Eleonora SCHIPOR: Grigore Vieru – poetul îndrăgit de toți

           

            Despre marele poet basarabean Grigore Vieru vorbim oricând cu emoție, admirație și… regret. Regretăm faptul că la cei 85 de ani, vorbim despre acest mare român și patriot la timpul trecut. Dar un poet și încă unul de talia lui Grigore Vieru nu moare niciodată. Trece pe un alt tărâm fizic, rămâne pururi printre noi spiritual. Mereu al nostru, mereu același, mereu și la nesfârșit.

            Regret faptul că așa și n-am avut marea fericire să-l cunosc personal, deși l-am admirat întotdeauna. L-am citit cu plăcere încă din clasele primare. Îl admir până în ziua de azi.

            La CIE Cupca, viața și opera poetului este iubită și apreciată de toți elevii. Acest fapt se datorează profesoarelor de limba maternă, administrației școlii, învățătoarelor claselor primare. Activ s-au încadrat la pregătirea expozițiilor membri comitetului școlăresc, ai cenaclului literar „Lămâița” ai cercului de Tineri muzeografi.

            Pe culoarele școlii, în incinta muzeului, la biblioteca școlară, în cabinetul de limba și literatura română, au fost amenajate expoziții dotate cu cărți, ziare, reviste, xeroxuri, fotografii reprezentând crâmpeie din viața și opera poetului.

            În toate clasele în  aceste zile  se vorbește mult despre poetul nostru îndrăgit, se recită și se învață poeziile sale, se vorbește despre viața și opera sa, despre dragostea sa față de neam, baștină, limba română, mamă, copii…

            Pe întreg parcursul lunii februarie vom avea încă multe măsuri literare dedicate poetului îndrăgit. Viața și opera poetului basarabean Grigore Vieru merită și trebuie cunoscută de toți. Aceasta este datoria noastră a pedagogilor.

            Expoziții dedicate poetului Grigore Vieru au fost amenajate și la bibliotecile sătești, și nu numai, la muzeele din ținut, la căminele culturale, la sediile literare și culturale.

––––––––––––––––

Eleonora Schipor,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Adrian BOTEZ: Întrebările ființei meteorosensibile (versuri)

de ce mi se-ntâmplă – Cele Rele – numai mie ?

de ce-s confundat – pe-orice Drum – cu Vița-de-Vie ?

de ce dau numai de Nebuni – fără Loc – Șah și-Ntrebare ?

de ce stau cu Capu-n Burlan – și cu Picioarele-n cu Totul-Alt-An  ?

de ce – când îl scot din Burlan – și-l arăt Razelor-Filigran

Capul meu nici Ochi ori Gură – nici Minte – măcar – nu mai are ?

 

tot așa – pot să-ntreb Sfincșii – ori Vântul-Stârnit-Dinspre-Mare

căci – orișicum – tot ăla rămân – cu Soarta-Necată-n Pahare…

nu te duce la Plită – când e Foc de Altare – ci umblă – pâș-pâș – în mână c-o Lumânare

din Loc în Loc – pe unde-i mai Lugubră Umbra – dar Zarvă-i de Sărbătoare…

 

…am învelit – cu grijă – Cavalerul de Pluș

le-am făcut Meduzelor – regulat – Duș

am făcut totul să rămân Copil – dar iată-mă-ncovoiat și Bătrân

 

înfipt în toate Durerile Lumii – și cu Sufletul – SPÂN !

…e-o vreme când  Soarele divorțează de Lună

și-atunci nu mai afli Rost-la-Viață – ori – în Munți și Pădure – CUNUNI…!

***

 

BOMBARDAMENTUL CU GOGOȘI S-A INTENSIFICAT   

 

Bombardamentul cu Gogoși s-a intensificat

disciplinată și bovină – mestecă Lumea-Turmă

(…pe Străzi și-Acasă – -n rânduri !) – doar Rahat :

să-i pese  – cui ? – de Criză și de-Apocalipsă ? – …ea în Haznale scurmă…

 

…că-am fost și Împărați ? – …sau doar Geamgii și Lustragii ?

totuna-i –când Știința toată – ți-e scrisă pe Gingii…

…așa s-a scurs Istoria Planetei și a Țării :

de Răstignirea Perlei să nu știi : Moda-i… ”Nisipul Mării” !

 

din cracă-n cracă-am coborât – ajuns-am Cârtițe de-Orbire :

precum în Cer – așa și pre Pământ – să nu știm a Citire…

toate-Alfabetele se scurg – în Fose Septice Anume

 

totul – pe Internet – e programat : Furajul n-are Nume…

…Hristoase-Doamne – nu te-nghesui : Autobuzul pleacă…

cată-a dura – din nou – în Infinit – Lumina Sfântă – dar SĂRACĂ

***

 

CÂINE BĂTRÂN

 

Câine Bătrân – năpârlescu-mi Părul peste tot

Părul – pe mine – a-l ține – nu mai pot…

s-a iscat – în el – o Furtună-Ngerească

și zboară – plutește înalt – nimeni să nu-l mai zărească !

 

am – în juru-mi – o Aureolă-de-Păr – Sfântofilă

ce se-ntinde prin Casă – pe Pajiști – prin Clorofilă

ba se amestecă – blajin – cu Pădurile și Munții

ajungând și-atingând Stelelor chiar Toiul Frunții…

 

cum vorbesc cu Propriul-Meu-Păr – Dezertat ?

cu răbdare – răbdare – și foarte civilizat :

el îmi răspunde-n Reverențe Caracatiforme

 

iar eu nu mai întreb –  de nimic – acest Fenomen Păros – cu Raze-Uniforme…

…țineți minte : veți ajunge – toți – la fel de Sfinți ca mine

Bătrâni și Neputincioși – dar cu Soare prin Vine…

 

să nu vă opriți – cumva – din năpârlit !

                         

mai bine trântiți – zdravăn – Capacul – peste Oala-de-Gândit !

năpârliți – năpârliți – Luminos și Sfânt (…ca ca orișice Javră-de-Câine…)

că e din ce în ce mai Sus – și e Bine !

***

 

LA PARADĂ

 

Pișpirică – la o parte : acum – trec Sfinții și Munții

și nu mai fă atâtea prezumții

de Paradă – când nu ești decât  un Păduche

scăpat de sub o claie de Păr – cu Muche !

 

învățați Respectul-de-Cer – Năpârstocilor

că – altfel…vă ia Mama Bobocilor !

uite cum Stelele – generos – se pogoară

să-ofere tuturor – înafara Proștilor ! – o Scară…

 

…Sfinții-Părinții și Munții : ce Paradă Rară

cum Căcăcioșii noștri nici nu visară !

…mai deoparte – zâmbind unui Gând Amar

 

așezat pe-un Bolovan – stă Hristosul precar :

reflectează (…alungând – cu blândețe – -un Bondar…)

ziceam : reflectează Crist – cum nimeni n-are habar

 

că Roata Lumii-i stricată…chiar de Rotar !

…tot Circul ăsta – de circumstanță – la Mal

n-are Haz și nici Rost – fără un PERFECT SALT MORTAL !

***

    

ABIA DE AZI E-O IARNĂ RĂPCIUGOASĂ

 

abia de azi e-o Iarnă Răpciugoasă

cu Vijelii – Noroaie – și-o Spârcă-de-Zăpadă

despică Frigul Oase – arde Case

și tot ce e becisnic – lui i-e pradă…

 

a pustiit și Străzi – și Funduri-de-Păduri

a spurcat Ape – de-au rămas Lătùri

s-a zgâlțâit și Clampa de la Rai

de-atâta Danț Satanic – și de-atâta hai…

 

stau ghemuit sub Zdrențele de Gânduri

și-ncerc să peticesc o Viață fără Rânduri

dar nu se poate scrie Cartea-mea-de-Căpătâi :

 

se-ncurcă între ele – Rimele Dintâi…

…când Vijelia-n Stele va face pe Nebuna

aștept Ploaia-de-Foc : mistuie tot și-ntr-una !

