Liga Scriitorilor Timișoara: Cultura română promovată de Liga Scriitorilor Timișoara în cadrul proiectelor europene

 

Prof. Ana Zlibuț,  prim-vicepreședinte LSFTB,

secretar general DANET

 

Asociația “Liga Scriitorilor” Filiala Timișoara Banat LSFTB, organizație parteneră în două noi proiecte internaționale, CODANEC și DENTA, sub coordonarea Institutului ILEU e.V/ Universitatea din Ulm, Germania, își continuă activitatea de a promova cultura și civilizația română în Europa.

Activitatea Ligii Scriitorilor Timișoara nu a fost întreruptă de apariția virusului SARS-CoV-2, astfel că după întâlnirea cu prezență fizică din 7 martie, membrii LSFTB au participat online la toate activitățile de proiect.

În cadrul proiectului cultural “Connecting Danube Neighbours by Culture” CODANEC / “Conectând vecinii dunăreni prin cultură” CODANEC (octombrie 2019-septembrie 2021), ce are ca scop prezentarea  moștenirii culturale intangibile din mediul propriu sub deviza “Share your personal cultural treasure”/ “Transmiteți comoara dvs. culturală personală”,  membrii și colaboratorii Ligii Scriitorilor Timișoara au făcut cunoscute obiceiurile și tradițiile noastre.

Astfel, au fost prezentate: icoanele pe sticlă (Diana Zlibuț), colindele românești (Ana Ghiaur), muzica populară bănățeană (Cornelia Martin), ruga bănățeană (Ana Zlibuț), ceramica de Horezu (Elena Bardac), doina (Ion Ionescu), mărțișorul (Mirela Carp), icoana (Al.Fl.Țene), ia (Carmen Firu), Cimitirul vesel de la Sâpănța (Alex Perian), Dragobetele (Simona Perian), decorarea obiectelor cu motive populare (Nicoleta Gherghina), covorul tradițional bănățean (Doina Drăgan), Mocirița cu trifoi (Lucia Elena Popa) etc. http://codanec.eu/cultural_treasure/

Premiul special “Come together” a fost decernat  Anei Ghiaur, care a interpretat colindul “Cerul și Pământul”  și  Luciei Elena Popa cu cântecul “Mocirița cu trifoi”. Proiectul este finanțat de către Ministerul de Stat din Baden-Württemberg.

Danube-Networkers din Ulm (Germania) și Liga Scriitorilor Timișoara au pus bazele primei videoconferințe “Come together connecting cultures” în  29 martie 2020, unde, timp de două ore, participanții au recitat poezii și au cântat, scopul fiind de a aduce împreună online oameni de toate vârstele din regiunea Dunării, ajutându-i să depășească singurătatea și depresia din timpul pandemiei de Coronavirus, dând exemplu de solidaritate.

România a fost reprezentată de prof. Ana Zlibuț, care a recitat în română și engleză poezia lui Mihai Eminescu “La steaua” iar  prof. Simona Perian a recitat poezia “Primăvara” de Lucian Blaga; prof.Carmen Firu a interpretat “Românașului îi place” iar prof.Lucia Elena Popa a cântat “Numai una”.

Acesta a fost începutul unei serii de 13 videoconferințe, la care au participat din ce în ce mai mulți oameni din Europa, cu un program tot mai variat. Liga Scriitorilor Timișoara a participat activ cu poezii, cântece și prezentări tematice la toate videoconferințele, iar prezența și contribuțiile prof. Doina Drăgan, președinte LSFTB, prof. Ana Zlibuț, studenta Diana Zlibuț, prof. Lucia Elena Popa, prof. Ana Ghiaur, ing. Bardac Elena, prof. Carmen Firu, prof. Mirela Carp, prof. Nicoleta Gherghina, prof. Simona Perian, etc au fost apreciate de public din multe țări europene. http://codanec.eu/come-together/

O altă activitate de proiect, la care LSFTB a participat, a fost crearea unei colecții online, a cărții “Corona book”, unde, pe lângă membri LSFTB (Ana Zlibuț, Adrian Crângan, Ana Ghiaur, Genoveva Tako, Ionel Aurel Simu, Iosif Kovacs, Lucia Elena Popa), au luat parte și membri LSR (Al. Fl.Țene, președinte LSR, Titina Țene), pr.iconom stavrofor Zaharia Pereș cu articolul “Sărbătoarea Sfintelor Paști în anul 2020 la Timișoara”,  elevi de la Colegiul Național Bănățean și Colegiul Național “Carmen Sylva”.

La fiecare doi ani, reprezentanții și multiplicatorii instituțiilor rețelei „Danube-Networkers” se întâlnesc în cadrul Festivalului Dunării Ulm / Neu-Ulm, pentru a schimba informații și idei într-o conferință, ateliere internaționale și alte evenimente. Din cauza crizei Coronavirus aceste evenimente au fost anulate în 2020, dar ILEU e.V., ca birou al rețelei educaționale informale Danube-Networkers a organizat  conferința online “Sharing beyond borders – New ways of care, communication and cooperation of older people along the Danube and in Europe in times of COVID-19″, în cooperare cu asociația DANET eV și alți parteneri europeni. Asociația “Liga Scriitorilor” Filiala Timișoara Banat LSFTB, membru fondator “Danube Networkers for Europe” DANET, a participat activ la această conferință.

Prof. Ana Zlibuț, prim-vicepreședinte LSFTB, a fost speaker la workshopul 6 și a făcut o prezentare despre tradițiile românești – valori prețuite de toate generațiile /„Traditions – values cherished by all generations“ within the framework of CODANEC Project, la conferința internatională “Sharing beyond borders” din 10 iulie 2020. http://conference2020.codanec.eu/workshop-6-en/

 În cea de-a doua zi a conferinței, Ana Zlibuț a prezentat un PowerPoint cu activitatea asociației “Liga Scriitorilor” Filiala Timișoara Banat, iar Ana Ghiaur a cântat frumoasa melodie “Aseară vântul bătea” în timpul “social evening/serii sociale”.

 În cadrul proiectului european “Discovering European Neighbours in the Third Age” DENTA, finanțat de Comisia Europeană în cadrul Erasmus+, 8 organizații din 6 țări (Germania, Franța, Italia, România, Serbia și Bulgaria) intevievează seniori pentru a afla ce este similar și ce este diferit în modul de viață al oamenilor de vârsta a treia din estul și vestul Europei.

Astfel, Liga Scriitorilor Timișoara, prin membrii și colaboratorii ei- profesori la Colegiul Național “Carmen Sylva”, Colegiul Național Bănățean, Colegiul Economic “F.S.Nitti”, Școala Gimnazială nr 30 Timișoara, a intervievat persoane cu vârste cuprinse între 60-90 de ani, cu nivel diferit de educație și povești extraordinare de viață.

Doar prima întâlnire de proiect a avut loc fizic în capitala Bulgariei, Sofia, în perioada 14-17 noiembrie 2019, celelalte întâlniri a partenerilor de proiect, realizându-se online. Din păcate, inclusiv întâlnirea programată în luna iunie în Timișoara, a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.

O prezentare cu rezultatele obținute în urma interviurilor, a fost făcută în engleză de Diana Zlibuț, în cea de-a doua zi a conferinței internaționale “Sharing beyond borders”, în 11 iulie 2020.

Coordonatorul proiectului DENTA este ILEU eV, iar organizațiile partenere provin din Ruse și Sofia, Bulgaria; Timișoara, România; Belgrad, Serbia; Ulm și Frankfurt, Germania; Vannes, Franța; și Carbonia, Italia.

Liga Scriitorilor Timișoara își va relua întâlnirile lunare cu prezență fizică, de îndată ce condițiile sanitare o vor permite, până atunci, activitatea se va desfășura online.

Lasă un răspuns