Al. Florin Țene  –  Întoarcerea din cruciadă

Al. Florin Țene propune în volumul său  Întoarcerea din Cruciadă( editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca 2020) o incursiune ” între realitate și poveste”, potrivit mărturiei auctoriale,  în viața poetului  Radu Gyr.  Profesiunea de credință  a acestui roman  o reprezintă dedicația consacrată tuturor martirilor chinuiți  și executați în temnițele regimului criminal communist. Declarația publică explicită nu lasă nicio umbra de îndoială a lui Al. Florin Țene   cu privire la principiile sau la convingerile sale. Așadar spiritualitatea cărții excede normativelor  unui simplu roman biografic  dedicate  poetului roman. Notorietatea autorului adaugă volumului o receptare cuvenită, vădită și prin cronicile de întâmpinare , colegiale și avizate. Demersul meu se raportează mai degrabă unor aspecte poate mai puțin vizibile , dar revelatoare, în esența lor. Cartea este tutelată de sintagma sibylinică a poemului lui Radu Gyr. Opțiunea pentru invocarea întoarcerii   își are și aceasta semnificația ei. Ne vedem obligați să poposim asupra versurilor celebrului poem, ”Întoarcerea din Cruciadă” , și să reflectăm la înfrângerea cavalerilor ” sub vechi armuri, cârpite strâmb cu sfori”. Antinomia tragică între armura elitistă  și    plebeizare.

          Autorul  Al. Florin Țene este devorat de pasiunea adevărului istoric, de unde largi digresiuni   istorice inserate în secvențele colocviale naturale și vivace, de unde și caracterul  erudit, minuțios al lucrării. Această trăsătură este de natură să-i țină deoparte pe amatorii de lectură superficială.  Apoi, să ne gândim la obiectivele autorului, declarate sau insinuate. Cartea despre întoarcerea  cruciaților înfrânți îl are în prim plan pe   Radu Gyr poetul, poet care are o postumitate strălucitoare. O postumitate care contrazice flagrant evaluările critice oficiale. Prefațatorul   Ionuț Țene sintetizează limpede postumitatea  oficială, în etapizarea  sa nefastă :

1)Introducerea   lui Radu Gyr în Antologia Poezia română modernă, antologie publicată în 1968, de către Nicolae Manolescu, ediție dată la topit, la reclamația lui Eugen Jebeleanu. Semn limpede al cenzurii. Nu se poate să nu observăm prezența activă și extrem de vizibilă a cenzurii, într-un an fatidic, când  cetățenii contaminați de ingenuitate, chiar au crezut în liberalizarea culturală , și au trăit cu iluzia libertății de opinie și de exprimare.

2)Marginalizarea maximală prin evaluarea aceluiași Nicolae Manolescu, care nu l-a inclus în Istoria critică, din 2008. Criticul l-a considerat pe Radu Gyr  un poet  de antologie, ”oarecum minor”.   Autocenzură sau  insensibilitate ?

Radu Gyr este poet, cu sau voia criticii canonice, este poet  citit  și declamat, cu devoțiune.

Al. Florin Țene, autorul cărții asupra căreia  încercăm să emitem considerații  care să îndemne la lectură,  se ocupă cu minuțiozitate de formarea spiritualității și dezvoltarea creativității poetice a lui Radu Gyr. POETUL și POEZIA par a fi noțiunile supreme  în jurul cărora gravitează atenția și efortul auctorial. Și se   pare că și receptivitatea și comentariile lectorilor se instaurează și se îndreaptă pasional, anume tot în direcția POETULUI și creației sale poetice. Este o atitudine ce precede lectura cărții, o atitudine aproape cutumiară, exaltarea operei și a poetului care l-a coborât pe Isus în celula damnaților.

Avem așadar o  atitudine anticipată,   în fața lecturii unei cărți ce  abordează    o tematică   dificilă și abruptă. Se întrevăd două direcții disociate  care se statuează în privința Lui Radu Gyr.

– O direcție a judecății politice, de tip Jebeleanu și ai lui, o condamnare în eternitate  pentru  apartenența  lui Radu Gyr la Mișcarea Legionară  și promovarea de către acesta a ideologiei legionare. Din motivele politice evidente, se creează premisele absolute ale  excluderii acestuia din Pantheonul Cultural.

– Cea de a doua direcție, mitul Poetului, cu eludarea chestiunilor politice.  Un poet haric, să zicem, născut fără prihană din spuma mării.

Al. Florin Țene s-a angajat, în cartea sa, cu temeritate, la pătrunderea în magia poetică, laolaltă cu  efortul de evocare biografică a lui  Radu Gyr, în limitele verosimilității. Scriitorul își anunță intenția auctorială de a pendula între realitate și poveste.  Nu ne propunem, în calitate de comentator, ipostaza infatuată a criticului preocupat de verdicte, nu ne-am propus nici prezentare descriptivă, nu ne dorim să prezentăm un rezumat. Încercăm să descifrăm un tâlc al unui text complicat, tocmai prin alternanța narațiunii cu  volutele istorice.

          Sub aspectul narațiunii, textul își urmează  firul cronologic, metodic și cursiv. Aflăm despre o copilărie paradisiacă a unui copil vioi și dotat, într-o familie iubitoare a unui unic copil. Părinții se preocupă de educația fiului, comunică intens cu el, îl îngăduie, moderat, în compania adulților apropiați casei. Cu tact și cu răbdare, îi îndrumă spiritualitatea, pregătirea intelectuală. Părințiii acceptă cu bucurie evidența dotării copilului înspre zona de cunoaștere umanistă.   Patriotismul  nutrit de tradiția literară românească formativă, cu nuanțe naționaliste, specifice intelectualilor epocii, nu este în contradicție irevocabilă cu europenismul cultural. Reținem percepția copilului privind  duritățile de război prezente în orașul Craiova, unde locuia cu părinții. La numai 11 ani este recrutat și el, în calitate de cercetaș, să ajute ca brancardier la transportarea răniților de război. Smuls cu brutalitate  din lumea paradisiacă   a tatonărilor idilice în poezie, copilul face cunoștință cu o realitate pentru care nu a fost pregătit. Șocul experienței de război, șocul violenței și al morții, îl va marca pe viață. Copilul ajunge la disperare și face legământ  că nu va mai vorbi niciodată în limba lui Goethe. Presiunea discretă  a părinților, îndeosebi a mamei, îi adusese o competență foarte specială a limbii germane. O studiase nu cu prea mare bucurie, iar acum, la 11 ani cunoaște ororile unui război cu germanii. Faptul biografic al unui tânăr în devenire, este completat printr-o sintetică  evocare   istorică. Documentele privind istoria Craiovei în timpul primului război se află , punctual, în arhivele naționale ale României.  O fericită complementaritate între ficțional și documentar. Am făcut opțiunea pentru   capitolul 2 ”De aici vremea se măsoară” pentru a ilustra măiastra contopire între realitate și poveste, în structura compozițională a volumului. Simbioza     între poveste și document   este rodul unei osteneli aparte,  demnă de prețuire autentică .

Mai semnalăm și echilibrul de abordare a faptului literar și cel politic. Din fericire, deși cartea, în integralitate este dedicată cu reverență și empatie POETULUI Radu Gyr, Al. Florin Țene nu evită realul politic, cu întunecimile și alunecările sale în hău istoric. Poetul se formează, la tinerețe, în mediul elitist literar. Face carieră didactică universitară. Un intelectual ponderat, de succes. Se afiliază mișcării legionare cu toată fervoarea și exaltarea de artist. În imaginar, demonizarea bolșevicilor, merge mână în mână cu violența și autarhia naționalistă sterilă. Credința religioasă alunecă în fundamentalism strident. Și nu mai continuăm în subiect. Pentru că acesta este dătător de reflexii amare. Societatea care a generat ispita și practica ideologiei legionare nu a fost o lume ideală, nu a avut anticorpi. O societate a ratării sistemelor democratice , pe plan intern și cu import dintr-o Europă strivită  de menghinea bolșevică și nazistă deopotrivă. O societate cu tineri în derivă, planificați și confiscați pentru politici tenebroase. Nu mi-am propus curs didactic asupra mișcării legionare.  Constatăm cu stupoare aderarea a mii de oameni, intelectuali și țărani, la acest fenomen al unei frății blestemate.  Evident un mare iubitor de POET și de Poezia lui Radu Gyr, iubire mărturisită în fiecare vocabulă a cărții, Al Florin Țene nu ocolește temele sensibile de epocă,  antisemitismul, cultul morții și al violenței, altminteri spus, elementele extremei drepte naționalist-creștine, așa cum s-a pus pecetea oficială pe mișcarea legionară. O epocă istorică plină de confuzii,  în care culpa istorică este greu de distribuit pe categorii de ideologie represivă.  Ritualuri stradale de rugăciune, foc și spadă și politici reci. În cartea sa, Al. Florin Țene își pune experiența sa de viață publică prodigioasă, în slujba disperată de a detecta irizările de lumină și umanitate, în colcăiala beligerantă mondială. Tânărul Radu Gyr plătește, în realitatea românească, mai mult decât e drept și o persoană duce, pentru toate păcatele lumii sociale la un loc. Al. Florin Țene nu se raportează pasional la suferința poetului. Îl lasă pe cititor să înțeleagă, dacă are disponibilitate de înțelegere, o înțelegere a tragediei universale, raportată la un om, un singur om.   Astfel, capitolul 7, ”Noi cei pierduți”, are două succinte paragrafe introductive în care condamnarea  de către Antonescu este aproape contopită cu condamnarea din timpul dictaturii regale. Istoria consemnează cei 12 ani de condamnare de către regimul Antonescu, convertiți în trimiterea pe front, ”spre reabilitare” în batalioanele de la Sărata. ”Aici, în tranșeele săpate cu trudă de miile de soldați, majoritatea legionari, soldatul Radu Dumitrescu (Dumitrescu sau Demetrescu? – numele  din registrele de evidență civilă, n.n.) își amintea cu duioșie de perioada când a fost deținut la Miercurea Ciuc, prilej cu care discuta literatură și filosofie cu Mircea Eliade”(p.233). Ca autor al unei evocări ficțional documentare, Al.Florin Țene are o preocupare auctorială asiduă pentru evidențierea preocupărilor culturale, fără victimizare, fără lamentație, cu o decență și onoare, din partea personajului evocat. Relatările obiectivate, monologurile interioare, dialogurile imaginare, toate acestea conferă personajului Radu Gyr o spiritualitate extraordinară. Poetul, omul de cultură filologică și filosofică, nu abdică niciodată în fața spaimelor, degradării fizice inevitabile. Se conturează fizionomia unui om demn și blând, preocupat de pasionantele sale preocupări intelectuale, animat de dorința înțelegerii unei noime a personalității sale, a confrațilori săi, a poporului său. Condamnarea la 12 ani de închisoare, de către regimul comunist, găsește, în Radu Gyr un om cu o voință de fier, netulburat în gândurile sale. Nici regimul comunist, cu torturile și cruzimile sale fizice și psihice, nu i-au putut aresta și conștiința de sine. La urcarea în dubă, după prima arestare comunistă, poetul are în minte un poem la care se gândește intens ”definitivez la Aiud, oriunde mă duc ăștia. Îi dau titlu Metanie”. După condamnarea din 1945, poetul Radu Gyr intră într-o fază tragic supraomenească a creației, creația și memoria orală a poemelor. Din fericire pentru postumitatea sa poetică, poemele au fost transmise cu pietate de la om la om, în universul carceral. Fidelitatea literală a textelor nu mai are importanță fundamentală, poemele sunt declamate și în zilele noastre, cu pietate.

Continue reading „Virginia PARASCHIV: Clipa astrală a lui Radu Gyr” →