***

 

ORICE-AȘ VREA SĂ SPUN – NEBÙNII VOR RĂSTĂLMĂCI        

 

orice-aș vrea să spun – Nebùnii vor răstălmăci

și chiar mai mult decât merit – mă vor umili…

singur să fii – cu Poveștile tale – jignitor de Alcore

vei sfârși devorat – prin Sloveniri Carnivore

 

e ca și cum n-ai putea să te miști

făr’ de-Avocat – căci altfèl – totul riști :

riști să te-nchizi Torționar – când tu ești doar Vegan

riști să fii zvârlit în Paner – ‘olalt cu un Prost și-un Mârlan…

 

taci – între Oameni Zurlìi : nici măcar Rugăciuni

să șoptești : căci Toate – la ei – sunt Minciuni !

doar ce grăit-a-Imbecilul – Șef și Bancher

                  

e-un Templu de Raze – chiar Raiul din Cer !

…în Lumea de-aici – ori ești Mut – ori ești Surd

ori Bogat să-i muțești ! – …ori Sărac și Absurd…

***

 

NIMENI NU-MI ÎNȚELEGE REVOLTA POVEȘTILOR MELE

 

nimeni nu-mi înțelege revolta Poveștilor mele

toți mă urăsc – pentru că văd pân’ la Iele

toți mă urăsc – pentru că vreau Rânduială și Rost

toți mă urăsc – pentru că n-am dezertat – încă – din Post…

 

Spiriduși-Moși – Ondine – colcăie-ntre Rime și File

Salamandra-mi nu arde – nici în Ură ori Mile :

m-azvârliți de pe orișice Astru – din Carte – în Noapte

dar eu mă întorc – ca Albina – -ncărcat de Miere și Șoapte…

 

degeaba-așteptați Prohodirea-mi sub Brazi :

Trei Cavaleri au venit – din Stele – cu-Ucaz

și Munți-s în Flăcări – în Platoși se-nchid Inorogii

 

neostenit – Cornul lor Alb străpunge Negrele-Orlogii…

…nu mi-e prieten vreun Om ? – Frați îmi sunt Duhuri :

singuri se scriu ele-n Cartea-mi – mazilită la Vulturi !

***

 

DOINA MĂRGĂRITARULUI

                  

Mărgăritarul din Scoică

strigă-ntr-una după Doică :

dar la Pruncii Cei de Rază

n-afli Doică – ci doar Groază !

 

ies din Valuri – iar și iar

în Dinți cu Mărgăritar

să fugă Ursita Rea

poa’ s-o lumina și ea…

 

n-am nici Casă – n-am nici Masă

doar un oaspete de Vază :

Năcazul șede la Vatră

parcă-i Dumnezău de Piatră !

 

desfac Dinții : Sfinți Părinții

vin la Vatra-mi – Ei – Cuminții :

s-oglindesc în Mărgărit

și învie – de-au murit…

 

cu Puteri de la Adânc

fudulul  Năcaz mi-ți frâng

și-l azvârlu drept în Foc !

…poate trezesc vreun Noroc…

 

de-aceea nu mă despart

de Mărgăritar Nespart

și-oi da din Lumina lui

Orbului – Săracului…

 

…faci un Bine – vin Albine

și o scară de Gherghine

să ajungi degrab’ la Cer

fără de opinci de Fier

 

de faci Rău – chemi un Dulău

Negru Tare și Șelău

cari de duce între Dinți

pân’ la Smoalele Fierbinți :

 

nu-l mai vezi pe Dumnezău

doar o cioată de dudău…

***

 

PIERD ZILELE – ZESTREA LUI DUMNEZEU

 

pierd Zilele – Zestrea Lui Dumnezeu

și – una câte una – se scurg în Rigolă !

cu ele – -mi pierd și Vocea mea de Zeu :

îmi scuipă Lucrurile – îndârjit –  Alura mea Frivolă…

 

nu trândăvesc : privindu-mă – înțepenesc

cât de-asincronic ființez în Lume

cât de nepotrivit – ba chiar grotesc

m-am nimerit să tulbur o Genune…

 

nu-mi fost-a-n Gând să stingheresc :

se saltă-n cârduri – Ciori – când mă zăresc

convins sunt : Fantoma mea de-ar scoate un Cuvânt

 

Păduri și Munți și Ape – intra-vor sub Pământ !

…privesc – în Nopți Împărătești – spre Stele multe :

n-o vrea – de milă – vreuna – -ntr-însa să mă mute ?

***

 

PEREȚI

 

cad peste mine – din Pereți – ca din Mașina Gunoieră

Ologi și Ciungi – și Orbi și Arși – Smintiți și Paralitici…

mă rog – sunt – toți – Vechii-mi Colegi și Frați de Etajeră

cari mă sufocă – azi – l-Autopsia mea – cu Ochii Analitici…

 

Pereții explodează-ntr-una – Nevrednice Pelicule-ntre Vremi

Pereții nu te apără – ci-ți pun Căluș în Suflet – când Somnul vrei să chemi…

Pereții explodează-ntr-una – crispând pe Boul-Cuget

Tone întregi de Musafiri – rememorați ca Muget…

 

Pereții îmi trimit ‘napoi  (…o Minge Aruncată…)

cele mai crunte Schilodiri – Victorii Fulminante

pe care Măcelarul-Zeu – ”Mânecă Suflecată

 

le-a obținut – în Mii de Ani – prin Temple-Variante…

…sunt Frații mei – convulsionat vomați – de Sărbătoare

prin Amintirea din Pereți : Pereții Abatoare…

 

…acum – l-Autopsia mea – vin Duhul să mi-l fure

să-mi ia și Carnea – ca Palton : Zombies ce vor să-ndure

din nou – în veci de veci – Amin ! – SPERANȚELE IMPURE…

***

MUSTRARE ȘI ÎNDEMN CĂTRE DUMNEZEU

 

de când Te tot slăvesc și tămâiază Pământenii – -n Toamne

Ți s-a suit la Cap – și Ție – Doamne…

Tu și cu Sfinții Tăi – alcătuiți o Haită :

uitați – pe la Sărmani – să mai dați câte-o raită…

 

da – avem Vine : Crimă – Trădare și Ticăloșie

dar noi : O CLIPĂ ! – Tu : O VEȘNICIE !

mai lasă Drâmba Ta Divină – la hodină :

pogoară-Te – din Cer – pe ale noastre Răni – și-alină…

 

nu Te-am rugat de Viață – Moartea-i izbăvire !

dar dă-o când trebuie – nu după amintire…

ești Mitocan – cu toată Frumusețea – Tânără Făclia !

 

…deși – la Facerea de Toate –  Ea Ți-era Fudulia…

…nu schilodi – trăda : căci de-astea știm preabine :

vino aici – pe Prispă – să mai grăim cu Tine…

***

 

NU GRĂI DE VII ȘI NICI DE MORȚI

 

nu grăi de Vii și nici de Morți – când Cavalerul trece pe la Porți :

Sufletul se-ncheagă – din rece – tot mai rece : dispar Ierni-Sorți…

și – bàrem – taci ! – când trece Busuioc  :

Ceata-cu-Altar de Foc – drept la Mijloc…!

 

…se-ntâplă-atâtea – între-un Hotar și Altul

Circul dispare : rămâne – pe Cer – Saltul ;

simți – printre Degete – Rozàriul cum declină

se umple de Parfumuri – Văzduhul de duzină…

 

…e-o Seară surdă – -amară și stingheră

nu știi ce Flori să potrivești la butonieră :

un Scai și-un Spin se ceartă pe-un Suspin

dar dinspre Taina-de-Tărâm – Lumini de Crin tot vin – și vin…

 

…ce-i de ținut în Buzunare ? – ce Concluzii

să tragi – după o Viață de Iluzii ?

că a trecut – prin Gară – -un Tren-fără-Semnal

 

iar Cavaleru-a fulgerat – spre beregăți – Pumnal…

…porniți spre Țara de-unde vine Busuiocul

și nu mai dondăniți – că n-ați găbjit Norocul…!

