Fără iubire
Fără iubire, zilele mă dor
Înmuguresc săruturi azi și mor
a doua zi în lipsa ei. Rămân
un trup rănit de timpul cel păgân,
O casă părăsită, fără frunze ram
Un mâine fără viitor
O să fiu mâine, când iubire n-am
Vor crește peste mine și din mine
Doar mărăcini, dacă nu am iubire
Fără iubire, visele se duc
Pe ram uscat, pustiul cânt de cuc în cuibul
Voi fi o primăvară fără flori
Și-o iarnă a veșniciei în ninsori
Fără iubire, sufletu-mi ruină
Va înmuguri în fir de mătrăgună
Voi fi cenușa unui foc neaprins
Fără iubire, nu voi ști că sunt!
Un zbor ciuntit de cer, val fără mare
Un curcubeu prin ploi, fără culoare,
Pe geana dimineții, lacrima sărată
A unei inimi ce-a încetat să bată
fără iubire cad cuvinte ciunte
din ghemul sentimentelor pierdute
tăceri înconjurate de reproș
înlănțuind în piept doruri pe rod
ascunse sub zăpezile de ieri
fără iubire
De plâns, plângem toți!
De plâns, plângem toți, draga mea!
Urlăm uneori
și ne izbim gândurile de zidurile ridicate în noi,
ne smulgem bucăți de suflet și le călcăm
și apoi
adunăm cioburile rămase
și le lipim cu mirajul unei speranțe,
ne adunăm gândurile și le cârpim
cu îmbătătoarea aromă dintr-un pahar cu vin
ca apoi să mergem să înfruntăm
cu naivitatea unui copil
următoarea lovitură a unui destin.
Calmi și fără vreo urmă de teamă
tragem ivărul de pe inimă și ieșim în ploaia de afară,
pentru că vezi tu draga mea,
până și cerul se prelinge în rafale sau șoapte
și cade
rupându-și norii din carne și-n tunet se zbate
înmugurind spini peste nopțile albe,
se clatină uneori
peste scheletele aripilor ce-n noi
și-au îngropat zborul.
Uneori,
privind aburul ridicat din ceașca de cafea
amestecăm lacrimile cu visul
și bem totul așa,
amar și sărat dar totuși gustos
chiar dacă durerea a ajuns pân la os.
Uneori plângem toți draga mea,
să nu crezi că mai e undeva
vreo inimă întreagă după ce
a trecut viața prin ea!
————————
Ileana VLĂDUȘEL
27 februarie 2020