17 X 1976

mergem în India

mergem în India

hai în India

ești și mamă

          Pe un copil l-a lovit o ușă și-i curge sânge și l-a luat salvarea și l-a dus de la spital și l-a băgat în pământ. Așa a pățit, să știi. O să pățești și tu ca el. Pământ și un băiat.

O să mă indiez

o să ne indiem

o să mă Indie

hei hei hei

nu suntem noi ăia

să ne rătă

cim

cim

cim

ba da ba nu ba da

ba nu ba da ba nu

a (aa)

un elefant

aa (doi elefanți)

avem sfanți

25 (duminică) oct. 76

          Ce este viața? Unui copil. Viața unui copil ce este? Riginală. Vrei să spui originală? Originală. De unde știi? De la mama și de la tata. Ei sunt originali? Riginali.

6 nov 76

paturile noastre sunt avioane

intră în apă și zboară

zboară zboară zboară

uite-așa era

da nu mai e

așa era

da nu mai e

cutia de chibrituri

14 XI 76 B

          Mâine vă duceți, lapte luați puțin, pâine multă, și plecați. Vine o fetiță și mă roagă să-i dau pâine multă, frișcă puțină, să n-o doară gâtul, că pe urmă face infecție – dacă vine și se duce salvarea, că zice că e sănătos și să plece mama la Cluj și pe el (ea) să-l ia bucătarul în salvare și să plece.

30 dec 76 București

          La grădiniță m-a bătut un băiat și m-a bătut și o fetiță. Și m-a luat și de păr una, și m-a descălțat, mi-a luat ciorapii, mi-a luat chiloții, pantalonii, și părul mi l-a tăiat și mi-a luat și din carne și i-am spus: – te spun la tovarășa dacă—mi mai iei din păr, și am spus-o. M-a descălțat, m-a ciorăpit de-aicea și m-a dezbrăcat în pielea goală, când erai tu ocupat, te băgai în bufetul de la mama de la servici, și era mare bufet acolo și te-ai băgat de prima dată. Și după ce te-ai băgat tu acolo, a venit un bau-bau și te-a dezbrăcat tot ca pe mine și ți-a tăiat părul. Dacă n-ai fost cuminte? De ce-ai deschis dulapul la pisici?

          Un copil a fugit singur pe stradă și l-a prins un om și l-a băgat în groapă acuma. Și a mai prins și o fată și un băiat și i-a băgat în groapă, acolo unde săpa.

2 ianuarie 1977

          În ultimele zile, am stat de vorbă oarecum serios. O dată te-am și repezit. Ai pus buza, așteptându-mă, m-am apropiat și ți-am surâs. Și tu mi-ai răspuns. Fără ranchiună. Poate fiind de acord că nu trebuie într-adevăr să ieși despuiată pe ușă, iarna.

          Replicile nu prea le mai țin minte, deși poate m-aș abține. I-ai spus mamei, în baie, deconspirativ, dar-ar Dumnezeu să mergem în India.

          Tată, mâine să-mi cumperi o pisică. O pisică de-adevăratelea. Părul lor îți intră-n gură. Îți cumpăr o pisică în India. Da, dar în India nu e de-adevăratelea.

23 I 1977

la castelul Babilon

veni un galben de tron

de mână cu-un vermillon

și cu un sitron craidon

baby baby baby don

se sui pe parapet

și un modern violet

baby baby baby zet

facem cu toți cale-ntoarsă

c-a venit o umbră arsă

baby baby baby varsă

poți să stai aici un an

dragul meu alb de titan

baby baby pe maidan

și ne sare peste gard

din China verde smaragd

baby baby Babadag

Babadag Bagdad by Bagd

          Din cauza dragostei tale pentru culori – spui că mama te va învăța să pictezi -, am construit împreună castelul Babilon. La temelie, galben, apoi gri, albastru și roșu, înconjurându-l cu toate trei rânduri de culori. Am rimat aiurea 2-3 tuburi, după ce una dintre voi a tras un pârț, poate negrul de ivoriu.

          De dimineață, mi-ai spus două-trei povești. A fost odată un băiețel care, mi se pare, a plecat de acasă. A fost o fetiță, și-ai încălecat pe o lingură scurtă, să trăiască cine-ascultă. O poveste cu pușcăria.

          Aseară doreai să te faci milițian, ca să-i bagi pe cei ce nu-s cuminți la pușcărie. Unde e pușcăria? Lângă fântână.