***

 

 

 

 

LA EXECUȚIA MEA

 

la Execuția mea – s-au tras

asupră-mi – toate

Gloanțele Lumii

 

am smuls – din mine – fiecare Glonț

Patriotic – le-am adunat – pe

toate – cu mare grijă – și

am durat – din ele – un

Palat : un Palat

înalt… – înalt… – …că mă uit – din balconul

Palatului – la

Soare și la

Lună – de Sus în

Jos

 

…Seara – târziu – strâng – între Două

Degete – Carnea-mi Răstignită – și

storc (ca pe Lămâie) – pe rând – Sângele – din

fiecare Rană – peste Capetele lor

Bălaie : ale

Soarelui – ale

Lunii – ale

Stelelor…

***

 

DIN GALAXII ÎN GALAXII – AM NIMERIT ÎNTR-O LATRINĂ !

 

din Galaxii în Galaxii – am nimerit într-o latrină !

Ceasul de Mână e de vină : a repornit Lumea Bătrână…

sunt obligat să-mi scot – din Suflet – Grenadele de Gelatină

s-arunc în Aer – Facerea Cretină !

…care intrase – de mult – în Carantină…

 

împușc și mitraliez – fără-ncetare – căci n-am Tavan ori Dușumele

(…să mă susțină – oricât ar fi ele de rele-infidele…!)

și nici măcar Pereți – de Apărare – la Casa mea – clădită – făr’ Zăbrele

de voie-de nevoie – între Stele…

…înconjurat de Cerul Explodat

eu chiar în Constelații – M-AM CAZAT !

 

Maestru de-Artificii și Canale

m-am instalat pe Cruguri Liminale :

Chipu-mi – bronzat de Foc și Funuri Bacanale

 

vi-i Noul Dumnezeu : ce dacă-i șubred ? – …are Prezențe-Astrale !

…pe mine – Pictor de Cratere Înflăcărate

să mă slăviți ! – …plătindu-mă ÎN RATE…!

***

PE ÎNSERAREA VOCII – I-AM SCRIS LUI DUMNEZEU

 

pe înserarea Vocii – i-am scris Lui Dumnezeu

spunând în care Locuri – Pescarul am fost eu…

i-am scris despre Tovarăși – ce – rând pe rând – pierdui :

Punct pus-am unde Soare apune după Grui…

 

nu am trădat pe nimeni – dar Singur mă găsesc

Bătrân – Sărac – eu – Trist – mă iscălesc :

o Cruce-n loc de Nume – o Lacrimă – Pecete

și – iarăși – între mine și El – se-nfìripă-un Perete…

 

dac-am fost sincer – și iar Te-ai supărat

nimic nu te ridică : rămâi Rege-Nghețat…

dar dacă vii în Țundră – cu mine – la Izvoare

 

Făptura se-Nnoiește – cad Ultime Zăvoare…

…ca să Te știu pe Tine – am Florile-n Grădină :

le urmăresc Capriciul – și mai semnez o Vină…

***

 

EU – CASA MEA

 

vulcani erupând : rănile Soarelui

ale Lunii – Stelelor-Logostele

ale Cereștilor Iele !

aceste Explozii Cosmice sunt Casa Mea

clădită din Mega-Împușcături Uranice și…de neoprit

Suitoarele Manolice Schele

Suitorul Zenit !

Continue reading „Adrian BOTEZ: Întrebările ființei meteorosensibile (versuri)”

Al. Florin ŢENE: Trădarea și oportunismul la români de-a lungul istoriei s-a strecurat ca o viperă și în Academia Republicii Populare Române

De-a lungul istoriei noastre au existat în cadrul elitelor oportuniști și trădători care au contribuit la schimbarea cursului normal al evenimentelor, influențând în rău viața neamului pe care îl “slujeau“.

Înainte de a intra în miezul subiectului pe care doresc să-l analizez, pentru a înțelege mai bine termenii de: oportunism și trădător, vom consulta împreună DEX:oportunismul este atitudinea lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-și satisface interesele personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii și păreri potrivite momentului.Să vedem, ce înseamnă trădare: Trădare (în limba română veche și hiclenie, hainie, hainlâc, predanie), este denumită fapta de a înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc

Cum ar fi arătat oare istoria fără trădători și trădări? De la Burebista la Mihai Viteazul și până la Tudor Vladimirescu, istoria noastră e presărată cu evenimente tragice, în care rolul principal a fost jucat de personaje fără scrupule, cum au fost academicienii Academiei Române care au criticat opera lui Constantin Brâncuși care, prin josnicele lor fapte, au schimbat mersul istoriei și soarta românilor. In vremea lui Burebista, care a domnit pe la jumătatea secolului I i.Hr., statul dac a ajuns în culmea puterii sale. In urma victoriilor repurtate de acest rege, statul dac – cu capitala la Argedava – a ajuns să se întindă pe un teritoriu imens, cuprins intre Alpii nordici, Munții Balcani, Marea Neagră și Nistru. Până și împăratul roman Cezar se temea de marea putere a regelui dac și, în jurul anului 44 i.Hr., pregătea un război împotriva lui. A murit însă – asasinat, după cum se știe, în urma unui complot – înainte de a apuca să pornească spre regatul dac.
Și, la puțin timp după aceea, tot unei conspirații i-a căzut victimă și Burebista. Nobilii nemulțumiți de puterea și autoritatea sa au complotat pentru a-l înlătura. Odată cu dispariția lui, imensul regat dac s-a destrămat, spărgându-se în mai multe bucăți pe care cei care uneltiseră spre a-l doborî pe Burebista și le-au impărțit între ei.

Încă de la Decebal au existat trădători, datorită acestora acesta a fost înconjurat de armata romană. „Opt călăreţi romani, cu coifuri, scuturi şi lănci, vin din stânga, pe două drumuri diferite. Mişcările lor sunt cu atât mai violente, cu cât sunt situaţi mai aproape de centrul scenei. Trei dintre ei ameninţă cu lăncile un pileat căzut la rădăcina unui stejar – personajul principal al scenei, regele dacilor. Încercarea de a se refugia dincolo de munţi i-a fost zadarnică. Duşmanii, informaţi asupra drumului ce-l alesese, l-au încercuit şi i-au tăiat calea: în dreapta stejarului – care, de data aceasta, nu închide scena – se văd doi călăreţi romani sosind de la dreapta spre stânga. Forţele romane implicate în acţiunea de capturare a lui Decebal sunt însemnate; cei 10 călăreţi care le reprezintă poartă pe scuturi emblemele a cel puţin 5 unităţi. Ele au lichidat garda regelui: doi pileaţi zac printre picioarele cailor, cu stânga încleştată pe scut, cu sabia curbă căzută din mână”.

Vlad Tepes a ocupat tronul Valahiei în 1456 cu ajutor maghiar. Și-a consolidat stăpânirea nimicind mai mulți pretendenți care voiau să-i ia domnia și a băgat spaimă atât în susținătorii acestora, cât și în turci. După câțiva ani, a refuzat să mai plătească turcilor tribut și a măcelărit armata otomană care fusese trimisă să-l pedepsească – aproape 25.000 de oameni. Astfel provocat, sultanul Mahomed al II-lea a ridicat, în primavara anului 1462, o oaste numeroasă, cu care a pornit spre Dunăre. După o serie de ciocniri care au pricinuit turcilor mari pagube și după celebra incursiune nocturnă a lui Țepeș în tabăra turcească, și ea soldată cu mulți morți din rândul otomanilor, era limpede că Înalta Poartă era departe de a putea rezolva problema pe calea armelor.

S-a folosit, deci, de calea complotului, găsind un aliat chiar în persoana lui Radu cel Frumos (fratele bun al lui Vlad Tepes) care uneltise fără scrupule împotriva propriului său frate. Sultanul l-a numit pe Radu cel Frumos domn al Munteniei și mai mulți boieri au trecut de partea lui, speriați, pesemne, de firea aprigă a lui Țepeș și dornici să aibă un domn mai ușor de manipulat. Țepes s-a retras in Ardeal (în 1462), așteptând sprijin de la Matei Corvin. Dar, deși acesta a ridicat o armată pentru a-i veni în ajutor, în cele din urmă, ajutorul n-a mai ajuns: i s-a pus capăt printr-o intrigă a inamicilor lui Țepes (probabil sași din Brașov, cu care Țepeș avusese, cu câțiva ani în urmă, niște conflicte datorate faptului că brașovenii sprijiniseră câțiva pretendenți care urmăreau să-i ia locul pe tronul Valahiei. Drept represalii, Țepes a executat mai multi sași și a atacat Brașovul și câteva sate săsești).

