Miguel Alejandro Valerio: In Memoriam

 

In Memoriam

pentru Kevin, 1983-2012

Et copiosa apud eum redemptio
Psalm 130

Azi-dimineață, moartea

a venit după tine.

Cine a trimis-o?

Tu, Milostive Doamne?

Nici un clișeu sau vers

nu este în măsură să consoleze

atunci când moartea bate

la ușa greșită

la trei dimineața.

Miguel Alejandro Valerio (Republica Dominicană)

Traducere : Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg


***
Esta mañana la muerte/vino por ti. / ¿Quién la mandó? / ¿Tu, Dios misericordioso? //

No hay cliché o verso/que consuele/cuando la muerte/llama a la puerta equivocada/
a las tres de la madrugada.

 

Maria FILIPOIU: CONCURS – E CREDINȚĂ ȘI-I CRĂCIUN…

E credință și-i Crăciun, să fii omule mai bun!

„Primii fulgi de nea s-au așternut în calea noastră, pământul își doarme somnul binemeritat, iar noi ne pregătim să întâmpinăm Sărbătorile de Iarnă cu suflet curat, cu bucurie și cu daruri pentru cei dragi.

Tradițiile și obiceiurile de iarnă, păstrate și transmise din moși strămoși, ne vor încânta, ca de fiecare dată, inimile și sufletele în prag de sărbători.

Pentru că dorim să ne fiți părtași în a dărui bucurie, vă invităm să luați parte la concursul datinilor și obiceiurilor noastre străbune pentru a trăi Bucuria Crăciunului alături de Eminescu „sfântul preacurat al versului românesc”

Sunt admise creații literare: poezie, proză, grafică și pictură.

Concursul se va desfășura în perioada: 04 -14 decembrie 2020, când se vor anunța și câștigătorii.

Fiecare concurent va putea posta o singură creație.

Multă inspirație!”

Organizatorii…

Am participat la Secțiunea Poezie și împărt bucuria de premiant cu prietenii și cititorii care îmi apreciază crațiile.

Felicitări organizatorilor, câștigătorilor și participanților!

Mulțumiri juriului pentru premiul acordat!

Sărbători binecuvântate și gânduri inspirate, tuturor!

La mulți ani cu sănătate și cât mai multe realizări!

 

Maria FILIPOIU

Continue reading „Maria FILIPOIU: CONCURS – E CREDINȚĂ ȘI-I CRĂCIUN…”

Olimpia MUREȘAN: Picuri de înțelepciune

Timpurile, anotimpurile și…binecuvântarea

 

  1. „Este o binecuvântare ca omul să-și verifice corect timpul, să găsească puțin timp să se odihnească în rugăciune, să-I consacre puțin timp lui Dumnezeu și să învețe să se roage. În cadrul vieții de zi cu zi întâlnim multe greutăți și dezamăgiri, mulți tineri se găsesc într-un impas, multe semne de întrebare și probleme există în sufletele oamenilor și mult stres. Mai există și acest întunerec ce intră în sufletul tânăr, făcându-l să nu știe el însuși cine este, ce face și încotro se îndreaptă, să nu știe ce vrea de la el și de la viață. TOATE ACESTEA SE VINDECĂ ATUNCI CÂND OMUL ÎNCEPE SĂ-ȘI VALORIFICE CORECT TIMPUL ȘI SĂ SE ROAGE”.

 

+ + +

 

  1. „Fiecare cuvânt pe care-l trimiteți în lume va zidi sau va dărâma. Va înălța piscuri de lumină sau vă va face să se deschidă prăpăstii în întuneric. Va stârni binecuvântări sau blesteme înfricoșătoare. CU CE VOM ÎMBOGĂȚI NOI CHIPUL DE LUMINĂ ȘI DE VIS AL LUMII? CU CE VOM SPORI NOI ARMONIA ȘI FRUMUSEȚEA VIEȚII? CU CE VOM ADÂNCI NOI TAINA CEA MARE DIN INIMA UNIVERSULUI?”

 

 

+ + +

 

  1. „Pe lângă anotimpuri noi avem timpurile și avem apoi zilele și nopțile. Fiecare cu frumusețea lor. Ne învârtim așa, ca într-o carte și deslușim numai bucurii. Exact așa cum un tată care îi reprezintă copilului diverse mijloace de a-l distra, de a-i face bucurii. Exact așa face Dumnezeu cu noi și-i păcat că nu suntem întotdeauna conștienți de acest lucru, cum de altfel nici copilul nu este conștient de bucuriile pe care i le face tatăl sau mama. El crede că așa trebuie să fie. Abia atunci când nu mai are cine să-i facă bucurii, abia atunci începe să plângă: Unde-i tata, unde-i mama?” Abia după ce tata și mama s-au înstrăinat puțin. Tot așa cu Dumnezeu: După ce L-am pierdut, și necazurile ne-au încolțit, ne dăm seama de marea pierdere suferită!”

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Picuri de înțelepciune”

Al. Florin ȚENE: „Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevărul” despre revista FAMILIA

  

       Khaleg Hosseini avea dreptate când a scris aforismul din titlu acestui articol, fiindcă el se potrivește de minune cu neadevărurile ce circulă în presa românească despre desfințarea  revistei FAMILIA din Oradea.

          Am citit cu uimire în diferite ziare și siteuri, inclusiv pe prestigiosul siteu al UZPR-ului articole scrise cu mânie proletară că revista FAMILIA va fi desființată prin hotărârea  lui Ilie Bolojan, fostul primar al urbei de pe Crișul Repede, actualul președinte al Consiliului județean Bihor. Nimic mai fals. Este un adevăr spus pe jumătate. Revista Familia a lui Iosif Vulcan nu se desființează, redacția trece sub oblăduirea bibliotecii Județene  „Alexandru D. Xenopol” Arad, păstrându-se colectivul de redacție, iar partea contabil-administrativă a revistei v-a fi preluată și susținută de sectorul contabil al Bibliotecii arădene.Este o mișcare inteligentă, prin care colectivul de redacție este degrevat de unele obigații și se poate ocupa de redactarea revistei, înbunătățiindu-i calitatea editorială și de conținut.

        „Îmi pare rău că ziariști cu state vechi în domeniu își pun semnătura pe articole voit dezinformatoare, așa cum făceau, probabil, în regimul de tristă amintire. Sau aceștia se încadrează în ceea ce spunea Galileo Galilei: “Toate adevărurile sunt ușor de înțeles după ce sunt descoperite; problema este să le descoperi. “

—————————

Al. FLORIN ŢENE

Cluj-Napoca

 

Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Poesis

DE CÂTE ORI…

 

Mă uit pe străzi și totul e pustiu

încă o zi ca ieri…

Mă simt ca-ntr-un cavou închis

aud doar respirația și inima cum bate

 

Și când pe străzi mai văd trecând

în grabă câte-un om

șimt frica-n el

și ochii lui sunt goi…

 

De boală grea și suferinți

se sperie tot natul

și-acum se roagă la cei sfinți

sa apere Banatul.

 

Să apere Banatul

și Țara Românească

de crunta boala ce-i afară

ce vrea să mistuiască.

 

Sunt doctori în spitale,

ce vor sa ne salveze

sunt polițiști pe străzi,

ce vor sa protejeze.

 

Dar fiecare dintre noi

ar trebui să știe

căci suntem singurii

ce ne putem salva

de-aceasta pandemie…

 

 

BUNICII

 

Miroase a iarbă proaspăt cosită

și de departe vine un fum

dintr-un cuptor…

O vatră bătrână, coace o pâine

cu un miros îmbietor.

 

Trec mai departe, ulița-i goală

nici un copil nu saltă pe ea

o liniște mută e așternută

în satul pustiu ce odinioară

erau cu toții pe-afară …

Care de care mai vorbăreți

ce mișunau prin curți și ogoare

mă uit înspre casa cu porți de aramă

ce odată, de mult ai mei bunici

mă-așteptau ca să vin…

 

Nici o mișcare, totu-i pustiu

intru pe poartă, câinele latră

și-i semn că ma ceartă

că n-am mai trecut pe acolo de mult…

 

Merg mai departe în curtea în care

am învățat să merg în picioare,

unde odată mi-am petrecut

copilăria ce iute-a trecut…

 

Și-n prispa casei văd că apar

doi bătrânei ce abia se târau

semn că auzeau pe afară cum latră

câinele de zor.

 

Cine-i acolo? Se-ntreabă în șoaptă

spre mine …lung privesc tăcuți.

 

Nu le venea să creadă

că am venit la ei acum

sa îi mai văd o dată.

 

În brațe i-am cuprins cu dor

și-o lacrima nebună

s-a scurs de pe obrazul meu,

pe mâna lor străbună.

 

Îmbătrâniți de vreme și de trai,

cu ochii blânzi și mersul legănat

m-au luat de mâna și-n casă m-au băgat.

De bucurie și de dor

au scos ei pâinea caldă din cuptor,

și tot ce-n casă aveau, pe masa ei au pus.

Le-am spus că nicăieri nu mi-e mai drag

decât atunci când calc al casei prag

și-i întâlnesc pe ei, chiar și bătrâni

pe bunii mei, bunicii mei cei buni.

 

 

CONVINGE-MĂ CĂ NU-I AȘA

 

Am auzit și am citit că-n lume de mult…

au fost războaie…

Ce se purtau cu arme,

și nu aș fi crezut,

că-n viața mea s-apuc ca să trăiesc,

așa război ce fură viețile omenești

dar nu cu arme după cum vedeți.

 

Când a-nceput, am zis că o sa treacă,

că nu durează boala asta grea,

decât o săptămână, două poate

și viata de la capăt o vom lua.

 

Dar nu a fost să fie doar așa

căci s-a extins pe tot pământul

ța fel cum bate toamna vântul

și ia cu ea și tineri și bătrâni

ne lasă muți de spaimă și nebuni.

 

Și disperarea ne cuprinde

când tot auzi în fiecare zi cum mor

cu zecile și sutele de oameni

Pe tot Pământul … este îngrozitor.

Continue reading „Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Poesis”

Ortodoxia şi societatea pragmatică – Dialog între Tudor Petcu şi Klaus Kenneth

Klaus Kenneth este scriitor, profesor şi muzician din Elveţia şi nu în ultimul rând unul din cei mai importanţi gânditori ortodocşi contemporani din Occident, cunoscut mai ales datorită operei sale Două milionane de kilometri în căutarea adevărului, în care sunt relatate o serie de experienţe spirituale personale.

 Tudor PETCU: Mi-ar plăcea să începem discuţia noastră prin a lua în considerare semnificaţia pragmatismului, care, în zilele noastre, este un subiect foarte important, în special din punct de vedere social şi cultural. Dată fiind această stare de fapt, întrebarea mea este următoarea: care este perspectiva dvs generală in calitate de gânditor ortodox asupra pragmatismului? Credeţi că pragmatismul, general vorbind, este o deconstrucţie a moralităţii elementare şi chiar a spiritului uman?

Klaus KENNETH: Ştiu pur şi simplu că Hristos Însuşi a fost foarte pragmatic în învăţăturile şi cuvintele Sale după cum a fost confirmat mai târziu de către Apostoli. Cred că istoria a arătat suficient de mult că cei ce nu au avut o experienţă personală în Hristos, au distorsionat sensul afirmaţiilor Sale, şi astfel, ca urmare a neînţelegerii lor, s-au înstrăinat de Viaţa însăşi. Toţi oamenii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cei ce se ghidează după propria lor imagine, aşa cum au făcut numeroşi gânditori protestanţi, demonstrează de fapt că nu l-au înţeles pe Hristos, după cum nu au înţeles nici pragmatismul Acestuia.

În sfârşit, putem afirma că scandaloasa schismă a Bisericii a fost şi un rezultat al faptului că gânditorii romani au abandonat locul inimii, începând să filosofeze asupra Scripturii, dând naştere unor neînţelegeri.

Înţeles în acest fel, după cum Hristos ne-a spus, pragmatismul ortodox este singura cale care va salva lumea, moralitatea elementară şi spiritul uman. Acest Adevăr este păstrat în Biserica Sa. O biserică făcută de mâna omului, orientată mai mult înspre a discuta despre chestiuni filosofice, o biserică ce nu corespunde unui spital pentru sufletele rănite, nu are dreptul la existenţă. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care bisericile catolice sunt din ce în ce mai goale în zilele noastre. Hristos nu a venit să prezinte umanităţii câteva noi afirmaţii teoretice sau teologice, în niciun caz. El a venit să creeze o viaţă complet nouă pentru întrega umanitate. Înţeles în acest fel, pragmatismul ortodox înseamnă reconstrucţia naturii căzute a omului şi o contrapondere la deconstrucţia valorilor morale elementare.

 Tudor PETCU: Ortodoxia este o foarte importantă perspectivă teologică şi viziune asupra lumii, societăţii, culturii, etc. Dar, înainte de toate, ortodoxia este un mod de viaţă foarte profund şi de aceea este esenţial să o înţelegem corect. În acelaşi timp, după cum am subliniat, pragmatismul este într-o continuă dezvoltare, considerat una din marile tentaţii ale lumii contemporane. Putem vorbi de un anumit raport între ortodoxie şi prgmatism, şi dacă da care ar fi acesta?

Klaus KENNETH: Prefer să spun cea mai importantă perspectivă teologică, şi nu doar o perspectivă. Următoarea problemă este acest mod de viaţă foarte profund, care din păcate nu este urmat de cel puţin 95% dintre credincioşi plus faptul că o foarte mare parte din cler nu înţelege întru totul un asemenea mod de viaţă. Înţelegerea, după cum sfântul părinte Sofronie îmi repeta de multe ori, trebuie să vină din înâlnirea cu Hristos în inimă, şi nu din creierul care filosofează. Pentru că altfel nu se va deschide uşa celor ce cad tentaţiei de a dori să modernizeze ceea ce în realitate este veşnic.

Continue reading „Ortodoxia şi societatea pragmatică – Dialog între Tudor Petcu şi Klaus Kenneth”

Gheorghe DRAGOMIR: Invitație la balul mascat al pandemiei!

