Liliana DEREVICI: Lansare de carte „Întoarcerea din cruciade-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste” a scriitorului AL. FLORIN ŢENE în cadrul Cenaclului Ligii Scriitorilor Români

Imnul Ligii Scriitorilor români compus de dr. MIHAI GANEA a fost audiat în debutul ședinței cenaclului de către toți membrii participanți, într-o solemnitate deosebită, în sala armelor de la Cercul Militar din Cluj-Napoca, unde s-a desfășurat ședința, în fața unui public numeros.

Președintele cenaclului, profesor VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ, care a condus ședința, a mulțumit celor prezenți, în special celor veniți de departe, prezentând apoi tema întâlnirii: lansarea cărții „Întoarcerea din cruciadă-viața poetului Radu Gyr” de AL. FLORIN ŢENE.

Pentru început IULIAN PATCA, președintele Filialei Cluj al Ligii a prezentat noutățile editoriale, cărțile: „Părintele și revoluția ca semnal” de Ioan Leuca și „Album despre Bucovina” cu hărți și alte materiale, de Nicolae Suciu.

Apoi domnia sa a vorbit despre cele patru cărți scrise de prolificul scriitor Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor, despre scriitorii neglijați în comunism: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Gib Mihăiescu, cărți apărute în urmă cu câțiva ani, iar în prezent cartea despre Radu Gyr. Urmând, după mărturisirea lui Al.Florin Țene să scrie despre Eugen Ionescu, după vizita pe care o va face la Paris pentru colectarea de materiale, și informați.

Primul care a luat cuvântul despre această carte lansată în premieră la Liga Scriitorilor Români, a fost domnul dr.IONUŢ ŢENE care a și prefațat cartea. Dânsul a vorbit despre Radu Gyr ca poet foarte mare, puternic, liric, esențializat, important pentru literatura română dar și un poet cu o personalitate controversată.

Cartea despre Radu Gyr a lui Al.Florin Țene este o împletire între realitate și poveste. Romanul prezintă pe de o parte viața lui Radu Gyr bazată pe documente, scrisori, memorii dar în același timp este o personalizare a autorului care intervine și creionează trăirile poetului Radu Gyr cu o empatie extraordinară. Acesta este un poet despre care în epoca comunistă nu s-a scris aproape deloc, după anii 90 publicându-se câteva antologii de poezie a lui Radu Gyr. El nu este numai un poet al temnițelor comuniste, este un poet complet și complex. În ultimii 15 ani a intrat într-un con de umbră datorită unor greșite abordări. Domnul Ionuț Țene menționează în acest sens că dacă viața lui a fost cenzurată, opera lui trebuie promovată.

În prefața pe care a scris-o, dr.Ionuț Țene face a subliniat că Radu Gyr ca poet, trebuie analizat în contextul istoric al epocii, numindu-l poet al secolului XX, poet uriaș, autentic.Criticul Nicolae Manolescu îl menționează pe Radu Gyr în „Poezia românească modernă”, introducându-l în această antologie, nu neapărat într-un dicționar. Cartea a intrat în librării dar în urma presiunilor din străinătate a fost retrasă.Dr.Ionuț Țene, în analiza sa a menționat că s-a încercat o restaurare a liricii lui Radu Gyr după 1989 când începe să devină cunoscut. Amintind că Marta Petreu a scris despre Radu Gyr și a publicat „Antologia de lirică a lui Radu Gyr”. Cei din asociația foștilor deținuți politici au scris și ei despre Radu Gyr, despre cunoscutele poezii din temnițele comuniste. În general Radu Gyr a rămas un poet al temnițelor comuniste, a celor care au suferit în închisori, dar el nu e numai un poet al temnițelor comuniste ci cuprinde o paletă mult mai largă, fiind unul din marii poeți ai secolului XX care poate fi pus alături de Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu. Astăzi este cunoscut prin concertele lui Tudor Gheorghe care îl promovează foarte mult și îl recită fiind un poet cantabil prin caracteristica versurilor salen având ritm și rimă perfecte. Apoi îl caracterizează trecându-l prin toate frământările sale lirice, politice, sufletești, prin interogațiile sale de om, de umanist. A înființat teatru de stat evreiesc din București cu fonduri publice, salvând de la deportări mulți evrei.Poeziile sale au forță sufletească, modernitate a limbajului care surprinde fiorul sufletesc al unui neam întreg. Temele sale sunt: iubirea, trădarea, suferința, abordate cu ușurință în exprimare și muzicalitate fantastică. Aceste teme sunt puse în contextul epocii, greșelile plătindu-le cu ani grei de pușcărie dar aceasta ne însemnând că trebuie să uităm valoarea operei sale, a conchis cuvântarea sa dr.Ionuț Țene.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Lansare de carte „Întoarcerea din cruciade-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste” a scriitorului AL. FLORIN ŢENE în cadrul Cenaclului Ligii Scriitorilor Români” →

Dr. Viorel ROMAN: Românii în laboratorul european / 45 / Trianon 100

Dacă „Războiul (lupta, in sensul disiminarii rationalitatii) este tatăl tuturor lucrurilor!”, Herlaclit, atunci Războiul civil european, 1914-1945, duce la dispariția imperiilor parazitare, anacronice, turc, austro-ungar, rus, britanic, francez etc., colonialismului și apariția Uniunii Europene, 27 de state fără conflicte etnice, religioase, de frontieră, de șapte decenii, situație fără precedent în istorie. Europeizarea lumii generează o disiminare a rationalității, o creștere a bunăstarii satului global.

In acest context al victoriei rationalitatii in Europa / UE de unde vine irationalul dintre Budapesta catolica, Bucurestiul ortodox si Scoala Ardeleana, Transilvania unita cu Roma?

In urma cu un mileniu, romanii trec, fortati de greco-slavi de la ierarhia latina a Romei la cea greaca a Constantinopolului. In acelasi timp maghiarii trec de la a „Doua Roma“ ortodoxa, Constatinopol, la Roma, ocupa Transilvania si incep maghiarizarea ortodocsilor sub mantie romano-catolica.

1527, Budapesta ajunge sub Sultan. In Ardeal, principat suzeran turcesc, maghiarizarea continua sub mantie anti romano-catolica, protestanta, calvinista.

1600, Mihai Viteazul uneste Transilvania cu Valahia si Moldova, cu ajutorul Papei si Imparatului Sf. Imperiu Roman, dar intre Roma, a Doua Roma“ greaca, a „Treia Roma“, Moscova, esuieaza.

1698, Romanii din Ardeal se unesc cu Roma, impotriva intereselor maghiare, grecesti, sarbesti si rusesti. Unitii, apoi Scoala lor Ardeleana, rezista maghiarizarii si greco-slavizarii cu succes.

1919, Armata română în Budapestei, impotriva regimului bolşevic a lui Bela Kun, un avanpost al Moscovei, care urmărea să ia puterea ortodoxo-comunista în Germania, Ungaria, Polonia, România.

1920,Trianon, Transilvania revine Romaniei, dar Biserica Unita, Scoala Ardeleana nu trec Carpatii.

1948, Moldo-valahii interzic Biserica Unita, ucid 7 episcopi, care refuza ortodoxia greco-slava. Prigoana maghiara, greco-slava a ardelenilor fara Roma, dupa Cortina de Fier.

Continue reading „Dr. Viorel ROMAN: Românii în laboratorul european / 45 / Trianon 100” →

Adrian BOTEZ: Vina de a fi Poet

CE-I FRUMOS – NU E SAVANT…!

a iubit – și El – odată – parcă-s mii de ani de-atunci…

Zânele – înmiresmate – însoțeau Feții – prin Lunci…

a iubit – și El – odată – iar în urmă – numai Fum :

degeaba privește Cerul : s-a închis – acolo – Drum…

unde-s Lebedele Verii ? – au zburat – cu Ea – spre Nori…

unde-s Inorogi și Stele ? – dar Izvoare ? – dară Sori ?

a venit un Viscol Strașnic – un Vârtej de Ceasuri Rele

măturând – în Cale – Zeii – abătând – din Bezne – Iele…

…acum El – Bătrân ca Munții – zăvorăște-n Trup – Izvoare

Sufletu-și năpăstuiește – azvârlind – în Foc – o Floare…

dacă nu mai e-Amintirea – tragi nădejdi de Leac Târziu

ce ți-e scris în Cartea Vieții – strâmb vibrează – sângeriu…

…Slovă după Slovă – Soarta Îl topește-n Pagini Albe

pe El l-a zdrobit Vecia… – …Ea e-un Dans de Îngeri-Salbe…

…cine vrea să-și uite viața – iscă duhori de Neant…

cine – -n Ceruri – Armonia și-o răsfață – Zeu Vagant

naște Cântec după Cântec : ce-i Frumos – nu e Savant…!

***

…SURÂDE EA – VISÂNDU-SE – PAIAȚĂ – -NTRE FECIOARE

…surâde Ea – visându-se – Paiață – -ntre Fecioare

dar Inocența-i Cancerată-o dă de Gol : Grotescă…

Petală cu Petală – -și iau adio de la Ciot-de-Floare

Gesturi de Înger… – …și rămâne – ștearsă – doar o Frescă…

Vicii sapă la Izvoare : oarbă-i – stearpă – Valea Vieții :

demult cheamă Înserarea – chircind Zeii Dimineții…

…dintr-o Divă-Arborescentă – abia Zvâcul de Cenușă

ține-i loc de Chip-Lumină – deschizând Lugubră Ușă…

…totu’ – -acuma – se târăște – zvârcolește

putrezește – fără preget… : doar Nimicul ce mai crește…

…o Femeie Dumnezee : -Acum duhnește – Veșted – a Morminte…

…Ea nu știe : se-oglindește – în orice – cu-Exasperată Luare-Aminte… :

”poate – oare – Marea-a fi Secată…?” – …cum vezi ! – chiar și Universul !

…când e Seară –vine Noaptea : tre’ să știi – să-ți strângi Soldații

să înfrunți – demn – Prăbușirea (…cum – al’dat’ – primeai Ovații…!) !

***

VINA DE A FI POET

Basm – Umor – Carte Deschisă : tot – FICȚIUNE !

cine-mi dă – de-un Ban – Amărăciune ? – …ori Minune ?

crudă – ne-ndurată-i lumea : potrivește-te cu ea !

altfel – vei rămâne doar Poet – căzut din Stea !

…am citit – nu doar Ceasloavele Deschise

ci am violat – prădalnic – Uși Închise…

Infractor-fără-de-Casă – m-am ferit de Închisoare

stând pitit – mereu – pe după Stele – după Soare…

…căci Minunile nu stau cu Ușa-Nchisă :

uite Flori – privește-Izvoare – și citește – -n șoaptă – Cartea Scrisă…

iar Amar îmi furnizează Cristul-Dumnezeu

Răstignitul – cu sau făr’ Certificat de Derbedeu !

…sunt – în felul meu – un Criminal Cinstit (…”Om de la Munte”…) :

mi-am scris Vina de a fi Poet : pe Palme – și pe Frunte !

***

ÎMI STRÂNG MULȚIMEA DE MORȚI

îmi strâng Mulțimea de

Morți – în

Vis

ce nu-ncape – trimit la

Antrepozitele de

vis-a-vis – în

Paradis

***

SCÂRBOASĂ LUME ! – CINE-A MINȚIT C-AȘ VREA SĂ MAI ÎNTÂRZII ?

Scârboasă Lume ! – cine-a mințit c-aș vrea să mai întârzii ?

mă spăl pe mâini cu Foc – mă șterg cu Gura Pânzii…

Cleiosul Aer mă sufocă – -mi dă Migrene :

nu mai vreau Hoit : un Duh – și două-trei Antene !

păcat de Munții Sfinți ! – …dar sunt așa departe…

și scad – pe zi ce trece – -n orișicare parte…

și ei intra-vor sub Pământ – ca și Pădurea…

când voi pleca – nu voi uita nici Floarea – nici Securea…

…mai e Femeia ! – Doagă duhnind – Celest ! – a Smoală

pe care Dumnezeu iscat-o-a : din Capac de Oală

făcutu-i-a lu’-Adam – Capacul de Coșciug !

…să nu-i vâri Demiurgului – în nară – un Belciug ?

…cu-așa Siniștri Făcători de Lume

voi cere – -imperios ! – o Nouă Cheie : SINGUR clădesc Sălaș-de-Glume !

***

FOST-A-AICI SĂLAȘ DE CAI

fost-a-aici Sălaș de Cai

acu-i – pentru mine – Rai !

Lumina nu-i din Femeie

ci-i din Duh și din Curmeie…!

altfel – de Amar ai parte

și nimic nu te desparte…

Hriste ! – ai împlut Hogeagul

se-ncălzește și Moșneagul

Nouă Rază-ncepe Veacul… :

ba chiar Moșu-ntinerește

și vă spune – iar – Poveste !

o Poveste cu Bărbați

Oșteni de la Șapte Frați :

dau Năcazul de Pământ

cheamă Duh cu Jurământ !

nu Femeie – nu Descânt

nu-amăgiri și nu Mormânt

ci – din Sori – Cântec de Flori

din Luni – Colinzi de Ninsori…

***

CINE ȘI DE CE SĂ MĂ FI BLESTEMAT

cine și de ce să mă fi blestemat

să nu mor la ceas de seară – potrivit ?

cine și-mpotriva cui s-a-nnourat

Duhul Nopții să oprească din plivit ?

eu sunt Negura Munților – Ornicul Florilor

și răzbesc cu voie-ori fără voie – la Zeul Ploilor

eu sunt Fiu Pădurilor – Bufnița și Mâinele

pe mine mă iubesc – în Agonie – toate Zânele…

nu mai blestemați – să nu vi se-ntoarcă Blestemul

numai mie Ceasurile-mi mor ! – …tot Haremul !

…iar eu mor – spre-a fi Nemuritor ! – Neînvinsul

Cel pe care-l caută – prin Eoni – Necuprinsul !

…Izvoarele nu se-ntreabă – SE CÂNTĂ :

Ele – de mult – s-au luat – cu Dumnezeu – la Trântă !

***

LUNA – DE CÂND UMBLĂ PE PĂMÂNT – DESCULȚĂ

Luna – de când umblă pe

Pământ – desculță – și pășește peste

Munți – Pietre și Cetăți – peste

Suflete Scrumite – Ornice Sparte și Cochilii

Marine… – …Picioarele Ei – Cele de

Lumină Albă – au început să

sângereze – iar Degetele Picioarelor Ei – să

facă Bătături – unele tot mai

înalte – altele – tot mai

scobite…

în Bătătura de la Degetul

Mic – al Piciorului

Stâng – Lunar – m-am

furișat – m-am

scufundat eu – și

de acolo – din Adâncul

Dureroasei Bătături

Selenare – cânt și vă

povestesc – toate câte le-am

cântat și povestit – de la

Începutul Lumii…

…nimeni nu mă

bagă în seamă – nici cât pe-n sărman

Greiere Pribeag – dar

eu nu mă las – eu îmi

cânt Poveștile și-mi

povestesc Cântecele – până când

Luna se va sui – Regină

Deplină – înapoi pe

Cer – întru

Desăvârșirea Senină…

***

SFÂNTUL SFINX

fiecare Por de Zid – al

Camerei mele – explodează

Solemn – aproape

Ritualic – dar – totodată – Grăbit și

Implacabil – Înnebunitor de

Răpăitor – cu

Împușcături și

Oribile Detonări – Otrăvite de

Timp – încât

simt că – de voi mai gândi un

singur Gând – va trebui să

alerg – ca-n Vis – cu iuțeala

Viscolului și-a

Supremului Păcat – s-alerg – debusolat – prin

mine și să m-aplec – în Fugă (ca prin

Tranșee – pe Front…) – să nu ajung a fi

cumva – Victima Propriilor

Schije de Gânduri

fiecare Por din

Zidurile Camerei mele – îmi

întoarce – acum – sub Formă de

Țăndări și

Schije – Rafale de

Mitralii – Gânduri trimise

inconștient – de mine

spre Pereți – timp de mii de

Ani – timp de mii de

Ere… : până acum – Porii

Zidurilor Camerei mele – își târau

Rănile Stelare – făcute de

Gândurile mele – ca pe niște

Gândaci Diformi și

Enormi – Gândaci molfăind – între

Mandibule Amenințătoare – Otrăvuri

Letale… – …da – se târau – în

jurul meu – deasupra mea – sau

atârnau – periculos – ca niște Țurțuri de

Scrum și

Cenușă – dar acum : GATA!

…gata cu

Toleranța : EXPLODEAZĂ ! – …totul

în jurul meu – deasupra

mea – Împușcă și

EXPLODEAZĂ…

îmi explodează drept

în Față – tocmai Armamentul pe care

eu li l-am oferit – de

Mii de Ani – de Mii de

Ere… : Explozia Sângelui

Proaspăt – din

Gânduri Milenare – ale unui Om

Pitit – Chircit – într-o

INEXPLICABILĂ

SECUNDĂ…

…nu mai rezistă – Porii de Zid ai

Camerei mele – nu mai rezistă

nicicum – să mai

trimit – spre ele

Cometele – Supernovele

Gândurilor mele – Gândurilor

Tragicului Amurg – al

Omului din

Lună… – …Omul pogorât din

Lună – drept între

Jocurile Liniștii

Zidurilor unei Case de

Om Normal și

Neînarmat cu

Moarte… : el – Omul din

Lună – Letalul Om din

Lună – Gânditorul Om din

Lună – care a conlocuit cu

ele – dar mult prea

mult – și mult prea

intens – și

mult prea lăbărțat de

Intim – ca acum

ele – să considere

Absurd – a nu

riposta – cu Foc și

Explozii Perseverente – cu Foc și

Sânge – închegat

Sânge… – …tulbure și

tulburător – până la

demență – MILENAR VINOVAT

SÂNGE…

…Sânge – în care se simte

pregnant – înnebunitor de

expresiv (ca-ntr-un

Cosmic Bocet – ca-ntr-un Fascinant

Cântec de

Moarte – de pe

Lună…!) – Miros de Praf de

Pușcă – și Miros de

Apostoli – dar și de

Veste Bună…

…m-am retras după

Alte Ziduri – Proaspete – precum

Dimineața Cea

Adevărată – m-am retras și

IARĂȘI NĂSCUT – după

alte Cărți – după alte

Izvoare – după alte

Evanghelii…

…și – dintr-odată – eu nu mai sunt – și – deci

nu mai există nici

Furibundele Riposte – Împușcătoare și

Explozive – ale

Vechilor mele

Ruine – ale

Vechilor mele

Ziduri – prăfuite cu Praful de

Foc și de

Lună – al

Gândurilor : a rămas – singur și

Gigantic – Curat și

Gigantic – doar

EL !

Sfântul Sfinx…

***

ORICARE MURMURARE-CÂNTEC A-MBRĂCAT PETALE

să treci prin Rai ? – să treci prin Iad ? – atâta doar ?

când Munți – Câmpìi – Păduri – Izvoare-ți sunt…Budoàr ?

n-a fost și nici va fi vreun Zeu – să-aducă-atâta Sărăcie :

NOI n-avem Minți : Safir n-am copt – aici – sub Scăfârlìe…!

haide și-alungă – Timp și Umbre – dimpreun’ cu mine – Frate

cutreierând și Cartea – și Vulcànii – -n Deplină Libertate

cântând cu Greierii deolaltă – alunecând – pe Cer – cu Lebedele-Zâne

încât Călătoria noastră s-aibă și-AZI – dar – mai cu seamă : MÂNE !

…cât de târziu – s-aprindem – pe-unde trecem – Bal de Focuri

făr’ să-ntrebăm – re-aprindem – astfel – Stelele – în Jocuri…!

veniți cu noi – Frați Sfinți – prin Ceruri Neumblate

și hoinăriți – cu Aripi Translucide – pe Câmpii Ninși : SENINĂTATE !

…atâtea-s de văzut – tu – Coborâtule din Hărți Astrale

încât oricare Murmurare-CÂNTEC a-mbrăcat Petale !

***

CASA LUI

lui Vincent van Gogh

Casa lui e Cerul – cu Stele-Explodate

Casa lui sunt Vulcanii – sunt Primăverile – cu Flori Detonate

Casa lui e-oriunde nu-s Case de Oameni – ci-Aureole de Sfinți

Casa lui sunt îndelungi Buciumările – din Părinți în Părinți…

Casa lui e PRETUTINDENI – unde Dumnezeu îl strânge la Pieptu-i pe OM

ca FRATE SUBLIM – ÎNSÂNGERAT CERȘETOR – chiar ATOM…

Casa lui e-n Soarele-Floare – acolo unde DOARE – cel mai turbat și fără-ncetare…

Casa lui e Noul Pământ – unde Grădinile se pleacă sub Înfloritor Jurământ…

…nu întreba de el – ci călătorește prin MIRUL SAFIR !

…nu întreba de el : oriunde vei afla Gazdă – lui îi vei fi Musafir !

…nu întreba de Continua Înflorire-n EXPLOZII :

el este CĂLĂUZA FOCULUI – dar și PAHARNIC DE-AMBROZII..

…Filfizoana Minte las-o la Poartă – când vii în Cosmosul-Ospeție :

pune-ți pe Cap – COROANĂ DE-ASTRAL CERȘETOR – ca totul – în Rânduială Sfântă – pentru Vecie – SĂ FIE !

***

MI-AI VORBIT

mi-ai vorbit de-un Pelerinaj la Mânăstirea-din-Stele – de-o Călătorie Solitară – prin Câmpii de Argint

pe la Zimbri și Crai – pe la toți ce s-au rugat și-au venit…

mi-ai vorbit despre Mari Lacuri – unde Ape nu mint

mi-ai vorbit despre Măiestria de-a deveni Pasăre cu Grai

m-ai trecut prin Tulpinile a Mii de Crini – prin Sfânta Roură – prin Rai…

dar vorba ta a căzut împușcată – și Azi – și Ieri

pentru că – înainte de-a-ți termina Povestea – năvăliră Păsări de Seri…

am mușcat – și eu – Țărâna : nu-i De Cea Bună – -i numai Nisip :

pe-aici s-au îngropat Mii de Mări Selenare – iar mie – ca Vechi Matroz – mi-a venit să țip…

…de ce n-ai scos Bufnițele – la Plimbare ?

măcar aveam asigurată o Noapte – fiecare…

de ce nu dăruiești Cornuri de Lună ?

măcar am învăța diferența – între Zâna Cea Rea și Zâna Cea Bună…

…așa – Caracatițele vin și pleacă – nestingherite – prin Umbre de Sticlă – prin Amintirea Străbună…

…așa – trebuie să VISĂM – fiecare pe Țărmul lui

să ne ghemuim și să ne trăim viețile NUMAI în Vis – ca-n Pântecul Mamei Oricui

să ne întreținem – în Saloane Băloase – cu Fioroșii Gargui…

…vom rămâne – curând – fără de Slovă și Grai

ni se va lua – de la Gură – până și Ultimul Nai :

în loc de Sfinte Mânuri și Piept – ni s-aleg Fulger și Cui

dar – presimt : în următoarele Veștede Ceasuri – vom afla că nu se petrece – niciunde – nicicând – Răstignirea nimănui…

…am rămas – Părăsiți și Orbi – pe-al Lumii Ruinat Grui…

fără Timp – fără Rost – fără Candelă – fără-a mai avea ce – cui – unde SĂ SPUI…

…pe Malurile Râpei spre Lumină – măcar acum – TĂCEȚI !

noi Îl așteptăm – totuși – pe Învietorul de Săgeți

cari va șterge din TERFELOG niște Vieți – pentru a face posibil de respirat – FĂRĂ NUMĂR SAFIRE-DIMINEȚI…

dar noi nu mai scriem Cuvânt pe Pământ

căci noi așteptăm și un Nou Legământ

Întrutotul Biruitor – Întrutotul SFÂNT !

***

DOINĂ DE TAINĂ

Candelă de Rugăciuni

Plinesc Stele de Minuni

Stalagmite de Izvoară

păzesc Taina ce Omoară…

Munte-de-Tămâie :

zboară – Ciocârlie !

…râzi și plângi – Oame Sărace

căci Veșmânt de-AICI nu-ți place :

ACOLO – însă – nu-i Jale :

îmbraci Straie-de-Petale

iar pe Cap îți ții

Nimburi Străvezii

Cununi Purpurii :

Cunună de Foc

Hristul – la Mijloc !

***

CÂNTEC BARBAR

ineluctabile luxații de Lumină

șontorogite cârje de vermină !

ăsta-i Adevăratul Început de Lume

nu Mii Versete – pline de Minciune :

va ține-așa… – …pierzându-se-ntre Dune…

Șacal Mârșav ! – duhnești Zeamă de Stârvuri

secat-a-n Lume tot ce are Vârfuri…

și – în definitiv – ne merităm ”parfumul”

căci urmăm Iudei – neabătut – Drumul !

o Gâlmă ni s-a-umflat – în loc de Cap

un Sac de Flatulații : Suflet de Casap…

și – înmulțind – spre Stele – -orice nimicnicie

s-a sinucis – în Lună – Biata Ciocârlie…

…refuz să cânt – în Stihuri – CATASTROFA :

aștept ca Îngerii să-și renoveze Strofa !

***

SAR DIN LUME-N ALTĂ LUME

sar din Lume – -n Altă Lume

unde se pot face Glume :

Altă Lume – făr’ Noroaie

fără Zăpadă cu Zoaie

făr’ Prostie – doar Lumină

nu s-orbești : Rază Senină…

nu mă credeți – încercați :

nu ucideți – nu trădați

nu furați și nu-nșelați

iubiți și Spinii Savanți…

de umblă vreun Cerșetor

de Hristos fie-vă Dor…

Bolnavul de zace-n Prag

e Hristos – Roua-de-Drag…

…și de te-ntâlnești – în Zori

cu-o Ceată de Trecători

strânge-i – câte pe-un’ – la Piept

(…căci îți este Frate Drept…!)

…privește la Munți și Stele

nu la Spartele Ulcele

privește Păduri și Lună

nu la Piatra Cea Nebună…

pune-ți Inima pe-Izvoară

să te doară – să te doară…

adu-ne Crăciun și Paște

Sfânta Mumă – Noi Lumi Naște…

și-Nvierea Strepezită

‘n orice Zi – fie-ți Ursită :

căci pe Gòlgota sunt Sfinții

în Lumină sunt Părinții !

…iar nu prin Crâșme de Zei

Lacrimi mu-u-ulte : LACRIMI-CLEI…

…și să nu mai fie-alt Sânge

decât Crinu-n Zori – când plânge…

***

ÎN MIJLOCUL FĂPTUIRII COSMICE

Vârtejuri de Stele

pătrund prin Zidurile

Casei mele – Aștri

Sihaștri – îmi duc și-mi

aduc – Veștile

Bune – ca și

Veștile Rele

Vârtejuri de Stele

îmi rotesc – ca pe niște Neastâmpărate

Sfredele – Capul și

Sufletul – să facă din

Cer – numai

Rumeguș și

Surcele

Vârtejuri de Stele – învârtind

Aștrii – precum

Paie-de-Jele – ridică

Cetăți și

Munți – spre

Noapte – spre Umbritele de

Taină – PUNȚI…

…în Mijlocul Haoticelor

Vârtejuri de Stele (…pentru

Pribegi : LOGO-STELE !) – ne

ridicăm – neabătuți de niciun

Puhoi de Umbră-Lumină :

DREPȚI-SULIȚE-DE-RUBIN – precum

Stâlpii de FOC-MONASTIRE – și

ne-mbrățișăm (din

Braț și Privire !)

noi – COSMICI-EROII – din

Mituri – Istorii și

Glorii :

eu – și

HRISTOS – Frate mai Mare al lui

FĂT-FRUMOS…!

***

VIS VECHI ȘI VECHI DESCÂNTECE

…am visat – cândva

parcă mă chema

parcă voci strigau

furioase – -urlau

vechi descântece

negre cântece :

”nu încape – nu încape !

să mai sape – să mai sape !

…că doar nu-i o putinică

o purcică sau o sticlă

ci sunt Soarele și Luna :

dezvață-i să vrea Cununa !

tu ești Zmeul – iar noi – Iele :

vrem să piară Nunți și Stele

vrem zburare-am – Vulturese

pân’ de unde Fumul iese

și se face Focul – GHEM

iar noi nu mai încăpem !

acolo Lumina stingem

pe Regina noastră-o frângem

cu Descântec tot mai crâncen

și alegem dintre noi

Regină de Bezne Moi !

…haide – Zmeule – la treabă

c-ajunge Regina – BABĂ !”

…nu vi-i dat să stingeți Sorii

și nici Lunele ! – …iar Norii

vă vor fi Însoțitorii

înapoi spre Lumi-de-Umbră

Paznici Tainelor – și sumbră

ostenire spre Regatul

Nestematelor – cu Sfatul

de-a lăsa – în Lumi – Lumina :

altfel – toate Ielele

s-or preface – Relele

într-un Singur Crin-de-Sânge :

numai Inorogu-l plânge…!

***

DOINĂ ȘI DESCÂNTEC

voi – din Vale

Flori de Jale

v-a venit Regele-Crin

să vă supună la chin :

chin de a vedea Prinț-Soare

cum – în Cer – plânge și moare !

nu vă duceți Vântului

la Câinii Pământului :

poate nimerim la Zâne

să facă – iarăși – un Bine…

să dezlege Apele

să tocească Àcele

Prinț s-ademenească

de rău să-i menească

ca să îl spăimânte

să-i aducă-aminte

de vechi jurăminte

către Mumele din Peșteri

către Zidarii Cei Meșteri…

Mumele-or trudi

tot la Temelii

și vor scoate Soare

din Neagră Strânsoare…

Meșteri meșteri-vor

Meșteri înălța-vor

Meșteri – iar – dura-vor

Chipul Soarelui

Capăt Răului…

Piatră după Piatră

Cerului dând Vatră

nouă – Candelă

Rugăciunilor :

Graiul Zeilor

Raza-Arheilor

Muma Doinelor…

…și s-o lepăda

Crin – de Umbra Sa

și va fi iar Crist

UNIC AMETIST…

***

BLESTEME PENTRU VOITORII DE IMPERII

vreți imperii ? – vreți putere ?

vreți doar zările mizere ?

foc și plâns și neputinți

agoniile de sfinți…

vreți să ștrenguiți

frații osteniți ?

să vă cadă morții-n cap

din orice banal dulap ?

să ia foc a voastră vrere

(…drac din crime și putere !)

Continue reading „Adrian BOTEZ: Vina de a fi Poet” →

Ileana VLĂDUȘEL: Un trup rănit de timp (poeme)

Fără iubire

Fără iubire, zilele mă dor

Înmuguresc săruturi azi și mor

a doua zi în lipsa ei. Rămân

un trup rănit de timpul cel păgân,

O casă părăsită, fără frunze ram

Un mâine fără viitor

O să fiu mâine, când iubire n-am

Vor crește peste mine și din mine

Doar mărăcini, dacă nu am iubire

Fără iubire, visele se duc

Pe ram uscat, pustiul cânt de cuc în cuibul

Voi fi o primăvară fără flori

Și-o iarnă a veșniciei în ninsori

Fără iubire, sufletu-mi ruină

Va înmuguri în fir de mătrăgună

Voi fi cenușa unui foc neaprins

Fără iubire, nu voi ști că sunt!

Un zbor ciuntit de cer, val fără mare

Un curcubeu prin ploi, fără culoare,

Pe geana dimineții, lacrima sărată

A unei inimi ce-a încetat să bată

fără iubire cad cuvinte ciunte

din ghemul sentimentelor pierdute

tăceri înconjurate de reproș

înlănțuind în piept doruri pe rod

ascunse sub zăpezile de ieri

fără iubire

De plâns, plângem toți!

De plâns, plângem toți, draga mea!

Urlăm uneori

și ne izbim gândurile de zidurile ridicate în noi,

ne smulgem bucăți de suflet și le călcăm

și apoi

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Un trup rănit de timp (poeme)” →

Ion N. OPREA: Radu Gyr –un roman de Al. Florin Ţene, scriitor şi jurnalist, prieten şi al nostru, al celor din Moldova, frecvent prezent şi în Luceafărul…

A apărut romanul „Întoarcerea din cruciadă – viaţa poetului Radu Gyr între realitate şi poveste”, anunţă şi scrie despre el prof. univ.dr. Cristina Dumitrescu, Cluj-Napoca, la 24 ianuarie 2020 în LUCEAFĂRUL, autor Al. Florin Ţene, apărut la Editura Cartea Cărţii de Ştiinţă din Cluj, este, înţeleg, a 85-a carte a lui – romane, poezie, critică literară, eseuri, reportaje nici nu le mai numărăm, „un promotor al culturii, ctitor de reviste şi cenacluri”, cel care este şi preşedintele naţional al Ligii Scriitorilor Români, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi nu numai.

Romanul despre Radu Gyr, scris de Al. Florin Ţene, ne descoperă, spune prezentatoarea, un scriitor talentat, dotat cu talentul istoricului literar, care, cu acribie, a studiat arhive, manuscrise şi cărţi, bibliografia este foarte cuprinzătoare, ca să ni-l redea pe eroul său chiar aşa cum era.

Când în lumea supra-civilizată, recomandată nouă de mulţi –America – se lucrează de zor la un film, nici nu-i spun numele, prin care Hristos omul, Mântuitorul nostru, este blasfemiat, întrupându-L într-un homosexual, în Europa, în România noastră mai precis, un român –Al. Florin Ţene – în numele lui Hristos realizează o carte, care, cum au procedat şi alţi-alţi români – mă refer la antologia bilingvă „Unde sunt cei care nu mai sunt?/Ou sont-ils ceux qui n-existent plus”, de Paula Romanescu, Ed. Betta, 2012, Bucureşti, dar şi „Comunismul cu rele şi rele” de Magda Ursache, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, unde despre martirajul gen Radu Gyr se pomeneşte la tot pasul, cu pioşenie, ne cheamă la realităţile vieţii, nu la închipuiri, Radu Gyr care prin cuvintele, fie şi numai cele dim motto-uri de autor, „voi nu ştiţi ce-nseamnă învierea din morţi căci n-aţi fost cu noi în celule”, nu ne învinuieşte, „ne cheamă la redeşteptare, nu aţi citit din ce cauză a ieşit Marea Britanie din U.E.? Să citiţi!

Cartea lui Al. Florin Ţene, structurată în două părţi, în total zece capitole, se recomandă de la sine, prin însăşi titlurile ei: „Leagăn fără cântec”; „De aici înainte vremea se măsoară”; „Sunt, Doamne copt pentru cules”; „Noi nu am avut tinereţe”; „Pentru cei viteji, zidim altare”; „În veacu acela de aramă”; „Noi, cei pierduţi”; „Dacă într-o zi o să vadă…”; „Viaţa abia mai licărea în mine”; „Întoarcerea din cruciadă”.

Aflăm chiar dintr-un început, din spusele citate ceea ce şi înţeleg cititorii, şcoliţii, că „un număr de necuprins de deţinuţi au aflat în poezia Iisus în celulă posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor LUI. Oare puţin lucru este acesta? se întreabă, cum spunea Aspazia Oţel Petrescu”. Şi răspunde autorul – Al. Florin Ţene – „această carte o dedic tuturor martirilor executaţi şi chinuiţi în închisori de regimul comunist ateu şi criminal”. Cititindu-i oferta gândul mă duce la ce vă spuneam, filmul la care se lucrează de către bineculturalii care fac din ce este credinţa noastră un nimic, faţă de care, iar ne întrebăm, după un asemenea act, ce va urma ca martirajul descris să aibă, deacolo, din suferinţă, efectul la care ne aşteptăm?

Ne întrebăm pentru că viaţa este destul de complicată, dacă în 1968, Nicolae Manolescu, pe atunci un tânăr, în antologia sa, Poezia română modernă, a cuprins şi versuri scrise de Radu Gyr, motiv pentru care volumul – ca şi altele, dealtfel, mii – a fost dat la topit iar autorul chemat la diriginte zile şi zile, în 2008, după 40 de ani de atunci, şi în alte condiţii social-politice, ni se precizează, nu-l mai include în „Istoria critică” – şi aşa criticată – , motivul, îl consideră drept un poet „minor”, unul „marginal”, că trecând atât timp fie şi din decembrie 1989, lumea aşa a „evoluat”, încât vocea poetului deşi ”distinctă şi originală”, ca a celui care a fost „liderul generaţiei sale”, are aproape soarta poetului nepereche Mihai Eminescu, trimis, nereuşit, în debraua Istoriei, să se facă loc subculturii, filmului anunţat.

Despre naraţiune, stil şi metafore, bagajul de întâmplări pe care le cuprinde cartea „Întoarcerea din cruciadă – Viaţa poetului Radu Gyr între realitate şi poveste” – şi vă asigur sunt foartte multe poveşti de ţinut minte – n-am să insist, las cititorul să aibă plăcerea sorbirii lor, bucăţică cu bucăţică, merită cutezanţa.

…”Duminică,26 februarie, 1905, Eugenia Gherghel, proaspăt căsătorită cu actorul Ștefan Dumitrescu, numit de amici Coco, aștepta sorocul. În fața icoanei „Maicii Domnului” cu „Pruncul” din Biserica Bărăției, datată din secolul al XIII-lea, tânăra doamnă se ruga să nască ușor, iar pruncul ce urma să vină să fie sănătos și să aibă noroc în viață. În spatele ei,viitorul tătic, actorul Coco, întors de curând de la Paris,unde s-a specializat în arta dramatică, murmura un text din Dostoievski: „Ascultare, post și rugăciune –cărările ce duc spre adevărata libertate: prin ele izgonesc de la mine toate nevoile prisoselnice și fără de folos, pun zăbala voinței celei spre deșertăciune și trufie aplecate și o biciuiesc prin ascultare.”Din când în când, gândul îi fugea spre rolul primit să-l joace la Teatru Național din București. Alături de el,bunica după tată, a Eugeniei, Mina Von Gelch, de origină germană, cu toate că era protestantă, făcea mătănii și se ruga la Sfântul Gheorghe ca nepoatei să-i meargă bine la naștere. De afară se auzeau clopotele bisericii chemând enoriași la Sfânta Liturghie.

„–Doamne, ajută-mă să trec peste această încercare!

Am redat acest paragraf din carte, capitolul „Leagăn fără cântec” ca să ştim din ce familie provenea copilul, viitorul Radu Gyr, pe care îl prezentăm, tot cu spusele autorului, şi mai târziu, în 1909, când Radu avea de-acum cinci ani, când familia a petrecut revelionul la Craiova, la familiaVrăbiescu, care îi va ajuta să-şi cumpre o casă în Craiova, seara, în sufragerie, când s-au aşezat la masă, după semnul cruci făcut de fiecare, Răducu a intervenit, urmare a educaţiei pe care o avea: „-Spun şi eu rugăciunea”,şi a spus-o, ascultând-o, toţi în picioare:

„Înger îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine şi mă învaţă să fac bine,
Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
Totdeauna mă iubeşte şi de rele mă păzeşte.
Amin!”

Toţi cei prezenţi s-au închinat , privindu-l cu admiraţie pe băieţel, scrie naratorul. Apoi către anii de şcoală, capitolul „De aici înainte vremea se măsoară”: …”În toamna anului 1912, Radu păşeşte voios pragul şcolii primare. Ştia să citească şi să scrie „de-acasă”. Se va număra, an de an, printre fruntaşii clasei. Cu note maxime la toate obiectele de învăţământ înscrise în catalog (cu o singură excepţie: matematica, obiect la care se considera a fi fost… „mediocru”), p. 32.

În toamna anului 1916, Radu urma să intre în clasa a cincea. În toți anii luase premiul întâi cu coroniță. La serbarea sfârșitului de an, la clasa a patra, citise un catren dedicat învățătoarei sale:

„Învățătoarea mea cu nume frumos
M-a învățat să-L înțeleg pe Cristos,
Acum la despărțire promit sub soare
Că voi ajunge un om…Mare!”

Băiatul cu coronița pe cap a fost aplaudat furtunos de colegi, dar și de părinții prezenți”.
Cartea redă pas cu pas, vorba cuiva, cum a crescut Radu, dar şi pătimirile sale descrise cum au făcut şi alţi colegi de suferinţă.

A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost, iar editorial în 1924, după ce a devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, cu volumul Liniști de schituri. În 1926, 1927, 1928 şi 1939 a fost de mai multe ori laureat al Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie, Institutului pentru Literatură a Academiei Române,cu premiul Adamachi. A fost un colaborator statornic la revista „Universul literar” și apoi la Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române. A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu, cum spune şi Wichipedia.

Unor asemenea onoruri nu le-au lipsit şi privaţiunile care s-au întins pe parcursul a trei dictaturi, detenţia din timpul lui Carol al II-lea când a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc – alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade şi alţi mulţi intelectuali -, în timpul regimului lui Ion Antonescu, în 1941, când în piaţa Teatrului Naţional a ţinut un discurs care, pentru că a îndemnat la luptă împotriva regimului, a fost condamnat la 12 ani de puşcărie, iar după eliberare a fost trimis, pentru „reabilitare” pe front, în batalioanele de la Sărata, unde a şi fost rănit.Întors acasă în 1942,cu poemele în raniţă, cum sunt informat din aceeaşi sursă, le-a publicat la Editura Gorjan, volumul Poeme de război, cenzura fiindu-i păzitorul. În 1945, regimul comunist, altă dictatură, îl va încadra în ce s-a numit „lotul ziariştilor”, justiţia l-a condamnat la 12 ani de detenţie politică.

A rămas de pomină curajul cu care Radu Gyr, la ultimul cuvânt, în faţa Tribunalului Poporului a înfruntat şi dat lecţii de conduită judecătorilor:„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, atât a costat poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, considerată de autorităţi o instigare la luptă făţişă împotriva regimului comunist, atunci în ascensiune, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker… Pedeapsa i s-a comutat la 25 de ani închisoare, poetul a executat 6 ani de detenţie, până la amnistia din 1964.

În închisoarea de la Aiud, poetul a fost supus unui regim de detenţie deosebit de aspru, doi ani din pedeapsă Radu Gyr i-a executate purtând lanţuri grele la mâini şi picioare, iar când s-a îmbolnăvit administraţia, care era ochii securităţii române,i-au refuzat până şi acordarea asistenţei medicale, tineta o avea în celulă, şi aceea cu alte poveşti – o realitate a vieţii de ocnaş în Republica Populară Română! „… Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical, deoarece pe fişa sa de detenţie scria perfect sănătos. A slăbit îngrozitor iar pielea-i atârna pe oase solzoasă şi tare asemenea unei piele de şarpe. …Liber, însă, la poezie, în gânduri. A gândit, a transmis-morse, a scris despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, s-a certat până şi cu Dumnezeu, pentru ca, în final, tot cu Domnul „să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față”. Crezul lui a fost şi a rămas crezul unei întregi generații.

„Despre episodul Braşov, Radu Gyr avea să îi povestească ginerelui său o întâmplare cutremurătoare, cel mai mare moment de deznădejde din viaţa de detenţie a poetului: «Eram într-o iarnă când am fost transportat în miezul nopţii de la Aiud, în haine subţiri, într-o dubă, pe un ger teribil, la Braşov. Era o consfătuire a Securităţii, a ofiţerilor superiori, iar eu am ajuns la destinaţie în jurul orei două noaptea, fiind introdus direct în încăperea unde benchetuiau şefii aşezaţi în cerc. M-au aşezat pe un scaun în mijloc. Şi toţi au început să mă scuipe, să mă înjure şi să spună: „Uite jivina legionară, criminalul ţării!” Atunci n-am mai putut suporta şi m-am rugat Maicii Domnului să mă ia. Am leşinat. Ştiu că dimineaţa m-am trezit lângă un gardian cu chip de român tânăr, un fecior, care mi-a spus: <Domnule profesor, v-am adus să mâncaţi un borş cald”.

Colaborator cu Nichifor Crainic, editorul revistei Gândirea, cel cunoscut ca teoreticianul fundamentalist al „Statului etnocratic”, cu oameni ca preotul Ion Dumitrescu Borşa, unicul supravieţuitor a ce fuseseră echipele combatante din Spania, mereu supravegheat şi ameninţat de Securitate, deşi i se dăduse să scrie la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României), unde a publicat reportaje, articole politice și poezii, semnate Radu Gyr sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav, opera lui pe ansamblu este mare şi trebuie citită şi înţelesă.. Numai Poezia, „Liniști de schituri” , Craiova (1924) (volumul de debut); „Plânge Strâmbă-Lemne,” Craiova (1927); „Cerbul de lumină”, București (1928); „Stele pentru leagăn”, Râmnicu Vâlcea (1936); „Cununi uscate”, București (1938); „Corabia cu tufănici”, București (1939); „Poeme de război”, București (1942); „Balade”, București (1943), apoi prefeţe la Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937; George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937,Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937;alte scrieri, Scufița roșie, 1937, Corabia cu tufănici, 1939;Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă),la care se adaugă numerosele volume publicate postum… traducerile.

Nu era un mistic dar credea în Dumnezeu cu toată tăria. A fost profesor universitar. Un poet care a cântat pe toate registrele, poezia lui este purtată din gură în gură,, că este şi azi un îndreptar al vremurilor, poate fi pusă şi pe muzică, el a fost nu doar un cunoscător al notelor, nu le-a prea folosit deoarece tragedia vieţii lui l-a împidicat.Era un naţionalist român, dar nu era şovin, nu a cunoscut ura de rasă şi a iubit oamenii cu putere de sacrificiu.

Dintre versurile lui, poezia care a circulat cel mai mult, care a însemnat cel mai mult pentru sufletul în restrişte al osândiţilor a fost „Iisus în celulă”:

Azi noapte Iisus a intrat în celulă.
O, ce înalt şi ce trist era Christ!
Luna a intrat după El în celulă
Şi-L făcea şi mai înalt şi mai trist…

„Dacă nu cedaţi, dacă nu vă supuneţi, dacă nu capitulaţi fără condiţii, vă exterminăm pe toţi. Ai o mare înrâurire asupra tuturor. Poţi să-i salvezi ori poţi să-i ucizi. Noi nu ne jucăm cu puterea cum aţi făcut voi. Ori, ori. Alegi între viaţă şi moarte, i s-a spus.Nu acceptăm amânări, acum te decizi. Trebuie să renegi public tot ce ai crezut, tot ce ai scris viaţa întreagă, ca să moară mitul credinţei voastre. Tu poate eşti gata să mori dar gândeşte-te la miile de oameni care vor pieri din cauza nebuniei tale. Te asigurăm că ne vom ţine de cuvânt: dacă te lepezi de credinţa ta, vă vom da libertate tuturor deţinuţilor dar dacă nu vă ies gărgăunii şi nu sunteţi în stare să coborâţi şi voi pe pământ şi să vedeţi realitatea, atunci vă vom trimite urgent în cer. Nu avem nevoie de bandiţi. Nu eşti atât de inconştient încât să bagi în mormânt zeci de mii de oameni. Vă vom oferi locuri în câmpul muncii. O să fiţi şi voi productivi. Bă, lumea este în mâna noastră şi nu o scăpăm. Nu te uita că voi sunteţi mai mult morţi, căci avem toate mijloacele ştiinţifice să vă punem pe roate. Noi nu te minţim, nici tu să nu ne minţi. De altfel nici nu mai puteţi face nimic. Continue reading „Ion N. OPREA: Radu Gyr –un roman de Al. Florin Ţene, scriitor şi jurnalist, prieten şi al nostru, al celor din Moldova, frecvent prezent şi în Luceafărul…” →

Olimpia MUREȘAN: „Poezii populare” de Nelu Danci

(note de lectură)

Volumul de „Poezii populare” scris de Nelu Danci a apărut la Editura Armonii Culturale-Adjud, Vrancea în 2019-cu o copertă prezentându-l pe scriitor la masa de scris într-o ambianță de primăvară- fiind îmbrăcat într-un superb costum național lângă o cruce și o poartă maramureșeană-dovadă că scriitorul din Plopiș-Maramureș iubește portul popular și-l poartă de câte ori iese în public la starostit, la recitat din poeziile scrise sau cu orice ocazie festivă la care este invitat.

Poezia populară este „o poezie naturală”, în care pulsează simțirea adâncă și sinceră în virtutea legilor firii, din care cauză ea reprezintă forma originară, de bază, a poeziei lirice și a tuturor genurilor poetice în general.(Liviu Rusu-„Estetica”).

Poeziile ne sunt prezentate ca o poveste a satului cu personajele lui tradiționale: mândruțele, pădurea, biserica, preotul, dorurile, bădița, oițele etc-de cele mai multe ori atmosfera poeziilor este din vremea tinereții poetului popular; caracteristica versurilor este simplitatea , firescul cuvintelor prin care se prezintă natura veșnic tânără în contrast cu viața omului supusă vremelniciei; folclorul literar fiind o descoperire a lumii moderne.

Nelu Danci culege folclor, recită poezii populare pe care le-a auzit, le transformă pe unele conform situației sale de staroste la nunți, boteze, întâlniri sociale; unele versuri sunt arhicunoscute și ne transmit mândria de a fi român: „Sunt român, român voi fi,/Cât pe lume voi trăi,/ România-i țara mea, Drag mi-e să trăiesc în ea./ Pentru țară, pentru neam,/ Bucuros dau tot ce am./ Dau și bani, dau și avere,/ Dau ce am tot din plăcere.”

Alte versuri ne duc la pilda greierului și a furnicii în variantă populară: „O veni iarna geroasă/ Și nimic n-ai adunat,/ Nu ai ce pune pe masă,/ N-o să trăiești din cântat!/ Așa sunt și printre noi,/ Una într-una se distrează,/ Plini de necaz și nevoi,/ Nici nu știu ce mai contează!” Obiceiul străbun al vergelului(o seară veselă organizată la țară de familiștii satului) ca să se distreze și ei, nu numai tinerii-fete și feciori-: „Când tinerel fecior eram,/ Multe mândre mai iubeam,/ De la noi și alte sate,/ Tinere, nemăritate./ Și la joc, și la Vergel,/ Unde zicea Puțânel,”…obiceiul spoveditului la popa din sat cu recunoașterea păcatelor și canonul primit pentru faptul că nu s-a purtat bine cu părinții: „Cinstit-ai pe mama ta?/ Toată ziua c-o nuia!/ Cinstit-ai pe tatăl tău?/ Toată ziua c-un macău./Atunci preotul s-a întristat,/ L-a mustrat pentru păcat/ Și i-a dat un canon mare,/ Ca să facă ascultare.”…În lumea satului e prezentă asistenta medicală: „Și tu ai umblat la școală,/ Să ieși asistentă, dară,/ Să tratezi pe cei beteji/ Și pe care amu-s trezi.”…Ca orice român gândul rapsodului popular se îndreaptă spre trecut, dar și spre prezentul nostru trist: „Bunicii noștri au luptat/ Și chiar viața ei și-au dat,/ Pentru al nostru sfânt pământ,/ Pe care guvernanți-l vând./ Continue reading „Olimpia MUREȘAN: „Poezii populare” de Nelu Danci” →

Alexandrina TULICS: Tezaur Ceresc (poeme)

Ce zic, ce spun!?

Își ciripesc afară primăvara,

Un stol de păsărele -nviorate

De razele de soare pitulat,

de crengile -negrite, despoiate.

Se-aleargă care mai de care,

Își flutură vestirea lor în zbor,

Încât m-opresc să înțeleg vestirea și gunguritul lor.

Ce zic?

Că vine primăvara,

Chiar de e troienită curtea și de zăpadă plină,

Că va veni -n curând cu brațe verzi,

Tot ce-aștept să iasă în gradină?

Că va -nflori din nou la geam,

Un lăstăriș de liliac

În care-am să mă pierd-n parfum,

Ca inimii să-i fac pe pac?!

Că vin

și alte păsărele să concerteze și mai mult,

Iar eu..

Îmi voi lăsa lucrul deoparte și voi-nnopta afară,

Cântul să le-ascult în tril de curcubeu?

Ce zic? că în curând,copiii vor zburda afară pe colini

Și în grădini vor răsări iubitele -mi lalele,

Cu tijele spre soare ziua

Iar noaptea vor dormi sub clar de lună,

Unde,le voi acompania-n iubiri- suspini?

Ce spun?că va-nflori pădurea-n cânt,

de înverzire doar de ea știută

Iar eu .. voi rătăci voit în ea cu urma negăsită?!

Ce zic, ce spun!?

Să plâng un cânt de nuferi-albi

‘N culori de vis, parfum-n corole,

În freamăt verde-paradis,

Ți se închină, se apleacă natura,

Căci le-ai creat din țara cea de vis.

M-aplec cu ele-n închinare,

Temându-mă să Te întreb:

– Mai mult ca floarea scrisă-n soare,

Ca aurul dulce-polen,

Ca apele în valuri cristaline,

Cu vulturii ce zboară-n ‘nalt,

Sau roada toamnei în rubine,

…Pe mine m-ai iubit mai mult,

Ca astea toate?!

Cel mai mult: pe mine, pe mine?!

Când văd atâta frumusețe,

Ce ai creat-o lângă mine,

Mă rușinez-ntrebându-Te în şoaptă:

Continue reading „Alexandrina TULICS: Tezaur Ceresc (poeme)” →

Maria HOTEA: În umbra amintirilor (versuri)

În umbra amintirilor

În umbra amintirilor
mai fac câte-un popas
Iar timpul petrecut
în uitare nu vreau să-l las,
Mi-e sufletul încărcat
mereu de-a lor trăire
Prin el se simte uneori
un fior de fericire.

Farmecul ce stă neîntinat
ascuns în ele
E rupt din strălucirea
milioanelor de stele,
În cămăruța sufletului meu
toate au un loc
Iar cu iubirea minunată
încep un magic joc.

Din nou, parfumul florilor
aievea mă îmbie
Frumosul să li-l simt
așa cum inima mea știe,
Sublimul petalelor gingașe
eu pot sa-l înțeleg
În cale când îmi ies
cu dorul aprig eu le leg.

.
Melancolia în suflet iarăși
ușor mă- învelește
Cu gândul numai răscolesc
o magică poveste,
Din vremea ce-a trecut
rămâne doar o amintire
Aievea simt fiorii calzi
născuți dintr-o iubire.

În inima iar dorul
prinde să-mi încolțească
Și o îndeamnă tainic
iubirea s-o trăiască,
Pierdute-mi sunt dorințele
în clipele fugare
S-au risipit încet în vânt
din lungă-mi așteptare.

În umbră amintirilor
stau iarăși anii tinereții
Și-n gând ușor apar
vagi umbrele tristeții
Mi-a fost viața doar iubire
cu patimă și dor
Destinul însă l-am urmat,
fiind precum un nor!

În brațele durerii

Din larg în zare se aude zbuciumată marea,
Iar valuri înspumate lovesc în stâncile pustii
La țărmuri nisipoase e alungată chiar tăcerea,
Pe cer în zborul lor neobosiți țipă-albatroșii.

Un freamăt se aude din adâncul străveziu,
Marea e întunecată-n larg iar de furtună
Stingheri îmi sunt doar pașii și-ntr-un târziu,
Mă înfioară valurile furioase ce răsună.

Privirea mi-o pierd departe-n lungi căutări,
Mă macină un dor și gându-i iarăși călător
În brațele durerii se nasc doar așteptări
Și-n sufletul meu trist ele se-aștern ușor.

În piept inima-mi bate cu dor de-o mângâiere,
Stau doar o clipă-n loc și gând mă reculeg
Ascunse în suspine sunt lacrimi de durere
Și-n ceas de înserare cu palmele le șterg.

Încet vuiește marea și valuri lin le-adună
Și în tăcerea nopții doar umbre mi se arată
Se înfiripă dorul iscat după apriga furtună,
Mă chinuie când luna pe cer e minunată.

Iar valul liniștit îmi spală adesea glezna,
Fără să simt nisipul când pașii mei îl calcă
Mă pierd în noaptea albastră doar eu și luna,
Simt numai ochii triști ce-n lacrimi se îneacă!

De vise cu tine

De vise cu tine îmi este uneori dor,
iluzie ești precum pe cer este un nor
să te alung gândul călător nu mă lasă,
vreau să cred că de tine nu-mi pasă.

Continue reading „Maria HOTEA: În umbra amintirilor (versuri)” →

Eleonora SCHIPOR: Lecțiile deschise – un stimul pentru elevi

Anual profesorii care trec atestația susțin lecții sau măsuri extrașcolare.

În anul acesta de învățământ la CIE Cupca s-au atestat șase profesori care au susținut lecții deschise în diferite clase și la diferite obiecte.

Astfel, învățătoarea claselor primare Domnica Cebotar a susținut o lecție de matematică în clasa a IV-a, a cărei conducătoare este. Tema lecției a fost „Cunoștință cu fracția”.

Elevii clasei a V-a au avut o lecție de științe ale naturii cu denumirea „Ciupercile și bacteriile” petrecută sub îndrumarea profesoarei de biologie Lilia Sucevan.

O lecție foarte variată a fost susținută și de profesorul de chimie Ion Plevan având tema „Fenomene fizice și chimice” în clasa a VII-a.

Elevii clasei a 8-a au susținut o interesantă lecție la literarura ucraineană despre opersa scriitorului clasic ucrainean Mîhailo Koțiubinski cu tema „Un preț mare” (Дорогою ціною). Profesoara – Maria Ovaciuc.

Elevii clasei a IX-a sub îndrumarea profesorului de matematică Vasile Țugui au studiat în cadrul lecției deschise tema „Progresia aritmetică”.

Toți profesorii au folosit cele mai diferențiate metode de lucru, clasice și moderne, au folosit ecranul multimedia, au avut mult material didactic. Elevii la rândul lor s-au pregătit de lecții, au studiat materialul respectiv, au acumulat noi cunoștințe.

La fine, grupuri de elevi din diferite clase, au susținut în sala de festivități a școlii recitaluri literar-muzicale pe cele mai felurite teme, îndrumați de subsemnata.

Mai întâi în fața tuturor celor prezenți au citit creațiile proprii membri cenaclului literar „Lămâița”. Pe urmă elevii clasei a V-a au recitat versuri și au înterpretat un cântec în limba franceză. Tot cu un grupaj de poezii pe cele mai felurite teme au venit în fața publicului și elevele clasei a XI-a „A”. Nicoleta Bojescu, elevă în clasa a V-a, a interpretat un frumos cântec popular cu specific cupcenesc. Tot cu un specific al acestui sat bucovinean cu vechi tradiții populare, au interpretat două cântece populare „Badea-i ciobănaș la munte” și „Așa-s cupcencile” grupul vocal al elevelor clesei a XI-ea „A” condus de profesoara și diriginta de clasă Lucica Dușceac. La fine elevul clasei a VII-a Vasile Alerguș, care frecventează școala de muzică, a interpretat la saxofon câteva melodii populare românești și ucrainene.

Le mulțumim sincer tuturor profesorilor care au trecut atestația pentru stăruință și competență, tuturor profesorilor care au asistat și au apreciat munca colegilor, direcției școlii, profesoarei Lidia Olar care a avut grijă de aplicarea tehnologiei moderne la toate lecțiile și măsura extrașcolară.

–––––––––––––––

Eleonora Schipor,

profesoară superioară,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Nicolae DINA: Ambasadorii Literaturii Teleormănene

Colocviile revistei roșiorene TELEORMANUL CULTURAL ne oferă prilejul de a revela aportul unor critici și istorici literari la promovarea literaturii teleormănene și de a-i premia pe scriitorii care s-au remarcat în anul 2019.

Am participat la multe evenimente literare roşiorene, încă dinainte de 1989, momente în care scriitorii din acest oraş au vorbit despre cărţile colegilor lor. Lipsea, atunci, în viaţa literară roşioreană, un critic literar veritabil. Dar de ani buni, în paginile revistelor literare din judetul nostru și nu numai, şi-a făcut apariţia LIVIU COMŞIA, complinind pleiada scriitoricească teleormăneană şi, chiar mai mult, națională, semnând numeroase cronici de cărţi, cu deosebire ale scriitorilor din această parte de lume, făcându-şi o datorie de onoare din a deveni unul dintre primii ambasadori ai literaturii teleormănene contemporane.

În acest sens, în volumul Scriitori roşioreni (Note de lectură), Liviu Comșia (Premiul pentru OPERA OMNIA, 2019) practică o critică de întâmpinare, urmărind – spre cinstea lui – promovarea scriitorilor teleormăneni, în cazul de faţă a celor din oraşul său natal, care constituie o „comunitate dăruită cu har artistic” și pentru care „cuvântul are preţuirea care i se cuvine de a fi fost cel dintâi […] mereu în competiţie cu vremurile.”

Liviu Comşia îşi începe demersul prin prezentarea antologiilor cuprinzând scriitorii din această parte a ţării, cu deosebire „Nepoţii lui Moromete.13 scriitori din Teleorman”). Exegeza literară roşioreană debutează cu veteranul Paul Amet, unul dintre „stâlpii” creaţiei literare roşiorene, iar în creaţia lui Cornel Basarabescu apar întrebări existenţiale, pe câtă vreme Iulian Bitoleanu este un poet „senzual”, care cultivă o lume „a fiinţelor născute pentru a depune mărturie despre rostul vieţii şi-al iubirii”, în timp ce Domniţa Neaga este „o romantică în bunul înţeles al cuvântului”.

În domeniul prozei, un spaţiu generos este acordat lui Constantin T. Ciubotaru, căruia îi analizează trei volume de proză și altul de teatru, iar un spaţiu, la fel de generos, regretatului Gheorghe Stroe, „un prozator de forţă, putere epică dată de ştiinţa de a construi cărţi”. S-a ocupat şi de cartea de istorie literară în care excelează neobositul Stan V. Cristea (la fel de talentat poet), un istoric al culturii teleormănene ale cărui monografii şi dicţionare prezintă „mentalităţile şi valorile spirituale, instituţiile şi personalităţile culturale” ale acestor meleaguri. Este impresionat de onestitatea cu care istoricul Argentin St. Porumbeanu, scrie „o carte de educaţie patriotică, de iubire a oraşului Roşiorii de Vede”, ca și de profesorul Eugen Ovidiu Vlad, care narează istoria străzilor roşiorene, cartea sa însemnând „elogiul celor care le-au durat” şi „expresia spirituală a celor care [le] locuiesc”.

Evenimente editoriale rare, volumele de publicistică reprezintă un domeniu în care au excelat Florin Săvoiu şi Gabriel Argeşeanu, jurnalistul care a publicat două volume cu interviuri luate unor personalităţi ale culturii si literaturii locale şi naționale.

Şi pentru ca paleta de preocupări scriitoriceşti să vorbească despre „un metafizician al culturii populare”, despre singurul (după ştiinţa mea, dacă nu ţinem seama de încercările lui Romulus Toma din câteva articole tematice publicate în volume colective) cercetător asiduu, pasionat și competent, al folclorului teleormănean, îl prezintă pe Iulian Chivu care, în cinci volume, îşi publică rezultatele cercetărilor sale de ani de zile.

Deși nu i-a cunoscut personal, Liviu Comșia și-a îndreptat atenția spre operele a trei scriitori reprezentativi pentru literatura teleormăneană în volumul „Popasuri la Canossa” (2013). Este vorba despre Alexandru Popescu Tair, cel care „a făcut legătura între două epoci”, despre Nicolae Lupu, poet, prozator și pictor care a cultivat cu obstinație tradiția, și despre Eugen Delcescu, ale cărui scrieri sunt o „imagine tulburătoare a exceselor omenești care ucid tot ceea ce rațiunea și simțirea au dobândit într-o istorie întreagă a evoluției civilizației umane”.

Același Liviu Comșia manifestă nu numai o comprehensiune inegalabilă în analiza scrierilor, dar și o condescendență exemplară față de autorii acestora și, în volumul Povara verbului (2017), a cărui parte a doua (II. Scriitori teleormăneni) este consacrată reprezentanților literelor de pe aceste meleaguri, începând cu genul epic, reprezentat de Ștefan Mitroi, cu romanul „Guantanamo”, de Constantin T. Ciubotaru, autor cu o remarcabilă „patimă pentru arta cuvântului”, prezent prin romanele „Securiștii au fost extratereștri ” și „Zarva – Larva. Fuduliile mele mintale din Cealaltă parte a vieții ” și de Iulian Chivu, deși consacrat etnosof, surprins ca autor de proză scurtă („Celălalt Ioan”).

Genul liric este reprezentat de „scriitorul total” Ștefan Vida Marinescu, „un poet autentic, implicat solid în viața cetății, cu desăvârșiri memorabile în lirica contemporană”, de turneanul Dumitru Vasile-Delceanu, care cultivă „temele consacrate, fundamentale ale poeziei” și de poetesele roșiorence Domnița Neaga, al cărei volum „Muntele din vis ” este „ o biografie a sentimentelor într-o lume contemporană”, Florina Isache, care „își găsește ritmul interior în rostul vieții și al morții”

Unul dintre valoroșii și talentații scriitori teleormăneni este Florea Burtan, poetul fiind analizat prin volumul „Elegii din cătun”, iar prozatorul prin romanul „Atelierul de tâmplărie”, în care reia tema despărțirii de locurile natale intrate sub presiunea istoriei.

Continue reading „Nicolae DINA: Ambasadorii Literaturii Teleormănene” →