Lui Matei Corvin i s-au prezentat scrisori – false, consideră istoricii – , scrise, chipurile, de Vlad Țepes, scrisori din care rezulta că voievodul era gata să se supună sultanului Mahomed al II-lea și să-l ajute, apoi, să cucerească și Ardealul. Matei Corvin a luat de bune aceste informații și, în loc de a-l ajuta pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul uzurpat, l-a băgat la închisoare, la Buda, unde Țepeș a rămas timp de peste zece ani. Abia în 1476 și-a recăpătat tronul, pentru foarte scurt timp.

Radu de la Afumati a domnit în Țara Românească între 1522 și 1529, cu mai multe întreruperi de câteva luni, care arăta că țara trecea atunci printr-o perioadă de mari tulburări: numeroși pretendenți iși disputau tronul și, după cum balanța norocului înclina de partea unuia sau a altuia, ei stăpâneau pentru puțină vreme Valahia, pentru ca apoi să fie răsturnați și înlocuiți. Timp de câțiva ani, Radu de la Afumați a reușit, de fiecare dată, să-și doboare rivalii, astfel că, în această perioadă, stăpânirea asupra Țării Românești i-a aparținut în cea mai mare parte a timpului. După ce, inițial, se opusese turcilor, el a înțeles, în cele din urmă, că pentru a domni trebuia să aibă sprijinul Înaltei Porți otomane (așa erau vremurile!). Susținut de turci și de neamul Craioveștilor, o puternică familie de boieri din Oltenia, el a ocupat, în cele din urmă, tronul Valahiei, pe care l-a păstrat până în 1529.

Și aici i se încheie povestea – și totodată viața. Tragicul său sfârșit e descris în chip impresionant de istoricul Constantin C. Giurescu; să-l cităm, asadar: „Recunoscut de turci si sprijinit de Craiovești, Radu ar fi putut domni vreme îndelungată dacă nu cădea victimă unui complot ticălos. Spre sfârșitul anului 1528, o suma de boieri […] nemulțumiți probabil de influenta puternicei familii de peste Olt, se ridică împotriva domnului. Acesta, surprins, neavând la îndemână oastea spre a li se opune, e nevoit să fugă. […] pe drum, însa, boierii il ajung la Râmnicu Vâlcea și, nerespectând nici lăcașul dumnezeiesc în care Radu se refugiase, il ucid în bisericuța de pe dealul Cetățuii, sub ochii îngroziți ai preotului [….] S-a întâmplat această mizerabilă crimă – unică prin împrejurările ei în istoria noastră – în ziua de 2 ianuarie 1529; ea pune în lumina cea mai urâtă boierimea munteană din acea vreme.”

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Trădarea și oportunismul la români de-a lungul istoriei s-a strecurat ca o viperă și în Academia Republicii Populare Române”

Rexlibris Media Group – COMUNICAT DE PRESĂ: „DE TREI ORI FEMEIE” LA BUCUREȘTI

Seducătorul spectacol DE TREI ORI FEMEIE la TEATRUL DE ARTĂ din București

Asociația Culturală LIBRIS Brașov vă  invită sâmbătă, 22 februarie a.c., la Teatrul de Artă din București (Strada Sfântul Ștefan, nr.21, sector 2) să vizionați de la ora 19:15, spectacolul „DE TREI ORI FEMEIE”,  un seducător ONE WOMAN SHOW… DESPRE BĂRBAŢI cu și pentru FEMEI! cu minunata actriță CLAUDIA MOTEA, regia și concept spectacol, LUCIAN SABADOS.

Două monoloage comico-dramatice scrise de Aldo Nicolaj pentru actriţă, plus alte câteva consideraţii adiacente subiectului constituie substanţa teatrală super ofertantă a spectacolului nostru.

 

Stupina şi Debitul de tutun aşezonate cu fragmente disparate din alte două monoloage compun o posibilă vivisecţie a Femeii etalon, în cazul nostru actriţa, asupra conceptului şi modelului contemporan masculin (tot etalon… şi el).

 

Emoţie, poveste, suspans, viaţă în direct, lacrimi, răzbunare, comic grotesc dar şi multă, multă OMENIE, sunt ingredientele favorite şi câştigătoare (credem noi), ale celebrului moralist şi portretist al Femeii Universale de după cel de al doilea razboi mondial, Aldo Nicolaj. Continue reading „Rexlibris Media Group – COMUNICAT DE PRESĂ: „DE TREI ORI FEMEIE” LA BUCUREȘTI”

Rodica Anca și Alexandra-Maria Citirigă: Mergem în India

17 X 1976

mergem în India

mergem în India

hai în India

ești și mamă

          Pe un copil l-a lovit o ușă și-i curge sânge și l-a luat salvarea și l-a dus de la spital și l-a băgat în pământ. Așa a pățit, să știi. O să pățești și tu ca el. Pământ și un băiat.

O să mă indiez

o să ne indiem

o să mă Indie

hei hei hei

nu suntem noi ăia

să ne rătă

cim

cim

cim

ba da ba nu ba da

ba nu ba da ba nu

a (aa)

un elefant

aa (doi elefanți)

avem sfanți

25 (duminică) oct. 76

          Ce este viața? Unui copil. Viața unui copil ce este? Riginală. Vrei să spui originală? Originală. De unde știi? De la mama și de la tata. Ei sunt originali? Riginali.

6 nov 76

paturile noastre sunt avioane

intră în apă și zboară

zboară zboară zboară

uite-așa era

da nu mai e

așa era

da nu mai e

cutia de chibrituri

14 XI 76 B

          Mâine vă duceți, lapte luați puțin, pâine multă, și plecați. Vine o fetiță și mă roagă să-i dau pâine multă, frișcă puțină, să n-o doară gâtul, că pe urmă face infecție – dacă vine și se duce salvarea, că zice că e sănătos și să plece mama la Cluj și pe el (ea) să-l ia bucătarul în salvare și să plece.

30 dec 76 București

          La grădiniță m-a bătut un băiat și m-a bătut și o fetiță. Și m-a luat și de păr una, și m-a descălțat, mi-a luat ciorapii, mi-a luat chiloții, pantalonii, și părul mi l-a tăiat și mi-a luat și din carne și i-am spus: – te spun la tovarășa dacă—mi mai iei din păr, și am spus-o. M-a descălțat, m-a ciorăpit de-aicea și m-a dezbrăcat în pielea goală, când erai tu ocupat, te băgai în bufetul de la mama de la servici, și era mare bufet acolo și te-ai băgat de prima dată. Și după ce te-ai băgat tu acolo, a venit un bau-bau și te-a dezbrăcat tot ca pe mine și ți-a tăiat părul. Dacă n-ai fost cuminte? De ce-ai deschis dulapul la pisici?

          Un copil a fugit singur pe stradă și l-a prins un om și l-a băgat în groapă acuma. Și a mai prins și o fată și un băiat și i-a băgat în groapă, acolo unde săpa.

         

2 ianuarie 1977

          În ultimele zile, am stat de vorbă oarecum serios. O dată te-am și repezit. Ai pus buza, așteptându-mă, m-am apropiat și ți-am surâs. Și tu mi-ai răspuns. Fără ranchiună. Poate fiind de acord că nu trebuie într-adevăr să ieși despuiată pe ușă, iarna.

          Replicile nu prea le mai țin minte, deși poate m-aș abține. I-ai spus mamei, în baie, deconspirativ, dar-ar Dumnezeu să mergem în India.

          Tată, mâine să-mi cumperi o pisică. O pisică de-adevăratelea. Părul lor îți intră-n gură. Îți cumpăr o pisică în India. Da, dar în India nu e de-adevăratelea.

23 I 1977

la castelul Babilon

veni un galben de tron

de mână cu-un vermillon

și cu un sitron craidon

baby baby baby don

se sui pe parapet

și un modern violet

baby baby baby zet

facem cu toți cale-ntoarsă

c-a venit o umbră arsă

baby baby baby varsă

poți să stai aici un an

dragul meu alb de titan

baby baby pe maidan

și ne sare peste gard

din China verde smaragd

baby baby Babadag

Babadag Bagdad by Bagd

          Din cauza dragostei tale pentru culori – spui că mama te va învăța să pictezi -, am construit împreună castelul Babilon. La temelie, galben, apoi gri, albastru și roșu, înconjurându-l cu toate trei rânduri de culori. Am rimat aiurea 2-3 tuburi, după ce una dintre voi a tras un pârț, poate negrul de ivoriu.

