APOTEOTIC
Știu că existi undeva
înscrisă în depărtările lungimilor albastre
închisă sub gratiile unui petic de cer
prizonieră unui inel din curcubeul timpului
Văd cum apari uneori
apoteotic
la fereastra anotimpurilor mele
Întind mâna
forma obrazului să îți ating
și chipul tău dispare în lucirile apei
însoțit de o muzică fără cuvinte
Dacă aș putea să sorb apa acelui lac de speranțe
te-aș regăsi în grădinile de la pietrărie
și formele obrazului tău le-aș lua între palme
le-aș săruta încet
spre a le simți gustul și focul
ce mă pătrund în cuanta mea
adăpându-mi dorul de tine
În landul apoteotic al viselor corneene
ești zeița sufletului meu
Oaza mea corneană
în pustiul anotimpurilor
speriate de frigul ce vine ascuns
în golul privirilor
ce nu ating
încă
înălțimile visului în care plutim
dogoritor
——————————
ZAMFIR ANGHEL DAN