          (Când s-a dus iepurele la leu, să-l mănânce, și, trecând pe lângă fântână, și-a văzut chipul în apă, l-a păcălit pe leu că un dușman puternic, cu cetate, îl amenință. Și leul paraleul, prins, când s-a văzut în oglindă, a crezut că e dușmanul și a scos un răget, întărit de noul dușman, aruncându-se furios în fântână).

          De la grădiniță, povestești mai des isprăvile lui Furnică. Îmi spui să-l scriu și pe Mircea. Îl mai am și pe Sava și pe toți copiii îi am în grupă. Am văzut o fetiță cu rochiță ca puloverul tău. Asta e, tată, ce să-i fac? Am și eu un cățel și-l mai iau și pe bebe, ceva, o jucărie și mă duc acasă.

          Joci și teatru. Suflet bun, de l-ai păstra. Ești altfel decât în pruncie. Parcă ai ști și poți ce nimeni nu mai știe și nu mai poate. Mă ții pe picioare fără orice Indie și slujbă. Ești mai presus de întâmplările grele. Spune, ce să scriu?

          Mai am și pe Cenușă și pe Sava. Sava e băiat și ocupă toate locurile. Ocupă locul meu, al lui altu, lu altu, lu altu și eu nu mai am unde să stau. Mă și bate. Scrie toți copiii, că eu nu-i știu pe toți. Unu cu rochiță, unu cu șorț, unu cu. A venit unu și a zis că nu se duce cu șorț la grădiniță, că se duce cu uniformă la școală.

          Zicem așa, ba că nu știu ce, ba ne ducem la tata, ba ne pisicim. Mă, vorbim prostii. (Am căzut din tren, a căzut și ursul). Uite, Sava a înjurat, a zis căcat, prostii d-astea. Și eu am spus că-l bate tovarășa. Și l-a bătut. M-am mutat pe alt scaun.

          Uite, copiii mei se duc cu trenul. Nu mai ai niciun chip, și aia e. Alo, știi ceva, uite, copiii de la grădiniță m-au bătut. Și dup-aia, i-am bătut și eu. Și dup-aia, nu m-au mai bătut.

          Alo, pa, te-am pupat. Ai pus telefonu-n furcă? Da. Bine. Alo? În ce gară ai ajuns? În Gara de Nord. Cine e pe-acolo? Vasile, alb, are căciulă. Vii și tu cu el? Îți aduc căciulă, și să vii. Acum vino. Pe unde s-o iau, e șantier, pe strada Unirii e noroi. Alo, nu nimeresc drumul. Hai că vin eu să-ți arăt.

          Nu-l văd pe Vasile. Păi a plecat până ai venit tu. Mi-a dat peste căciulă (se dă jos din tren și mi-o potrivește), mi-a pus căciula la loc. Bine. Îți pun un polovăr gros să mergi. Am ajuns în gară. Scoate polovărul, că aici este cald. Vii cu trenul? Stai puțin, hai să te-mbrac, acum că este și frig, dar nu este așa prea frig, dar este cam frig. Îmi pun și eu căciula (albă). Îți pun și p-asta, dacă-ncape. Parcă ești un pitic. Mă duc acasă.

          Ai ajuns. Acum te dezbrac. Nu, mă, tot suntem la Gara de Nord, să mai stăm și noi puțin, că nu plecăm așa cum vrem noi, că sunt niște milițieni pe drum și nu ne lasă să ne plimbăm de colo până colo. Tată, haide scrie c-am venit. Și cu mine se rupe scaunul, că sunt prea grea, ia ridică-mă-n brațe, aoleu, ce greu ești.

24 II 77

          De ce scrii fișa? Ca să nu car toate cărțile. Păi să nu cari toate cărțile, că te bate mama. Ie-te, n-are pe cine bate? Te bat și eu. Mai sunteți multe? Te bate și tata. Să-l bat? Da. I-am dat pentru Platagea și plânge. Dacă-l las, te ia la poceală. Pe cine-am bătut? Pe tata lu Nana.

27 I 1977

          Ai pictat, de trei zile, cu acuarele, în stil liber. Mă tem pentru ele, să nu le rupi. Îmi oferi numai câte o jumătate de foaie. Ai văzut puțin din Copelia și acum dansezi prin casă. Privești patinatorii și spui că ar semăna cu Blândul Ben. Îi dai mamei (care refuză) o bomboană ca o casă. Toate desenele astea sunt frumoase, dar dacă Nana e urâtă sunt și ele urâte. Ai scris o rețetă pentru mamaia și grădinarii iscusiți. Mi-a zis creionul ăsta să scriu puțin cu el. Ți-am dat pixul – ai văzut ce balerini sunt? Mi-ai promis că după ce pleacă d. Stoica mă lași să pictez. Ceartă cu mama. Nu mai plânge, că chem pe Speroni Sperone din Geosone,

Luni 21 II 1977

                                                  M-am întors de la spital. M-ai strigat din fereastră. Am stat de vorbă, te-ai culcat, te-ai trezit și ne-am jucat cu țoabele. Am inventat jocul Pe un băiat îl cheamă Petrică. Pe o fată o cheamă Gina – pe un tătic îl cheamă Girimia – Pe un băiat îl cheamă Combino. – Pe un combino îl cheamă Nelu. – Ai zis tot aia.

          Dacă ești cuminte, îți fac niște desene foarte frumoase. Dar mi se pare că ești cuminte! Dar copiii mei nu fac nimic, dar taie. Copiii mei totdeauna făceau așa, le dădeam de lucru și tăiau. Copiii mei nu făceau nimic, nimic, dar tocmai tăiau (ca) niște puncte pe care le pun eu la niște desene, altceva, mai importantă, că vreau eu să fac niște desene. Că eu nu le tai de tot.

          Ție, mamă, îți fac cel mai miștocin desen și pe urmă îți mai fac unul albastru, nu negru. Uite, lui mamaia ce i-am făcut, vezi ce-i fac? Tocmai de-aia-i fac. Copiii mei dacă nu fac nimica, ce să le fac, nu taie nimic, dar tai eu și fructe, tocmai de-aia se țin după curul meu, nu mă lasă să fac treabă. Uite că ți-am făcut două acolo, mamă, mamă, ce frumoase sunt.

          Stai să scriu poanta asta. Ce poantă, mă? Mai zic, oi. Ce? Știi ce zici? Iepure. Mai vorbește ceva ca mama, eu să răspund, hai că abia aștept, că-mi place. Nu-l mai face pe tata să râdă. Păi nu-l fac să râdă. Mai vorbește chestia cu mama și eu să zic da.

          Știi ce? Hai să facem un spital pentru copii și pentru oameni mari. Facem o pădure, dar cum să facem noi pădurea, dacă nu le-aduc pe-alea vechi? Câți ani ai? Știi ce, mamă, nu mai vrei să răspund câți ani am? Câți zici. Stai, cum te cheamă? Alexandra Maria Anca. Unde locuiești? Strada Izvorul Crișului, apartamentul 57. Vrei să dăm la ora exactă telefon, da, ca să văd cât e ceasul. Nu mai râde așa că-ți ies mațele din tine, eu râd dar n-am coastele rupte, tu le ai. Mamă, credeam că mâțișorul e biscuit. Pisicule, până fumez țigara asta și pe urmă mă culc. Hai la culcare.

          Mai ții minte decul? Ce dec? Ghiocul de care te speriai când erai mică. Mai spune. Ți-era frică, și când nu erai cuminte ți-l arătam.

          Vezi că vine școala și chiar de-acum e cazul să învățăm măcar niște poezioare franțuzești. Păi, hai să învățăm acum, pe scurt.

          Dacă nu te culci, mi se rupe operația de supărare, plec la spital, dacă te culci, se vindecă. Stai, că mă îmbrac.Te mai doare? Te-ai vindecat? Ce, mamă, pleacă în papuci? N-ai văzut că i-am dus papucii la spital?

22 II 1977

          Mamă, ai ciocnit ouăle, cioc în cioc, să le spargem și să le punem la fiert? Cireșica mică învață mult la școală, și la servici nu învață și m-am ciocnit și cu ea.

apropie-te de fereastră

prinde un băiat

pune-l să cânte

cel mult un cuvânt

neștiut de mama

de tatăl său

de mama

de tatăl tău

de tine

de el

de nimeni

11 martie 1977

A fost odată ca niciodată, demult, când se scria… Am zis-o p-aia. Altceva.

          Iepurașul s-a dus să aleagă floricele. Și deodată găsise floricele. El și-a luat floricelele-ndată, dar

vine ploaia, iepuraș

ce să mă fac eu

merge el amărât

fără ceva-n mână

fără nici unbrelă

fără nimic

          Tot p-asta ți-o spun, că nu e gata, că eu n-am făcut-o scurtă. Hai să ne-mbrăcăm. Hai că mă-mbrac. Păi ce, mă, ai scris repede și eu nu am terminat povestea. Și a zis iepurașul că se duce să se-mbrace. Că e frig dezbrăcat. Că mai vine, dar mai stă un pic să mai scrie. Și după aceea, iepurașul o să se ducă la mămica lui, care era iepuroaica. Un iepuraș rău, rău, și n-a câștigat.

14 III 77

          Ce-ai desenat? Am desenat o ra… un tren. Cine e în tren? Ăla cu două burți (B). Și mai cine? Și atâta. Singur? Singur. Uite, are și o linie, pe din afară. Și trebuia să fac și un cerc. Asta e mâzgăleală? Nu. Altceva ce mai faci? Eu nu vreau să povestesc. De ce? Nu, eu vreau să desenez cu pixul tău. Pixul meu e ocupat. Da, e ocupat, nu ești tu bine la cap, ocupat pe pisici, pe moaș-ta pe gheață. Ce părere ai despre mămica ta? O minge adevărată. E mămica ta? Da. Roșie? Nu. Este de alte culori: o bluză, e roșie, și niște pantaloni albaștri mai închiși și o d-asta, mânecă, cu maro, cu d-asta de mai multe culori. Ce mai e? Nu mai e nici nimic de capul ei. N-are d-ăsta. Cherestea? Cherestea. Ți-a făcut ceva? Zice să nu fumezi toate țigările. Tu te-ai lăsat de fumat? Da. De ce? De banc și de cotoi bătrân. De cotoi bătrân și de altceva? Și era să ne pice și casa, să cadă peste păpuși și să le omoare, mamma mia, doamne ferește să spargă și geamurile, să vină gazele și să murim una peste alta, cu operația, cu tot ce avem, și așa ne mai cunoaștem și noi ce-avem.

15 III 77

          Florina, să vii pe la mine, că golim dulapurile, le dăm mai încolo și, dacă vine cutremurul, iar golim dulapul și dăm cutiile mai încolo.

19 III 77

          Tu erai împăratul. Mama era împăratul. Mamaia era împăratul. Eu eram împăratul. Toți eram împăratul. Toate lucrurile erau împăratul.

26 aprilie 1977

         Acum se ia luminalul? Da. Două? Una. Două. Tata știe mai bine. Nu, mă tată, două. Două. De ce să le iau, mă, știu eu mai bine că după masă nu se iau două. Să te spun la doctoriță. Acum mă trombonești.

5 mai 1977

          Dă—mi dosarul și ia tu sacul. Acum tu ești Nana și eu sunt tata..

          Geta și copiii vor pleca în Balta Albă. Să mergem și noi în baltă. Nu, că nu știm unde se duc. Și asta e, am pierdut trenul. Să prindem trenul. E un tren de vorbă, uite cum îmi scapă din gură.

          E un serial cu Shirley Temple și tu ești prea mică să-l guști. E al doilea pe care-l văd. Sâmbăta trecută, un copil fără părinți, de la orfelinat, intră în compania unor actori, care au neplăceri cu proprietăreasa hotelului, o domnișoară bătrână, bogată și rea – chiar cu fratele ei, bun, urât și cu chelie. Ce frumos dansa fetița, pe toți îi încânta și făcea să aibă haz un club de moși, altfel, aiuriți. În fine, ajung la proces: bătrâna, cu trupa.

          Ce zici că apare ca martor și prietena noastră? Și judecătorului îi vine o idee, o idee neobișnuită, cum nu i-a mai venit altui judecător: să dea cei învinuiți o reprezentație. Imediat, ziarele – și eu sunt ziarist – scriu despre nemaipomenita întâmplare. Dar e adevărat. Toată lumea se distrează de minune. Adică și judecătorul, mai pe furiș. Ba, până la urmă și uricioasa de domnișoară

bătrână și, gata, în loc să-i dea afară, îi angajează cu bani mai mulți decât oferise un spectator.

          Azi, o domnișoară ca un soldățoi cuminte, dar sosit din India, apare la o școală pentru copii de părinți bogați, împreună cu tatăl ei, căpitanul Crow. Peste-o oră, el va pleca în război – așa a și început filmul, cu șiruri de soldați cu căști defilând, dar filmul, eu o știam, este tot al unei fetițe ce ne va umple inimile de emoție. Iar o domnișoară bătrână, tot acră, groaznic: directoarea școlii. Rangul și banii căpitanului o conving să-i dea fetiței cea mai luxoasă cameră, fereastră în fereastră cu camera unui lord aiurit, servit de Randas, indian cu turban și cu papagali – ce plăcere.

          N-o mai lungesc, vedem o școală particulară de fete – și eu sunt profesor – din Anglia războiului cu burii, la 1899, parcă – pote greșesc dinadins, și chiar pe mica actriță, adică marea, cea mai mare actriță-copil, dacă am scris-o incorect înseamnă că a fost să fie, pentru a-ți aminti și de cea mai bună prietenă a fetei căpitanului (o fi un poem de Pușkin cu titlul ăsta): Backy, nume etern al poveștilor englezești, de ți-a inventat și mama alte povești cu un nume asemănător și mie nu mi le povestiți niciodată.

          Măcar să fie ca-n filmul ăsta, că lucrurile merg prost în război, pe lista morților apare și tatăl lui Sarah. Ea e mutată într-o cameră neîncălzită, trimisă să muncească și să mănânce la bucătărie, la fel ca Backy. Ea se supune, le face focul la închipuitele de pensionare ale domnișoarei Minchin, mai ales că are un gând, simte că tatăl ei n-a murit. Nu e extraordinar?

          Cum sosesc răniți, ea se dă peste cap să ajungă la spital, să-i vadă. Le și cântă. La început, dansează, să-i înveselească, deși era tristă și avea și ea nevoie de bucurie. Vecinul ei, Randas, cel cu papagalii, când dormea, îi împodobește camera ca-n frații Grimm.

          Aș face o piesă cu doi frați. Piese mici cu nume mari. Să joci și tu un rol, ca Sarah. Să-ți dea și ție un indian papagali, iar eu să mă aflu, orice s-ar întâmpla, așa cum simți tu. Căci, adevărat, căpitanul – ce căpitan, că nu mai știa nici cum îl cheamă, zicea doar Sara! Sarah! Ai înțeles, trăia, era rănit, bandajat la cap, ca Apollinaire.

          Pann Polin, nici Peter Pan, nici pan Apollinnaire. Place la toată lumea. Acolo se va juca și piesele mele. Deci aceea e patria mea. Un Will, puțin chel, cam alcoolic, pictor ce se dedică deodată teatrului, se închipuie și se pictează, o clipă, Shakespeare, dar își reia, pe o cale nouă, a sa, povestea adevărată a unor munci și zile.

          Da, căpitanul trăia. Domnișoara bătrână, directoarea, văzând frumusețea de cameră, cum o împodobise indianul, chemase poliția, care ajunge și-n spital. Într-un scaun pe roate, un tată spune într-una numele fiicei lui, ea îl aude, el o recunoaște, filmul se sfârșește ca un basm american, nu de Grimm.

          Tu ai apărut la Heidi. Pictezi cu acuarele pe drăguțul ăla pentru care te-o fi îmbrâncit Dan. Aurelia Diaconu te-a pictat goală, cântând la pian, copie după o ilustrată poștală. Timpul trece în iunie. Mama și cu mine împlinim 11 ani de căsnicie, tu 4 ani de viață. Să nu-ți închipui că viața e prea frumoasă și pe urmă să-ți pară foarte urâtă. Să nu ne distrăm cu povestea unor bani puțini și a multor pirați ai bucuriilor. Mama asta ar vrea să ne mutăm, pentru că nu mai rezistăm cu plătitul ratelor.

28 mai 1977

Am o bubă dulce, care se suge.

          Aseară te-ai izbit cu capul de tocul ușii și n-ai dormit bine. Am descopeir pe Martinel cel mare, fără un picior – unde i-o fi? S-a dat peste cap și s-a făcut bila asta. Și bila nu se poate da iar peste cap și să se facă din nou piciorul ursului. Nu. Mai jocă-te și cu mama. Jocule, unde e mamaia? La spital (azi e săptămâna de când, la spital, murise).

Continue reading „Rodica Anca și Alexandra-Maria Citirigă: Mergem în India” →