          De dimineață, mi-ai spus două-trei povești. A fost odată un băiețel care, mi se pare, a plecat de acasă. A fost o fetiță, și-ai încălecat pe o lingură scurtă, să trăiască cine-ascultă. O poveste cu pușcăria.

          Aseară doreai să te faci milițian, ca să-i bagi pe cei ce nu-s cuminți la pușcărie. Unde e pușcăria? Lângă fântână.

          (Când s-a dus iepurele la leu, să-l mănânce, și, trecând pe lângă fântână, și-a văzut chipul în apă, l-a păcălit pe leu că un dușman puternic, cu cetate, îl amenință. Și leul paraleul, prins, când s-a văzut în oglindă, a crezut că e dușmanul și a scos un răget, întărit de noul dușman, aruncându-se furios în fântână).

          De la grădiniță, povestești mai des isprăvile lui Furnică. Îmi spui să-l scriu și pe Mircea. Îl mai am și pe Sava și pe toți copiii îi am în grupă. Am văzut o fetiță cu rochiță ca puloverul tău. Asta e, tată, ce să-i fac? Am și eu un cățel și-l mai iau și pe bebe, ceva, o jucărie și mă duc acasă.

          Joci și teatru. Suflet bun, de l-ai păstra. Ești altfel decât în pruncie. Parcă ai ști și poți ce nimeni nu mai știe și nu mai poate. Mă ții pe picioare fără orice Indie și slujbă. Ești mai presus de întâmplările grele. Spune, ce să scriu?

          Mai am și pe Cenușă și pe Sava. Sava e băiat și ocupă toate locurile. Ocupă locul meu, al lui altu, lu altu, lu altu și eu nu mai am unde să stau. Mă și bate. Scrie toți copiii, că eu nu-i știu pe toți. Unu cu rochiță, unu cu șorț, unu cu. A venit unu și a zis că nu se duce cu șorț la grădiniță, că se duce cu uniformă la școală.

          Zicem așa, ba că nu știu ce, ba ne ducem la tata, ba ne pisicim. Mă, vorbim prostii. (Am căzut din tren, a căzut și ursul). Uite, Sava a înjurat, a zis căcat, prostii d-astea. Și eu am spus că-l bate tovarășa. Și l-a bătut. M-am mutat pe alt scaun.

          Uite, copiii mei se duc cu trenul. Nu mai ai niciun chip, și aia e. Alo, știi ceva, uite, copiii de la grădiniță m-au bătut. Și dup-aia, i-am bătut și eu. Și dup-aia, nu m-au mai bătut.

          Alo, pa, te-am pupat. Ai pus telefonu-n furcă? Da. Bine. Alo? În ce gară ai ajuns? În Gara de Nord. Cine e pe-acolo? Vasile, alb, are căciulă. Vii și tu cu el? Îți aduc căciulă, și să vii. Acum vino. Pe unde s-o iau, e șantier, pe strada Unirii e noroi. Alo, nu nimeresc drumul. Hai că vin eu să-ți arăt.

          Nu-l văd pe Vasile. Păi a plecat până ai venit tu. Mi-a dat peste căciulă (se dă jos din tren și mi-o potrivește), mi-a pus căciula la loc. Bine. Îți pun un polovăr gros să mergi. Am ajuns în gară. Scoate polovărul, că aici este cald. Vii cu trenul? Stai puțin, hai să te-mbrac, acum că este și frig, dar nu este așa prea frig, dar este cam frig. Îmi pun și eu căciula (albă). Îți pun și p-asta, dacă-ncape. Parcă ești un pitic. Mă duc acasă.

          Ai ajuns. Acum te dezbrac. Nu, mă, tot suntem la Gara de Nord, să mai stăm și noi puțin, că nu plecăm așa cum vrem noi, că sunt niște milițieni pe drum și nu ne lasă să ne plimbăm de colo până colo. Tată, haide scrie c-am venit. Și cu mine se rupe scaunul, că sunt prea grea, ia ridică-mă-n brațe, aoleu, ce greu ești.

24 II 77

          De ce scrii fișa? Ca să nu car toate cărțile. Păi să nu cari toate cărțile, că te bate mama. Ie-te, n-are pe cine bate? Te bat și eu. Mai sunteți multe? Te bate și tata. Să-l bat? Da. I-am dat pentru Platagea și plânge. Dacă-l las, te ia la poceală. Pe cine-am bătut? Pe tata lu Nana.

27 I 1977

          Ai pictat, de trei zile, cu acuarele, în stil liber. Mă tem pentru ele, să nu le rupi. Îmi oferi numai câte o jumătate de foaie. Ai văzut puțin din Copelia și acum dansezi prin casă. Privești patinatorii și spui că ar semăna cu Blândul Ben. Îi dai mamei (care refuză) o bomboană ca o casă. Toate desenele astea sunt frumoase, dar dacă Nana e urâtă sunt și ele urâte. Ai scris o rețetă pentru mamaia și grădinarii iscusiți. Mi-a zis creionul ăsta să scriu puțin cu el. Ți-am dat pixul – ai văzut ce balerini sunt? Mi-ai promis că după ce pleacă d. Stoica mă lași să pictez. Ceartă cu mama. Nu mai plânge, că chem pe Speroni Sperone din Geosone,

Luni 21 II 1977

                                                  M-am întors de la spital. M-ai strigat din fereastră. Am stat de vorbă, te-ai culcat, te-ai trezit și ne-am jucat cu țoabele. Am inventat jocul Pe un băiat îl cheamă Petrică. Pe o fată o cheamă Gina – pe un tătic îl cheamă Girimia – Pe un băiat îl cheamă Combino. – Pe un combino îl cheamă Nelu. – Ai zis tot aia.

          Dacă ești cuminte, îți fac niște desene foarte frumoase. Dar mi se pare că ești cuminte! Dar copiii mei nu fac nimic, dar taie. Copiii mei totdeauna făceau așa, le dădeam de lucru și tăiau. Copiii mei nu făceau nimic, nimic, dar tocmai tăiau (ca) niște puncte pe care le pun eu la niște desene, altceva, mai importantă, că vreau eu să fac niște desene. Că eu nu le tai de tot.

          Ție, mamă, îți fac cel mai miștocin desen și pe urmă îți mai fac unul albastru, nu negru. Uite, lui mamaia ce i-am făcut, vezi ce-i fac? Tocmai de-aia-i fac. Copiii mei dacă nu fac nimica, ce să le fac, nu taie nimic, dar tai eu și fructe, tocmai de-aia se țin după curul meu, nu mă lasă să fac treabă. Uite că ți-am făcut două acolo, mamă, mamă, ce frumoase sunt.

          Stai să scriu poanta asta. Ce poantă, mă? Mai zic, oi. Ce? Știi ce zici? Iepure. Mai vorbește ceva ca mama, eu să răspund, hai că abia aștept, că-mi place. Nu-l mai face pe tata să râdă. Păi nu-l fac să râdă. Mai vorbește chestia cu mama și eu să zic da.

          Știi ce? Hai să facem un spital pentru copii și pentru oameni mari. Facem o pădure, dar cum să facem noi pădurea, dacă nu le-aduc pe-alea vechi? Câți ani ai? Știi ce, mamă, nu mai vrei să răspund câți ani am? Câți zici. Stai, cum te cheamă? Alexandra Maria Anca. Unde locuiești? Strada Izvorul Crișului, apartamentul 57. Vrei să dăm la ora exactă telefon, da, ca să văd cât e ceasul. Nu mai râde așa că-ți ies mațele din tine, eu râd dar n-am coastele rupte, tu le ai. Mamă, credeam că mâțișorul e biscuit. Pisicule, până fumez țigara asta și pe urmă mă culc. Hai la culcare.

          Mai ții minte decul? Ce dec? Ghiocul de care te speriai când erai mică. Mai spune. Ți-era frică, și când nu erai cuminte ți-l arătam.

