Valeriu DULGHERU: POETUL NAȚIONAL GRIGORE VIERU AR FI ÎMPLINIT ASTĂZI 86 DE ANI

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în s. Pererâta (chiar pe malul Prutului), județul Hotin, Regatul României. A fost cel mai mare poet român contemporan din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tînărul leninist„, actualmente „Florile Dalbe„, apoi ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, din preajma baștinei mele Carpești, de la poalele codrilor la hotar cu Bugeacul, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Grigore Vieru a decedat într-un stupid accident rutier pe data de 18 ianuarie 2009 la vârsta de doar 73 de ani. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: POETUL NAȚIONAL GRIGORE VIERU AR FI ÎMPLINIT ASTĂZI 86 DE ANI”

Ioan Miclău-Gepianu: Poetului GRIGORE VIERU, (n. 1935 – d. 2009)

 

”…Ori de câte ori mă gândesc la tine,

mi se face-n suflet dor de un drum la Humulești,

la obcinile Bucovinei, la Ipotești, la Cernăuți și Chisinău”. Fănuș Neagu

 

 

”...Un poet care și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin

inima sa, și, încărcat de răbdare, înțelepciune și nouă frumusețe,

îl întoarce semenilor săi care-și deschid de bună voie inima să-l

primească, pentru a-și duce mai demn pe mai departe viața în

spiritul dreptății, al iubirii ce covârșește și poate birui totul”. Ioan Alexandru

 

 

Devenit poet național prin talentul său strălucit și simplu totodată, asemenea marilor creatori și gânditori  Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie, 1935, în satul Pererita, pe acel mal stâng al Prutului, râu ce curge voinicește dar și înlăcrimat de istoricele nedreptăți veșnic aduse basarabenilor.

Părinții lui erau plugari, Pavel și Evdochia, muncind din greu ogorul și la vii, fapt pentru care Poetul  le-a și dedicat multe versuri de o lirică deosebit de frumoasă și afectuoasă, de adevărați creștini.

      In acest an, 2021 ar fi împlinit Poetul de pe Prut vârsta de 86 ani, dar n-a fost să fie, a decedat la 18 ianuarie, 2009, într-un nefast accident de automobil, ducând cu el multe flori literare ce se așteptau a fi culese din ”câmpiile” basarabene, din viața concetățenilor săi, pe care i-a iubit și pentru care s-a sacrificat plin de nădejde și speranțe într-un viitor de unire cu țara-Mamă. Era un familist desăvârșit!

    Ne-a lăsat opera sa valoroasă și patriotică, precum și suferințele sale puse precum diamantele înt-un inel, în versurile sale! Ce vor rămâne desigur nepieritoare!

Continue reading „Ioan Miclău-Gepianu: Poetului GRIGORE VIERU, (n. 1935 – d. 2009)”

Eleonora SCHIPOR: Grigore Vieru – poetul îndrăgit de toți

           

            Despre marele poet basarabean Grigore Vieru vorbim oricând cu emoție, admirație și… regret. Regretăm faptul că la cei 85 de ani, vorbim despre acest mare român și patriot la timpul trecut. Dar un poet și încă unul de talia lui Grigore Vieru nu moare niciodată. Trece pe un alt tărâm fizic, rămâne pururi printre noi spiritual. Mereu al nostru, mereu același, mereu și la nesfârșit.

            Regret faptul că așa și n-am avut marea fericire să-l cunosc personal, deși l-am admirat întotdeauna. L-am citit cu plăcere încă din clasele primare. Îl admir până în ziua de azi.

            La CIE Cupca, viața și opera poetului este iubită și apreciată de toți elevii. Acest fapt se datorează profesoarelor de limba maternă, administrației școlii, învățătoarelor claselor primare. Activ s-au încadrat la pregătirea expozițiilor membri comitetului școlăresc, ai cenaclului literar „Lămâița” ai cercului de Tineri muzeografi.

            Pe culoarele școlii, în incinta muzeului, la biblioteca școlară, în cabinetul de limba și literatura română, au fost amenajate expoziții dotate cu cărți, ziare, reviste, xeroxuri, fotografii reprezentând crâmpeie din viața și opera poetului.

            În toate clasele în  aceste zile  se vorbește mult despre poetul nostru îndrăgit, se recită și se învață poeziile sale, se vorbește despre viața și opera sa, despre dragostea sa față de neam, baștină, limba română, mamă, copii…

            Pe întreg parcursul lunii februarie vom avea încă multe măsuri literare dedicate poetului îndrăgit. Viața și opera poetului basarabean Grigore Vieru merită și trebuie cunoscută de toți. Aceasta este datoria noastră a pedagogilor.

            Expoziții dedicate poetului Grigore Vieru au fost amenajate și la bibliotecile sătești, și nu numai, la muzeele din ținut, la căminele culturale, la sediile literare și culturale.

––––––––––––––––

Eleonora Schipor,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Al. Florin ŢENE: Citindu-l pe Grigore Vieru într-o oglindă

                                            

Citindu-l pe Grigore Vieru într-o oglindă

 

Două oglinzi paralele-un infinit de imagini-

Matcovschi într-una, reverberând  în mii de pagini,

În cealaltă prietenul Nichita în drum spre neant

Nebuloasă cosmică unde doarme bătrânul Kant.

 

Îl citesc atent în oglindă şi cuvintele iau foc

Verbele aleargă după ele să le pună la loc,

Doar Eminescu îl înţelege acolo sus

Când Vieru se lasă de adjective dus.

 

Dincolo de oglindă nu ştiu dacă-mi înţelege fraza

Frântă în mii de sclipiri adunând în ele Raza

Movului ce încă aduce speranţa de mâine,

Azi la lumina din oglindă latră un câine…

 

Mă aflu într-o catedrală ortodoxă şi ameţesc metafizic

Iar  în Munții Carpați   tâmpla-mi se clatină fizic,

Într-un colţ de oglindă un ochi râde, celălalt se preface-n culori

Pe când democraţia învinsă i-a ucis pe învingători.

–––––––––

Al.Florin ŢENE

15 februarie 2020

 

 

Victor COBZAC: Schiță de portret, Grigore Vieru

SCHIȚĂ DE PORTRET,
                                           GRIGORE VIERU

 

De-o limbă,
Ca și Eminescu,
Nu știu un suflet mai curat,
Divin și mai nevinovat,
Mai cald… o fire mai cuminte,
De-o profunzime,
N-am cuvinte.

 

De-un grai,
Ce peste tot doinește,
Nu știu un altul mai frumos,
Nici unul mai melodios,
Mai drag, mai sfânt și mai durut,
Cel pentru care a luptat,
Cum a putut.

 

De-un sânge,
Cu Ștefan cel Mare,
De înălțimea… vârf de munte,
Nea Grig (Vieru) cu pletele cărunte,
Ne-a fost și sabie, și scut,
La agerime și curaj
De ne-ntrecut.

 

Din mâna
De țărână-n care,
S-a întors,… să-și caute părinți,
La cina cea de taină se adună sfinții,
Sfințind cu rugăciuni de ore,
Un scaun rezervat
Pentru Grigore.

 

Acuma-i
Lângă Dumnezeu,
Și când cu lacrimi cerul plouă,
Din cer, … Vieru ne transmite nouă,
Povețe prin poeme de valoare,
Scrise cu inima și pana,
Raze de soare.

 

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

31 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Nu știu poet mai mare

NU ȘTIU POET MAI MARE

(versuri dedicate Poetului Grigore VIERU)

 

Aș vrea să-i semăn lui:
Talent… fără hotare,
Nu-i chip mai luminos
Și nici Poet… mai mare.

Nu știu Poet mai sacru,
Nici mai român, de unde
Mai iubitor… de frate,
C-un vers ce te pătrunde.

Nu știu Poet mai drag,
Primit, unde s-ar duce,
Cu uși la cer deschise,
Ca mierea scrisul dulce.

Nu știu Poet mai sincer,
Cu sine-n primul rând,
Divin, ca glasul Mamei
Și ca un miel, de blând.

Nu știu Poet mai nalt,
Prin felul cum gândește,
Și-un loc pe unde calcă,
Sfințit dumnezeiește.

Nu știu născut să moară
Și… să rămână… viu,
Să-l plângă mic și mare,
Un alt Poet… nu știu!!!

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

22 ianuarie 2019

 

Victor COBZAC: Ca doi Luceferi

CA DOI LUCEFERI

 

Eminescu și Vieru,
Stau pe raft…, două volume,
Lângă alte cărți, frățește,
Doi Poeți, jos pălăria,
Cunoscuți de-întreaga lume,
Cu ei neamul se mândrește.

Eminescu și Vieru,
Demni ca să-i înveșnicească,
Cei de vin din urma lor,
Două firi îngemănate,
De suflare… românească,
Câtă inimă, cât dor.

Eminescu și Vieru,
Moartea… a știut să-învingă,
Crunt i-a mai lovit, să doară,
Plopii fără soț… în doliu,
Îngerii se stâng să-i plângă,
Sub arcușul de vioară.

Eminescu și Vieru,
Doi pomi rămași îmbrățișați,
Cu ramurile… pre Pământ,
Pentru ai re-res-co-pe-ri,
Veniți de crengi să-i scuturați,
Dragostea-i un lucru sfânt.

Eminescu și Vieru,
Doi frați născuți de la o Mumă,
O sârmă mult i-a despărțit,
S-au întâlnit abia în Rai,
Ca doi luceferi, dorm în humă,
Creația… i-a înveșnicit.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

12 ianuarie 2019

Victor TEIȘANU: Grigore Vieru – un luptător îmbrăcat în cuvinte

Transformat de unii comentatori în efigie statuară, pe temeiul ecoului public al vieții și scrisului său, contestat de alții pentru neaderența sa la reformele poetice contemporane menite să decredibilizeze paradigmele tradiționale de expresie, Grigore Vieru s-a așezat, temeinic, undeva la intersecția celor două tabere, cu seninătate olimpiană și mizând, până la capăt, pe comunicarea directă și netrucată, precum și mărturisește: „M-am ferit de vorbele găunoase și fără de rod și am găsit vreme și dragoste să privesc în ochii cuvintelor drepte până când am plâns împreună cu ele  –  alte secrete poezia mea n-a avut”. Ori și mai tranșant într-un Epitaf pentru mine însumi: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” (Iași, 9 aprilie 2008).

Deși i-au pecetluit traiectoria ca fiind una de esență tragică, împrejurările istorice au avut, pentru poet, și o consecință pozitivă: l-au menținut constant, prin impactul lor social și mediatic, în centrul atenției, Grigore Vieru fiind mereu racordat la evenimente, cu o voce care nu putea trece neobservată. Dimpotrivă, care acumula, prin consecvența și amploarea crezului, substanța unui simbol național. El și generația sa (Liviu Damian, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovski, Gheorghe Vodă, Anatol Codru, Aureliu Busuioc, Petru Zadnipru, Nicolae Esinescu și alții, continuați atât de strălucit de Nicolae Dabija) au purtat o teribilă luptă pentru salvarea și impunerea limbii române, dar și a ființei noastre etnice în stânga Prutului, într-un context total nefavorabil. Iată de ce n-aveau timp să jongleze cu experimente literare formale, specifice societăților libere și prospere. Păreau condamnați de circumstanțe să se exprime limpede, în demersuri cât mai accesibile majorității conaționalilor. Se traversau atunci momente de istorie patetică și care impuneau, spre a fi fructificate, mobilizări masive de populație, chemată pentru decizii fundamentale în stradă.

Încât, prin forța lucrurilor, scriitorii deveneau purtători de mesaj, iar Grigore Vieru căpăta, în pofida datelor sale fizice, dimensiunea unui veritabil tribun al cauzei naționale. Dar arma sa principală a rămas, chiar și în mijlocul scenei, verbul limbii române. Cum însuși se exprima într-o compoziție cu pretext erotic: „Tu îmbrăcată mireasă, / Eu îmbrăcat în cuvânt”. La Grigore Vieru existența poetică este una asumată, consubstanțială, pliindu-se pe gesticulația cotidiană, între vis, memorie și stare de veghe, între călătorie și popas fertil, generând armonie și fluență, cu o simplitate descumpănitoare, pentru că nu exclude adâncimi de hău și trăiri voltaice.

Dacă prin absurd ar dispărea imensa operă scrisă de Grigore Vieru și s-ar păstra doar câteva crâmpeie lirice pe care le reproduc mai jos, viitorimea ar avea suficiente motive să recunoască marca unui poet original, capabil, precum Nichita Stănescu, să definească indefinitul și să pătrundă în miezul inexprimabilului: „Ușoară, maică ușoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ” (Făptura mamei). Și încă: „Mare ești moarte,/ Dar singură, tu,/ Eu am vatră unde iubi,/ Tu nu, tu nu// Prin mine un cântec de dor/ A trecut chiar acu./ Eu am țară unde să mor/ Tu nu, tu nu” (Prin mine un cântec). Sau: „Când am să mor,/ să mă îngropi/ în lumina ochilor tăi” (Când).

Iar un text precum Pădure, verde pădure, străbătut de un răscolitor aer enigmatic, de sorginte baladescă, stratifică excelent trimiteri și conotații multiple, de profundă reflecție ontică, amintindu-i pe Ștefan Augustin Doinaș și pe cerchiștii Sibiului de altădată. Obsesia spațiului rustic, purtând pecetea mamei și a copilăriei, sub zodia sacralității și a duminicilor în „căsuța curată ca un ou”, duce cu gândul, prin consistență imagistică și proiecții vizionare, direct la nostalgicul Esenin.

Grigore Vieru întrunește toate condițiile spre a justifica notorietatea sa de poet național: s-a implicat ca nimeni altul pe frontul intereselor românești în Basarabia, dar mai cu seamă a promovat, dincolo de scena civică ,,orizontul aspirațional al neamului său în literatură. Și a făcut-o fără emfază, cutremurat parcă în permanență de măreția firescului și simplității. Dacă admitem (și realitatea ne obligă la aceasta!) că, în prezența valorii, nu există formulă de expresie fără drept de cetate, atunci opera poetică viereană va suscita oricând, prin combustia și tensiunea sa emoțională, interesul major al consumatorului de poezie, asigurându-și locul meritat în orice istorie literară românească.

Continue reading „Victor TEIȘANU: Grigore Vieru – un luptător îmbrăcat în cuvinte”