Psalmul pescuirii minunate
Cărării strâmte – umbrele și greșul;
Deasupra ei răcoarea și ispita,
Iar și mai sus, amar de pur!, cireșul
De parcă dincolo de lumi grăit-a:
,,Izvorul alb cu negru-n șahul unde’-i,
Întoarce timpul, să-și cunoască drumul!
Nu-i veșnicia geamăna secundei,
Iar ce e floarea-n sine, nu-i parfumul?
Cămara nunți’-i tot mereu chemare…
Mai este mult până la-nchis de poartă?
Vocale lungi cresc tânăra cicoare,
Precum un corn tristețea vrând s-o-mpartă.”
– Din tot ce-am prins e-o lacrimă-n privire…
– Ia-ți lotca-n larg spre-adâncul din iubire!
Psalm la Zidul Plângerii
Luai plecând de-acasă doar scârțâitul porții
Bălăngănind țâțâna-n damf de tabac și vodkă;
Sub geamul spart din sălcii rămase-aceeași lotcă
Prin ceață…Precum toamna când marea-și mută morții.
‘Nainte de-a fi iarbă, voiam Ierusalimul
Să-l văd piatră pe piatră… Sunați din corn de taur!
Te bucură Sioane, Iubire-n strai de aur,
Spre slava Ta sub daltă oprit e heruvimul!
A Dragostei mireasă! Aplece-se smochinul,
Psaltirion ce plânse prin mine tot a jale!
Cântați dintru cimpoaie, din trâmbiți, din chimvale
Și faceți loc să treacă prin inimă asinul!
…Pun degetul pe hartă și-ntreb cu ochii ghidul:
,,Pe-aici mi-a fost Iubirea? Ce-a mai rămas e Zidul?!”
Psalmul ce m-a vrut Petrin
Slăvită fie-Ți apa-n descântec fără seară,
Neprihănirea pietrei de daltă să nu știe,
C-așa altarul cere pe umăr de fecioară
Să se aducă focul. Cum? Om vrei temelie?
De ce nu-ngădui lutul, vecin având nimicul,
Să fie pentru cuiburi, ca sâni spre sacrul nunții?
Sau poate-n loc de roată, scoțându-Ți heruvicul,
Să-l fi oprit pe unde întreb, spre Tine, munții?
Ești sigur? Mă chemi Piatră, și nu stihiei rană?
Trimite-mi cioplitorul să-mi ia la sfadă-amnarul.
Nu-mi da-‘ muierii coasă, ci dălți mușcându-mi stana;
De piatră – casa nunții, apună-n stea hotarul!
Moleșitoarea-mi ceară, nici lut, nici stei, ci somnul…
”Sculați-vă, să mergem…” Cine mă strigă, Domnul?
Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario
IMNUL SOARELUI CĂTRE WAKA – TAGA
Personalitate de prim rang în cultura românească actuală, pe care o promovează în spaţiul canadian, unde locuieşte din 1974 cu familia, preotul Dumitru Ichim, având un doctorat în Teologie dogmatică, a publicat atât în ţară, cât şi peste hotare, versuri şi proză, devenind un nume de referinţă. Preot paroh la biserica „Sfântul Ioan Botezatorul” din Kitchener, Ontario din 1978, Dumitru Ichim a debutat editorial cu volumul de poezii ,,De unde începe omul”, editura „Litera” Bucureşti 1970 şi a continuat cu poezie de tip haiku si tanka, gen de poezie scurtă japoneză, care i-a adus un succes imens. În ţară a publicat la revistele: „Luceafărul”, „Tribuna”, „ Gazeta literară”, „Curierul românesc”, iar in străinătate la revistele: „ Cuvântul românesc”, „Luceafărul românesc”, „Lumină lină”.
„Epidemia de ziduri continuă şi toată populaţia globului a intrat în panică răspândindu-se vestea că, de fapt mormântul era gol” 
Poemele lui Dumitru Ichim fundamentează perpetua căutarea a Adevărului, apropierea de cele sacre, inexpugnabile. Astfel ne aflăm pe drumul ce are ca finalitate contopirea cu Fiinţa, cu Numele Focului mereu invocat. Asistăm la integrarea în fecunda atmosferă care învăluie esenţiala problematică proprie acestor maximale pătrunderi în lumea Esenţei. Decriptând mai întâi misterele contingenţei, putem accede în arealul subtil unde primează criteriul diferenţei de nivel ontologic. Aici, sacrul nu mai poartă aparenţa unui misterium tremendum ci se înfăţişează eclatant, conform regulilor Transcendenţei: „Şi mie îmi este dor de zborul pur/ fără de aer, fără aripă,/ fără de umbră din nou ca să fiu,/ numai luminii spunându-i numele,/ fără ieri, fără mâine, fără târziu/ totul atât de rotund,/ însă pe muche de clipă”. În lumina acestor adevăruri putem înţelege mai uşor traseele existenţiale pământene.