Valeriu DULGHERU: Masochismul – o boală națională

„Dacă vreți binele poporului vostru, faceți ce am făcut eu.

Eu am putut și voi puteți, numai să vreți”

                             (Kolinda Grabar-Kitarovic, presedintele Croației).

Această așchie de popor român din acest colț de țară pre nume Basarabia, atât de prost guvernat, aflat chiar în centrul geografic al bătrânei Europe, cedează în fața popoarelor Europei mai la toate capitolele: economic (suntem cei mai săraci în Europa), politic (de 30 de ani ne bălăcim într-o mizerie totală, cu un sistem extrem de corupt, de care nu putem scăpa), iar acum și pandemic (cu un centru unic de luptă cu COVID-19 practic inexistent, cu un minister aflat acum practic fără conducere, bieții lucrători medicali fiind unicii care luptă cu acest virus ucigaș). La ce excelăm este arta de a ne război între noi, frate cu frate, chiar și atunci când lupii au intrat deja în stână, de a promova acest masochism diabolic. Odinioară l-am avut pe Iu(da) Roșca și ortacii lui, care s-au luptat pe viață și pe moarte nu cu Lucinschi, nu cu Voronin, nu cu Moțpan, ci cu ai săi. Au bătut metodic în confrații lor până i-au distrus complet, pierind și ei. Au bătut diabolic în marii intelectuali. Vă mai aduceți scriiturile lui Iu(da) Roșca de tristă faimă „Falșii amici ai PPCD-ului” ș.a.

Și acum, în aceste zile, setea de sânge prevalează la unii. Au trecut ceva mai mult de două luni de la alegerile prezidențiale, mai puțin de o lună de la investirea Doamnei Maia Sandu, perioadă plină de sărbători când nu s-a prea lucrat, iar unii pseudopatrioți deja îi cer socoteală. Observați, fac acest lucru alături de marele trădător kremlinez Dadon, care la biroul său politic (ca pe timpuri!) de ieri îi cerea socoteală „pentru situația foarte gravă în care a adus țar (în doar vreo trei săptămâni !) la nicio lună de la investire și în o învinuia de uzurparea puterii în stat! La nicio lună cu atâtea sărbători, fără guvern, fără parlament, fără instituții de forță, Doamna Maia Sandu a reușit să uzurpeze puterea în stat! Curat murdar cum ar spune un mucalit. Ceea ce a făcut el timp de patru ani sau cel puțin în apr. doi ani după rușinoasa (pentru el) perioadă Plahotniuc, i se impută președintelui Maia Sandu, care încă nici nu a reușit să intre plenar în funcție. În aceeași zi, când Doamna Maia Sandu a plecat la Kiev, el a zburat de urgență la Moscova (nimeni nu-i verifică cum și pe ce bani a zburat, atunci când Doamna președinte Maia Sandu, care a plecat la Kiev cu o delegație din 9 persoane cu 2 microbuze, este verificată de tot soiul de ultrapatrioți), după instrucțiuni. Iată că după revenire de la Moscova le aplică în viață, declarându-i război total noului președinte, amenințând-o cu proteste stradale și impichment.  Este absolut vizibil acest lucru. Kremlinezul își continuă funcția de mare trădător, primindu-și solda de la Kremlin.

Kremlinezul Dadon își regrupează forțele pentru noua bătălie, pe care vrea cu tot dinadinsul s-o câștige (dar și stăpânul, care-l plătește, îi cere acest lucru). Cazul cu cei câțiva primari din raionul Soroca intimidați să părăsească PDM face parte din această strategie. Ruperea din hoitul muribund a unor bucăți cât mai mari este tactica gunoierilor.

Ce face dreapta-centru dreapta? O parte din centru-dreapta savurează victoria din noiembrie, nevăzând nimic ce se întâmplă în jurul lor. O altă parte așteaptă când primii se vor poticni. Unii de pe dreapta, în loc să facă tot posibilul pentru a se uni toți unioniștii într-un singur partid, își fortifică partiduțele cu personalități cu rolul de locomotive în viitoarele alegeri pentru a lua deja tradiționalul scor de maxim 4-5%, pe care le vor dărui lui Dadon și Șor.

Iar societatea? O bună parte înțelege foarte bine situația și încearcă s-o susțină măcar moral pe președintele Maia Sandu, aruncată practic de una singură în mijlocul haitei de lupi. Parcă ar fi puține atacurile mârșave din partea bandei de interlopi Șordon, o mai atacă și dintre cei care, conform logicii autoconservării, ar trebui măcar să tacă dacă nu doresc nici într-un fel s-o susțină. O brează ultrapatrioată ne luminează pe rețelele de socializare că „sacii cu bani ai lui SOROS au rezolvat totul, că analiștii politici cu jurnaliștii așa-zisi independenți cu interese meschine au manipulat împreuna că doar Maia Sandu șanse să câștige”. Nici nu observă acești păre(ologi) cum se plasează de aceeași parte a baricadei cu urmașul lui Chinghis Han hoțul Țîrdea. Chiar să nu înțeleagă că prin astfel de gogomănii aduce insulte milionului, care au votat-o pe Maia Sandu, celor peste 250000 din Diasporă, care, inclusiv cu cheltuieli materiale și de timp, au votat-o? La îndemnul logic de a termina războiul fratricid și ași pune toată energia și timpul la consolidarea centru-dreptei prin unificarea celor trei partide cu doctrină liberal-democrată, membre al PE (PAS+PPDA+PLDM) „ultrapatrioata” a răspuns franc: Platforma DA este cel mai credibil și curat partid. Ceilalți să facă ce o vrea”. Dar tocmai așa vorbeau și Iu(da) Roșca cu ortacii săi despre PPCD. Și unde este astăzi PPCD, cel mai „puternic, curat și important” partid de la începuturile Mișcării de Eliberare Națională? Unificarea celor trei partide ar fortifica Partidul unificat cu astfel de personalități ca I. Munteanu, A. Slusari ș.a. de la PPDA, cu Țap, Deleu ș.a. de la PLDM, în caz contrar se vor pierde. Păcat, de pierdut vom pierde cu toții.

Un alt internaut mare „unionist” V. Călmățui aciuat pe la Paris, care în 2018 s-a luptat pentru primăria Chișinău împotriva altor vreo cinci unioniști, o atacă pe Maia Sandu pentru că „ia manipulat pe alegători (cu ce, cu imperiul mediatic, pe care nu-l are, cu banii pe care, de asemenea, nu-i are!), cheltuie 100000 lei/zi, vorbește în limba ocupanților” ș.a. prostii. Referitor la suma de 100000 lei/zi, o minciună gogonată preluată de la trolii lui Dadon. Cum poate să cheltuie Maia Sandu 100000 lei/zi atunci când locuiește într-un apartament modest, s-a dezis de alaiul de automobile, de conacul lui Dadon de la Condrița, de mulțimea de „ieșiri în popor”, de turismul lui Dadon. Are doar 8 consilieri comparativ cu peste 25 ai lui Dadon. Va mai face și alți pași privind reducerea cheltuielilor președinției și deci suma cheltuită zilnic nicidecum nu poate fi de 100000 lei/zi.

Doar unificarea segmentului de centru-dreapta de o parte, și a tuturor unioniștilor pe dreapta ne poate scoate din această mocirlă. Cum am putea să ne luptăm cu Dadon, să-l aducem la locul și odihna binemeritată (la penitenciarul nr. 13), dacă noi ne epuiza energia și timpul în acest război fratricid. Noi, toți unioniștii, trebuie să facem tot posibilul ca pe dreapta să avem un singur partid unionist PL+PUN+PLR+PNL+++, iar cei peste 30% de unioniști să aibă pentru cine vota cu inima deschisă. Iată unde trebuie să lucrăm, să lucrăm mult nu să ne avântăm în războaie fratricide care îi avantajează doar pe banda de interlopi Șordon, oricare ar fi scopurile mimate. Nu avem nicio șansă să debarcăm această bandă de interlopi dacă ne vom război în continuare între noi. În viitorul parlament este posibilă doar o coaliție eurounionistă dintre partidul unificat pe centru-dreapta și partidul unionist unificat de pe dreapta, care să poată avansa coaliția șordodonistă (Dadon+Șor+R. Usatîi). Dacă nu ne vom lupta pentru prima riscăm să ne căpătuim cu a doua și atunci e totul pierdut.

Avem această istorică șansă la anticipatele din primăvară dacă vom fi lucizi la minte, vom gândi nu numai cu inima ci și cu capul.

Să le lumineze Dumnezeu mințile întunecate de ură ale unora!

————————

Valeriu Dulgheru

Chișinău

19 ianuarie 2021

Lasă un răspuns