Carmen GIGÂRTU: Războiul hibrid

Era ultima duminică din februarie a anului 2017. Ninsoarea încetase, iar soarele umplea terasa, înveselind muşcatele din fereastră. Aşez pe masă ceştile cu ţuică fiartă şi cafea.

  Observ cum ochii orientali ai Vasilicăi învăluiesc halucinant pe Moş Mitică. Cine nu-i cunoaşte ar crede că între cei doi se înfiripă vreo poveste de amor sau e pe cale să se întâmple cine ştie ce magie. Femeia are părul în culoarea primilor ghiocei, iar obrajii palizi se coloraseră în roz şi părea purtată pe aripile îngerilor . Aşa credeam, dar mă înşelam. Aparenţele sunt tare înşelătoare. Duce cu sfială ceaşca de cafea la gură, sorbind încet, nu numai licoarea dulce-amăruie, dar mai ales vorbele bătrânului, care era cuprins de o vervă juvenilă.

–Suntem în pragul primăverii, dar sufletu-mi e plin de toamnă, Vasilico. Priveşte! Ce vezi în grădină?

–Timid au scos capul din zapadă primii ghiocei. Neică Mitică, nu ştiu ce să mai cred, sunt atât de confuză în ultima vreme. ..Nu mai înţeleg nimic din tot ce se intamplă în lumea asta. Sunt pe cale să fac depresie.

–De ce, Vasilico?

–Matale nu ai auzit pe ăştia la televizor cum vorbesc, că noi am fi la începutul războiului hibrid ! Ce fel de război e ăsta?

–Taică, e destul de complicat. Nu ştiu cum să-ţi explic ca să înţelegi. Eu nu te pot învăţa ce este razboiul hibrid, dar încerc să te ajut să găseşti singură răspunsul.

„Nimeni nu este mai sclav decât acela care crede că este liber”. Asta se întâmplă şi cu noi. Credem că suntem liberi, dar în realitate nu este aşa.

Taică, în acest război nu-ţi vezi duşmanul. El atacă din umbră. Numai este ca pe vremea noastră, când ştiai că te lupţi cu neamţul. Acum e invizibil şi ea mai multe forme, are mai multe feţe.

–Ca ucigă-l crucea?

­­–Cam aşa ceva. Apare de unde nu te astepţi. Poate să vină din frigider, din chiuvetă, din dulap, de pe horn, din pereţi. …Te trezeşti cu el în casă, în pat sub pat şi nu ştii de unde a apărut şi pe unde a intrat. Îşi schimbă mereu forma, mirosul si culoarea.

–Ucigă-l toaca ! Ăsta e necuratul.

–De la el cred ca au luat lecţii. El i-a învăţat strategiile şi tactile acestui război. Taică, când simţi că te apucă aşa o durere de cap din senin, că ai tulburări de percepţie, te simţi obosită, nu ai chef de nimic, ameţeşti, nu poţi să dormi noaptea, auzi voci, zgomote în creier, începe să te doară burta, o gheară strânge inima şi crezi că ţi-a venit sfârşitul, tot ei sunt în umbră.

–Neică Mitică, când ai simptomele astea înseamnă că cineva îţi face vrăji.

–Vasilico, ăştia fac lucrul acesta cu maşinării complicate, nu cu vrăjitoare. Îţi pot influenţa atât sănătatea fizică, cât şi pe cea mentală.

–Te pomeneşti că i-a atacat şi pe cei care ne conduc de se ceartă atâta între ei.

–Peştele de la cap se împute, Vasilico!

–Fotoliile lor or fi puse pe nodurile geopatogene ale pământului şi aşa s-au îmbolnăvit toţi la cap. Poate o fi devină reţeau HAARP sau armele astea psihotronice.

–Vasilico, dar văd că ştii. De ce mai mă întrebi? Te pomeneşti că tu eşti a doua Mata Hari…

Cine a zis că babele îl întrec şi pe dracu nu a greşit. Mai am acasă pe soru-mea Florica care ştie tot ce mişcă în sat şi în ţară.

–Era bună de şefă la serviciul de spionaj. Deci, în acest război nu se mai folosesc armele clasice.

–Uneori se folosesc şi acelea. E o îmbinare de metode, o multitudine de combinaţii tehnologice şi tactici diverse şi simultane, acţionând sinergic, derutând, creând haos pentru a îngenunchea sau chiar a lichida adversarul . Una din strategii e manipularea care se face prin mass-media şi internet, în folosul unuia sau altuia partid pentru a obţine victoria politică. Cei care sunt la putere într-o tară sau alta, trebuie să slujească interesele duşmanului din umbră.

–Dacă nu-l slujeşte îl dă jos şi-l pune pe cel care-i pupă papucul.

–Ai priceput­! Pentru asta se folosesc mijloace cibernetice şi tehnologii avansate. Ştii ce te face cel mai uşor prizonieră?

–Nu.

–Îndoctrinarea. De aceea nu este bine să crezi tot ce auzi, ci să-ţi iei un răgaz, să meditezi îndelung, să cauţi, să vezi ce se ascunde în spatele informaţiei respective şi mai ales cui slujeşte, ale cărui interese apără.

Cu mecanismele acestea electronice, de înaltă frecvenţă îţi influenţează gândirea, încât te pot face să iubeşti sau să urăşti la comandă. Îţi controlează mintea, îţi pot şterge memoria şi crea amintiri false.

–Neică Mitică, dar cea ce spui e foarte grav. Pot să facă din noi ceea ce vor.

–Ne transformă în zombi, în sclavi supuşi, într- o adunătură de idioţi sau criminali.

–Acestea sunt armele psihotronice, nu-i aşa ?

–Da. Au un generator care produce o emanaţie electromagnetică puternică care poate fi transmisă prin liniile telefonice, radio, televizor, calculator… Îţi pot induce o stare de transă, de euforie sau depresie. Te pot face să nu reacţionezi în niciun fel , chiar de îţi ia foc casa, sau din contră, să devii foarte agresiv. Unele au la bază ultrasunete, altele radiaţii….

–Armele asta mi se par cele mai puternice.

–Cum ţi-am mai spus, în războiul hibrid se folosesc o multitudine de arme, nu doar acest tip, pentru că ele au efect doar pe anumiţi oameni. Armele astea folosesc anumite energii, o anumită frecvenţă, manipulând, îmbolnăvind şi chiar ucigând omul.

Cum a învăţat Iisus pe oameni să lupte ?

–Cu credinţă, nădejde, dragoste şi iertare.

–„Rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi binecuvântaţi-i pe cei care vă urăsc!”

Mintea omului e foarte puternică, dacă ştim s-o folosim şi avem în noi credinţă. Agresorul devine agresat, dar asta înseamnă să fii foarte credincios. Doar cei curaţi sufleteşte pot face faţă armelor de acest gen . Cel ce are în suflet iubire şi credinţă nu poate fi influenţat sau manipulat, chiar dacă ar ţinti asupra lui cu toate armele din lume.

Din păcate, ei au şi altfel de arme, dar să nu disperăm . Va veni o zi când cei răi vor fi cosiţi de Dumnezeu.

————————————–

Carmen GIGÂRTU

Drăgășani,

Februarie 2017

Lasă un răspuns