          Vezi că vine școala și chiar de-acum e cazul să învățăm măcar niște poezioare franțuzești. Păi, hai să învățăm acum, pe scurt.

          Dacă nu te culci, mi se rupe operația de supărare, plec la spital, dacă te culci, se vindecă. Stai, că mă îmbrac.Te mai doare? Te-ai vindecat? Ce, mamă, pleacă în papuci? N-ai văzut că i-am dus papucii la spital?

22 II 1977

          Mamă, ai ciocnit ouăle, cioc în cioc, să le spargem și să le punem la fiert? Cireșica mică învață mult la școală, și la servici nu învață și m-am ciocnit și cu ea.

apropie-te de fereastră

prinde un băiat

pune-l să cânte

cel mult un cuvânt

neștiut de mama

de tatăl său

de mama

de tatăl tău

de tine

de el

de nimeni

11 martie 1977

A fost odată ca niciodată, demult, când se scria… Am zis-o p-aia. Altceva.

          Iepurașul s-a dus să aleagă floricele. Și deodată găsise floricele. El și-a luat floricelele-ndată, dar

vine ploaia, iepuraș

ce să mă fac eu

merge el amărât

fără ceva-n mână

fără nici unbrelă

fără nimic

          Tot p-asta ți-o spun, că nu e gata, că eu n-am făcut-o scurtă. Hai să ne-mbrăcăm. Hai că mă-mbrac. Păi ce, mă, ai scris repede și eu nu am terminat povestea. Și a zis iepurașul că se duce să se-mbrace. Că e frig dezbrăcat. Că mai vine, dar mai stă un pic să mai scrie. Și după aceea, iepurașul o să se ducă la mămica lui, care era iepuroaica. Un iepuraș rău, rău, și n-a câștigat.

14 III 77

          Ce-ai desenat? Am desenat o ra… un tren. Cine e în tren? Ăla cu două burți (B). Și mai cine? Și atâta. Singur? Singur. Uite, are și o linie, pe din afară. Și trebuia să fac și un cerc. Asta e mâzgăleală? Nu. Altceva ce mai faci? Eu nu vreau să povestesc. De ce? Nu, eu vreau să desenez cu pixul tău. Pixul meu e ocupat. Da, e ocupat, nu ești tu bine la cap, ocupat pe pisici, pe moaș-ta pe gheață. Ce părere ai despre mămica ta? O minge adevărată. E mămica ta? Da. Roșie? Nu. Este de alte culori: o bluză, e roșie, și niște pantaloni albaștri mai închiși și o d-asta, mânecă, cu maro, cu d-asta de mai multe culori. Ce mai e? Nu mai e nici nimic de capul ei. N-are d-ăsta. Cherestea? Cherestea. Ți-a făcut ceva? Zice să nu fumezi toate țigările. Tu te-ai lăsat de fumat? Da. De ce? De banc și de cotoi bătrân. De cotoi bătrân și de altceva? Și era să ne pice și casa, să cadă peste păpuși și să le omoare, mamma mia, doamne ferește să spargă și geamurile, să vină gazele și să murim una peste alta, cu operația, cu tot ce avem, și așa ne mai cunoaștem și noi ce-avem.

15 III 77

          Florina, să vii pe la mine, că golim dulapurile, le dăm mai încolo și, dacă vine cutremurul, iar golim dulapul și dăm cutiile mai încolo.

19 III 77

          Tu erai împăratul. Mama era împăratul. Mamaia era împăratul. Eu eram împăratul. Toți eram împăratul. Toate lucrurile erau împăratul.

26 aprilie 1977

         Acum se ia luminalul? Da. Două? Una. Două. Tata știe mai bine. Nu, mă tată, două. Două. De ce să le iau, mă, știu eu mai bine că după masă nu se iau două. Să te spun la doctoriță. Acum mă trombonești.

5 mai 1977

          Dă—mi dosarul și ia tu sacul. Acum tu ești Nana și eu sunt tata..

          Geta și copiii vor pleca în Balta Albă. Să mergem și noi în baltă. Nu, că nu știm unde se duc. Și asta e, am pierdut trenul. Să prindem trenul. E un tren de vorbă, uite cum îmi scapă din gură.

          E un serial cu Shirley Temple și tu ești prea mică să-l guști. E al doilea pe care-l văd. Sâmbăta trecută, un copil fără părinți, de la orfelinat, intră în compania unor actori, care au neplăceri cu proprietăreasa hotelului, o domnișoară bătrână, bogată și rea – chiar cu fratele ei, bun, urât și cu chelie. Ce frumos dansa fetița, pe toți îi încânta și făcea să aibă haz un club de moși, altfel, aiuriți. În fine, ajung la proces: bătrâna, cu trupa.

          Ce zici că apare ca martor și prietena noastră? Și judecătorului îi vine o idee, o idee neobișnuită, cum nu i-a mai venit altui judecător: să dea cei învinuiți o reprezentație. Imediat, ziarele – și eu sunt ziarist – scriu despre nemaipomenita întâmplare. Dar e adevărat. Toată lumea se distrează de minune. Adică și judecătorul, mai pe furiș. Ba, până la urmă și uricioasa de domnișoară

bătrână și, gata, în loc să-i dea afară, îi angajează cu bani mai mulți decât oferise un spectator.

          Azi, o domnișoară ca un soldățoi cuminte, dar sosit din India, apare la o școală pentru copii de părinți bogați, împreună cu tatăl ei, căpitanul Crow. Peste-o oră, el va pleca în război – așa a și început filmul, cu șiruri de soldați cu căști defilând, dar filmul, eu o știam, este tot al unei fetițe ce ne va umple inimile de emoție. Iar o domnișoară bătrână, tot acră, groaznic: directoarea școlii. Rangul și banii căpitanului o conving să-i dea fetiței cea mai luxoasă cameră, fereastră în fereastră cu camera unui lord aiurit, servit de Randas, indian cu turban și cu papagali – ce plăcere.

          N-o mai lungesc, vedem o școală particulară de fete – și eu sunt profesor – din Anglia războiului cu burii, la 1899, parcă – pote greșesc dinadins, și chiar pe mica actriță, adică marea, cea mai mare actriță-copil, dacă am scris-o incorect înseamnă că a fost să fie, pentru a-ți aminti și de cea mai bună prietenă a fetei căpitanului (o fi un poem de Pușkin cu titlul ăsta): Backy, nume etern al poveștilor englezești, de ți-a inventat și mama alte povești cu un nume asemănător și mie nu mi le povestiți niciodată.

          Măcar să fie ca-n filmul ăsta, că lucrurile merg prost în război, pe lista morților apare și tatăl lui Sarah. Ea e mutată într-o cameră neîncălzită, trimisă să muncească și să mănânce la bucătărie, la fel ca Backy. Ea se supune, le face focul la închipuitele de pensionare ale domnișoarei Minchin, mai ales că are un gând, simte că tatăl ei n-a murit. Nu e extraordinar?

          Cum sosesc răniți, ea se dă peste cap să ajungă la spital, să-i vadă. Le și cântă. La început, dansează, să-i înveselească, deși era tristă și avea și ea nevoie de bucurie. Vecinul ei, Randas, cel cu papagalii, când dormea, îi împodobește camera ca-n frații Grimm.

          Aș face o piesă cu doi frați. Piese mici cu nume mari. Să joci și tu un rol, ca Sarah. Să-ți dea și ție un indian papagali, iar eu să mă aflu, orice s-ar întâmpla, așa cum simți tu. Căci, adevărat, căpitanul – ce căpitan, că nu mai știa nici cum îl cheamă, zicea doar Sara! Sarah! Ai înțeles, trăia, era rănit, bandajat la cap, ca Apollinaire.

          Pann Polin, nici Peter Pan, nici pan Apollinnaire. Place la toată lumea. Acolo se va juca și piesele mele. Deci aceea e patria mea. Un Will, puțin chel, cam alcoolic, pictor ce se dedică deodată teatrului, se închipuie și se pictează, o clipă, Shakespeare, dar își reia, pe o cale nouă, a sa, povestea adevărată a unor munci și zile.

          Da, căpitanul trăia. Domnișoara bătrână, directoarea, văzând frumusețea de cameră, cum o împodobise indianul, chemase poliția, care ajunge și-n spital. Într-un scaun pe roate, un tată spune într-una numele fiicei lui, ea îl aude, el o recunoaște, filmul se sfârșește ca un basm american, nu de Grimm.

          Tu ai apărut la Heidi. Pictezi cu acuarele pe drăguțul ăla pentru care te-o fi îmbrâncit Dan. Aurelia Diaconu te-a pictat goală, cântând la pian, copie după o ilustrată poștală. Timpul trece în iunie. Mama și cu mine împlinim 11 ani de căsnicie, tu 4 ani de viață. Să nu-ți închipui că viața e prea frumoasă și pe urmă să-ți pară foarte urâtă. Să nu ne distrăm cu povestea unor bani puțini și a multor pirați ai bucuriilor. Mama asta ar vrea să ne mutăm, pentru că nu mai rezistăm cu plătitul ratelor.

28 mai 1977

Am o bubă dulce, care se suge.

          Aseară te-ai izbit cu capul de tocul ușii și n-ai dormit bine. Am descopeir pe Martinel cel mare, fără un picior – unde i-o fi? S-a dat peste cap și s-a făcut bila asta. Și bila nu se poate da iar peste cap și să se facă din nou piciorul ursului. Nu. Mai jocă-te și cu mama. Jocule, unde e mamaia? La spital (azi e săptămâna de când, la spital, murise).

Continue reading „Rodica Anca și Alexandra-Maria Citirigă: Mergem în India”

Ierod. IUSTIN T.: Cununia trebuie să fie „pretextul” omului de-a iubi întreaga Creație

Oare de ce simțim că Taina Cununiei nu e, simplu, unirea bărbatului cu femeia, ci întregirea a Ceva mult mai măreț și cuprinzător?

Intuiția noastră adâncă ne spune că da, așa este. Ne-am cununat cu Ceva prin soțul nostru, soția noastră.

Adică, într-un fel tainic, simțim că prin soție, prin femeie, ne-am cununat cu restul Creației. Iar soția simte ca prin soț, prin bărbat, s-a cununat cu cealaltă „jumătate” de Creație. Adică ceea ce au avut Adam și Eva la început. O cununie a întregii Firi umane.

Atunci și soția devine „pretextul” bărbatului de a iubi acea Jumătate a Creației pe care o simte că-i ascunsă în ea. Și soția se vede atrasă să iubească cealaltă Jumătate a Lumii, pe care o simte ascunsă în el.

Astfel că termenul de iubire – „jumătatea mea” – trebuia dintotdeauna să reprezinte nu ceva îngust, limitat la cele două singurătăți ale noastre. Ci o parte a Totalității pe care simțim că o reprezentăm. Soțul și soția să-și spună unul altuia: „Tu ești Jumătatea mea de Creație”.

Și aici se depășește perspectiva solitară, și cumva tristă: ” noi doi vs. restul lumii”. Taina Cununiei nu e în răspăr cu „restul lumii”. Ci, într-un mod minunat, ea înseamnă tocmai: „prin noi doi – și restul lumii”. În felul acesta Cununia se trăiește ortodox cu adevărat, ca o integrare în întreaga Umanitate. Care e de fapt trupul lui Hristos. Care, la rândul ei, e o gustare a ideii mărețe și atotcuprinzătoare de… Biserică!

Așa că ce Fericire mai mare decât ca soții să înțeleagă că ei au făcut o Nuntă mult mai mare ? Că au „legat” prin simbolul inelelor cele două Jumătăți ale Creației? Că ei, acum căsătoriți, își sunt „pretext” unul altuia să iubească Restul Creației. Așa va fi în Veșnicie. „Și nu se însoară, nici se mărită, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu din ceruri”, spune Mântuitorul. Fiindcă atunci vom avea acea Totalitate pe care am presimțit-o și pregustat-o prin soțul nostru. Și, împreună cu ea, și pe el/ pe ea, fără să se piardă nimic.

Să gândim, deci, Cununia, dincolo de romantismul cumva comercial al lumii noastre. Ea nu a fost făcută niciodată să ne insingureze într-o idilă gen „noi doi”. Ea a fost făcută să simțim cum întreaga Umanitate este iubită, mângâiata și vindecată prin „noi doi”. Este Lumea exprimată prin noi. Ca soțul și soția să-și poată spune, în sfârșit:

– Tu ești „pretextul” meu ca să iubesc Întreaga Lume.

Continue reading „Ierod. IUSTIN T.: Cununia trebuie să fie „pretextul” omului de-a iubi întreaga Creație”

Alaida FOPPA: Inima

Pictură de Barbara Walder

 ***

 

Inima

Se spune că ar fi
cât pumnul.
Foarte mică,
însă neobosită
pune-n mișcare toate
lucrurile.

Ea este truditoarea
ce impecabil bate
tânjind după odihnă,
și prizonieră este
nedeslușit visând
la evadare.

Alaida Foppa

(Barcelona 1914 – Ciudad de Guatemala 1980)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***

El Corazón / Dicen que es del tamaño / de mi puño cerrado. / Pequeño, entonces, / pero basta / para poner en marcha / todo esto. // Es un obrero / que trabaja bien / aunque anhele el descanso, / y es un prisionero / que espera vagamente / escaparse.

Ben TODICĂ: A fi, de ce sunt?

 

Când am deschis ochii în Iezer am auzit un sunet uriaș,

m-am urcat pe coșerul cu porumb ca să văd de unde vine;

era un acoperiș ruginiu

în zare cu o cruce în vârf

și am zis Uaaaaa!

în fundulețul gol

din scutece.

Satisfăcut am privit de sus ca să cobor și mi s-a făcut frică.

Toată ograda cu porci, găini și rațe

cu tot cu casă, grajd și boi

era într-un mare balon de cer albastru

și mama cu joarda.

Mi-am fript coițele-n pirostie,

am început să plâng și m-am cățărat pe sub acoperiș,

plonjând înăuntru

peste știuleții de porumb roșii auriu

până a venit mămuța

și m-a luat

să nu mă mânce porcii.

A fost prima mea Aventură și Dar pe pământ. De aici Dumnezeu nu m-a mai lăsat singur și de-atunci se joacă mereu cu mine. Cutreieram dealurile Ciudanoviței prin poienele cu fân înalt în bătaia soarelui amurgului îmbrațișat de miresme, clopot de capre și miei și sunetul gâzelor, tril de păsărele și foșnet de șarpe sau viperă cu corn a Caraș-Severinului fără frică de nimic, doar emoționat de frumusețea lumii și energia vocilor naturii, pluteam. Eram liber și iubit de viață. Ah! Ce înseamnă să poți gusta din mireasma florilor și tremurul vântului, strălucirea razelor luminii care se ascundeau încet după deal și apoi ajuns târziu acasă să iei o mamă de bătaie că nu ți-ai făcut temele pentru mâine și că ai rupt pantalonii prin spinii pădurii umblând după afine și fragi. Ce contează? Așa îmi descărcam fericirea prin plâns. Era ca un paratrăsnet prin care se scurgeau fulgerele în pământ. Dumnezeu îmi proteja sufletul.

 

Să fiu cuminte însemna să mă joc prin jurul blocului cu Aurel, eram cu sora sa în clasă, pe care o chema Doinița cea frumoasă și silitoare, dar  încrezută și mândră. Era prea serioasă să ne bage pe noi în seamă care ne chinuiam pe ascuns în bucătărie să-i despletim mamei sale plasa de nailon ca să ne împletim noi rombulețe pentru chei. Cu această ocazie mi-am crestat degetul mic de la mâna stângă și am ajuns acasă plângând. Am mai plâns noi și când ne-am întors odată plini de păduchi dintr-un grajd de cai de pe lângă casa lui Mihuț și mamele noastre au strigat una la alta „păduchioaso”, crezând că ne-am dat păduchii unul altuia din tezaurul familiei. Ani mulți am făcut năzbâtii împreună până când într-o bună zi, tatăl lui care era milițian a primit ordin să ne aresteze; Doamne ferește! Glumesc, a fost transferat de la Ciudanovița la Oradea și a trebuit să plece. Asta însemna și despărțirea noastră și automat pierderea unui prieten de joacă. Noi, familia mea eram mai săraci, dormeam în paturi de fier, iar ei  mai sus în societate, în mobile de lemn, însă asta nu ne-a oprit să împărțim bucuriile copilăriei până în momentul plecării când vecinul de deasupra, un șarlatan descurcăreț care ura miliția m-a pus, văzându-mă că plâng după Aurel, când urcau lucrurile în camioane gata să plece, m-a pus să strig dupa el „bozgore trozgore” și să alerg după el, și să-l lovesc cu un pumn în spate. Acesta a fost momentul când mi-am pierdut inocența, onoarea și demnitatea în fața Domnului, acest lucru m-a șocat atunci și cu mulți ani mai târziu l-am înțeles. Am terminat o prietenie de ani de zile sub imboldul unui pervers om bătrân care a râs în sinea lui de noi doi copii nevinovați, și-a bătut joc. Iuda și-a băgat coada în imaculatul suflet.

Din acest moment nu am mai trăit acel sentiment de primă libertate. Restul vieții au fost pentru mine variațiuni și interpretări la libertate, concepte care mă opreau din gândirea firească, mă transformau în mașină și toate experiențele mele din copilărie nu se mai potriveau cu noua lume  și definițiile ei pentru succes și fericire  în care am ajuns să trăiesc. Am descoperit că specia umană se omoară dintotdeauna. Când îi aud pe oameni că ei luptă pentru ea, că ei o caută, că ei se refugiază ici și colo ca s-o trăiască, mi se face milă. Libertatea nu se poate măsura fizic și nici material ci doar spiritual. Trăim în concepte și manipulăm valoarea cuvintelor după plăcerea manipulatorilor. Toate aceste calități: loialitate, credință, onoare, curaj, patriotism, demnitate, datorie, jurământ etc. sunt convenții ale orânduirilor și chiar a indivizilor dar nu și a familiilor și părinților noștri a căror valori și interpretare diferă de sistem. Comuniștii nu credeau în Dumnezeu, însă seara părinții ne puneau în genunchi pe marginea patului să ne rugăm înainte de culcare. Ziua la școala foloseam limbajul de lemn care nu ne afecta în credință și am descoperit dintr-o dată cât de săracă și nesigură e limba prin care comunicam și cât de perverși și perverse sunt capriciile oamenilor. În timp ce românii își strigau nefericirea când l-au dat jos pe Ceaușescu, eu am trăit un sentiment de milă. Odată cu progresul civilizației cu noile artificializări crește și trauma împletirii limbii divine cu cea fabricată din topor prin necesitatea funcționării și participării la nivel, la standardul impus. Limba părintească are puteri magice, vindecătoare. Copilul de cum se naște și intră în societate e luat la plămădit. I se rupe inima de creier și e transformat în robot.

Ne sunt vândute tot felul de concepte noi ale fericirii. Tu crezi că libertatea înseamnă a avea tot ce-ți dorește sufletul? Păi ți le dau pe toate și atunci când le ai, te sinucizi „poate”… sau vei fi dezamăgit și te vei apuca de „improvizații”, ieși din norme. Uiți să mai fii, uiți cine ești, nu știi că poți fi tu însuți și ce ar trebui să fii. Ești sclavul ȘMECHERULUI, JIGODIEI. Ai devenit produsul lui.

Libertatea nu o găsești în altă parte decât în tine. Depinde ce dorești să afli de la ea. Nu în altă țară sau pe altă planetă ci în tine se află, în locul unde te ești. Dumnezeu te-a lăsat în locul potrivit ca să-ți trăiești libertatea CU CARE TE-AI NĂSCUT. E în fața ta. Depinde ce vrei să afli despre tine sau vrei doar păpică, Kent și Whiskey.

Celelalte, Curajul și Onoarea pe care le-am învățat în România Comunistă și filmele anilor ’50-’70 Hollywoodiene sunt diferite de Curajul și Onoarea de azi. Eu am simțit că îmi apăr țara și am curaj să mă sacrific pentru ea pe când în armata americană „să zicem”, ducându-mă peste alte națiuni, făcând prăpăd nu cred că are aceeași interpretare. Continue reading „Ben TODICĂ: A fi, de ce sunt?”

Daniel LUCA: Lumea ca o caleașcă

Libertatea nu este decât o iluzie, după cum susține Vasile Rodian în placheta de versuri Calendarul nisipurilor și al ierbii (Editura Anthropos, Timișoara, 2007). Atât pe pământ, cât și în văzduh („istovit în goluri de aer / uliul a stat prea mult acolo sus!” – Peisaj).

Dorința de liberate este uriașă, determinând oamenii să se ia la trântă cu puterea și să pornească o revoluție. Speranța mărșăluiește fericită pe stradă și fiecare o poate strânge la piept, dar totul durează numai o clipită („E o semnătură din care te revendici / liber / cum să fii / liber / câtă trăire n-a fost risipită”; „sub fusta revoluției / monezi / monezi” – Baraje).

Hainele, umbrela sunt pavăză înaintea gloanțelor și țin de cald în fața frigului (la propriu și la figurat) impus de autorități („azi eu și / umbrela / intrați în anotimpurile orașului / izbăvirea de friguri”), tocmai pentru că toate căile se dovedesc a nu fi decât niște fundături („vin cei cu compasul cu creanga / nu mai sunt trasee nemalefice / și uite așa legat cu brâul sinelui tău / tragi la lopată împinge barca la un mal / a venit revoluția și dacă n-am avut pistol / am plecat cu umbrela către inima orașului” – Strâmbăturile vremii).

Cu sânge se scrie istoria, un regim e dărâmat și înlocuit cu un altul, dar este numai o schimbare de fațadă („Confortul privirii / șerparii / un steag nu poate învinge muntele” – Amurg cu tine).

Iar dacă mesajul transmis cunoaște transformări, acestea sunt și ele de formă, nicidecum de fond („sună sirena / mâine vom duce la renovare pancartele!”), cei care ajung la putere își uită menirea, urmăresc numai să își impună voința („omul e ceea ce jucăm noi” – Obstrucție) și interesul propriu, adeseori pecuniar, în dauna celui colectiv („Nimeni nu mai ascultă de nimeni / cei de ieri care nu aveau nimic / acum au totul – vai pustiirea” – Stare).

Nimic nu e nou sub soare, totul se repetă, omul aflându-se încontinuu în bătaia vremilor și vremurilor („s-au șters unii pe alții / s-au dorit constelația parapământenilor / după scuturare / preoții îl îmbălsămau pe Apis!” – Oglinda fluviului).

Continue reading „Daniel LUCA: Lumea ca o caleașcă”

Dorel SCHOR: Plecat în vacanță (ziceri)

*   Cuvintele nu sunt impozabile…
*   Dacă bătaia e ruptă din rai, atunci prefer iadul.
*   În unele cazuri, uitarea unora este o formă de răsplată.
*   Nu ştim întotdeauna cine-i omul din umbră, dar putem bănui cine-s cei din penumbră.
*   Poţi să fii inteligent şi să nu ştii ce să faci cu inteligenţa (Andrei Pleşu).
*   Sunt îngrijorat pentru că, în ultima vreme, toţi îmi dau dreptate.
*   Luna ca o mămăligă (licenţă poetică).
*   Sunt zile când şi Dumnezeu e plecat în vacanţă.
*   Prostia cronică afectează nu numai imaginea, ci şi bugetul.
*   Fără purgatoriu nu ţinem minte paradisul… (Liviu Antonesei).
*   Cineva a semnat cu curaj şi a publicat-o anonimă.
*   Nu există selecţii fără rezecţii…
*   Eroul era adâncit în gânduri până la brâu.
*   Şi democraţia este aproximativă.
*   Jalea e mai mare dacă te plângi când nu te doare (Beatrice Vaisman).
*   Orice minciună serveşte adevărul cuiva.
*   Cine nu vrea nimic nu are nimic.
*   La bătrâneţe n-are rost să-ţi faci planuri de viitor, dar poţi să-ţi planifici trecutul (Nae Cernăianu).
*   „Vom face totul!” – culmea purgaţiei.
*   Consumul de morcovi îmbunătăţeşte vederea, dar consumul de alcool o dublează (i).

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel