17 X 1976
mergem în India
mergem în India
hai în India
ești și mamă
Pe un copil l-a lovit o ușă și-i curge sânge și l-a luat salvarea și l-a dus de la spital și l-a băgat în pământ. Așa a pățit, să știi. O să pățești și tu ca el. Pământ și un băiat.
O să mă indiez
o să ne indiem
o să mă Indie
hei hei hei
nu suntem noi ăia
să ne rătă
cim
cim
cim
ba da ba nu ba da
ba nu ba da ba nu
a (aa)
un elefant
aa (doi elefanți)
avem sfanți
25 (duminică) oct. 76
Ce este viața? Unui copil. Viața unui copil ce este? Riginală. Vrei să spui originală? Originală. De unde știi? De la mama și de la tata. Ei sunt originali? Riginali.
6 nov 76
paturile noastre sunt avioane
intră în apă și zboară
zboară zboară zboară
uite-așa era
da nu mai e
așa era
da nu mai e
cutia de chibrituri
14 XI 76 B
Mâine vă duceți, lapte luați puțin, pâine multă, și plecați. Vine o fetiță și mă roagă să-i dau pâine multă, frișcă puțină, să n-o doară gâtul, că pe urmă face infecție – dacă vine și se duce salvarea, că zice că e sănătos și să plece mama la Cluj și pe el (ea) să-l ia bucătarul în salvare și să plece.
30 dec 76 București
La grădiniță m-a bătut un băiat și m-a bătut și o fetiță. Și m-a luat și de păr una, și m-a descălțat, mi-a luat ciorapii, mi-a luat chiloții, pantalonii, și părul mi l-a tăiat și mi-a luat și din carne și i-am spus: – te spun la tovarășa dacă—mi mai iei din păr, și am spus-o. M-a descălțat, m-a ciorăpit de-aicea și m-a dezbrăcat în pielea goală, când erai tu ocupat, te băgai în bufetul de la mama de la servici, și era mare bufet acolo și te-ai băgat de prima dată. Și după ce te-ai băgat tu acolo, a venit un bau-bau și te-a dezbrăcat tot ca pe mine și ți-a tăiat părul. Dacă n-ai fost cuminte? De ce-ai deschis dulapul la pisici?
Un copil a fugit singur pe stradă și l-a prins un om și l-a băgat în groapă acuma. Și a mai prins și o fată și un băiat și i-a băgat în groapă, acolo unde săpa.
2 ianuarie 1977
În ultimele zile, am stat de vorbă oarecum serios. O dată te-am și repezit. Ai pus buza, așteptându-mă, m-am apropiat și ți-am surâs. Și tu mi-ai răspuns. Fără ranchiună. Poate fiind de acord că nu trebuie într-adevăr să ieși despuiată pe ușă, iarna.
Replicile nu prea le mai țin minte, deși poate m-aș abține. I-ai spus mamei, în baie, deconspirativ, dar-ar Dumnezeu să mergem în India.
Tată, mâine să-mi cumperi o pisică. O pisică de-adevăratelea. Părul lor îți intră-n gură. Îți cumpăr o pisică în India. Da, dar în India nu e de-adevăratelea.
23 I 1977
la castelul Babilon
veni un galben de tron
de mână cu-un vermillon
și cu un sitron craidon
baby baby baby don
se sui pe parapet
și un modern violet
baby baby baby zet
facem cu toți cale-ntoarsă
c-a venit o umbră arsă
baby baby baby varsă
poți să stai aici un an
dragul meu alb de titan
baby baby pe maidan
și ne sare peste gard
din China verde smaragd
baby baby Babadag
Babadag Bagdad by Bagd
Din cauza dragostei tale pentru culori – spui că mama te va învăța să pictezi -, am construit împreună castelul Babilon. La temelie, galben, apoi gri, albastru și roșu, înconjurându-l cu toate trei rânduri de culori. Am rimat aiurea 2-3 tuburi, după ce una dintre voi a tras un pârț, poate negrul de ivoriu.
De dimineață, mi-ai spus două-trei povești. A fost odată un băiețel care, mi se pare, a plecat de acasă. A fost o fetiță, și-ai încălecat pe o lingură scurtă, să trăiască cine-ascultă. O poveste cu pușcăria.
Aseară doreai să te faci milițian, ca să-i bagi pe cei ce nu-s cuminți la pușcărie. Unde e pușcăria? Lângă fântână.
(Când s-a dus iepurele la leu, să-l mănânce, și, trecând pe lângă fântână, și-a văzut chipul în apă, l-a păcălit pe leu că un dușman puternic, cu cetate, îl amenință. Și leul paraleul, prins, când s-a văzut în oglindă, a crezut că e dușmanul și a scos un răget, întărit de noul dușman, aruncându-se furios în fântână).
De la grădiniță, povestești mai des isprăvile lui Furnică. Îmi spui să-l scriu și pe Mircea. Îl mai am și pe Sava și pe toți copiii îi am în grupă. Am văzut o fetiță cu rochiță ca puloverul tău. Asta e, tată, ce să-i fac? Am și eu un cățel și-l mai iau și pe bebe, ceva, o jucărie și mă duc acasă.
Joci și teatru. Suflet bun, de l-ai păstra. Ești altfel decât în pruncie. Parcă ai ști și poți ce nimeni nu mai știe și nu mai poate. Mă ții pe picioare fără orice Indie și slujbă. Ești mai presus de întâmplările grele. Spune, ce să scriu?
Mai am și pe Cenușă și pe Sava. Sava e băiat și ocupă toate locurile. Ocupă locul meu, al lui altu, lu altu, lu altu și eu nu mai am unde să stau. Mă și bate. Scrie toți copiii, că eu nu-i știu pe toți. Unu cu rochiță, unu cu șorț, unu cu. A venit unu și a zis că nu se duce cu șorț la grădiniță, că se duce cu uniformă la școală.
Zicem așa, ba că nu știu ce, ba ne ducem la tata, ba ne pisicim. Mă, vorbim prostii. (Am căzut din tren, a căzut și ursul). Uite, Sava a înjurat, a zis căcat, prostii d-astea. Și eu am spus că-l bate tovarășa. Și l-a bătut. M-am mutat pe alt scaun.
Uite, copiii mei se duc cu trenul. Nu mai ai niciun chip, și aia e. Alo, știi ceva, uite, copiii de la grădiniță m-au bătut. Și dup-aia, i-am bătut și eu. Și dup-aia, nu m-au mai bătut.
Alo, pa, te-am pupat. Ai pus telefonu-n furcă? Da. Bine. Alo? În ce gară ai ajuns? În Gara de Nord. Cine e pe-acolo? Vasile, alb, are căciulă. Vii și tu cu el? Îți aduc căciulă, și să vii. Acum vino. Pe unde s-o iau, e șantier, pe strada Unirii e noroi. Alo, nu nimeresc drumul. Hai că vin eu să-ți arăt.
Nu-l văd pe Vasile. Păi a plecat până ai venit tu. Mi-a dat peste căciulă (se dă jos din tren și mi-o potrivește), mi-a pus căciula la loc. Bine. Îți pun un polovăr gros să mergi. Am ajuns în gară. Scoate polovărul, că aici este cald. Vii cu trenul? Stai puțin, hai să te-mbrac, acum că este și frig, dar nu este așa prea frig, dar este cam frig. Îmi pun și eu căciula (albă). Îți pun și p-asta, dacă-ncape. Parcă ești un pitic. Mă duc acasă.
Ai ajuns. Acum te dezbrac. Nu, mă, tot suntem la Gara de Nord, să mai stăm și noi puțin, că nu plecăm așa cum vrem noi, că sunt niște milițieni pe drum și nu ne lasă să ne plimbăm de colo până colo. Tată, haide scrie c-am venit. Și cu mine se rupe scaunul, că sunt prea grea, ia ridică-mă-n brațe, aoleu, ce greu ești.
24 II 77
De ce scrii fișa? Ca să nu car toate cărțile. Păi să nu cari toate cărțile, că te bate mama. Ie-te, n-are pe cine bate? Te bat și eu. Mai sunteți multe? Te bate și tata. Să-l bat? Da. I-am dat pentru Platagea și plânge. Dacă-l las, te ia la poceală. Pe cine-am bătut? Pe tata lu Nana.
27 I 1977
Ai pictat, de trei zile, cu acuarele, în stil liber. Mă tem pentru ele, să nu le rupi. Îmi oferi numai câte o jumătate de foaie. Ai văzut puțin din Copelia și acum dansezi prin casă. Privești patinatorii și spui că ar semăna cu Blândul Ben. Îi dai mamei (care refuză) o bomboană ca o casă. Toate desenele astea sunt frumoase, dar dacă Nana e urâtă sunt și ele urâte. Ai scris o rețetă pentru mamaia și grădinarii iscusiți. Mi-a zis creionul ăsta să scriu puțin cu el. Ți-am dat pixul – ai văzut ce balerini sunt? Mi-ai promis că după ce pleacă d. Stoica mă lași să pictez. Ceartă cu mama. Nu mai plânge, că chem pe Speroni Sperone din Geosone,
Luni 21 II 1977
M-am întors de la spital. M-ai strigat din fereastră. Am stat de vorbă, te-ai culcat, te-ai trezit și ne-am jucat cu țoabele. Am inventat jocul Pe un băiat îl cheamă Petrică. Pe o fată o cheamă Gina – pe un tătic îl cheamă Girimia – Pe un băiat îl cheamă Combino. – Pe un combino îl cheamă Nelu. – Ai zis tot aia.
Dacă ești cuminte, îți fac niște desene foarte frumoase. Dar mi se pare că ești cuminte! Dar copiii mei nu fac nimic, dar taie. Copiii mei totdeauna făceau așa, le dădeam de lucru și tăiau. Copiii mei nu făceau nimic, nimic, dar tocmai tăiau (ca) niște puncte pe care le pun eu la niște desene, altceva, mai importantă, că vreau eu să fac niște desene. Că eu nu le tai de tot.
Ție, mamă, îți fac cel mai miștocin desen și pe urmă îți mai fac unul albastru, nu negru. Uite, lui mamaia ce i-am făcut, vezi ce-i fac? Tocmai de-aia-i fac. Copiii mei dacă nu fac nimica, ce să le fac, nu taie nimic, dar tai eu și fructe, tocmai de-aia se țin după curul meu, nu mă lasă să fac treabă. Uite că ți-am făcut două acolo, mamă, mamă, ce frumoase sunt.
Stai să scriu poanta asta. Ce poantă, mă? Mai zic, oi. Ce? Știi ce zici? Iepure. Mai vorbește ceva ca mama, eu să răspund, hai că abia aștept, că-mi place. Nu-l mai face pe tata să râdă. Păi nu-l fac să râdă. Mai vorbește chestia cu mama și eu să zic da.
Știi ce? Hai să facem un spital pentru copii și pentru oameni mari. Facem o pădure, dar cum să facem noi pădurea, dacă nu le-aduc pe-alea vechi? Câți ani ai? Știi ce, mamă, nu mai vrei să răspund câți ani am? Câți zici. Stai, cum te cheamă? Alexandra Maria Anca. Unde locuiești? Strada Izvorul Crișului, apartamentul 57. Vrei să dăm la ora exactă telefon, da, ca să văd cât e ceasul. Nu mai râde așa că-ți ies mațele din tine, eu râd dar n-am coastele rupte, tu le ai. Mamă, credeam că mâțișorul e biscuit. Pisicule, până fumez țigara asta și pe urmă mă culc. Hai la culcare.
Mai ții minte decul? Ce dec? Ghiocul de care te speriai când erai mică. Mai spune. Ți-era frică, și când nu erai cuminte ți-l arătam.
Vezi că vine școala și chiar de-acum e cazul să învățăm măcar niște poezioare franțuzești. Păi, hai să învățăm acum, pe scurt.
Dacă nu te culci, mi se rupe operația de supărare, plec la spital, dacă te culci, se vindecă. Stai, că mă îmbrac.Te mai doare? Te-ai vindecat? Ce, mamă, pleacă în papuci? N-ai văzut că i-am dus papucii la spital?
22 II 1977
Mamă, ai ciocnit ouăle, cioc în cioc, să le spargem și să le punem la fiert? Cireșica mică învață mult la școală, și la servici nu învață și m-am ciocnit și cu ea.
apropie-te de fereastră
prinde un băiat
pune-l să cânte
cel mult un cuvânt
neștiut de mama
de tatăl său
de mama
de tatăl tău
de tine
de el
de nimeni
11 martie 1977
A fost odată ca niciodată, demult, când se scria… Am zis-o p-aia. Altceva.
Iepurașul s-a dus să aleagă floricele. Și deodată găsise floricele. El și-a luat floricelele-ndată, dar
vine ploaia, iepuraș
ce să mă fac eu
merge el amărât
fără ceva-n mână
fără nici unbrelă
fără nimic
Tot p-asta ți-o spun, că nu e gata, că eu n-am făcut-o scurtă. Hai să ne-mbrăcăm. Hai că mă-mbrac. Păi ce, mă, ai scris repede și eu nu am terminat povestea. Și a zis iepurașul că se duce să se-mbrace. Că e frig dezbrăcat. Că mai vine, dar mai stă un pic să mai scrie. Și după aceea, iepurașul o să se ducă la mămica lui, care era iepuroaica. Un iepuraș rău, rău, și n-a câștigat.
14 III 77
Ce-ai desenat? Am desenat o ra… un tren. Cine e în tren? Ăla cu două burți (B). Și mai cine? Și atâta. Singur? Singur. Uite, are și o linie, pe din afară. Și trebuia să fac și un cerc. Asta e mâzgăleală? Nu. Altceva ce mai faci? Eu nu vreau să povestesc. De ce? Nu, eu vreau să desenez cu pixul tău. Pixul meu e ocupat. Da, e ocupat, nu ești tu bine la cap, ocupat pe pisici, pe moaș-ta pe gheață. Ce părere ai despre mămica ta? O minge adevărată. E mămica ta? Da. Roșie? Nu. Este de alte culori: o bluză, e roșie, și niște pantaloni albaștri mai închiși și o d-asta, mânecă, cu maro, cu d-asta de mai multe culori. Ce mai e? Nu mai e nici nimic de capul ei. N-are d-ăsta. Cherestea? Cherestea. Ți-a făcut ceva? Zice să nu fumezi toate țigările. Tu te-ai lăsat de fumat? Da. De ce? De banc și de cotoi bătrân. De cotoi bătrân și de altceva? Și era să ne pice și casa, să cadă peste păpuși și să le omoare, mamma mia, doamne ferește să spargă și geamurile, să vină gazele și să murim una peste alta, cu operația, cu tot ce avem, și așa ne mai cunoaștem și noi ce-avem.
15 III 77
Florina, să vii pe la mine, că golim dulapurile, le dăm mai încolo și, dacă vine cutremurul, iar golim dulapul și dăm cutiile mai încolo.
19 III 77
Tu erai împăratul. Mama era împăratul. Mamaia era împăratul. Eu eram împăratul. Toți eram împăratul. Toate lucrurile erau împăratul.
26 aprilie 1977
Acum se ia luminalul? Da. Două? Una. Două. Tata știe mai bine. Nu, mă tată, două. Două. De ce să le iau, mă, știu eu mai bine că după masă nu se iau două. Să te spun la doctoriță. Acum mă trombonești.
5 mai 1977
Dă—mi dosarul și ia tu sacul. Acum tu ești Nana și eu sunt tata..
Geta și copiii vor pleca în Balta Albă. Să mergem și noi în baltă. Nu, că nu știm unde se duc. Și asta e, am pierdut trenul. Să prindem trenul. E un tren de vorbă, uite cum îmi scapă din gură.
E un serial cu Shirley Temple și tu ești prea mică să-l guști. E al doilea pe care-l văd. Sâmbăta trecută, un copil fără părinți, de la orfelinat, intră în compania unor actori, care au neplăceri cu proprietăreasa hotelului, o domnișoară bătrână, bogată și rea – chiar cu fratele ei, bun, urât și cu chelie. Ce frumos dansa fetița, pe toți îi încânta și făcea să aibă haz un club de moși, altfel, aiuriți. În fine, ajung la proces: bătrâna, cu trupa.
Ce zici că apare ca martor și prietena noastră? Și judecătorului îi vine o idee, o idee neobișnuită, cum nu i-a mai venit altui judecător: să dea cei învinuiți o reprezentație. Imediat, ziarele – și eu sunt ziarist – scriu despre nemaipomenita întâmplare. Dar e adevărat. Toată lumea se distrează de minune. Adică și judecătorul, mai pe furiș. Ba, până la urmă și uricioasa de domnișoară
bătrână și, gata, în loc să-i dea afară, îi angajează cu bani mai mulți decât oferise un spectator.
Azi, o domnișoară ca un soldățoi cuminte, dar sosit din India, apare la o școală pentru copii de părinți bogați, împreună cu tatăl ei, căpitanul Crow. Peste-o oră, el va pleca în război – așa a și început filmul, cu șiruri de soldați cu căști defilând, dar filmul, eu o știam, este tot al unei fetițe ce ne va umple inimile de emoție. Iar o domnișoară bătrână, tot acră, groaznic: directoarea școlii. Rangul și banii căpitanului o conving să-i dea fetiței cea mai luxoasă cameră, fereastră în fereastră cu camera unui lord aiurit, servit de Randas, indian cu turban și cu papagali – ce plăcere.
N-o mai lungesc, vedem o școală particulară de fete – și eu sunt profesor – din Anglia războiului cu burii, la 1899, parcă – pote greșesc dinadins, și chiar pe mica actriță, adică marea, cea mai mare actriță-copil, dacă am scris-o incorect înseamnă că a fost să fie, pentru a-ți aminti și de cea mai bună prietenă a fetei căpitanului (o fi un poem de Pușkin cu titlul ăsta): Backy, nume etern al poveștilor englezești, de ți-a inventat și mama alte povești cu un nume asemănător și mie nu mi le povestiți niciodată.
Măcar să fie ca-n filmul ăsta, că lucrurile merg prost în război, pe lista morților apare și tatăl lui Sarah. Ea e mutată într-o cameră neîncălzită, trimisă să muncească și să mănânce la bucătărie, la fel ca Backy. Ea se supune, le face focul la închipuitele de pensionare ale domnișoarei Minchin, mai ales că are un gând, simte că tatăl ei n-a murit. Nu e extraordinar?
Cum sosesc răniți, ea se dă peste cap să ajungă la spital, să-i vadă. Le și cântă. La început, dansează, să-i înveselească, deși era tristă și avea și ea nevoie de bucurie. Vecinul ei, Randas, cel cu papagalii, când dormea, îi împodobește camera ca-n frații Grimm.
Aș face o piesă cu doi frați. Piese mici cu nume mari. Să joci și tu un rol, ca Sarah. Să-ți dea și ție un indian papagali, iar eu să mă aflu, orice s-ar întâmpla, așa cum simți tu. Căci, adevărat, căpitanul – ce căpitan, că nu mai știa nici cum îl cheamă, zicea doar Sara! Sarah! Ai înțeles, trăia, era rănit, bandajat la cap, ca Apollinaire.
Pann Polin, nici Peter Pan, nici pan Apollinnaire. Place la toată lumea. Acolo se va juca și piesele mele. Deci aceea e patria mea. Un Will, puțin chel, cam alcoolic, pictor ce se dedică deodată teatrului, se închipuie și se pictează, o clipă, Shakespeare, dar își reia, pe o cale nouă, a sa, povestea adevărată a unor munci și zile.
Da, căpitanul trăia. Domnișoara bătrână, directoarea, văzând frumusețea de cameră, cum o împodobise indianul, chemase poliția, care ajunge și-n spital. Într-un scaun pe roate, un tată spune într-una numele fiicei lui, ea îl aude, el o recunoaște, filmul se sfârșește ca un basm american, nu de Grimm.
Tu ai apărut la Heidi. Pictezi cu acuarele pe drăguțul ăla pentru care te-o fi îmbrâncit Dan. Aurelia Diaconu te-a pictat goală, cântând la pian, copie după o ilustrată poștală. Timpul trece în iunie. Mama și cu mine împlinim 11 ani de căsnicie, tu 4 ani de viață. Să nu-ți închipui că viața e prea frumoasă și pe urmă să-ți pară foarte urâtă. Să nu ne distrăm cu povestea unor bani puțini și a multor pirați ai bucuriilor. Mama asta ar vrea să ne mutăm, pentru că nu mai rezistăm cu plătitul ratelor.
28 mai 1977
Am o bubă dulce, care se suge.
Aseară te-ai izbit cu capul de tocul ușii și n-ai dormit bine. Am descopeir pe Martinel cel mare, fără un picior – unde i-o fi? S-a dat peste cap și s-a făcut bila asta. Și bila nu se poate da iar peste cap și să se facă din nou piciorul ursului. Nu. Mai jocă-te și cu mama. Jocule, unde e mamaia? La spital (azi e săptămâna de când, la spital, murise).
6 iunie 77
Trebuie să mă îmbrac. Să mă fâstâcesc. Să mă îmbrac cu pereții. Sunt o statuie.
13 iunie
Diseară o să vină Dragoș, Alda, Ozana și Mălin, iar de sus, Carmen și Diana. Odeta și Ivona au promis că vin și ele.
14 iunie 1977
Pe la 6 seara, au venit, duminică, musafiri. Îi așteptai afară. Nu te interesa nici tort, nici nimic, ci doar când vin, nu mai vin, dacă mai vin. Și s-au înființat, în afară de Alda, care plecase la o altă amică de-a ei – școlărițele astea. Dragoș era drăgăstos – până mai târziu, când a pus în funcțiune o mitralieră cu baterii. Ozana și Mălin s-au jucat primii, parcă în camera ta, cu tine, după ce Mălin a tras, fericit, la mașina de tricotat o bandă albă, repede, repede, și eu i-am oferit, în alb, o diplomă Brâncuși, adusă de anul trecut, pentru el, când mă brâncușeam ca și cum fără mine se dărâma coloana (dar acum?). Carmen a sosit nu numai cu Diana, încruntată, dar și cu o blondă de seama ei, timidă și prietenă cu ea. Odeta si cu Ivona s-au făcut mari de-acum. Odeta se duce în America, două luni, într-o tabără de muzică, așa că am prelucrat-o cum să se poarte, că e româncă, de 16 ani, așa și pe dincolo.
Deci mama a desfăcut tortul, a înfipt și a aprins lumânările. Se înserase. Părinții stăteam în picioare, copiii așezați, și tu, foarte serioasă și emoționată, te-ai pus pe suflat și, dup-aia, pe tonul dat de maestra Măslinuță (Odeta), ți-am cântat un Mulți ani trăiască! Păcat, consumasem tot filmul meu, plus unul al lui Costică Luca. Dar, chiar fără poză, momentul acela așteptat întrecuse închipuirea noastră și ne vedeam purtați într-o lume a ta, feerică și bună.
Pe la miezul nopții am spart distracția (cu ness, fără alcool). Eu am mai lucrat puțin, de mi-am încheiat comunicarea. Ieri, când era cu adevărat ziua ta, am întârziat până noaptea târziu în oraș, și tu adormisei mâțâită, de era mama amărâtă, dar azi ești veselă. E vorba să mergi cu mama la Sighișoara.
5 iulie 1977
Nu ți-am mai scris demult. Aseară, am trecut pe la Curtea Veche (voiai să cobori în Palatul Domnesc) cu tataia Nase. Apoi am trecut pe la Constantin Mateescu, de te-ai jucat cu fata lui, Anca. Acum povestești atâtea și eu nu le mai țin minte.
Sâmbătă, mergând împreună la cumpărături, ne-am tocmit cu niște băieți de-a V-a pentru un cățel și l-am adus acasă pe 5 lei. Ne-am jucat toată seara cu Azorică – așa l-ai botezat – dar el nu era nici de casă, nici de rasă. Așa că, a doua zi, duminică (tu te dusesei cu mama la serbare, unde ai recitat o poezie despre partid și ai jucat și un rol de ciupercuță), l-am dus și l-am abandonat, spunându-ți că l-am dus la mama lui (la biserică, în curte, unde-l și născuse). Îmi amintești, din când în când, că dacă nu-l cerea mama lui îl țineam noi.
31 iulie 1977
Azi am fost cu Gheorghiță, vărul tău, și cu taică-său la grădina zoologică. Ați mers călare pe ponei și v-ați jucat cu zimbrul. Ați stat la taclale cu leul. Spui la fiecare poeziile potrivite (un elefant se legăna, trei iezi cucuieți…). V-ați amuzat de broaștele țetoase și de bietele veverițe. Ai întârziat la găini.
30 august 1977, Sfânta Alexandra
Duminică, voi pleca în India. Vei veni cu mama. Rămânem aceiași, și un pic de indieni. Mă închin. Acum mergem la Odetta – tu vii cu mama de la Vivi și Georgică, eu vă voi întâlni acolo, la deșteapta asta de artistă, care se întoarce de la Detroit, din America, unde a cântat în tabără două luni.
6 septembrie 1977
Duminică, am petrecut împreună, amândoi, în Parcul Libertății, prin teatru (dar era închis, iar tu voiai să spui o poezie, Partidul, pe scenă – nu te-am contrazis, dar n-am ajuns la Arenele Romane), o oră pe lac, în barcă, de ne-am amuzat privind o mireasă și un ginere, strigând ecoul pe sub podul mare, apoi în Mausoleul eroilor – tocmai se schimba garda, iar tu începusei să defilezi ca soldații. Am mai strâns ceva castane (încă nu s-au copt și nu mai pică din copac), am mâncat câte-o sarailie, am trecut pe la Odetta și Yvona, de-ai mai făcut rost de ceva gumă, și am ajuns și acasă.
Ieri, ca să te primească la grădiniță, am făcut de două ori drumul până la policlinică, după aviz epidemiologic. Deși începusei să obosesști, erai veselă și spuneai că îți pare bine că nu te primește la grădiniță.
Ți-am spus, aseară, o poveste despre elefant și urs, mai ales ăia mititei din plastic: s-au lăudat că au fost totdeauna mari, cei mai mari, niciodată mici; n-au fost cuminți și uite că au ajuns mititei, în timp ce deșteptul de cerb a tot crescut, pe încetul, și a rămas mare, cum îl vedem ca un măgar porintre oi. Așa că, poate ca niciodată în ultimul an, pe la 9 seara dormeai – ba dormea și mama și m-am culcat și eu.
Mama s-a întors la serviciu, tu la grădiniță, eu aștept să plec în India, unde o să vă aștept în grădină. Se lasă greu și indienii cu viza.
Mă lupt să mă las de fumat, după ce abia mă reapucasem. A cincea zi, am fumat însă o Kent, a șasea o Snagov, și azi, până acum, o Carpați. M-a apucat o somnolență de-am adormit la 12 și jumătate – am pus ceasul să mă sune la 13, am vorbit cu doamna Popescu – nimic -, iar m-am culcat, am pus ceasul să sune la 14, am visat că mă sună o femeie cu nume necunoscut care mă anința că apăruse viza, nu prea mă bucuram – o sun pe d-na Popescu – nicio viză.
7 septmbrie 1977
Pentru unii, Ungaretti e Unga, pentru alții, Neagu. Suchianu i-a zis lui Vianu, când s-a întors din India, să-și schimbe numele în Rabinrahat Tudore.
8 septembrie1977 Sfântă Mărie Mică
Sfeștanie
casă, fă-ți
adăpostul gândurilor
sub umbletul norilor
pe moalele șerpilor
te ridică
odată cu Sfânta Mărie Mică
fiilor fi-le
ușă de zile
mamei of
de curățat cartof
fâsâit de bombă
la Arlechin și Colombă
iar nouă
viață nouă
că și noi
în sutănoi
la un loc
facem poc
și ne bem
apă cu gem
șampanie
de sfeștanie
că tot o să ne trezească
prispa a mai bătrânească
Mă gândesc la o dodie de fumată.
vorbă te vorbești
te fumezi Mărășești
India se apropie, dar rămâne ea și departe, noroc cu șahul de ieri. Mi-a plăcut de Șora, dar și mai mult de Anca, fata lui Mateescu – ar fi vrut să te vadă. Azi am avut program oficial, am conversat cu Malița, cu adjuncții doamnei Gâdea, cu Râpeanu și cu mine. Pe alții nu-i mai scriu, că abia cu ei am stat de vorbă – câte sute de ore de tălălăilă s-or fi făcut, de muncit când să mai muncesc eu și cu ce și de unde chef, că bani nici de autobuz n-aveam și mergeam pe operație? De n-om fi noi ăi mai săraci, noroc că nici ăi mai bogați.
E sfânta ta Maria Mică
îmi pare viața ta timpul
îmi pare bine nici nu te învăț
să mergi sau să stai
cum nici nu știu dacă ne oprirăm
vreodată la un fluierat de sârmă
peste șanțul cu greieri
e, seara din umbră pe coaste
încet-încet îngroapă țărâna
cu bunătate și sânge
Fecioara Maria
cea născătoare de dumnezeu
precum ți se pare
Am petrecut în continuarea lui 8 septembrie la Gabi Văcăreanu, unde toate se lăudau că sunt sărbătorite și tu erai singurul copil și tot Marie. Când am intrat eu – tu, martoră – am anunțat că am scris o poezie cam anti-sfeștanie – și în capul mesei, observam în sfârșit, se afla preotul apucoman care și-a schimbat predica, politizând-o, ca și șeful sărbătoritelor, cu sărut-mâna, părinte, la început și la fine.
Poezia cu îmi pare viața ta timpul îmi pare bine nu a fost gustată – cu atât mai concludent -, iar ce-am tot tălălăit, în rigori premeditate poate de toți, nu mai transcriu (poate tu nici nu vei citi caietul începutului tău de viață?)
Mâine voi fuma. În India, sper să mă las. Tu vei pleca la grădiniță cu mama. Ea a văzut un păianjen pe tavan: ce veste mare!
În lipsa șerifului, aseară i-am vizitat pe Popești. Veniseră la ei o mamă cu fata ei care a picat la facultate, să le ghicească Geta, dar asta le-a tras clapa, după ce promisese de două-trei zile, și n-a apărut toată noaptea acasă (motiv să-i frec și eu mamei ridichea, în revanșă, că prea-mi scosese ochii că nu mi-am stăpânit nici limba, nici pofta de băutură la Gabi, că ea cică m-a testat, de-aia a tras de mine să vin atunci – eu, cu două cepe mâncate, ca să scap; ea, gata, mă vedea acolo vizavi, în India).
12 septembrie 1977
Eu sunt cu poezia, mama e cu pictura. Și eu sunt cu pictura. Dar am pictat împreună. Încă nu ne gândim la Dumnezeu, cu pensula în mână, ne privim pe noi și, prin culori, grădini (când ajunsesem la cer, i-ai cerut mamei albastru). Avusesem discuții despre viața noastră în India și fusesei de acord să te înțelegi în englezește la grădinița de acolo, dar nici românește să nu uiți, când ne-om întoarce acasă. Bătusem câmpii despre banane și maimuțe.
Am trecut întâmplător pe la editura Ion Creangă și m-am interesat de Aventurile lui Sârbiță, pe care le scrisesem pentru tine. Madame redactor tot îi trăgea că publică numai ce este pentru copii, nu prefăcut (ca pentru ei), dar nu citise aventurile. Ca să vezi și tu cum nu se publică lucrurile bune.
Na-ți-o că-mi dete telefon un necunocut, cum că doresc eu să merg în India? Nu e dorința mea, am fost de acord. Vrea să-mi dea pentru un prieten al lui un plic. Cine? E un secretar de-acolo. D-stră știți dacă am voie să duc așa ceva. Tocmai aștept viza de la indieni, se cam câcâie. Adică să se facă presiuni la ambasada Indiei? Nu știu. Când și unde sunt eu mâine? Umblu, aș putea veni la externe. Nu, că și el umblă. Pe la trei cred că mă întorc acasă. Bun, o să mă sune acasă, după trei. Zice că-l cheamă Comănescu.
Mama a visat că era cu mine și cu S.G. Și aceasta din urmă îmi spunea că întârzierea e din cauza mea. Mama i-a răspuns că acasă nu întârzii.
14 septembrie 1977
Bogdan (Bratu) merge mâine în clasa întâi. Te-am înscris ieri la franceză. Vorbești cel mai mult, din grupa ta, și bați copiii, spune educatoarea. I-ai povestit lui Georgică (Cepoi) la telefon: în grupa mijlocie trei se mai stă și cuminte. Acum țipi la mama și întindeți rufele – tot ca să nu te culci. Ai dezertat (ca de obicei, până am mai făcut eu scandal) iar sus, la Cireșici. Dragoș (Iuga) se duce și el la școalî mâine, cred că la germană (treaba lor).
Sunt cât pe aci să încerc un vers – dar el nu e aici, ca și tine, până la urmă s-o duce să se culce. I-ai pus pe Bebiță și pe Chiț în cea mai intimă parte a bibliotecii, unde țin, în afară de scrisorile de la Eliade și cărți de-ale mele, colecția picturilor tale. Mama că, vezi, poate o iei pe coajă, iar tu interesată, Eu? Gigel, de la Stolniceni, a intrat în liceul de mecanici auto, îmi telefonă adineauri.
mai bine am juca șah
în loc să construim
prea multe fundații
am pândi regina și
ne-am preface
că am uitat de rege
până la o adică
ni s-ar lămuri plictisul
la prima inspirație
să schimbăm tot
ce ne iese în cale
cu o poveste necunoscută
chiar dacă e aia
cu leul paraleul
1 octombrie 1977
Nu-s în India nici până acum – zice că nu-mi dau indienii viză, încă. Și m-am întors la facultate. Mergem împreună diminețile la grădiniță. Acum vreo câteva zile, te-ai trezit plângând și, somnoroasă, m-ai căutat la baie, unde mă bărbieream. Mai pe urmă ziceai că ai visat urât. Pe-Ăl cu Gheare? Da. Să știi, eu sunt Ăl cu Gheare, uite, și tu ești Cu Gheare, nu? Și Douăzeciul, tot noi. E, da, un cățel mare tot e, foarte mare, noaptea, la ușă. A, îi dau una și-l fac blok-out.
Cine are gura mai mare, eu sau mama? Mama. Mama, astă-seară, specula că tu înțelegi prin gură mare pe cel care are dreptate, nu pe cel cu scandalul; oricum, eu am făcut gălăgie și mi-ai acordat mie premiul de gură mare – care va să zică, am și dreptate.
Aseară, mama a fost cu tine la doctorița Murguleț, care i-a spus că o să avem multă vreme nevoie de ea și ți-a mărit doza zilnică de luminalete de la 3 la 5. Ne-a apucat un fel de panică, doar ești atât de firească, veselă și robustă, inventivă și la locul tău, plină de tandrețe, bun-simț și cuviință, nu te avânți băiețește, nici nu plângi de nimicuri, nu dormi rău, mănânci bine, te aperi și ești îndatoritoare, cucerești și te lași sedusă, inventezi după firea celor ce te iubesc, nu răspunzi la agresiuni, îmi iei în serios dojenile puse în poveste chiar dacă te-am pedepsit și treci peste ele, mă întrebi uneori subtil, de ce-ți cer voie să dau un telefon, or s-o iubesc pe mama, când știu că o să-mi dai voie, ești de acord să facem engleză și franceză, iar vorbe italiene ne-am spus la moment, știi pictură, improvizezi sunete și sintagme, rime și versuri, iei parte la marea modă a smeelor de hârtie lansată de băieții școlari, participi la viața celor apropiați sau dragi, chiar de șocul acestei diagnosticări de aseară, respingătoare și de tine respinsă, pari în cunoștință de cauză și sugerezi o distanță ce ne face să sperăm în norocul vieții noastre, puternic și sănătos peste încercări.
Doar m-ai întărit și pe mine când, ferindu-mă de mângâierile tale, pentru ca nu cumva să atingi eczema de pe barba mea, mi-ai dat, cu detașarea ta, un fel de indiferență pentru toată povestea aia, și am tratat-o, pe lângă multele alifii, antibiotice și sterilizante, cu umor sau calm. Ce fleac, însă, pe lângă povestea și îngrijorarea de la tine, iar tu, la fel, luminoasă, ne porți în timp, cu seninătate și forță, într-un destin preștiut, deasupra vorbelor oricărui tartor sau medic – chiar, de ce n-ai stăpâni tu însăți taina traseelor din frumosul tău creier?
În acest timp, cu mama, tocmai mă apucasem de citit Traite du desespoir (Gallimard, 1949) înnodând firul vechii atracții către…
Joi 6 octombrie 1977
Draga mea, pe cât de nefericit – fără a fi notat – am fost din cauza madamei Murguleț, pe care nici tu nu poți s-o suferi, pe atât de încrezător am devenit după ce profesorul Crețanu a spus că nu ai nimic din punct de vedere neurologic (ai fost cu mama marți la el și la d-nele Roșianu și Bratu). Altă viață, așa. În loc să-ți crească doza la 5, ți-au scăzut-o la 2.
Dimineațile mergem împreună la grădi. Ne merg gurile ca la alții. Vom găsi noi și singuri teste, ba vom mai oferi și altora.
Cu India, așteptăm, nu ne dau ei viză (au arestat-o, pentru o zi, și pe Indira Gandhi, dar nu știi cine era și cât de renumită fata lui Nehru – toți comentează față de mine asemenea povești).
Joi 7 octombrie
Am trecut pe la redacție la Domnița. Mi-a făcut plăcere când mi-a povestit că a citit o scrisoare pe care i-am trimis-o lui Vasile de la Roma, când era mama însărcinată cu tine, și ea zicea că e foarte frumos ce scriu – și când te gândești că deșteapta de mama și și eu nu ne conversam deloc pe tema asta, fiindcă ea nici nu deschidea discuția, iar eu ce știam, am venit în țară cu păpușele multe – Azumba era negresă și cu părul creț, Angelica era Blondă și așa mai departe, de te-ai jucat vreun an cu ele.
Unde sunt stelele? S-au dus la grădinița lor.
11 octombrie 1977
Sâmbăta trecută, am plecat la Târgoviște, să mă las de fumat din nou (n-am fumat de o săptămână) și mi-era dor de voi. Mâine mergem la Țăndărică, dacă n-o fi prea urât afară.
Te-ai tăiat zilele trecute, mama te-a pansat, iar arătându-mi: ia uite cum doarme sângele, au, să nu se trezească și să zică, ia să ies eu afară.
Citesc reviste englezești și franțuzești – ne mai și jucăm. Iar se aude că mergem în India. La Târgoviște, am văzut Vandana – puținii spectatori, tineri, ce mai plângeau, pe întrecute.
Să ne luăm bicicletele și să ne plimbăm. Nu că mergi prea repede și eu rămân în urmă și nu mai știu unde să te găsesc, te pierd. O iei tu înainte. Te aștept.
Duminică 28 oct. 79 B
S-au dus doi ani. Din India, ai început să ai caietele tale (ți-am continuat și eu jurnalul, din care am publicat Nana in the Himalyas, preluat și de Comuniunea românească). Cu un an de școală acolo, iar în clasa I aici, cu expoziție de pictură acolo, cu un om este la doctor, de aseară (mama e la Alba-Iulia, ne descurcăm așa și așa).
Am intrat în alte griji, ceva mai pedagogice. Te-ai îndrăgostit a doua oară (?) Doza de două luminalete probabil se va opri. Nici ochelarii trecuți pe la ochi de un Bernescu nu-ți vor rezista.
Acum doi ani, pe vremea asta, vă duceam dorul din Delhi, iar voi vă preparați să veniți acolo. Comentezi, nu între noi, anii ăștia, ți-ai spart și capul când să răspunzi cuiva cum era în India. Când erai mică, aveam, împreună, o idee mai clară despre Dumnezeu. Vom pleca din nou în India, vei ajunge o vedantină. Totuși, cea mai bună prietenă a ta e Măriuca, împreună dați idee de ce-o să fiți cândva, temperamental.