îmi pierd clipă după clipă,
Plătind sorţii un piastru
Dau secundei o risipă

Ca din ea să-mi fac o lume
Într-un Rai cu flori de crin,
Iar iubirea s-aibă nume
Şi pe veci să mi te-nchin!
……………………….
Ar fi loc de o iubire
Sau e un păcat din fire?!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019

 

 

Nicu GAVRILOVICI: Incantații de înveșnicire (poeme)

Nu…
nu pot muri până tu
nu vei fi învățat să zbori.

 

Nu pot nici trăi
până nu
îți sărut urmele
presărate pe nori.

Tămâiază-mă deci
din cădelnița de rubin
cu șoapte

și înveșnicește-mă
cu atingerea trupului tău
în noapte.

 

Geneză

În clipocitul zorilor de zi
Te-aștept din nou cu porțile deschise
Să răstignim pe roua ierbii vise,
Să mor încet în timp ce tu învii.

În liturghia șoaptelor cuminți
Sărut iconostasul pleoapei tale,
Și în cădelniți albe de petale
Aprind tămâia razelor fierbinți.

Voi fi din nou Adam dormind buștean
În timp ce coasta-i înflorește-n Evă,
Apoi drogați de a iubirii sevă
Ne vom iubi celest, nepământean

În timp ce îngeri cântă armonii
În clipocitul zorilor de zi…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Incantații de înveșnicire (poeme)” →

Alla TONU: Sete de Lumină

SETE DE LUMINĂ


E departe zâmbetul
dulcei veri
care dezgolea iubirea
sub stele pâlpâitoare
în ritmul respirației apei
de–a lungul țărmului.
Își îndoaie privirea
luna plină în ceață;
Clipele se evaporă
în tăcerea nopții,
Amuțesc codrii
afundați în umbre.
Profunda singurătate
își face cuibul
printre felinarele stinse.
Toamna, du–mă
pe aripile păsărilor migratoare
spre țările calde: încă mi–e sete
de lumină si zori limpezi.
Du–mă acolo, unde natura
nu-și schimba culoarea;
unde dragostea se naste
printre pletele palmierilor
și dansează pe note
de rafale nocturne.
Acolo voi aștepta dimineața
pentru a–mi stinge setea
la izvorul de lumina
al zorilor limpezi.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova