George Ovidiu DINICĂ: Sunteți un autor recunoscut internațional care v-ați implicat în viața literaturii române locuind în Australia, aveți în palmares mai multe realizări importante precum Antologia „Testament” cea mai completă antologie de poezie din istoria literaturii române în același timp sunteți profesor de menegement dar și traducător. Unde a început destinul dvs literar?
Daniel IONIȚĂ: Probabil din copilărie. Aveam îndemânare la scris. Îmi aduc aminte că pentru lucrările (extemporale, teze, etc) de limba și literatura română citeam poemul/piesa/romanul, dar nu citeam niciodată analizele literare din manual, sau recomadate de profesori. Și cu toate acestea luam note foarte bune, reușind să sintetizez și să analizez textul destul de bine, primind aprecieri din partea profesorilor despre originalitatea comentariilor mele. Aceasta era încurajator pentru un copil de 14-16 ani. Dar dacă vă referiți la publicații, atunci desinul literar a apărut odată cu două volume (publicate la câteva luni unul după celălalt cu Editura Minerva din București) – „Testament – Antologie de Poezie Română”/„Testament – Anthology of Romanian Verse” (o colecție de poeme traduse de mine și de colegii mei lingviști și specialiști în poetică din Sydney, Australia, și apoi „Hanging Between the Stars”/„Agățat între stele”, volum bilingv de vesruri proprii. Au urmat apoi încă șase volume (poezie proprie, antologii, inclusiv una a poeților de peste Prut, din Basarabia), contribuții la reviste, eseuri etc. Lista evoluează…
George Ovidiu DINICĂ: aveți un model cultural de urmat?
Daniel IONIȚĂ: Probabil că renascentismul este modelul care mi se potrivește. Nu spun că îl urmez, ci doar că îmi este în mod natural apropiat. Sunt interesat și activ în domenii diverse, de la literatura și traducere, la dinamica socială a organizațiilor, psihologie (formarea mea academică inițială), la muzică (clasică și folk), la știință (fizică, biofizică, statistică). De fapt aceste interese foarte diverese interese informează și direcționeză inspirația mea literară, foarte eclectică, dar și integrativă.
George Ovidiu DINICĂ: Cu ce scriitori din România sunteți prieten și ce anume a determinat prietenia dumneavoastră?
Daniel IONIȚĂ: Alex Ștefănescu (mentor și prieteni) m-a suținut mereu, prinzând bine intenția și abordarea lucrărilor mele. Îl apreciez enorm, atât pentru cunoștințele lui vaste în domeniul literar, cât și ca om. Soția lui, Domnița Ștefănescu, o eminentă scriitoare și redactor, deasemenea mă inspiră. Apoi trebuie să-l menționez pe Lucian Vasilescu, un scriitor de un enorm talent, unul din poeții de marcă ai generației curente, care m-a susținut mereu, la lansări de carte, scriindu-mi prefațe etc. Mai sunt și: criticul literar Radu Voinescu, scriitorul și jurnalistul Liviu Mățăoanu, Maria Tonu (zâna bună a literaturii românești din Toronto, Canada), d-na Pușa Roth (care publică excelenta revistă de cultură „Leviathan, publicație mult mai bună, mult mai dinamică, mult mai actuală, decât orice oferă multele și insipidele mucegăieli de reviste ale Uniunii Scriitorilor din România). Dar afară de scriitori, am avut ocazia să colaborez, să cunosc, și să mă împrietenesc cu oameni de cultură extraordinari cu care am realizat evenimente culturale de excepție, cum ar fi actrițele Daniela Nane și Manuela Hărăbor, cantautorii Nicu Alifantis, Adrian Ivanițchi, Cătălin Condurache, Marius Matache și alții.
George Ovidiu DINICĂ: Cum este văzută literatura română în Australia?
Daniel IONIȚĂ: Precum în orice țară de cultură și limbă anglo-saxonă (USA, Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă) există un con de umbră în privința literaturii țărilor din centru și estul Europei. Australienii învață despre literatura lor, apoi nord-americană, cea britanică și a țărilor din Commonwealth-ul britanic. Apoi câte puțin despre literatura franceză, germană, italiană și rusă. Dar despre Slovenia, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria, Albania, nu știe mai nimeni. Acesta este unul din motivele pentru care in 2014, împreună cu scriitorul și redactorul George Roca din Sydney, am înființat Academia Româno-Australiană pentru Cultură. Acest forum organizeaza în mod regulat evenimente întotdeauna bilingve (în limbile engleză și română) pentru a promova cultura, în special literatura, românească în Australia. Astfel am avut evenimente de răsunet la Sydney și Melbourne – centrele cele mai mari din Australia – de promovare a poeziei și muzicii românești, în original și în traducere, pentru un public mixt, în audiență fiind întotdeauna și australieni. Ne-am bucurat aici de susținerea unor instituții cum ar fi Biblioteca Națională din Sydney, Consulatul și Ambasada României. Și mai ales a unor artiști excepționali români și australieni cum ar fi soprana Adriana Paul, cantautorul Daniel Reynaud, actorii Tug Dumbly, Clara Vodă, Bogdan Vodă, scriitorul George Roca, violonista Aliona Cigulea (Helen Brereton), și mulți alții. Cooperăm pe această pistă a promovării culturii românești în Australia cu alte instituții de acest fel cum ar fi „Caesar Foudation” din Melbourne, sau grupul „Unirea” din Brisbane.
DINICĂ: Activitatea de traducător presupune multă muncă și responsabilitate, aveți satisfacții?
Daniel IONIȚĂ: Desigur. Ca să fii traducător de poezie, e musai să fii mai întâi poet. Traducând propriile mele poeme (în ambele direcții, fiindcă scriu și în românește ca și în engleză, după cum mă mână duhul…), apoi cele mai frumoase poezii din poezia românească pentru a le reprezenta în limba engleză (seria volumelor „Testament”, care a culminat cu recent publicatul „Testament – 400 Years of Romanian Poetry”/„400 de ani de poezie românească” – cu Daniel Reynaud, Adriana Paul, Eva Foster – publicat recent de editura Minerva din București) mi-a adus satisfacții enorme. Volumele au fost bine primite, lansate și vândute atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii, Australia. Ultima reprezentare, Testament 400, a primit premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian” al Târgului de Carte „Gaudeamus 2019”, din juriu făcând parte presonalități importante ale literaturii românești precum Denisa Comănescu (scriitor și director general al editurii Humanitas) și profesorul universitar și scriitorul Ion Bogdan Lefter.
George Ovidiu DINICĂ: În ce constă dificultatea traducerii poeziei române în engleză?
Daniel IONIȚĂ: Traducerea de poezie este mereu problematică indiferent din ce limbă și înspre ce limbă. E musai să faci compromisuri (traduttore, tradittore…) pentru a traversa această punte lungă, îngustă și alunecoasă, dintre două culturi, dintre două limbi. Specificitatea provocărilor traducerii poeziei din limba română înspre limba engleză nu este numai una de traducere a metaforelor, idioamelor, jocurilor de cuvinte etc (acestea sunt provocări generale, comune oricărei traduceri). În mod specific, în limba engleză cuvintele „poetice” sunt de obicei monosilabice, iar în limbile latine sunt bi sau multi silabice: moon = lună, sun = soare, heart = inimă, tree = copac, leaf = frunză, love = iubire, hate = ură, breast = piept, etc. Deci în mod natural, în special în poezia cu ritm și metru, versul din engleză va fi mai scurt decât cel din original. Arta constă in a „complementa” versul englez (pentru a putea trasporta muzicalitatea, prozodia în limba engleză) într-un mod sensibil, care să nu schimbe caracterul original, dar să ajute poemul să creeze acelaș răspuns emoțional în limba engleză. Apoi, multe din metaforele din original trebuie înlocuite cu altele din limba țintă (engleza în cazul de față) – fiindcă cele din originalul românesc nu fac sens în limba țintă. Spre exemplu „… a filei două fețe” (viitorul și trecutul sunt a filei două fețe… – Eminescu), nu merge tradus exact așa în limba engleză fiindcă a) nu face sens, și b) nu sună poetic de loc. A trebuit să înlcuiesc cu „…the two faces of a coin” (cele două fețe ale monedei – „Past and future go together, the two faces of a coin/ You can know tomorrow’s weather if you learn the two to join”). Asemenea compromisuri sunt provocări care trebuie făcute cu atenție și simț poetic îal ambelor limbi. Continue reading „George Ovidiu DINICĂ: Vorbind despre antologii și traduceri cu prof. Daniel Ioniță”
Erosul, forță cosmică primordială, este una din temele constante ale genului liric, întâlnită încă din antichitate. Poeții și-au cântat desfătările și suferințele iubirii încă din zorile civilizației umane. Nu cred că există poet să nu cânte iubirea, fie sub toate aspectele ei, fie doar anumite fațete ale acesteia.
„To be, or not to be, that is the question!” (A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea!) William Shakespeare, Hamlet
Cămășile cusute, atât cele femeiești cât și cele bărbătești, sunt poate cel mai important atribut al unui adevărat costum popular.
Interesul deosebit pentru rugăciunea cea mai populară rostită în seara de ajun de IOM KIPUR (Ziua Ispășirii) m-a îndemnat să răsfoiesc numeroase cărți,să dau citire filelor îngălbenite în care centrul cercetărilor textului își are importanța și greutatea cuvenită. Ceea ce a trezit un interes aparte –este acea melodie care însoțește textul, melodie de o rară frumusețe și de o vastă popularitate. Indiferent dacă e rostită de așkenazi, sfaradimi firul muzical, rămînînd constant, doar prelucrarea pentru instrumentele de coardă și suflători, se diferă întru cîtva. Solistul(a) prin interpretarea dată ne emoționează, chiar dacă melodia o ascultăm într-o zi obișnuită și nu în acea atmosferă sublimă a AJUNULUI de IOM KIPUR (Zilei Ispășirii). Firul melodic este păstrat de-a lungul generațiilor, indiferent de solist, sau acompaniamentul muzical, indiferent dacă acompaniamentul e a unui singur instrument precum pianul sau a unei formații orchestrale. Îmi permit să citez doar un scurt fragment din textul respectiv: ,,Toate făgăduielile, solemne, afurisenii, suferința lipsurilor, smereniile și juruințele sub orice nume, asemenea și toate jurămintele,pe care le voi fi făgăduit-jurat, proscris și renunțat din această zi de Kipur pînă la ziua de Kipur pe care, spre binele nostru, o așteptăm de acestea toate ne căim acum, fie ele toate deslegate, fără valoare, fără obligație, ridicate și anulate, fără îndatorire și fără existență, (trad.dr.M.Thenen). Firul melodic își are originalitatea sa ,genialitatea marelui compozitor MAX BRUCH (n.6 ian.1838 și m.1920). A fost dirijor al Orcestrei Filarmonice din Liverpool.Printr creațiile sale remarcăm: Opere simfonice, Partituri pentru voce și orchestră; compoziții pentru vioară; comp.pentru Cello și orchestră. Deasemeni compozitorului i se datorează melodia care a străbătut meleaguri și aproape de 200 de ani ,,KOL NIDREI,, -Glasul Pribegiei.
Motto: