Gheorghe DRAGOMIR – Cele trei mari provocări ale civilizației umane de ieri, de azi și de mâine: foametea, bolile, războaiele

Motto:

„Numerosi ganditori si profeti au concluzionat ca: foamea, epidemiile, razboaiele, deveneau o parte integranta a planului cosmic al lui DUMNEZEU sau a naturii noastre imperfecte. La inceputul Mileniului Trei am reusit sa cunoastem cum am putea impiedica foametea, epidemiile si razboaiele si in mare parte din timp am reusit asta, bineanteles au fost intodeauna si esecuri notabile .In fata lor, ne multumim sa ridicam din umeri si sa afirmam: „Bine, asa este in lumea noastra imperfecta”, sau „Faca-se voia DOMNULUI.”

Yoval Noah HARARI, HOMO DEUS, Un breve histoire de l,avenir, Ed. Albin MICHEL, 2015

De-a lungul civilizatiei umane, foametea a devenit inamicul public numarul unu care, a generat saracia biologica cu efecte devastatoare, tragice pentru milioane de oameni, dar, considerata ca fiind „benefica” si o cerinta vitala a planului de control demografic, sustinut de adeptii ocultei globaliste. De la aparitia formelor de asociere a oamenilor in grupuri mai mici sau mai mari, preocuparea prioritara a fost de a gasi solutii pentru a asigura hrana zilnica cu „sudoarea fruntii” fara insa a produce perturbari ecosistemului din care facea si el parte. Treptat, oamenii s-au adresat Marelui Creator, spiritelor naturiii, entitatilor angelice, sfintilor, ori au inventat instrumente, institutii, sisteme sociale care, sa-i protejeze de foamete, saracie si de urgia stihiilor naturii. Istoria omenirii abunda in momente dramatice cand foametea a impins oamenii la gesturi disperate de canibalism, violenta extrema, revolte sangeroase. Saracia creaza cu certitudine si alte probleme de sanatate, generand aparitia unor maladii care s-au transformat in pandemii, scurteaza speranta de viata chiar si in unele tari bogate. Cand saracia ia proportii, ameninta armonia sociala favorizand bolile, suferintele si conflictele armate, afecteaza serios drepturile omului care se traduc in respect pentru viata si demnitate umana. Periodic, foametea mai loveste si azi multe regiuni ale planetei ,insa cauza identificata, mai intodeauna, rezida in proasta guvernanta, in deciziile politice marcate de coruptie si mai putin din vina calamitatilor naturale, singura granita posibila dintre violenta si non-violenta este motivatia, iar coruptia este o forma de violenta pentru ca motivatia ei este inselaciunea, minciuna, este o fapta violenta prin natura ei.

Paradoxul civilizatiei umane care a pasit in secolul XXI, este ca astazi se moare de prea multa mancare decat lipsa ei, se moare de batranete decat de boli infectioase, iar oamenii care se sinucid fiind victime ale depresiei, sunt mai numerosi decat victimele soldatilor, teroristilor si criminalilor, reunite. „Fiinta umana medie risca sa moara mai degraba de un exces de Mc DONALD, decat de seceta, Ebola sau atentatele AL QAIDA”.(Yuval Noah HARARI, op.cit.) Saracia, foametea, bolile, violentele de tot felul, sunt amenintari la adresa democratiei, produc dezechilibre sociale si ecologice, genereaza adversitati si rivalitati intre state bogate si sarace, declanseaza procese necontrolate de migratie a populatiei sarace, catre tari cu o prosperitate afisata in mod arogant si indecent. „Daca observam peste tot diferente uriase intre cei mai saraci si cei mai bogati, democratia trebuie sa actionize, sa-i ajute pe cei saraci pentru a beneficia de drepturile si libertatile lor. Iata de ce este buna politica, iar noi ii putem descoperi temeiul spiritual. Avem nevoie de cooperare interguvernamentala si multilateralism, pentru ca acum stim ce se intampla pretutindeni.”(Stephane HESSEL- Dalai LAMA, Declarons la paix! Pour un progres de l,esprit, Ed INDIGENE, 2012).

Recent OIT (Organizatia Mondiala a Muncii) prin vocea directorului general, Guy RYDER, intr-un interviu acordat Agentiei chineze de stiri XINHUA,declara ca: „La nivel global se recunoaste performanta CHINEI din ultimii patru ani de a scoate din saracie cateva milioane de persoane. Este un succes fara precedent. CHINA s-a declarat constienta ca eliminarea saraciei este principalul obiectiv al strategiei de securitate nationala si o preocupare majora a executivului.”

BANCA MONDIALA a avertizat inca din luna octombrie 2020 ca: „pandemia de covid-19, a impins intre 85 si 115 milioane persoane in plus in lume la extrema saracie, estimand ca in 2021 sa se ajunga la 150 milioane.”

Problema saraciei, care genereaza foamete, boli, instabilitate economica si politica, coruptie, nemultumiri si revolte sociale, s-a aflat inca de la infiintarea ONU pe agenda Programelor de dezvoltare durabila care imaginau si solutii, dar insuficiente pentru a schimba decisiv starea de lucruri din tarile afectate, cu precadere din AFRICA, AMERICA LATINA, ASIA.

Interesant ca majoritatea programelor aveau in vedere alocarea de sume importante pentru a fi puse la dispozitia guvernelor tarilor afectate in scopul aducerii la indeplinire a proiectelor aprobate din domeniile: agriculturii, infrastructurii, educatiei, sanatatii, protectiei mediului etc. Din pacate, de multe ori aceste fonduri erau directionate de guvernele in cauza in mod preferential si oneros, spre firme si persoane aflate in anturajul puterii, formandu-se adevarate retele de interese nelegitime si o oligarhie politico-financiara corupta, atotputernica care controla parghiile puterii fara sa dea socoteala in fata propriilor cetateni privind modul de cheltuire a acestor fonduri destinate dezvoltarii durabile si eradicarii saraciei si subdezvoltarii. Asemenea practici se regasesc acum la unele tari membre UE, printre care si ROMANIA, unde o clasa politica iresponsabila si corupta directioneaza fondurile europene destinate proiectelor de modernizare a infrastructurii, inclusiv administrative, catre clientela de partid ori rudelor si prietenilor apropiati,f apt pentru care tara noastra este plasata printre cele mai corupte si birocratice din UE.

Daca aruncam o privire in agenda ONU-2020 pentru dezvoltare durabila vom intelege mai bine directiile de actiune la nivel planetar pentru eradicarea saraciei si subdezvoltarii, in conditiile in care 3 miliarde de persoane traiesc in regiuni agricole afectate de lipsa apei, care indirect se reflecta in lipsa hranei, aparitia diverselor boli si conflictelor locale. In contextul crizei declansata de pandemia de covid-19 (sanitara, economica, alimentara si educationala), Secretarul General al ONU, pledeaza pentru un „NEW DEAL” international, adica :”un contract social la nivel international si national, axat pe educatie, acces la economia digitala si noi masuri de protective sociala si de munca echitabila.” De asemenea, indeamna omenirea sa „faca pace cu natura”, iar „puterile, resursele si oportunitatile sa fie mai bine impartite la nivel mondial si mecanismele guvernarii sa reflecte mai bine realitatile de azi. Pentru atingerea acestor obiective, trebuie sa integram principiile dezvoltarii durabile in toate deciziile ce se iau, astfel incat reluarea economiei mondiale sa se faca de o maniera a asigura o dezvoltare incluziva.”

Pentru aceasta este nevoie urgenta sa fie luate, urmatoarele masuri:

– solidaritatea si coordonarea mondiala sunt vitale;

– mobilizarea finantarilor pentru a construi un viitor si a pune economiile pe o cale durabila;

– alinierea tuturor eforturilor pentru relansarea Programelor de dezvoltare durabla, orizontul lui 2030 si Acordului de la Paris privind schimbarile climatice;

– punerea in practica a masurilor necesare in materie de protectie sociala, recalificare profesionala, pentru o tranzitie spre locuri de munca noi, verzi.

Ca de obicei, proiectiile ONU spre viitor sunt „cai verzi pe pereti”, fara a avea o viziune clara si a-si aduce aportul de expertiza in gasirea celor mai fezabile solutii la problemele cu care se confrunta omenirea. Structurile sale executive s-au transformat intr-un organism birocratic si anchilozat, puternic politizat, fapt pentru care pe buna dreptate administratia TRUMP a refuzat continuarea finantarii. Sansa ca ONU sa ramana un organism cu vocatie universala, este reformarea sa profunda si o noua viziune in pas cu evolutiile aparute in sistemul de organizare spirituala a societatii omenesti in era noilor tehnologii si IA care a revolutionat intregul sistem de gandire si guvernanta a lumii. Pentru Dalai LAMA, ONU a devenit „o organizatie a guvernelor si nu a oamenilor. Am spus in numeroase randuri ca lumea este a oamenilor ,nu a regilor, nu a liderilor spirituali,nici a oamenilor de afaceri. De la popor pentru popor, iata un adevarat sistem democratic! Este cel mai bun. Functionarea ONU este impiedicata de sistemul lor de guvernare nedemocratic, amestecul SUA si a altor membri ai Consiliului de Securitate prin veto pentru a bloca initiative generale, este insuportabila. As dori sa vad organizatia ca fiind formata din reprezentantii popoarelor, nu a guvernelor, oameni buni, care intr-adevar sa reprezinte omenirea, alaturi de Secretarul General,mai ales in situatii de criza”, iar Stephane HESSEL tinea sa sublinieze ca: „este nevoie de un comitet ONU compus din oameni intelepti pe care puterea I-a emancipat si sunt interesati de binele omenirii care sa ceara abrogarea dreptului de veto in Consiliul de Securitate si de o noua generatie care sa iasa in strada peste tot in lume si sa strige: Nu mai putem tolera modul in care suntem guvernati. Vrem un guvern cu adevarat democratic.”(lucrare cit.)

Occidentul si tarile dezvoltate economic si tehnologic sunt ocolite de saracie, foamete, boli si conflicte?

Bineanteles ca NU.

Daca pana mai ieri vorbeam de saracie, foamete, pandemii si instabilitate politica si economica cu precadere in tarile lumii a treia, iata ca, dupa criza economico-financiara din 2008, statisticile europene indica cifre ingrijoratoare cu privire la existenta unui numar tot mai mare de persoane care se afla in pragul saraciei, fapt pentru care periodic UE aloca fonduri pentru distribuirea lunara de alimente de stricta necesitate familiilor nevoiase, prin intermediul administratiei locale. Aceste semnale alarmante vin sa se suprapuna peste criza sanitara, economica si sociala generata de pandemia de covid-19 care, a gripat motorul dezvoltarii economice europene si mondiale, cu efecte dezastruoase ce a implicat cresterea gradului de indatorare publica, reducerea semnificativa a PIB-urilor, tulburari pe pietele bursiere si monetare internationale.

In ciuda promisiunilor si declaratiilor incurajatoare formulate de Comisia Europeana si Consiliul European, mecanismele de functionare a institutiilor europene insarcinate cu sprijinirea programelor de relansare economica si rezilienta, sunt in continuare blocate de norme si reglementari birocratice, cat si de unele pozitii obstructioniste ale unor membri ai UE. Pe acest fond de confuzie si tensiune, fiecare tara membra se gandeste serios la solutii de avarie pentru iesirea din acest impas, conform principiului „scapa cine poate”, sens in care cantaresc cu multa atentie posibilitatile de repozitionare pe tabla de sah geopolitica, geoeconomica si geostrategica a EUROPEI stabilind noi aliante in interiorul UE, bazandu-se pe relatiile de buna vecinatate. Actuala stare de precaritate economica in care au ajuns societatile occidentale dezvoltate, se datoreaza unor politici paguboase de incurajare a consumului, imprumuturilor pentru nevoi personale cu buletinul, politici care au imbolnavit si saracit in mod indirect un numar tot mai mare de persoane, atat in SUA cat si in tarile europene. Astazi platim factura lacomiei, lipsei de cumpatare si superficialitatii in cunoasterea modului de functionare a mecanismelor lumii, care ne-au atras in turbionul crizelor de tot felul si paradoxului ca in tarile dezvoltate supra alimentatia sa devina o problema care se adauga la ingrijorarile legate de saracie si foamete. Spre exemplificare aratam ca in 2014 peste 2,1milioane persoane erau supraponderale, fata de 800 milioane care sufereau de subnutritie: in 2010, foametea si subnutritia au ucis 1 milion de persoane, pe cand obezitatea generatoare de diabet si boli cardiace, a facut 3 milioane de victime. In 2030, daca situatie se mentine la acelasi nivel, vom avea jumatate din umanitate suferinda de obezitate, si ceea ce este mai grav ca aceasta va afecta copiii si tinerii. Pe masura ce omenirea traverseaza o perioada de tranzitie spre o civilizatie bazata pe noile tehnologii si IA, ar trebui ca aceste probleme sa se reduca, dar din pacate asistam la un adevarat derapaj al lumii care risca sa cada in haos si anarhie, mentinand un sistem economic care s-a lepadat de orice fel de protectie, care se poate transforma intr-un capitalism pradator dominat de gigantii IT, IA si cei care administreaza retelele sociale. Acesti capitalisti vor controla si directiona destinul omenirii atat in privinta modelului de viata ofertat, dar si a modului de construire a economiei viitorului care se va baza pe economia numerica si mai putin pe activele existente pe piata. Tot mai multi futurologi si filosofi se intreaba daca nu cumva acestea sunt semnele APOCALIPSEI, care anunta sfarsitul lumii.

Sanctitatea sa, Papa BENEDICT al XVI-lea, in lucrarea sa „LUMIERE du MONDE”, Ed., BAYARD, 201, sublinia ca: „Sunt sceptic fata de aceste interpretari. APOCALIPSA este

O carte misterioasa si are numeroase disensiuni..Ceea ce este frapant in ea, este ca in mod precis, in momentul cand crezi ca a venit sfarsitul, totul reporneste de la inceput.”

Pentru a concluziona la acest punct, trebuie sa mentionam ca, la inceputul Mileniului III, popoarele traiesc o revolutie de o dimensiune de neanchipuit, fie ea economica, ecologica si spirituala care, va influenta si modul de a privi saracia, foametea si conflictele, oamenii de stiinta considerand urmatoarele decenii ca fiind hotaratoare pentru supravietuirea planetei. In 2010, in Omelia Papei BENEDICT alXVI-lea, de la FATIMA, a afirmat ca: „Omul a declansat un ciclu al mortii si terorii, pe care nu reuseste sa-l intrerupa…Lumea poate nu va dispare, dar ar putea lua o noua directie, O societate bolnava, in care sunt in crestere problemele psihice, resimte dorinta arzatoare de salvare si mantuire.” Demersuri, proiecte, initiative vizand eradicarea saraciei, a foametei si pandemiilor, le regasim in cartile sacre ale Orientului si Occidentului, cat si in lucrarile unor personalitati marcante ale Iluminismului, dar si in strategiile pentru dezvoltare durabila elaborate de institute de cercetari si academii. S-au inregistrat progrese in obtinerea de soiuri de cereale si legume rezistente la daunatori si la schimbari bruste climatice, in idea de a produce materie prima suficienta pentru industria agro-alimentara care sa sustina proiectele de amenajare a unor terenuri aride care sa fie transformate in campii manoase. Este posibil ca, folosind nanotehnologiile, mutatiile genetice, noi tehnici de identificare si valorificare a rezervelor de apa din panza fratica, zone desertice ale planetei sa devina adevarate oaze de verdeata si plantatii de citrice ,banane, cafea, nuci de cocos, curmale, care vor imbunatati nivelul de trai al populatiilor aflate astazi in pragul subnutritiei. Deja guvernul chinez si companii de prestigiu din CHINA, au lansat un amplu program de dezvoltare durabila pentru AFRICA, avand in spate suportul financiar al Bancii Centrale si a unor fonduri de investitii.

Dar, pentru a reusi acest proiect, strategii chinezi, concep planuri de a combate si anihila in prima instanta coruptia politica si institutionala din aceste tari, pregatind in paralel o noua generatie de tineri autohtoni, educati in spiritul armoniei cu natura, respectului libertatii si demnitatii umane, a compasiunii si a lucrului in interesul comunitatii si pentru binele comun. Este o mare provocare pentru CHINA, tinand seama de instabilitatea politica si de proasta guvernare practicate de clanurile care s-au perindat la conducerea acestor tari si la prezenta pe teritoriul lor a unor grupari teroriste inarmate si bine organizate, care intretin o atmosfera de teroare si insecuritate, practicand pirateria maritima si luarea de ostatici.

Cu toate aceste masuri de eradicare a acestor fenomene, este greu sa prevezi sau sa controlezi efectele violentei, dupa cum s-a vazut in IRAK, SIRIA, LIBIA, AFGANISTAN, YEMEN, NIGERIA, MALI, SOMALIA s.a.,insa ne punem nadejdea si speranta ca, aceasta forma de dictatura va dispare intr-o zi si lumea va pasi intr-o era a cooperarii si intrajutorarii pasnice, cand oamenii vor practica omenia, prietenia si fraternitatea de rasa.

Problema eradicarii saraciei si dezvoltarii durabile,s-a aflat si pe agenda lucrarilor G-20 si a Consiliului Sefilor de guverne ai tarilor membre OCS (Organizatia de Cooperare SHANGHAI (30.11.2020), prin videoconferinta, unde premierul rus, Mihai MICHUSTIN a declarat ca: „Este necesar sa parafam parametrii precisi pentru a uni strategiile nationale si proiectele multinationale, astfel ca OCS sa serveasca drept legatura esentiala in formarea unui spatiu de liber-schimb si cooperare in beneficiul mutual si pe baze egale in EURASIA,OCS avand un potential puternic pentru a asigura dezvoltarea economica durabila si securitatea regiunii. OCS acorda importanta mare economiei digitale, introducerii tehnologiilor moderne, dezvoltarii infrastructurii de transport si cooperarii regionale. Cu participarea OCS, UEE (Uniunea Economica Eurasia), Asociatia Natiunilor Asiei de sud-est si a altor blocuri regionale, suntem in masura sa construim un parteneriat eurasiatic extins, un spatiu de dezvoltare si securitate comun.”

RUSIA doreste in mod activ sa asocieze UEE la RCEP, care deja pune in lumina avantajele liberului schimb si integrarii regionale,”creeaza oportunitati suplimentare in particular economiilor mai putin dezvoltate ale ASIEI” (Joachim von AMSBERG, vice-presedinte BAII (Banca Asiatica de Investitii in Infrastructura).

Epidemiile si bolile infectioase, al doilea inamic al umanitatii

La inceput de Mileniu III, in ciuda progreselor inregistrate de bionanotehnologia, totusi epidemiile cu care a debutat secolul XXI: Sindromul Respirator Acut Sever (2002-2003) cu formele sale evoluate din 2008; gripa aviara din 2015; gripa porcina 2009-20010; Ebola-2014 si pandemia de covid-19 si noua amenintare cu un nou val de rujeola, au, scos in evidenta fragilitatea sistemului sanitar la nivel mondial, lipsa unor protocoale pentru coordonarea masurilor de combatere si propagare a virusilor la nivel national si international, o comunicare defectuoasa intre structurile cu atributiuni, lipsa materialelor si echipamentelor necesare dotarii spitalelor si populatiei, masuri excesive si ineficiente de ingradire a drepturilor si libertatilor individuale si colective.

Ultima pandemie a produs pe langa un numar impresionant de contaminari si decese, perturbari la nivelul economiei mondiale soldate cu prabusiri ale pietelor bursiere, intrarea in faliment a unor companii de transport, indeosebi cele de pasageri, scaderi dramatice ale PIB-urilor, tulburari pe pietele financiare si valutare, etc.Intr-un cuvant, economia lumii s-a oprit o clipa si s-a resetat orientandu-se spre zona economiei digitale, a monedelor virtuale si dezvoltarii la scara larga a noilor tehnologii, IA, si roboticii. Cred ca, pandemia de covid-19 a fost declansatorul marii resetari a lumii si pregatirea pentru a trece pragul, inclusiv psihologic, catre o noua etapa a istoriei civilizatiei umane,si anume civilizatia post-umana, a combinatiei om-masina (IA). Dupa „trezirea” din pandemie, vom constata ca, s-au produs o serie de schimbari ireversibile in habitatul cu care eram obisnuiti, reflectate si in modul in care vom privi si intelege mai bine sensul vietii si nevoia de a ne schimba comportamentul social si de viata cotidian, sa pretuim mai mult viata, valoarea relatiei sociale si implicarea voluntara in sprijinul comunitatii, dezvoltand calitati umane cum sunt: compasiunea, toleranta, integritatea pe temeiul valorilor ce apartin eticii seculare, nu in mod necesar religiei. Experienta traumatizanta a pandemiei va duce la un progres evident al spiritului, spre o stiinta a spiritului si la o democratie spirituala.

Dar, pentru a nu dramatiza efectele covid-19, va propun sa evocam doua momente din istoria civilizatiei umane, care au fost marcate de pandemii cu efecte devastatoare: 1330 „pesta neagra” si 1918 „gripa spaniola”.

Anul 1330 ramane in memoria istoriei ca fiind atins de o boala teribila,”pesta neagra” aparuta in ASIA CENTRALA si de EST, care s-a raspandit rapid in toata ASIA, EUROPA, AFRICA de NORD, iar in mai putin de 20 ani, a atins si AMERICA, facand intre 75-200milioane de victime, aproape un sfert din populatia eurasiatica. Aceasta pandemie nu,a fost un eveniment unic si izolat, nici cel mai rau flagel din istoria omenirii, ci a fost urmat de alte epidemii care au facut ravagii in AMERICA, AUSTRALIA, MEXIC, insa viata a mers inainte, iar daunele provocate au fost reparate printr-un efort colectiv si prin mintea iscoditoare a omului, care prin cunoastere a ajuns sa inventeze vaccinuri si scheme de tratament post-pandemie.

Un alt moment memorabil l-a constituit pentru EUROPA, „gripa spaniola” care, in cateva luni s-a transformat in pandemie, infectand jumatate de miliard de persoane si 50-100 milioane de victime in mai putin de un an (1918),in comparatie cu razboiul mondial (1914-1918) care a ucis 40 milioane de persoane.

Mai aproape de zilele noastre, la inceputul anului 1980, SIDA ucidea 30 milioane de oameni, iar alte milioane au ramas cu sechele grave fizice si psihice. S-a scris si s-a comentat mult de-a lungul vremii, ca unele din aceste boli au fost create in laborator si raspandite in anumite zone ale planetei, cu scopul de a reduce cresterea demografica, indeosebi in tari din lumea a treia, unde nu exista programe de planning familial, o suprapopulare a planetei punand serioase probleme privind: poluarea, consumul de apa si energie, hrana, imbracaminte, bunuri de larg consum (electrocasnice, autoturisme, biciclete, consumabile pentru gospodarie, cosmetice, etc.). Se pare ca nimic nu este intamplator, ca evenimentele au timpul lor critic pentru maturare, apar ciclic anuntand schimbari inscrise in Cartea Vietii, urmand un anumit plan, conceput de Inteligenta Suprema a Universului, odata cu realizarea Marii Creatii a lumilor vizibile, invizibile si entitatilor nonorganice. De altfel, invataturile profetilor si filosofilor biblici, fac referire la evenimente si incercari la care va fi supusa civilizatia umana pe parcursul evolutiei sale,subliniindu-se ca: „nimic nu este nou sub soare, ce este sus, este si jos,ceea ce a fost, o sa mai fie,totul este efemer si desertaciune”.

In incheiere la acest punct, putem concluziona ca, pe masura ce eforturile stiintifice vizand prevenirea pandemiilor vor fi incununate de succes, ele vor declansa conflicte politice, iar adevarata batalie se va deplasa din laboratoare catre parlamente, tribunale si in strada, anuntand de fapt o lupta crancena pentru tinerete fara batranete si viata fara de moarte, toate eforturile urmand a fi orientate pentru dobandirea fericirii eterne.

Despre fericire ,EPICUR arata ca: „Adoratia zeilor este o pierdere de timp, nu este viata dupa moarte, iar fericirea individuala este singurul scop al vietii”,iar filosoful britanic Jeremy BENTHAM (secolul XVIII-lea) declara ca: „fericirea generala este obiectivul unic si demn al statului, a pietei, a comunitatii stiintifice. Oamenii politici trebuie sa asigure pacea, oamenii de afaceri prosperitatea, iar savantii sa studieze natura, nu pentru marea glorie a regelui, tarii sau a lui DUMNEZEU, ci pentru ca tu si eu sa ne bucuram de o viata fericita.” In secolul XX, fericirea unui popor era masurata in PIB-ul tarii ,insa in viitor, chiar economisti reputati sugereaza inlocuirea PIB-ului cu BIB-ul (Fercirea Interioara Bruta), iar in secolulXXI, cu dezvoltarea noilor tehnologii ale informatiei si extinderea IA la toate domeniile, se va impune de la sine, o noua modalitate de a defini fericirea, de a o masura in alti termeni, care vor depinde mai mult de asteptarile noastre si mai putin de conditiile obiective.

„Daca stiinta are dreptate ca sistemul nostru biochimic determina fericirea noastra, atunci, unica maniera de a asigura o satisfactie durabila este de a pacali acest sistem, adica de a manipula biochimia umana prin folosirea diverselor medicamente pentru cresterea concentrarii mentale, pentru controlul insomniei si fricii…Viitorul ne va pune in fata manipularile genetice, pentru a ajunge la o fericire controlata.”(Yuval Noah HARARI, lucrare cit.).

Omul secolului XXI, cautand fericirea, beatitudinea si nemurirea, incearca de fapt sa se ridice la rangul de zei, pentru ca sunt cu atribute divine, picurate in ADN de catre Marele Creator, la inceputuri. Provocarea stiintei viitorului va fi crearea de fiinte nonorganice, adica retelele neuronale umane sa fie inlocuite printr-un logicial inteligent care ar functiona atat in lumile virtuale si nonvirtuale, scapand de limitele chimiei organice, astfel ca IA nonorganica ar putea cu usurinta coloniza alte planete, fara sa mai fie calauzita de om.

Dezvoltarea rapida a geneticii, medicinei regenerative si nanotehnologiilor, hranesc speranta ca, supraoamenii viitorului ar putea muri intr-un razboi sau accidental, insa viata lor, in comparatie cu cea a muritorilor de rand, nu are termen de expirare. Prelungirea vietii aduce cu sine transformari profunde de ordin social si moral, influenteaza evolutia relatiilor: parinti-copiii, casatoria, carierele profesionale, sistemul de asigurari sociale si de pensii, politica, religiile, credinta. GOOGLE a numit la conducerea fondului de investitii GOOGLE VENTURES pe Bill MARIS pentru a rezolva problema mortii. Acesta declara in 2015 ca: „Daca ma intrebati astazi daca va fi posibil sa traiesti pana la 500 de ani, raspunsul meu este DA.” Este bine sa ne reamintim ca in Sfanta BIBLIE si in Cartea lui ENOH, se vorbeste despre personaje placute lui DUMNEZEU care, au depasit varsta de 500 ani, NOE, MATUSALEH, LAMALEH, ori barbati si femei care au adus pe lume copiii la varste inaintate, insa cu voia lui DUMNEZEU care le-a ascultat rugaciunile. Care este secretul acestor longevitati? Ramane ca oamenii de stiinta sa gaseasca raspunsuri, dar important ca exista interes pentru studierea acestei probleme.

Razboaiele si conflictele locale, regionale si mondiale,a treia amenintare

De-a lungul istoriei acestea au constituit o modalitate de reasezare temporala geopolitica a intereselor marilor puteri (imperii) si o posibilitate ca acestea, periodic sa-si imparta zonele de influenta si acces la resursele naturale si demografice ale planetei. A fost si ramane o optiune viabila pentru acapararea si devorarea tarilor mai mici, care pentru a supravietui in aceasta jungla de interese, devin vasale marilor puteri, cu costurile de rigoare.

„Suntem la momentul crucial al istoriei civilizatiei umane, cand se face tranzitia de la epoca luptei pentru supravietuirea amenintarii nucleare a HOMO SAPIENS, la transformarea lui in HOMO DEUS, odata cu pasirea in secolul XXI, cand omenirea va lupta pentru atingerea nemuririi, amintindu-si ca viata este cel mei de pret dar oferit de divinitate, de Univers.”(Yuval Noah HARARI, lucrare cit.) Oricare ar fi pretextele declansarii unor conflicte si de transformare in razboaie, acestea nu sunt justificate „nici de ratiuni de stat”,nici de „ratiuni de securitate nationala” (americana, rusa, germana sau altele) ci ele simbolizeaza esecul ratiunii si diplomatiei.

Am pasit deja in secolul XXI sub amenintarea razboaielor hibride, atipice care imbraca forme cat mai diverse: razboaie comerciale, razboaie ale devizelor, psihologice, cibernetice, meteorologice, apei si hranei, razboaie in numele religiei. De multe ori asistam la combinarea simultana a diverselor forme de manifestare a razboaielor viitorului. Cercetarile stiintifice cu aplicatie militara si intelligence, au reusit realizarea unor arme si mijloace inteligente de purtare a razboiului, care muta confruntarea in spatial virtual sau in cosmos, alocarile bugetare anuale din partea marilor puteri reprezinta procente importante din PIB-ul tarilor, sume care ar putea fi orientate spre domeniile educatiei, sanatatii, protectiei mediului s.a. Nu voi insista asupra acestui subiect care zilnic se afla in atentia mediei internationale, dar analizand tendintele evolutiei starii de insecuritate la nivel planetar, putem anticipa ca, urmatoarele decenii omenirea se va afla sub spectrul amenintarii cu izbucnirea unor razboaie hibride care vor redesena harta geopolitica a lumii.

In urma cu cateva luni, intr-un articol publicat in prestigioasa revista „SUD”, imi puneam intrebarea, daca pandemia covid-19 nu mascheaza un eveniment mult mai periculos si anume un atac cibernetic de amploare asupra infrastructurilor critice (banci, spitale, laboratoare de cercetare in domeniul vaccinurilor, transportului de energie, arsenalelor si silozurilor cu arme nucleare etc) din SUA si din alte tari occidentale.

Evenimentul s-a produs la 13 decembrie 2020 si a vizat atacuri informatice inclusiv asupra unor institutii guvernamentale americane si a bazelor de informatii care se refera la stocarea armamentului nuclear din mai multe tari, codurile de acces si alte date care pot crea brese in sistemele de aparare antiracheta, inclusiv cele instalate pe submarine. Administratia TRUMP a trecut sub tacere evenimentul, dar a condamnat CHINA, RUSIA, COREEA de NORD pentru aceste atacuri in serie. Cum a fost posibil atacul cibernetic botezat „SUNBURST” care a reusit ca un logicial sa se insereze in anumite versiuni ale platformei „ORION”, care este un organism de supervizare a retelelor informatice comercializate de catre intreprinderea „SOLAR WINDS”, care face parte din sistemul de securitate cibernetica americana? Este un mare semn de intrebare in conditiile in care PENTAGONUL aloca anual sume importante pentru securizarea informatiilor. La 17 dec.2020, presedintele ales, Joe BIDEN si-a exprimat ingrijorarea privind aceasta situatie, iar ziarul „Le MONDE” tine sa precizeze ca: „Faptul ca ministere si agentii de prim rang ale SUA au fost vizate, face sa ne temem ca o tara s-ar putea camufla in spatele acestui atac cibernetic .Piratii par a fi operat sub nasul si barba autoritatilor americane acaparate de a asigura protectia alegerilor prezidentiale.”

Fiind la un prag de trecere spre o civilizatie super-tehnologizata, a oamenilor roboti si a robotilor umani, si a unei dinamici fara precedent a progresului tehnologic, trebuie sa alegem cum folosim aceste noi instrumente daruite din Pomul Cunoasterii pentru a usura viata oamenilor si a intelege mai bine cum functioneaza legile Creatiei, inainte ca aceste tehnologii sa hotarasca pentru noi.

In mod paradoxal, cu cat acumulam mai multe cunostinte, si competente cu atat evenimentele devin mai imprevizibile, dezordonate si se succed cu o repeziciune nemaiantalnita, istoria schimbandu-si directia, iar cunostintele dobandite de noi, devin perimate.

Recentele miscari extremiste din SUA, sunt botezate de unii ca neo-marxiste si anti-sistem, cauta sa schimbe lumea prin rescrierea istoriei, permitand astfel oamenilor sa-si reimagineze viitorul, iar noua istorie ne va explica ca „situatia noastra prezenta, nu este nici naturala, nici vesnica.” Dar, suntem chemati noi ca generatie, sa raspundem pentru abuzurile, rasismul, discriminarea de sex, colonizarea fortata si genocidul practicat de catre generatiile trecute, prin daramarea de statui si stergerea din memoria colectiva a trecutului istoric. Fata de aceasta „revolutie maoist-bolsevica„, fiecare dintre noi si intreaga societate, mediul academic si sistemul de invatamant, trebuie sa se uneasca pentru a ne asuma istoria cu luminile si umbrele ei, fara a ceda acestui curent ideologic care seamana haos si anarhie, producand fracturi in societate, indiferent despre ce tara este vorba.

Concluzia ce se desprinde din lecturarea acestui material este clara: saracia, pandemiile, conflictele, razboaiele, nu vor disparea niciodata, ele existand sub diverse forme de-a lungul istoriei zbuciumate a civilizatiei umane, fiind inscrise in Cartea Vietii , considerate drept regulatori necesari, care asigura regenerarea si rafinarea rasei umane si a ecosistemului pe TERRA, permitand ca ciclic proiectul initial sa se reseteze. In ciuda progresului rapid si uluitor al noilor tehnologii si a IA, si introducerea lor in toate fibrele societatii, nu se poate realiza mai mult decat o mentinere sub control a acestor fenomene, prin identificarea cauzelor si diminuarea efectelor, printr-o limitare a propagarii lor pe zone intinse ale planetei.

CONCLUZII si informatii de interes:

– In 2021, intram in pas alergator pe terenul crizelor deja existente: sanitara, economica, financiara, identitara si de incredere fata de institutiile si organizatiile nationale si internationale, care manageriaza aceste crize. Este posibil ca aceasta stare de neliniste si confuzie la nivel global, sa incurajeze declansarea de noi conflicte, si tensiuni intre marile puteri,dar si intre marile puteri si tari emergente in plin proces de emancipare care, isi revendica un scaun la masa tranzactiilor pentru a-si apara propriile interese;

– SUA post-TRUMP, va continua sa se afunde in „mocirla statului paralel”, care isi va repozitiona la butoanele puterii, o elita birocrata si corupta care se va stradui sa lanseze un amplu proces de evaluare a „mostenirii” lasata de administratia TRUMP, inclusiv de a se da unda verde inculparii fostului presedinte si apropiatilor sai. Un prim pas s-a realizat la 13 ian.2021, cand Congresul a aprobat cu o majoritate confortabila, punerea sub acuzare a lui TRUMP, pentru „instigare la asaltul asupra Congresului, soldat cu 5 morti si zeci de raniti”, eveniment care a zguduit AMERICA si socat intreaga planeta. Procesul ar urma sa aiba loc dupa 20 ianuarie 2021, cand oficial Donald TRUMP paraseste Casa Alba. Aceasta atitudine si comportament ale AMERICII la inceputul secolului XXI, este comparabila cu cea a unui adolescent si anume: un amestec de aroganta si depresie profunda care se reflecta intr-o criza identitara adolescentina extinsa, completata de oscilatii incredibile de noi forte si de stari irationale. GEORGE FRIEDMAN, politolog si fondatorul agentiei private de geopolitica, STRATFOR, in lucrarea „The Next 100 Years” (2009) scria: „SUA abia isi incepe calatoria culturala si istorica. Pe masura ce devin centrul gravitational al lumii, isi dezvolta acea cultura care,pentru inceput, este, inevitabil barbara. AMERICA este un loc in care aripa dreapta uraste musulmanii pentru credinta lor, iar aripa stanga pentru felul in care isi trateaza femeile.” Intr-adevar, ultimele evenimente soldate cu ocuparea prin violenta a CONGRESULUI, simbolul sacru al democratiei, de catre sustinatorii presedintelui Donald TRUMP, atesta, daca mai era cazul, ca nu ne putem astepta in acest moment de la AMERICA, decat la bravada si la nesiguranta, intrucat vointa ei este puternica, vulcanica, iar emotiile sale o duc in directii diferite, de multe ori contradictorii si imprevizibile.

– CHINA, cu discretia-i cunoscuta, profitand de starea „pre-revolutionara” care se poate transforma intr-un inceput de razboi civil in SUA si de confuzia si tensiunea generata de pandemie in interiorul UE, si de efectele negative ale BREXIT, continua nestingherita orientarea unor importante investitii in paradisul fiscal numit LUXEMBURG, indeosebi pe piata obligatiilor verzi, marele ducat devenind placa turnanta si portalul de acces in EUROPA, a bancilor si fondurilor de investitii chineze. Presedintele bursei luxeburgheze, Robert SCHAREE declara in ajunul conferintei virtuale, HORARIS ASIA MEETING ca: „Din ce in ce mai multi gestionari ai activelor chineze se instaleaza direct la LUXEMBURG pentru a atrage capitalurile chineze. Cred ca nu va trece mult timp, pana cand vom vedea fluxuri egale in sens invers, catre CHINA.”

-In legatura cu atacurile cibernetice lansate asupra ministere si agentii guvernamentale americane, inclusiv PENTAGON si NSA (Agentia Nationala de Securitate) de catre grupul de pirati intitulat „SHADON BROKERS”, Franck DeCLOQUEMENT, expert in strategii cibernetice de la Institutul de Relatii Internationale si Strategice si membru al CYBER TASK FORCE, a tinut sa precizeze urmatoarele: „Dupa WANNA CRY, santajul cu Apocalipsa nucleara lansat de piratii care au atacat si furat informatii secrete de la NSA, au afirmat ca detin date si despre programele nucleare ale mai multor tari: CHINA, IRAN, COREA de NORD, RUSIA, iar pentru a nu fi date publicitatii, sugereaza NSA ori „tertilor responsabili” sa le rascumpere. De asemenea, grupul pretinde ca detine date confidentiale furate din reteaua bancara SWIT, care daca ar fi date publicitatii, ar produce neancredere si prejudicii serioase pe pietele financiar-bancare.”

– In bilantul cibernetic pe 2020 intocmit de Institutul pentru Relatii Internationale si Strategii si CYBER TASK FORCE, se fac urmatoarele precizari de catre Franck DeCLOQUEMENT, care merita a fi luate in seama de catre cei interesati:

– anul 2020 -un an pandemic, care va schimba radical datele in materie de securitate cibernetica pentru haosul creat in spatiul virtual;

– 2020 va ramane in memoria colectiva ca un an negru, dar nu numai din cauza crizei sanitare legata de corona virus, ci pentru ca viata noastra a fost schimbata radical si

transformata intr-o viata numerica la domiciliu, prin recurgerea la telemunca, telescoala si pentru folosirea retelelor sociale pentru a mentine contactul cu rudele si prietenii, in timpul deselor izolari la domiciliu sau introducerii periodice a carantinei partiale sau totale;

– previziunile noastre privind implicarea retelelor sociale in destabilizarea societatilor democratice si a acelor algoritmi folositi pentru a ne manipula colectiv si individual in

scopuri ideologice sau comerciale s-au adeverit;

– s-au identificat operatiuni criminale cibernetice din ce in ce mai sofisticate vizand infrastructurile critice, iar amenintarile din partea piratilor au fost completate printr-o expertiza in crestere in materie de analiza de securitate pentru protectie, traversand diferitele bariere de securitate;

– criminalitatea cibernetica s-a indreptat masiv catre obiecte conectate (IoT) pentru a practica spionajul si santajul tintind cu precadere platformele blockchain pentru tranzactii subterane frauduloase si mafiote.”

– Ramanand in zona virtuala, la 28.11.2020,”hulitul” WUHAN a organizat Conferinta Mondiala privind comertul numeric, care a atras 37 de state si reprezentanti ai peste 100 de intreprinderi, WUHAN devenind un centru promitator pentru comertul numeric, ca de altfel intreaga regiune HUBEI (cu 100 milioane de locuitori), cu avantajele sale in termini de productie, stiinta, educatie.

– O problema aproape necunoscuta si neluata in seama de occident, este confruntarea, deocamdata la nivel local si in surdina, intre teroristii islamici si buddhistii din MYAMAR, SRI LANKA, THAILANDA, BANGLADES, care tinde sa se transforme intr-un conflict religios intre buddhisti si un islam agresiv din INDIA, PAKISTAN, AFGANISTAN, care ar putea reactiva populatia islamica uigura din CHINA;

Continue reading „Gheorghe DRAGOMIR – Cele trei mari provocări ale civilizației umane de ieri, de azi și de mâine: foametea, bolile, războaiele” →

Vasilica GRIGORAȘ: PRIETENIE ȘI RECUNOȘTINȚĂ

Grădina Botanică, Napier

Două Doamne… Nu prea părem, dar vă garantez că n-am greșit. Și spun astfel, pentru că dacă nu spun eu, cine să spună? Sunt eu și prietena mea de-o viață, Valentina Teclici la peste 60 de ani. Nu vă vine a crede și vă întrebați: ce căutăm într-un pom? Aa…, nu vă gândiți la expresia românească „a fi în pom”, adică a te afla într-o situație dificilă, precară… Nici vorbă! Este doar o imagine superbă de aducere aminte a unor timpuri trăite cu bucuria și exuberanța tinereții.

Știu că sunteți curioși să aflați despre ce este vorba, așa că nu vă mai țin cu sufletul la gură și vă spun că în inima și intimitatea imaginii stau câteva amintiri dragi din perioada studenției noastre când eram

îndrăgostite nebuneşte

de buchea cărţii

și cu o poftă verde

inspiram cuvântul

din paraclisul luminii.

Am spus ce se află în subsidiarul imaginii, dar nu și ce reprezintă cu adevărat, când și unde suntem. Foarte convinsă că vă voi surprinde, asta și doresc. Tocmai în Grădina botanică (Botanical Garden Napier), unul din minunatele parcuri din Noua Zeelandă, țară la mii de kilometri de România, unde în anul 2013 am făcut o vizită de trei luni prietenei mele (trăitor în Țara Norului Lung și Alb din anul 2002).

Ceea ce voi relata în continuare este un fragment despre ziua de 11 martie 2013. Din momentul în care am ajuns în Grădina Botanică am început explorarea vizuală, auditivă şi olfactivă a grădinii. Iarba strălucea ca smaraldul în licărul soarelui de după amiază. Ca suprafaţă, grădina nu este prea mare, însă este bogată în vegetaţie nativă, dar şi în plantaţii importate din alte locuri ale Terrei. Arbori şi arbuşti de toată frumuseţea. Florile parcă se întreceau în cromatică şi mirosuri, unele mai fine, delicate, altele mai intense.

Grădina găzduieşte şi câteva locuri pentru păsări, cuşti pentru papagali şi canari dintr-o specie din Australia, cuşti pentru porumbei… Pe lângă acestea, trăiesc sub cerul liber şi alte păsărele, iar trilurile lor sunt adevărate arii acompaniate de corul de grauri al grădinii, într-o armonie perfectă.

Prinse precum înaripatele

în coroana unui copac

timpul ninge

inimile noastre

cu-amintiri de neuitat.

Din loc în loc, în câteva ochiuri de apă, lacuri cristaline, se oglindesc flora şi fauna grădinii. În unul dintre ele, la numai câţiva centimetri de la suprafaţă, într-o apă clară ca lumina zilei ieşiseră la promenadă o mulţime de peşti, mai mari şi mai mici, de toate culorile, predominând cei portocalii. Pe faţa lacului se plimbau agale, leneşe raţele cu un penaj de o rară frumeseţe. Din când în când făceau câte-o scufundare, un adevărat salt subacvatic, totul părea un balet al lebedelor. Şi ca spectacolul să fie şi mai atractiv, deasupra lacului zburau porumbei albi, iar din zborul lor se aşezau pe malul lacului, între oameni, plimbându-se împreună, ca vechi şi buni prieteni.

Călători prin viaţă

deprindem

exerciţiul prin care

urechile inimii aud

vocea prieteniei.

Frumuseţea Grădinii botanice este sporită de o cascadă din apa căreia s-a format un pârâu. Pentru că relieful grădinii are multe denivelări și obstacole, meandrele acestuia formează adevărate trepte pe care coboară apa şi bălţi în care poposeşte pentru o vreme.

A urmat şedinţa foto pe alei, spaţii verzi, sub copaci şi în copaci. Da, da! Am spus corect, chiar şi în copaci. Admirând copacii, ne-am uitat una la alta şi parcă ne-am ghicit gândurile. Am zâmbit şi am zis: „Urcăm?” Am dat amândouă din cap în acel timp. „Da, cu plăcere!”, apoi ne-am căţărat împreună în mai mulţi copaci şi, chiar aş putea spune că, încă destul de sprintene!!! Dacă nu ne credeţi, încercaţi şi voi!

Priveam pe furiş

cerul din noi

şi ne ploua

gânduri prefăcute

în flori de cireş.

Ne-am simţit atât de libere, aveam sentimentul că plutim, că zburăm asemenea păsărilor pe care le-am speriat urcându-ne. Ne-am căutat locuri comode şi chiar am stat la taifas, aducându-ne aminte de vremurile studenţiei noastre, când o vizitam la Huşi. Petreceam timp de calitate în familia şi casa Valentinei, iar asemenea escapade prin vârful pomilor fructiferi erau sportul nostru preferat. Am depănat mai multe amintiri şi ne-am surprins pe noi înşine câte ne-au revenit în minte şi-n suflet după atâţia ani. Doamne, tare de mult au fost toate astea, dar iată că suntem din nou împreună, mulţumită Domnului şi frumuseţii sufletului prietenei mele dragi. Slăvit, fii Doamne!

Soarele ca o minge roşie de foc a zburdat întreaga zi desfătând cu razele sale întreaga natură. Alunecă spre vârful celui mai înalt copac din parc, apoi l-am văzut sărind zglobiu din arbore în arbore, rostogolindu-se lenevos până şi-a găsit aşternutul pentru odihna-i binemeritată în infinitul oceanului. Aici îşi răcoreşte discret razele fierbinţi, ascultă povestea de seară cu păţanii de tot felul, citită de valurile molcome şi adoarme ca un prunc. Ne-am îndreptat şi noi spre casă trecând printr-un adevărat tărâm de basm, în care, dincolo de case și grădini pe dreapta şi pe stânga se vedea Pacificul în toată măreţia lui. Locul este un vârf peninsular al Napier-ului, o limbă de uscat scăldat de albastrul apelor oceanului.

Prin această călătorie, în timpul cât am stat împreună am înțeles că

atunci când

în zorii vieții dăm

lumină viselor

amurgul ne colorează

împlinirile.

iar „Prietenii adevăraţi sunt ca stelele… Nu îi vezi mereu dar ştii că sunt acolo.” spune un autor necunoscut. Și chiar așa este. Destinul ne-a întins o cursă și trăim la mari depărtări una de cealaltă. Eu, în România, Valentina în Noua Zeelandă, însă

punând faţă-n faţă

trecutul și prezentul

am putut zidi

temelia viitorului

unei prietenii pe viață,

conștiente că „Prietenia îndoiește bucuriile și înjumătățește necazurile.” (Francis Bacon) Ne-am convins de acest lucru și

din caratele

prieteniei noastre

am adăugat cu răbdare

pagini de neuitat

într-o poveste adevărată.

Am trăit la antipozi aproape 100 de zile luminoase și senine precum cerul, strălucitoare asemenea scoicilor paua, valoroase și prețioase precum perlele de stridii, dulci ca mierea de manuka, fine și călduroase precum lâna merinos, pline de iubire ca fructul pasiunii, adânci în trăiri precum oceanul, melodioase şi armonioase așijderea trilurilor de păsărele.

Revenind acasă, seara, aşteptându-mi somnul, gândul mă poartă, iar şi iar spre Noua Zeelandă. Această călătorie este un izvor nesecat de frumuseţe, iubire, lumină, energie, vitalitate din care mă voi hrăni spiritual până la adâncă bătrâneţe, pe care o rog să vină cât mai târziu, să fie liniștită, blândă şi înţeleaptă pentru amândouă.

Excursia în Noua Zeelandă nu ar fi fost posibilă, cartea „Odă prieteniei: Jurnal de călătorie în Noua Zeelandă” nu ar fi apărut fără sprijinul Valentinei. Generozitatea şi dragostea cu care m-a invitat, m-a ajutat să ajung în Noua Zeelandă şi să trăiesc o minunată şi unică experienţă de viaţă alături de ea și familia ei sunt calități pe cale dispariție în lumea de astăzi, de aceea cred că merită cu prisosință să fie cunoscute.

Aceasta este Valentina – prietena mea minunată. Unul din principiile vieții este că „Suntem născuți pentru a făptui.” (Montaigne). Înțelegând acest lucru a creat, înfăptuit, modelat și transformat totul în bine și are satisfacții nenumărate atât pe plan profesional, literar, cultural… Până în prezent și sunt convinsă că și în continuare, Valentina trăiește în spiritul a ceea ce a afirmat Baruch Spinoza: „puterea de a lucra crește puterea de a exista”. Inteligența și altruismul, munca și dăruirea îi sunt ca aerul pentru respirație și ca apa pentru hidratarea organismului. Cunoscută în comunitatea literară din România, dar și din Noua Zeelandă scrie și publică fără rezerve în cele două țări. O admir și sunt mândră de ea pentru ceea ce înseamnă ca poet, scriitor, editor, traducător, doctor în sociologie, dar o prețuiesc și o iubesc ca OM și PRIETEN. Dacă aș putea să-i acord o distincție, i-aș oferi din toată inima „MAGNA CUM LAUDE”.

Îmbrac redignota

cuvântului și hrănesc

pana scrisului cu apă vie

sporind izvoarele PRIETENIEI

întru RECUNOȘTINȚĂ.

Vântul duce și-aduce boarea trăirilor și gândurilor noastre, le transformă în taină de noapte și de zi, așezându-le în chip minunat pe ștergarul prieteniei țesut cu flori nemuritoare.

Dragă Valentina, pentru PRIETENIA cu care m-ai onorat îți sunt profund recunoscătoare; îți mulțumesc din suflet, iar în prag aniversar înalț o rugă Domnului să te răsplătească înmiit pentru tot ceea ce mi-ai dăruit.

La mulți ani binecuvântați!

––––––––

Vasilica Grigoraș

20 ianuarie 2021

Eu şi Valentina, Izvoare termale, Whakarewarewa, Rotorua

Valentina Teclici: Hongi (versuri)

Hongi, respiraţia vieţii

Frunte lipită de frunte

nas apăsat pe nas.

Respir respiraţia ta,

respiri respiraţia mea

într-un moment unic

de apropiere, atingere,

înţelepciune şi iluminare

dăruit de zei.

Hongi e felul în care

maorii îşi dau bineţe,

preamărind cu umilintă

egalitatea noastră ca fiinţe

şi recunostinţa

faţă de darul divin,

respiraţia vieţii,

cu care începem

şi ne continuam

călătoria.

Galben balsam de vindecare

Am adus cu mine, la capătul lumii,

hora și sârba românească

să-și reverse neasemuirea

în vegetatia mănoasă,

sub cupola Sudului.

Când mi-e dor de copilărie,

tinerețe ori albastru

dansez cu pescărușii,

ierburile sărate, dezrădăcinate

ale trecutului și-ale oceanului.

dansez în nestire, până la epuizare,

galben balsam de vindecare.

Valurile, suratele

intră-n ritmul tarafului

din sufletul meu

şi dansăm împreună,

cu brațele încununate pe umeri

ca flacăii și fecioarele,

până bucuria înflorește

explozie roșie de pohutukaua

şi descifram înțelesul

câmpului țesut cu ierburi și flori

şi-al culorilor dansând de veacuri

în covoarele și costumele neamului.

Oglinda

Oglinda din perete arată

că vârsta sufletului

mi-e neschimbată.

Pasărea Paradisului

atinge Luna cu versul,

culorile dau în pârg

şi hrănesc Universul.

Continue reading „Valentina Teclici: Hongi (versuri)” →

Liviu Pendefunda: Canticum canticorum

„Fiecare este o oglindă pentru celălalt,

în care se vede pe sine însuşi.”

Shakespeare

“Visul pe care îl visezi singur rămâne doar un vis,

visul pe care îl visezi cu alţii devine realitate.”

din scripturile antice tibetane

Sigmund Freud,1, a dat naștere hermeneuticii psihanalitice, influențat în special de Heidegger și de fenomenologia hermeneutică a lui Maurice Merleau-Ponty2. În 1900, Freud scria că titlul pe care l-a ales pentru Interpretarea viselor arată clar care dintre abordările tradiționale ale problemei viselor intenționnează să o urmeze, aceea de a atribui un „înțeles” al acestuia. Mai târziu psihanalistul francez Jacques Lacan,3, a extins hermeneutica freudiană în multe alte domenii. Și totuși reverberăm la fiecare atingere onirică. Atunci când nu mai știi ce alegere să faci în materie de lectură și când vrei să citești ceva care să te liniștească și să îți dea puterea să mergi mai departe într‛o lume plină de traduceri și de dezvoltare personală, în care poți găsi ceea ce cauți, dar e departe de ceea ce te-ar interesa ori ajuta, este bine să purcezi la esența lucrurilor.

Ei bine, dintotdeauna am citit cu plăcere, chiar și în perioada tânărului neliniștit, Cântarea Cântărilor,4. Poemul profund și plin de prospețime te conduce într-un areal temporal sacru. Ideea de banalitate a unicului sentiment de iubire conferă, însă, valoare; și mă întreb ce ar fi spiritualitatea civilizației fără acest model literar scris de Solomon sau chiar de Regina din Saba,5, Cântarea Cântărilor este una dintre capodoperele literaturii universale, ce depăşeşte timpul şi spaţiul în care a luat fiinţă.

Mihai Eminescu își conduce dialogul, atât în proza fantastică cât și în poesie, de exemplu, în Luceafărul. Pentru a sugera realitatea, chiar dacă discursul se recomandă a fi oniric. Căutările și ideatica par diferite dar referința de bază rămâne tot iubirea.

Cum scriam într‛o culegere de texte apărută în urmă cu ceva mai mult de zece ani, există în mod tradițional patru sensuri de hermeneutică biblică: literală, morală, alegorică și anagogică.

Cu anumite excepţii, visul în creaţia eminesciană a fost tratat din perspectiva tematistă, a literaturii comparate, în special ca element de compoziţie, ca unitate semnificantă minimală precum motivul literar. Analiza psihanalitică și hermeneutica anagogică dezvăluie însă elemente de descifrare spirituală a întregului templu ideatic. Raportul dintre înţelegere şi interpretare (corelat cu cel dintre limbă şi gândire), este bine conturat în lucrările lui Matei Călinescu,6, depășind concepţia lui Wittgenstein7 în detrimentul filosofiei hermeneutice a limbajului (Heideger – Gadamer, cu rădăcini în Aristotel şi Humboldt)8.

Și iată-mă, încercând să visez, să mă transpun în reveria unui poem în proză, dedicat frumuseții sentimentelor umane, Fata din vis,9, interferență de dialog celest ascuns și în spatele unui limbaj care aduce în actualitate existența istorică a valahilor balcanici, a macedo-românilor, care odinioară, la început de secol XX și-au proclamat independența în Pind. În hermeneutica întâlnită la Sf. Augustin în De doctrina christiana, se subliniază faptul că semnele, umilința și dragostea sunt esențiale pentru interpretarea corectă a Scripturilor.

Mă erijez în cutezătorul cavaler ce pătrunde în tainele textului semnat de Irina Lucia Mihalca. În situaţia în care s-a încercat realizarea unei poetici a visului, demersul nostru de a’l interpreta este o deschidere asupra metamorfozelor din viziunile ei onirice aflate în athanorul analizei poetice dezvăluind o categorie estetică drept concept filozofic, mereu visul identificându-se ca monadă. Recunosc, am în față un text al cărui discurs ar putea primi șlefuirea continuă, un text primar, brut, care primește explorarea în spirala timpului la o valoare ascendentă și totul în perspectiva filozofico-ontologică şi psihologică, a împlinirii complexe a geometrizării spaţiului literar. Dar e plin de savoare, romantism, modernism și har, toate la un loc. Structurat în cincisprezece elegii, pe firul gândului călător, textul relatează în maniera dialogului, filosofia de viață a autoarei. Și spectacolul nu are regie! E pur și simplu, curat, spontan, plin de emoție! (Elegia a VII-a). E o caracterizare perfectă a unui discurs aparent doar iluzoriu.

Parcurgerea fiecărui vis în lumina descriptivă alunecă între orfism și onirism în etape successive, cu nuanțe de dramatism neoromantic. Alergi după iubire!/ Când o atingi déjà nu mai ești!/ Perfecțiunea este doar în gândul nostru…

Fata din vis evidenţiază polifonia visului atât în cadrul mitologiei, religiei, misticii, filozofiei, psihologiei, tocmai reprezintarea unui anumit tip de cunoaştere şi iniţiere în aventura căutării Sinelui. … – Nefiind în comuniune cu tine, nu poţi fi nici în viaţă prezent, nici în lume nu exişti şi nici univers nu există! Este starea mea! Aşa sunt mereu! (Elegia I).

Imperiul oniric poate fi descifrat și în perspectivă mitologică, pe integrarea unui axis mundi explicativ al creației lumii prin vis, Nimic nu influenţează spiritul omului, ce este aşezat în el nu poate fi modificat, doar suferinţa diferă. Cu cât eşti mai încercat, cu atât păşeşti mai repede spre lumina dorită. E greu să acceptăm asta, dar acesta este adevărul! (Elegia a II-a).

Funcţia psiho-socială cu rol civilizator şi cea divinatorie, în sensul predestinării şi al premoniţiei se corelează domeniului spiritual ce nu poate ignora calea magică a viziunilor din religie. Tărâmul transcendental izvorăște la fiecare replică în care întrebările și răspunsurile în alternanță crează o lume unitară, aceea aflată sub semnul esoterismului. – Tu ştii care este cel mai frumos vis pe lumea asta? întrebă El… iar Ea îi spuse: – Cel care devine realitate! – Nu, doar cel ce ţi-e interzis, doar cel dorit! În delirul literelor, visele trăiesc în multe diviziuni temporale simultan! În lumea asta, poţi visa cum timpii tăi nu au timp, cum alergi după clipe ce se ascund, cum te bucuri de soarele ce nu’ţi cere nimic, cum te poţi juca cu umbrele şi niciuna să nu plângă, cum te poţi bucura de tine uitându-te şi de jos şi de sus. (Elegia a IV-a).

Uneori pare că alunecăm în textul unui cântec, mai frumos decât oricare altul.

Visul slujește în întregime sufletului. – Te iubesc, câmpul meu cu flori! Avem o lume a percepţiilor curate, acel schimb energetic ce echilibrează plusul şi minusul, acolo unde visul este adus pe pămant! Au înflorit bujorii imperiali şi, rând pe rând, se vor deschide împrăştiindu–şi petalele pe unda vântului călător! Trecutul uimeşte prezentul, întregul îşi surprinde partea, râul surprinde izvorul! Lumea asta este înclinată de oameni fără simţiri spre prabuşire, hai să trecem de partea cealaltă măcar noi! (Elegia a V-a). Și totul scăldat în spirit.

Asocierea arcanelor onirice cu filosofia copleșește cititorul acestui text remarcabil.

Visul parcurge un drum sinuos alături de evoluţia reflecţiei, contopindu-se cu realitatea raţiunii. Nu te teme de vise, nimic nu te poate răni acolo! Nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare în aerul ce trece prin oglinzile timpului! (Elegia a III-a).

Dacă la Nietzsche, apare tripticul –filozofie, vis, artă – cunoașterea demonstrată de personajele bine conturate din vis se erijează în fragmente de cultură străveche (Heraclit, Empedocle, Pitagora, Platon, Socrate, Aristotel, Cicero, Plutarh, Marcilio Ficino, Descartes, Pascal, Rousseau, Leibniz, Schopenhauer) până la filozofii moderni și, pro domo, revenim din perspectivă psihologică, la Sigmund Freud şi discipolii săi (Jung, Alder) care conferă o realitate cu forme de expresie şi spiritualitate specific artei regale, pentru a ajunge la cunoaşterea inconştientului.

În Elegia a VI-a întâlnim o definiție structurată în dialog a scrisului, realitate onirică… De fapt, ce este scrisul, de ce lumea se opreşte şi citeşte ce scriu oamenii, de ce unii oameni scriu?… Ea: – Sunt stările interioare aduse la suprafaţă, stări, trăiri, vise, poveşti! / El: – Scrisul este aleea îngustă pe unde se strecoară foarte puţini! Dacă aş fi ştiut posibil acum să–ţi fi scris pe cer ceva. Acolo se găsesc lucruri ce-aşteaptă să le mângâi, dând la o parte învelişul lor din starea brută! … Ea: – Multe lucruri sunt acolo, fiecare are un loc, chiar dacă nu crede asta! Ce-ai fi scris pe cerul nostru?/ El: – “Sunt aproape”! Poeţii rămân în visare, când ajung la capătul acelui drum, inaccesibil tuturor, îi opresc pe trecători şi le scriu bilete!… Ea: – Eşti tu şi uneori eu! Poeţii văd şi simt în felul lor, poate că şi alţii simt intens asta, dar nu au încredere să scrie!/ El: – Unii scriu mai telegrafic, alţii scriu pe multe foi, trecătorii sunt diferiţi, unii nu-i văd, alţii citesc fugitiv, unii se aşează visând cu poeţii, cred că aici e taina scrisului. Sunt un trecător ce nu citeşte, dar îmi place să mă uit prin lacrima lor!… Ea: – Tu citeşti altfel!/ El: – Ajung acolo de unde se porneşte lacrima, stau în umbra lor, uimit de frumuseţea drumului îngust. Cei ce scriu caută drumul spre lumina unde suntem toţi! … Ea: – La izvoarele lacrimei caută, lumina e în noi de o lăsăm să apară!/ El: – Deşi nu realizăm că noi toţi ce–i mulţi stăm în întuneric! Aici venim, găsind explicaţia la întrebarea”ce este scrisul”, o mână de–ajutor în căutarea luminii!… Ea: – O continuă, adâncă, căutare!/ El: – Cine are ochi să vadă, te iubesc, omule! Simţirile absolute ale unui pământean sunt în comuniune cu universul când atingi acel punct! Pot spune “nu vreau să mă mai întorc”, completând “rămân în poveste, stare, sentiment sau în dulcele vis”!.. Aș putea, fără să exagerez, să citez întreaga creație a scriitoarei, o poetă mereu în căutarea Sinelui și a realității care îi induce, aduce și răspândește sufletul în vis.

Limbajul visului este simbolic în concepţia psihanaliştilor, inconștientul și subconștientul revelând o poetică a lui, aceea care trece prin metoda literaturii comparate prin formalism și structuralism la o hermeneutică antropologică.

Polisemia simbolurilor poate fi regăsită şi în ipostaza stratificării mitului (asemănător lui Levi-Strauss10), adică în faptul că, miturile esenţiale sunt îmbogăţite, „colonizate” de noi practici şi semnificaţii culturale.

Citind-o pe Irina Lucia Mihalca nu poți să nu revezi textele romanticilor, Hölderlin, Eminescu sau să fii îndemnat să recitești cu nesaț Cântarea Cântărilor.

–––––––––––

Acad. Liviu Pendefunda, H.D.Litt

Continue reading „Liviu Pendefunda: Canticum canticorum” →

Lucian-Zeev HERȘCOVICI – Eminescu publicist și poet: evreii în opera lui publicistică și literară

Sunt un iubitor al poeziei lui Eminescu. La fel ca și mulți alți oameni, vorbitori de limba română. Chiar pot adăuga că, din acest punct de vedere, fiecare iubitor de poezie are un Eminescu al lui. Unii iubesc poeziile sale de dragoste, care pătrund la suflet. Alții iubesc poezia lui filosofică, reprezentată de renumita „Glosă”. Alții iubesc „Luceafărul” și poezia sa mistică. Unora le plac poeziile care descriu natura și frumusețile ei, codrul. Altora le place poezia cu aspecte sociale, istorice și patriotice. Dar toate reunite îl reprezintă pe Mihail Eminescu poetul. O reunire așa cum o vedea criticul și istoricul literar George Călinescu. Pe unii îi interesează și proza lui Eminescu, precum piesele sale de teatru, poate insuficient analizate, parțial uitate. O lume romantică, de acum 130-160 de ani, cu multe aspecte încă discutabile în ziua de astăzi. Există cercetători ai istoriei vieții și operei lui Eminescu, numiți „eminescologi”: numele genialului poet a produs și un termen academic în limba română. Dar ce se întâmplă cu o parte însemnată a operei eminesciene, mai „prozaică” și care pare uitată, sau este folosită de unii intelectuali și oameni politici în afara conținutului ei real, deși este sora (poate mai puțin cunoscută) a operei literare a marelui poet? Mă refer la publicistică.

Un ziarist mi-a spus odată că un articol de ziar trăiește o singură zi, aceea în care trăiește ziarul în care a apărut. Dar ce influență socială au respectivele articole? Care este situația articolelor de presă adunate ulterior în volume? Influențează ele oare asupra societății și asupra posterității, mai ales dacă autorul lor este un personaj important în viața politică și culturală? La această ultimă întrebare pot răspunde pozitiv, mai ales atunci când mă refer la publicistica eminesciană.

Analiști și critici s-au referit la această publicistică în forme diferite, toți considerând –o însă un aspect secundar în opera lui Eminescu. O prezentare istorică a acestei teme a fost făcută încă în 1932 de către istoricul literar Dumitru Murărașu, în lucrarea „Naționalismul lui Eminescu” (teza sa de doctorat, reeditată în 1955 la Madrid, în exil, apoi într-o ediție prescurtată la București, în 1994). Dintre mențiunile bibliografice prezente în această carte, amintim de contemporanul lui Eminescu, scriitorul Bogdan Petriceicu Hașdeu, adversar politic al său, care a afirmat că poetul s-a îndreptat spre gazetărie fiindcă nu avea ce mânca. La începutul secolului al XX-lea, un observator afirmase că Eminescu n-ar fi avut pricepere pentru problemele timpului, altul că articolele politice nu-i fac cinste, al treilea că Eminescu nu înțelegea nimic din viața politică și economică a României și a fost un pătimaș. Criticul Eugen Lovinescu afirma că Eminescu a fost un pamfletar de idei, dar un pamfletar regretabil. Unii oameni s-au opus chiar republicării articolelor publicistice ale lui Eminescu. Alți analiști au afirmat însă contrariul.

Afirmația lui Nicolae Iorga (1903) este că Eminescu n-a colaborat la ziare pentru o bucată de pâine, ci fiindcă avea un suflet cald, doritor de a face bine neamului întreg, mai presus de clase și mai presus de hotare. Gala Galaction afirma că atunci când Eminescu scria, făcea acest lucru cu tot sufletul, iar invectivele și blestemele din articolele lui țâșnesc ca din izvoarele psalmistului. Dumitru Murărașu observă concepția naționalistă a lui Eminescu, ce reiese în toate amănuntele din activitatea lui de ziarist și citează afirmația criticului Garabet Ibrăileanu, după care întotdeauna la Eminescu chestia socială ia aspectul de chestie națională.

Se poate afirma că Mihail Eminescu a fost unul dintre ziariștii cei mai importanți și mai influenți din România în perioada 1875-1883. Activitatea publicistică el și-a început-o încă mai devreme, înainte de 1870, ca student. El se manifesta în acest domeniu nu cu scopul de a câștiga ceva bani, ci din idealism patriotic: era un domeniu în care avea ceva de spus. Temele erau atât situația din România, cât și situația românilor din Transilvania, Bucovina și Basarabia. De la început, el s-a manifestat ca un naționalist romantic de orientare paseistă, idealist în gândire, un om care avea ceva de spus, iar acesta era motivul pentru care făcea publicistică.

Majoritatea articolelor publicistice ale lui Eminescu au apărut în ziarele „Curierul de Iași” (1876-1877) și „Timpul” (București, 1877-1883), deși articole publicistice ale sale au apărut și în alte ziare și reviste. Este perioada în care el a fost redactor la aceste două ziare, ambele conservatoare. Să nu uităm că Eminescu a fost un conservator convins, gândirea lui politică și socială prezentându-l ca pe unul dintre ideologii publiciști ai partidului conservator. El s-a manifestat împotriva partidului liberal în mod deschis, unele articole – și chiar poezii – conținând atacuri împotriva acestui partid și chiar atacuri la persoană împotriva unor personalități liberale precum Ion C. Brătianu și Constantin A. Rosetti. Perioada ideală a istoriei României, din punctul de vedere al lui Eminescu, era trecutul, prima jumătate a secolului al XIX-lea. Eroii ideali erau din trecut, cei considerați patrioți, naționali, ziditorii națiunii române, precum domnitorii Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul: ei erau cei admirați de Eminescu. În plus, el avea o simpatie deosebită pentru domnitorii din familiile Basarabilor și Mușatinilor. Decăderea a început, după părerea lui Eminescu, odată cu anul 1848. Totuși Eminescu a manifestat respect față de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, domnitorul liberal; problemele legate de corupție, politicianism, sărăcie, exploatarea masei s-ar fi manifestat în special după abdicarea lui forțată, de care era vinovat tot partidul liberal.

Deși modern în gândire, Eminescu era un adversar al liberalismului și al capitalismului, al unor legislații pe care le considera nepotrivite. Dintr-un anumit punct de vedere se poate afirma că era influențat de teoria formei fără conținut a lui Titu Maiorescu în ceea ce privește organizarea politică, socială și economică a României post-pașoptiste, precum și a instituțiilor ei. De fapt, el nu cerea revenirea la forma organizatorică veche, ci reorganizarea socială și politică de așa natură încât situația României să se îmbunătățească: prin crearea unei baze legale și nu numai, ci și practice, pentru îndreptarea stării morale și educative a țărănimii, considerată de el clasa de bază a statului, prin încurajarea muncii naționale. Opoziția lui cea mai puternică era împotriva politicianismului, cosmopolitismului nepotrivit, îndreptării tineretului spre activități funcționărești care nu solicitau prea multă muncă și încurajarea acestei îndreptări. El cerea politicienilor să fie patrioți, dar nu spera acest lucru în privința lor, mai ales în privința celor liberali, dar nu numai. Din acest punct de vedere, putem compara publicistica eminesciană cu sora ei, poezia pamfletară: cele cinci Scrisori, Epigonii, Ai noștri tineri.

Eminescu se opunea și pasivității sociale, emancipării femeii (afirma că, dacă s-ar da drepturi politice femeilor, parlamentul, cu cele două camere ale lui s-ar transforma în două haremuri), pătrunderii unor „străini greci și bulgari din sudul Dunării” în viața economică și politică. Acești „străini” erau de fapt în conducerea partidului liberal muntean, așa-numiții „roșii”. Era oare gândirea lui Eminescu – atât poetică, cât și publicistică – reacționară? O putem considera într-adevăr în cadrul „forțelor reacționare”, după cum putem înțelege din analiza lui Eugen Lovinescu? Rămâne o întrebare. De fapt, Eminescu nu voia renașterea trecutului, nu era atât de pesimist și paseist, ci critica prezentul, voind îmbunătățirea lui, aducând exemple din trecut. Era de fapt critica prezentului prin trecut.

S-a afirmat că Eminescu a fost antisemit iar antisemitismul lui s-a manifestat prin publicistică. Este greu a răspunde acestei afirmații cu exactitate.

Pentru a înțelege gândirea lui Eminescu asupra evreilor trebuie să analizăm situația generală a României în anii 60-80 ai secolului al XIX-lea și poziția evreilor în țară în aceeași perioadă. Pe de o parte, era vorba despre o țară abia întemeiată, cu diferențe mari de la o regiune la alta, precum și între oraș și sat, o țară în plin proces de modernizare și europenizare forțată, dar care se cerea mai lentă: de aici și teoria formei fără fond. O țară care și-a câștigat independența abia în anul 1877, cu un preț politic și uman ridicat. O țară cu o economie agrară, dar în care poziția relațiilor de muncă agricolă era problematică. Reforma agrară din 1864 desființase claca, eliberase țăranii, împroprietărise o parte dintre ei în funcție de poziția lor socioeconomică. Dar sistemul proprietății necondiționate, al arendărilor și „legea învoielilor agricole” din 1868, sistemul cametei și dificultățile climaterice care influențau culturile agricole și implicit viața țăranilor, ca și situația lor morală și culturală, respectiv analfabetismul, lipsa asistenței medicale și atracția spre cârciuma satului agravau situația. La toate s-au adăugat menținerea imașurilor în mâna marilor proprietari, fapt care îngreuia creșterea vitelor de către țărani și determinase scăderea numărului capetelor de vite, ceea ce complica munca agricolă, producția agricolă și transportul, determinând și diminuarea populației rurale; pe de altă parte, fragmentarea loturilor proprietate țărănească datorită împărțirii moștenirilor. Toate aceste aspecte împingeau țăranii să facă datorii, împrumutându-se de la cămătari. Împrumuturile erau însoțite de dobânzi ridicate, urmând ulterior dobânzi la dobânzi, ceea ce agrava situația și determina ruinarea unei părți mari a țăranilor, în special a celor săraci. În felul acesta s-a născut „chestiunea țărănească” în România.

Dar nici situația evreilor nu era strălucită. Deși în ambele Principate exista o populație evreiască stabilită în mod treptat, în secolele XVI-XVIII, numărul evreilor crescuse după războiul ruso-turc soldat cu pierderea Bucovinei (1775) și mai ales în perioada Regulamentului Organic, datorită emigrărilor din Galiția. Majoritatea evreilor se stabiliseră în Moldova, datorită poziției ei geografice. Proprietarii de moșii constataseră că această imigrație le poate fi utilă: evreii așezați în grupuri în puncte comerciale puteau transforma un sat în târg, iar cei instalați ca familii izolate în sate puteau arenda moșii, porțiuni de moșii, puncte de vamă, sau cârciumile satelor. Chiar dacă unele lucruri erau interzise, de exemplu arendarea cârciumilor, ele se făceau, nerespectându-se legile, datorită setei de câștig a proprietarilor și datorită corupției. Mai târziu a apărut concurența între arendași în privința prețului arendei. Proprietarii de moșii cereau o arendă mare, iar arendașii, atât evrei cât și creștini, se concurau între ei oferind sume tot mai mari, oricum mai mari decât cele oferite de concurenții lor. Ulterior, ei își scoteau banii și câștigurile din munca agricolă a țăranilor, ca urmare a subarendărilor și a legii învoielilor agricole. Pe de altă parte, în orașe era o populație evreiască săracă.

Din alt punct de vedere, numai o parte relativ mică a evreilor imigrați în special în Moldova erau integrați lingvistic și cultural. Mișcarea de Haskala începuse să pătrundă, dar deocamdată multe familii evreiești refuzau să-și trimită copiii la școlile „moderne” sau la școlile publice. Majoritatea evreilor erau „hasidim”, iar aspectul lor exterior era diferit. Din punct de vedere juridic, evreii nu erau cetățeni, ci străini, fie cu cetățenie străină, fie fără cetățenie.

„Emanciparea israeliților”, despre care se vorbise la revoluțiile din 1848, nu fusese pusă în aplicare, după cum nu fuseseră puse în aplicare prevederile Codului Civil propus de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Articolul 7 din Constituția de la 1866 interzicea încetățenirea străinilor care nu erau „de rit creștin”, fapt care oprea încetățenirea evreilor și le interzicea exercitarea profesiunilor care solicitau cetățenia română. Polemica pentru emancipare debutase la începutul anilor 60. Congresul de la Berlin (1878) decisese ca România să acorde cetățenie „israeliților”, dar guvernul român refuzase. Dintre cele trei posibilități – încetățenire imediată a tuturor locuitorilor evrei, recte emanciparea; încetățenirea treptată pe grupe; naturalizările individuale – guvernul român alesese metoda naturalizărilor individuale. Era metoda propusă de Eminescu în calitate de ziarist. Este „chestiunea israelită”. Datorită ocupațiilor evreilor ca mijlocitori, arendași și comercianți la sate, cele două chestiuni din viața României antebelice – țărănească și israelită – s-au dovedit unite una cu cealaltă. Fapt observat și de Eminescu și care a fost constatat după primul război mondial, când au fost soluționate ambele și a fost introdus votul universal.

Cum îi vede Eminescu pe evrei? La ce aspecte din viața și poziția lor socială se referă el? Cât din publicistica lui se referă la evrei? Începem cu răspunsul la cea de a doua întrebare. Pe baza unei analize statistice aproximative făcută de academicianul Dimitrie Vatamaniuc (1920-2018), în studiul introductiv la volumul: „Mihai Eminescu – Chestiunea evreiască” (București, 1998, reeditat 2010), din circa 1500 articole publicistice ale lui Eminescu, mai puțin de 100 se referă la evrei și la „chestiunea evreiască”. Profesorul Vatamaniuc a adunat aceste articole în volumul citat, culegându-le din ediția academică a operelor lui Eminescu pentru a le face accesibile publicului cititor mediu. Articolelor întregi dedicate temei evreiești le adaugă fragmente de articole dedicate altor teme, dar care includ porțiuni dedicate problemei evreiești. Dar nu sunt numai articole referitoare la evrei și „chestiunea evreiască” în România, ci și în țările vecine sau apropiate: Prusia, Rusia, Austria, Ungaria, Franța (în acest caz referirile sunt la „Alianța Israelită Universală”), Turcia (în privința Conferinței internaționale de la Constantinopol, decembrie 1876-ianuarie 1877), precum și la provinciile Galiția și Bucovina, aflate în fruntariile Imperiului Bicefal. Clasificarea articolelor, așa cum apare în volumul editat de academicianul Dimitrie Vatamaniuc pe capitole, este: Chestiunea evreilor (în limbajul lui Eminescu, pe baza limbii române din timpul său: „Cestiunea izraelită”); Congresul de la Berlin și „Constituția” României; Conferința internațională de la Constantinopol și evreii din România; Situația din România și presa românească condusă și susținută de evrei; Evreii în Prusia, Rusia, Ungaria și Austria: Aspecte culturale.

În articolele lui Eminescu referitoare la evrei și la „chestiunea israelită” observăm un element care apare ca un laitmotiv: rolul negativ al partidului liberal, care era partidul de guvernământ. Eminescu, ziarist aparținând partidului conservator aflat în opoziție, redactor al oficiosului acestui partid, „Timpul”, făcea politică din opoziție, criticând guvernul. Astfel, el critica poziția guvernului în problemele centrale ale statului: demografică, economică, socială, politică. Asemenea critici apar în majoritatea articolelor pe temă evreiască referitoare la această problemă. În problema demografică el critică poziția guvernului față de imigrarea necontrolată a evreilor emigrați din Rusia, Austria și Turcia. Totuși, cifrele menționate de el sunt exagerate: circa 600.000 de evrei imigrați recent s-ar fi aflat în România, populând Moldova și orașul Iași în mod special și începând să populeze și Bucureștiul. Eminescu încearcă o analiză demografică bazată pe statistici referitoare la natalitate și mortalitate în rândul românilor creștini și al „israeliților” din diferite județe ale României, cu populație evreiască mai mare (Moldova) și mai mică sau aproape inexistentă (Muntenia și Oltenia), afirmând teama că populația românească creștină din Moldova este în scădere. Cauza ar fi alcoolismul dezvoltat datorită cârciumilor proprietate evreiască la sate, cârciumarii vânzând băuturi de calitate inferioară primejdioase sănătății, precum și specula. Vinovat este, bineînțeles, guvernul liberal, mai ales ministrul său de interne C. A. Rosetti, care tolerează abuzurile și corupția, permițând arendarea cârciumilor rurale de către proprietari unor evrei săraci imigrați din Galiția, ajutați să se îmbogățească de comunitatea evreiască, în loc de a se arenda cârciumile unor localnici cu drept de vot, alegători.

Eminescu se teme de scăderea populației țărănești, fapt care ar influența asupra situației sociale și politice a României, țară agricolă. Putem afirma că, deși unele cifre publicate de Eminescu pe baza statisticilor oficiale, sunt reale, alte sunt inexacte. Deși lupta lui împotriva alcoolismului este justificată, ca și lupta împotriva speculei, unele afirmații ale lui au un caracter de pură polemică politică: evreii nu erau singurii cârciumari și singurii speculanți din mediul rural. În privința aspectului economic, observăm că Eminescu era cunoscător al unor lucrări economice clasice, printre care scrierile lui Carey, Malthus, David Ricardo, Eugen Duhring, pe care le citise în original sau în traducere germană. El făcea diferența între „problema socială” și socialism, polemizând în acest sens atât cu partidul liberal și cu oficiosul său, ziarul „Românul”, cât și cu alte ziare, unele de influență sau proprietate evreiască, precum „Fraternitatea”, „Apărătorul”, „Cumpăna”. Elementul comun al acestor ziare era orientarea lor liberală, susținând ideea statului bazat pe contract social, afirmată de Jean-Jacques Rousseau. Eminescu se opunea acestei idei, lucru pe care îl susține în articolele sale în mai multe rânduri: teza sa era cea a statului natural, național. Această teză, bazată pe ideea romantică a statului națiune, al locuitorilor săi nativi aparținând unui singur popor, capătă un aspect special la Eminescu. El paralelizează acest sistem politic cu cel al statului bazat pe contract social, exemplificând cu America. Fără a polemiza împotriva Americii, acceptând faptul că acest stat se bazează și se conduce după ideea liberală, Eminescu respinge această idee pentru România, afirmând că ea este un stat național natural, al unui singur popor.

Totuși, în articolele sale, în repetate rânduri Eminescu vorbește despre toleranța religioasă a poporului român și a domnitorilor Moldovei și Țării Românești în evul mediu și ulterior. Această toleranță s-a manifestat în privința tuturor religiilor, inclusiv în privința evreilor. Mai mult, ea a fost mai mare față de evrei decât față de musulmani, deși ultimii erau cuceritorii Principatelor. Eminescu citează aspecte de toleranță față de evrei în timpul domnitorului Ștefan cel Mare, adăugând că singurul caz de expulzare a unor evrei a avut loc în timpul domnitorului Petru Șchiopul, iar acesta nu se baza pe un element religios, ci pe problema concurenței între negustori de vite. Eminescu subliniază însă alt aspect. Evreii reprezintă o nație separată, complet diferită de cea română. Ei nu se pot asimila în cadrul acesteia, datorită religiei lor diferite, comportării lor diferite, ocupațiilor lor diferite. În privința religiei evreilor, „mozaismul”, Eminescu nu cere convertirea evreilor la creștinismul ortodox, religia țării: din acest punct de vedere, el nu se opune diferenței religioase. El cere evreilor schimbarea aspectului exterior și a portului, ceea ce avea loc deja în București, ca și adoptarea limbii române în familie, în viața de zi cu zi, în ținerea registrelor contabile. Cu alte cuvinte, românizarea lingvistică era o condiție „sine qua non” pentru acceptarea evreilor în societatea românească și pentru naturalizarea individuală a fiecărui evreu. El nu uită să adauge că din cei circa 600.000 evrei aflați în România (din nou cifra exagerată, dar care, apropo, circula în mod neoficial atât în România, cât și în afara ei, în asemenea măsură încât influențase și pe scriitorul ebraic Hillel Kahane în cartea sa „Geliloth Haaretz”) sunt totuși câteva mii care au adoptat limba română și profesiuni utile, iar aceștia merită să fie încetățeniți.

Din acest punct de vedere, Eminescu respinge articolul 7 al Constituției din 1866. El afirmă că apartenența religioasă a unui străin nu trebuie să fie o piedică în calea încetățenirii lui și recunoașterii lui ca român: religia este un element în care omul s-a născut și o păstrează toată viața, iar ideea de convertire formală interesată este respinsă de Eminescu. Articolul 7 din vechea Constituție trebuia modificat oricum, ca fiind nedrept, afirmă el. Dar modificarea trebuia să aibă loc în alte condiții, din interior, prin înțelegere, nu printr-o decizie luată din străinătate și afirmată prin articolul 44 al Tratatului de la Berlin. Eminescu vedea acest articol ca pe un act de nerespectare a suveranității României. Mai mult decât atât: el vedea intervențiile organizației „Alliance Israelite Universelle” (Alianța Israelită Universală) în favoarea evreilor din România ca fiind făcute de un guvern evreiesc mondial, guvern străin, trecând peste suveranitatea statului român, deci ca pe un amestec în problemele interne ale României. Polemica împotriva acestei organizații este de asemenea un leitmotiv în prezentarea problemei evreiești din România. Din acest punct de vedere, Eminescu, adeptul naturalizărilor individuale și oponentul emancipării generale a evreilor, este pătimaș, putem spune chiar furios. În mod special, el pornește la atac polemic împotriva Alianței Israelite Universale atunci când liderii ei cer guvernelor Puterilor Europene să nu recunoască independența României și transformarea ei din „provincie privilegiată a Imperiului Otoman” și principat lipsit de independență în regat independent. El se referă la atitudinea lui „Alliance Israelite Universelle” și a altor organizații pe care le vede ca fiind variante ale acesteia (dovadă că Eminescu nu cunoștea suficient organizarea instituțională evreiască din țările europene) – „Anglo-Jewish Association” și „Israelitische Allianz” din Viena, precum și la liderii organizațiilor locale ale lui „Alliance Israelite Universelle” din România. El merge și mai departe: din punctul lui de vedere, acești lideri ai organizației locale din România a lui „Alliance Israelite Universelle”, care căpătaseră cetățenia română în anul 1879 ca urmare a modificării Constituției și începutului naturalizărilor individuale, sunt trădători și ipocriți. Motivul? Ei primiseră cetățenia română, declaraseră că se identifică cu această țară, afirmaseră patriotismul românesc, dar continuau să activeze într-o organizație străină dușmană României, care cerea liderilor politici străini nerecunoașterea ei. Nu era nici primul, nici ultimul caz în care Eminescu avea o asemenea atitudine naționalistă. Anterior el protestase prin câteva articole împotriva faptului că lideri evrei din România se adresaseră „Alianței Israelite Universale” pentru a interveni pentru a se acorda emancipare, deci încetățenire cu drepturi depline, tuturor „israeliților români”. Reacția lui Eminescu fusese: dacă afirmă că sunt patrioți români, că se identifică cu România, că ea este țara lor natală, vor ca ea să le acorde cetățenia, din ce cauză se adresează în acest scop unei puteri străine și nu guvernului României? Eminescu adăuga că, în acest caz, să fie puterea străină cea care să le acorde cetățenia și era extrem de critic față de ei, considerând că acesta ar fi un act antinațional, iar respectivii nu merită să primească cetățenia română. A urmat opoziția puternică a lui Eminescu față de propaganda „Alianței Israelite Universale”, față de activitatea ei în România și față de Adolphe Cremieux, președintele acestei organizații.

Eminescu a mers și mai departe, făcând referiri critice la încetățenirea franceză a evreilor din Algeria, susținând că aceștia nu cunosc limba franceză în chip suficient și nu o vorbesc în familie, iar încetățenirea lor ar fi un act de nedreptate față de populația arabă a Algeriei, care a protestat, sperând în același regim. De aici se vede și neînțelegerea de către Eminescu a unor probleme legate de dubla identificare evreiască, față de comunitatea etno-religioasă pe de o parte și față de țara natală pe de altă parte, raportul între religia și etnia iudaică – și țara, administrația ei și patriotismul față de ea. Din punctul său de vedere, „rasa evreiască” reprezintă o colectivitate care nu poate fi integrată în România și asimilată cu poporul român sau „rasa românească” prin căsătorie, datorită religiei lor , limbii lor diferite, unității și solidarității dintre ei. De aceea, ei nu pot fi încetățeniți „en bloc”, emancipați, ci doar naturalizați în mod individual, de la caz la caz.

Putem adăuga încă un caz, pe baza unui articol publicistic al său. Eminescu aproba și chiar lăuda încetățenirea en-bloc a foștilor combatanți evrei din armata română, luptători în războiul pentru independență, 888 militari. Interesant este că aceeași atitudine o avusese și filosoful Vasile Conta, cunoscut ca anti-evreu, iar Eminescu laudă atitudinea lui favorabilă față de această încetățenire, criticând însă abuzurile în alte cazuri. Atitudinea lui Eminescu în privința naturalizărilor trebuie pusă în legătură cu teza lui, după care sunt și „evrei patrioți români”, intelectuali românizați, meseriași utili. Eminescu a încercat și să facă deosebirea între evreii modernizați, integrați, asimilați cultural (se referă la unii lideri evrei din Italia) și așa-numiții „jidani”, masele de evrei imigrați din Rusia. După părerea lui, ultimii erau inutili economic, parazitari, care trăiau din speculă, concurență neloială, uzură, determinând sărăcirea românilor și care, dacă ar fi primit cetățenia română și implicit dreptul de a cumpăra proprietăți la sate, ar fi provocat ruinarea țăranilor (în acest sens, el compară situația din România cu cea din Galiția). Dar și mai mult: el întreabă ce pot avea în comun israeliții spanioli din București și israeliții „de rit occidental” din același oraș cu imigranții „jidani” din Moldova și chiar cu același fel de imigranți emigrați din Rusia și stabiliți la București după ce și-au ras barba și și-au tăiat perciunii, siliți să facă acest lucru pentru a se putea integra economic pe calea comerțului neloial. Eminescu cere „israeliților” spanioli și celor de rit occidental încetățeniți să se desolidarizeze de acești „jidani” imigranți.

Alt aspect afirmat de Eminescu se referă la emigrarea evreiască din Rusia, Austria și Turcia în România. În Austria (inclusiv în Galiția și Bucovina) evreii au primit emanciparea, drepturi egale cu toți ceilalți locuitori. În Rusia, evreii sunt egali cu rușii. În Turcia, situația evreilor s-a îmbunătățit. Eminescu își pune următoarele întrebări: Atunci, din ce cauză vor să emigreze în România și fac acest lucru chiar în mod ilegal, într-o țară în care consideră că nu au drepturi și protestează în acest sens? De ce nu rămân în țările lor natale? Tot el își dă răspunsul. După afirmația lui Eminescu, este vorba de poziția evreilor în economie și în societate. Evreii ar fi necesari în economia țărilor insuficient dezvoltate, în cadrul cărora este loc pentru intermediari, precupeți, cămătari, speculanți, comercianți dispuși să înceapă săraci, cu vânzare de produse proaste concurând negustorii creștini corecți, meseriași care fabrică produse de slabă calitate, dar ieftine, concurând astfel meseriașii creștini buni, care devin ruinați. Eminescu adaugă că numărul unor asemenea oameni este în creștere, ceea ce produce o problemă economică gravă, urmată de o problemă socială. Eminescu acuză evreii că nu vor să se îndrepte spre o profesiune utilă, dar în paralel acuză guvernul că nu ia măsuri în acest sens, pentru a împiedica specula, camăta, concurența neloială.

Continue reading „Lucian-Zeev HERȘCOVICI – Eminescu publicist și poet: evreii în opera lui publicistică și literară” →

Carmen GIGÂRTU: Războiul hibrid

Era ultima duminică din februarie a anului 2017. Ninsoarea încetase, iar soarele umplea terasa, înveselind muşcatele din fereastră. Aşez pe masă ceştile cu ţuică fiartă şi cafea.

Observ cum ochii orientali ai Vasilicăi învăluiesc halucinant pe Moş Mitică. Cine nu-i cunoaşte ar crede că între cei doi se înfiripă vreo poveste de amor sau e pe cale să se întâmple cine ştie ce magie. Femeia are părul în culoarea primilor ghiocei, iar obrajii palizi se coloraseră în roz şi părea purtată pe aripile îngerilor . Aşa credeam, dar mă înşelam. Aparenţele sunt tare înşelătoare. Duce cu sfială ceaşca de cafea la gură, sorbind încet, nu numai licoarea dulce-amăruie, dar mai ales vorbele bătrânului, care era cuprins de o vervă juvenilă.

–Suntem în pragul primăverii, dar sufletu-mi e plin de toamnă, Vasilico. Priveşte! Ce vezi în grădină?

–Timid au scos capul din zapadă primii ghiocei. Neică Mitică, nu ştiu ce să mai cred, sunt atât de confuză în ultima vreme. ..Nu mai înţeleg nimic din tot ce se intamplă în lumea asta. Sunt pe cale să fac depresie.

–De ce, Vasilico?

–Matale nu ai auzit pe ăştia la televizor cum vorbesc, că noi am fi la începutul războiului hibrid ! Ce fel de război e ăsta?

–Taică, e destul de complicat. Nu ştiu cum să-ţi explic ca să înţelegi. Eu nu te pot învăţa ce este razboiul hibrid, dar încerc să te ajut să găseşti singură răspunsul.

„Nimeni nu este mai sclav decât acela care crede că este liber”. Asta se întâmplă şi cu noi. Credem că suntem liberi, dar în realitate nu este aşa.

Taică, în acest război nu-ţi vezi duşmanul. El atacă din umbră. Numai este ca pe vremea noastră, când ştiai că te lupţi cu neamţul. Acum e invizibil şi ea mai multe forme, are mai multe feţe.

–Ca ucigă-l crucea?

–Cam aşa ceva. Apare de unde nu te astepţi. Poate să vină din frigider, din chiuvetă, din dulap, de pe horn, din pereţi. …Te trezeşti cu el în casă, în pat sub pat şi nu ştii de unde a apărut şi pe unde a intrat. Îşi schimbă mereu forma, mirosul si culoarea.

–Ucigă-l toaca ! Ăsta e necuratul.

–De la el cred ca au luat lecţii. El i-a învăţat strategiile şi tactile acestui război. Taică, când simţi că te apucă aşa o durere de cap din senin, că ai tulburări de percepţie, te simţi obosită, nu ai chef de nimic, ameţeşti, nu poţi să dormi noaptea, auzi voci, zgomote în creier, începe să te doară burta, o gheară strânge inima şi crezi că ţi-a venit sfârşitul, tot ei sunt în umbră.

–Neică Mitică, când ai simptomele astea înseamnă că cineva îţi face vrăji.

–Vasilico, ăştia fac lucrul acesta cu maşinării complicate, nu cu vrăjitoare. Îţi pot influenţa atât sănătatea fizică, cât şi pe cea mentală.

–Te pomeneşti că i-a atacat şi pe cei care ne conduc de se ceartă atâta între ei.

–Peştele de la cap se împute, Vasilico!

–Fotoliile lor or fi puse pe nodurile geopatogene ale pământului şi aşa s-au îmbolnăvit toţi la cap. Poate o fi devină reţeau HAARP sau armele astea psihotronice.

–Vasilico, dar văd că ştii. De ce mai mă întrebi? Te pomeneşti că tu eşti a doua Mata Hari…

Cine a zis că babele îl întrec şi pe dracu nu a greşit. Mai am acasă pe soru-mea Florica care ştie tot ce mişcă în sat şi în ţară.

–Era bună de şefă la serviciul de spionaj. Deci, în acest război nu se mai folosesc armele clasice.

–Uneori se folosesc şi acelea. E o îmbinare de metode, o multitudine de combinaţii tehnologice şi tactici diverse şi simultane, acţionând sinergic, derutând, creând haos pentru a îngenunchea sau chiar a lichida adversarul . Una din strategii e manipularea care se face prin mass-media şi internet, în folosul unuia sau altuia partid pentru a obţine victoria politică. Cei care sunt la putere într-o tară sau alta, trebuie să slujească interesele duşmanului din umbră.

–Dacă nu-l slujeşte îl dă jos şi-l pune pe cel care-i pupă papucul.

–Ai priceput! Pentru asta se folosesc mijloace cibernetice şi tehnologii avansate. Ştii ce te face cel mai uşor prizonieră?

–Nu.

–Îndoctrinarea. De aceea nu este bine să crezi tot ce auzi, ci să-ţi iei un răgaz, să meditezi îndelung, să cauţi, să vezi ce se ascunde în spatele informaţiei respective şi mai ales cui slujeşte, ale cărui interese apără.

Cu mecanismele acestea electronice, de înaltă frecvenţă îţi influenţează gândirea, încât te pot face să iubeşti sau să urăşti la comandă. Îţi controlează mintea, îţi pot şterge memoria şi crea amintiri false.

–Neică Mitică, dar cea ce spui e foarte grav. Pot să facă din noi ceea ce vor.

–Ne transformă în zombi, în sclavi supuşi, într- o adunătură de idioţi sau criminali.

–Acestea sunt armele psihotronice, nu-i aşa ?

–Da. Au un generator care produce o emanaţie electromagnetică puternică care poate fi transmisă prin liniile telefonice, radio, televizor, calculator… Îţi pot induce o stare de transă, de euforie sau depresie. Te pot face să nu reacţionezi în niciun fel , chiar de îţi ia foc casa, sau din contră, să devii foarte agresiv. Unele au la bază ultrasunete, altele radiaţii….

Continue reading „Carmen GIGÂRTU: Războiul hibrid” →

Ionel BOTA: Templul omului, templul dragostei. Narcoza iubirii în proza Irinei Lucia Mihalca

Cu o bună priză la fenomenul liric contemporan, fiind o poetă remarcată deja în abordările unor comentatori ai genului, Irina Lucia Mihalca scrie și proză de bună calitate, perseverând pe miza orientării discursului epic spre spectacolul durabilului, cumulând capacitatea aceasta aproape insolită, am zice, de a crea viziuni și de a împărtăși cititorului emoții, bucurii spirituale, expandări ale vieții interioare a personajelor prin proiecții încântătoare, aproape infuzate de impresivul unei lumini magice. Așadar, spectacolul prozei sale explorează adâncimea esențelor dar ceea ce se remarcă de la bun început, cum e și cazul acestei insolit-grațioase Fata din vis, câmpul cuantic-axiologic înfățișează mai degrabă gesticulația pe care o inspiră teritorii scripturale și fantasticul, sentimentul însoțitor căutărilor și căilor inițiatice.

Între două lumi, sinesteziile duc la un liman al templului omului, mistuind în dorul de viață și de vis, dragostea ca fatalitate a tuturor lucrurilor contrapusă retroversiunii planului inefabilului în anecdotica realității fade.

Numai că armoniile, țintă a componentelor existențialului, rămân opțiunea pozitivă, marele vis al desprinderilor ancestrale, întotdeauna sub orizontul restrâns al vieții, dar expulzând aspirația fascinantului, firesc incomprehensibil, ca pasiune confesiv-meditativă a ființei care scrie. Am zice că important e, în corpusul textului, rolul cuvintelor. Visul, referință sub narcoză, trimite la o lume a fanteziei, e adevărat, dar în crevasa memoriei ea, lumea aceasta, e una statică, stilizată.

Emoții intense, bine surprinse de condeiul talentat al autoarei, ascund un mister nedefinit, o taină, ascund și cheia descifrărilor dintr-o poveste fără sfârșit.

Un vast poem întrețesând narațiunea și onirismul, un parfum exotic amintind de un document vechi, un discurs sincron cu un fel de insolită „lectură” a gândului, topografie sentimental- Continue reading „Ionel BOTA: Templul omului, templul dragostei. Narcoza iubirii în proza Irinei Lucia Mihalca” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: Apoteotic

APOTEOTIC

Știu că existi undeva

înscrisă în depărtările lungimilor albastre

închisă sub gratiile unui petic de cer

prizonieră unui inel din curcubeul timpului

Văd cum apari uneori

apoteotic

la fereastra anotimpurilor mele

Întind mâna

forma obrazului să îți ating

și chipul tău dispare în lucirile apei

însoțit de o muzică fără cuvinte

Dacă aș putea să sorb apa acelui lac de speranțe

te-aș regăsi în grădinile de la pietrărie

și formele obrazului tău le-aș lua între palme

le-aș săruta încet

spre a le simți gustul și focul

ce mă pătrund în cuanta mea

adăpându-mi dorul de tine

În landul apoteotic al viselor corneene

ești zeița sufletului meu

Oaza mea corneană

în pustiul anotimpurilor

speriate de frigul ce vine ascuns

în golul privirilor

ce nu ating

încă

înălțimile visului în care plutim

dogoritor

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

Valeriu DULGHERU: Masochismul – o boală națională

„Dacă vreți binele poporului vostru, faceți ce am făcut eu.

Eu am putut și voi puteți, numai să vreți”

(Kolinda Grabar-Kitarovic, presedintele Croației).

Această așchie de popor român din acest colț de țară pre nume Basarabia, atât de prost guvernat, aflat chiar în centrul geografic al bătrânei Europe, cedează în fața popoarelor Europei mai la toate capitolele: economic (suntem cei mai săraci în Europa), politic (de 30 de ani ne bălăcim într-o mizerie totală, cu un sistem extrem de corupt, de care nu putem scăpa), iar acum și pandemic (cu un centru unic de luptă cu COVID-19 practic inexistent, cu un minister aflat acum practic fără conducere, bieții lucrători medicali fiind unicii care luptă cu acest virus ucigaș). La ce excelăm este arta de a ne război între noi, frate cu frate, chiar și atunci când lupii au intrat deja în stână, de a promova acest masochism diabolic. Odinioară l-am avut pe Iu(da) Roșca și ortacii lui, care s-au luptat pe viață și pe moarte nu cu Lucinschi, nu cu Voronin, nu cu Moțpan, ci cu ai săi. Au bătut metodic în confrații lor până i-au distrus complet, pierind și ei. Au bătut diabolic în marii intelectuali. Vă mai aduceți scriiturile lui Iu(da) Roșca de tristă faimă „Falșii amici ai PPCD-ului” ș.a.

Și acum, în aceste zile, setea de sânge prevalează la unii. Au trecut ceva mai mult de două luni de la alegerile prezidențiale, mai puțin de o lună de la investirea Doamnei Maia Sandu, perioadă plină de sărbători când nu s-a prea lucrat, iar unii pseudopatrioți deja îi cer socoteală. Observați, fac acest lucru alături de marele trădător kremlinez Dadon, care la biroul său politic (ca pe timpuri!) de ieri îi cerea socoteală „pentru situația foarte gravă în care a adus țar (în doar vreo trei săptămâni !) la nicio lună de la investire și în o învinuia de uzurparea puterii în stat! La nicio lună cu atâtea sărbători, fără guvern, fără parlament, fără instituții de forță, Doamna Maia Sandu a reușit să uzurpeze puterea în stat! Curat murdar cum ar spune un mucalit. Ceea ce a făcut el timp de patru ani sau cel puțin în apr. doi ani după rușinoasa (pentru el) perioadă Plahotniuc, i se impută președintelui Maia Sandu, care încă nici nu a reușit să intre plenar în funcție. În aceeași zi, când Doamna Maia Sandu a plecat la Kiev, el a zburat de urgență la Moscova (nimeni nu-i verifică cum și pe ce bani a zburat, atunci când Doamna președinte Maia Sandu, care a plecat la Kiev cu o delegație din 9 persoane cu 2 microbuze, este verificată de tot soiul de ultrapatrioți), după instrucțiuni. Iată că după revenire de la Moscova le aplică în viață, declarându-i război total noului președinte, amenințând-o cu proteste stradale și impichment. Este absolut vizibil acest lucru. Kremlinezul își continuă funcția de mare trădător, primindu-și solda de la Kremlin.

Kremlinezul Dadon își regrupează forțele pentru noua bătălie, pe care vrea cu tot dinadinsul s-o câștige (dar și stăpânul, care-l plătește, îi cere acest lucru). Cazul cu cei câțiva primari din raionul Soroca intimidați să părăsească PDM face parte din această strategie. Ruperea din hoitul muribund a unor bucăți cât mai mari este tactica gunoierilor.

Ce face dreapta-centru dreapta? O parte din centru-dreapta savurează victoria din noiembrie, nevăzând nimic ce se întâmplă în jurul lor. O altă parte așteaptă când primii se vor poticni. Unii de pe dreapta, în loc să facă tot posibilul pentru a se uni toți unioniștii într-un singur partid, își fortifică partiduțele cu personalități cu rolul de locomotive în viitoarele alegeri pentru a lua deja tradiționalul scor de maxim 4-5%, pe care le vor dărui lui Dadon și Șor.

Iar societatea? O bună parte înțelege foarte bine situația și încearcă s-o susțină măcar moral pe președintele Maia Sandu, aruncată practic de una singură în mijlocul haitei de lupi. Parcă ar fi puține atacurile mârșave din partea bandei de interlopi Șordon, o mai atacă și dintre cei care, conform logicii autoconservării, ar trebui măcar să tacă dacă nu doresc nici într-un fel s-o susțină. O brează ultrapatrioată ne luminează pe rețelele de socializare că „sacii cu bani ai lui SOROS au rezolvat totul, că analiștii politici cu jurnaliștii așa-zisi independenți cu interese meschine au manipulat împreuna că doar Maia Sandu șanse să câștige”. Nici nu observă acești păre(ologi) cum se plasează de aceeași parte a baricadei cu urmașul lui Chinghis Han hoțul Țîrdea. Chiar să nu înțeleagă că prin astfel de gogomănii aduce insulte milionului, care au votat-o pe Maia Sandu, celor peste 250000 din Diasporă, care, inclusiv cu cheltuieli materiale și de timp, au votat-o? La îndemnul logic de a termina războiul fratricid și ași pune toată energia și timpul la consolidarea centru-dreptei prin unificarea celor trei partide cu doctrină liberal-democrată, membre al PE (PAS+PPDA+PLDM) „ultrapatrioata” a răspuns franc: „Platforma DA este cel mai credibil și curat partid. Ceilalți să facă ce o vrea”. Dar tocmai așa vorbeau și Iu(da) Roșca cu ortacii săi despre PPCD. Și unde este astăzi PPCD, cel mai „puternic, curat și important” partid de la începuturile Mișcării de Eliberare Națională? Unificarea celor trei partide ar fortifica Partidul unificat cu astfel de personalități ca I. Munteanu, A. Slusari ș.a. de la PPDA, cu Țap, Deleu ș.a. de la PLDM, în caz contrar se vor pierde. Păcat, de pierdut vom pierde cu toții.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Masochismul – o boală națională” →

A apărut romanul “Ce greu a fost în noaptea asta! – Viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste “ de Al.Florin Țene

De la o vreme cunoscutul scriitor Al.Florin Țene, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președintele național al Ligii Scriitorilor, anual, publică în seria “între realitate și poveste “romane despre viața scriitorilor români, aducând în contemporaneitate parfumul vremurilor în care au trait academicianul Victor Roșian, scriitorii Gib I. Mihăescu, Ion Minulescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr și Traian Dorz.

Așa cum editura scrie pe ultima copertă a romanului, Al.Florin Țene este un “Prozator, poet, eseist, critic literar și de artă, care a publicat 85 de cărți. De-alungul vieții a înființat cenacluri literare, reviste, fiind un promotor și manager cultural cu o activitate deosebită. În dorința de a democaratiza mișcarea scriitoricească în țară a înființat în anul 2006 asociația profesională Liga Scriitorilor Români, fiind președintele ales al acestei organizații scriitoricești. Din seria cărților”între realitate și poveste “, scriitorul a mai publicat romane despre viața scriitorilor Gib I. Mihăescu, Ion Minulescu, Alexandru Macedonschi și Radu Gyr. Cărțile lui Al.Florin Țene au fost în atenția unor personalități din țară și străinătate care au scris elogios despre acestea. Pentru îndelungata sa activitate de-o viață în slujba limbii și culturii române, și nu numai, autorul volumului Ce greu a fost în noaptea asta!-viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste a fost recompensat cu distincții de numeroase foruri culturale din țară și străinătate”.

Romanul respectă adevărul istoric, însă “scheletului “ de date luate din documente aflate în arhive, autorul dă viață personajului prin “carnația “ personalității acestuia, astfel făcând ca Traian Dorz și ceilalți scriitori abordați, să devină în romane oameni vii cu necazurile și visurile lor. Munca de cercetare cu acribie, talentul lui Al. Florin Țene de a creiona viața scriitorilor prin o viziune autentică fac ca romanele acestea să devină adevărate proiecții pe ecranul prezentului a unor vremuri trecute, caracterizate de scriitoarea Mariana Cristescu “adevărate saga. “

Bine zice în postfața romanului profesorul .universitar dr.Anton ILICA: “ Romanul lui Al. Florin ȚENE ne propune imaginea ”unui psalmist bihorean”, ”izvor al nețărmuritei și veșnicei iubiri”, ”poet al luminii, al iubirii, al credinței și smereniei”, înșiruinu-l în rândul scriitorilor de poezie cu caracter religios: Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru și alții. Cele 10 volume, apărute publice între 1994 și 2008, îmbogățesc literatura religioasă națională, iar demersul lui Al. Florin Țene poartă însemnele generozității. Al. Florin Țene Continue reading „A apărut romanul “Ce greu a fost în noaptea asta! – Viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste “ de Al.Florin Țene” →