Motto:

„A vrea să înăbuşi revoluțiile pacifiste,

Faci să devină inevitabile, revoluțiile violente.” (J.F. Kennedy)

 

Trăim vremuri caracterizate de confuzie, de teamă, nervozitate şi lipsa de încredere într-un viitor prosper şi paşnic, când „păstorul îşi vinde şi trădează oile”, ţinea să ne atragă atenţia duhovnicul romanilor, cuviosul părinte Iustin Pârvu. Asistăm cu neputinţă la agonia democraţiei occidentale care, treptat a fost înlocuită cu o adevărată dictatura a tehnocraţiei care sugruma drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ajungându-se la un control total, inclusiv a vieţii personale, folosind drept pretext, apărarea şi securitatea colectivă în faţa terorismului, crimei organizată, anarhiei şi pandemiilor. Cetăţeanul occidental şi nu numai, a descoperit cam târziu că este înşelat în aşteptările sale de către cei cărora le-a încredinţat mandatul să îi apere interesele în fața abuzurilor de putere din partea autorităţilor şi instituţiilor statului, să-i asigure prin elaborarea de legi drepte, accesul la sănătate şi educaţie în condiţii decente, să-i fie protejat dreptul la muncă şi la proprietate privată, să fie respectat şi consultat în treburile cetăţii.

Din păcate, realitatea dură pe care o trăim, a trezit din adormire, conştiinţa şi respectul de sine al oamenilor, care treptat au găsit drept soluţie, organizarea de proteste stradale pentru a-şi face auzite nemulţumirile şi a-şi exprima îngrijorarea privind direcţia în care se îndreaptă societatea umană, aflată deja în plină „schimbare la faţă” a modului de guvernanţă şi organizare spirituală a lumii contemporane, sub controlul şi atotputernicia Inteligenţei Artificiale şi a roboticii, care în mod pervers au pătruns în viaţa noastră cotidiană.

Ca să reiau ideea părintelui Pârvu, cei aleşi ca „păstori” să conducă destinele popoarelor, le-au vândut şi trădat corporaţiilor transnaţionale, care fasonează în funcţie de propriile interese, politicile sectoriale guvernamentale. „Europa socială”, sau „Europa cetăţenilor”, s-a transformat astăzi, aşa cum o caracteriza europarlamentarul britanic, Nigel Farage, părintele „BREXIT”, în: „Europa tehnocratica care a devenit un monstru, care sub aparenţa blândă, ascunde o dictatură de cea mai rea speţă… popoarele nemaifiind stăpâne pe propriul destin.”

La vremea respectivă această atitudine a fost taxata drept extremista şi provocatoare, dar, iată că astăzi în plină criză sanitară şi economică, Europa se manifestă ca un organism suprastatal, un adevărat Cronos hotărât să înghită copiii neascultători şi să pregătească o lege a „securităţii globale”, un fel de Patriot Act, pentru îngrădirea dreptului la exprimare liberă a presei şi cetăţenilor în timpul manifestaţiilor stradale şi confruntărilor cu forţele de ordine. Ca să fie „tacâmul complet”, la nivelul Consiliului European, şefii de state şi guverne, cu excepţia Poloniei şi Ungariei, au fost de acord că accesul la fondurile de relansare economică şi pentru combaterea pandemiei de Covid-19, să fie condiţionat de modul în care sunt respectate normele statului de drept, fără însă a se preciza, care sunt criteriile de evaluare ce vor sta la baza acestor verificări, cine va fi însărcinat cu aceste anchete şi în ce texte din tratatul european, sunt stipulate asemenea prevederi.

Realitatea este clară şi amară, şi ne demonstrează încă odată că aceste „inovaţii” în mecanismul de funcţionare al UE, au fost introduse şi susţinute de Germania şi Ţările Nordice care vor să limiteze la maximum accesul la fonduri, ţărilor din sud-estul Europei, considerate ca fiind vulnerabile la corupţie şi irosirea banilor europeni pe proiecte neviabile. Ca urmare, bugetul pe 2021-2027 nu a putut fi votat, căutându-se acum soluţii pentru a ocoli avizul negativ al celor două state, ori de a spori presiunile asupra lor pentru a le „convinge” să cedeze. Potrivit ministrului polonez de justiţie, Zbigniew Ziboro, „Criteriul statului de drept este doar un pretext, un cuvânt frumos care sună bine la urechi, dar este vorba de o aservire instituţională”.

Pe un alt plan, nici situaţia din SUA nu este mai roză, campania pentru alegerea preşedintelui adâncind şi mai mult fractură existenta în societatea americană, radicalizând susţinătorii celor două forţe politice aflate într-un război deschis şi fără menajamente, pentru acapararea puterii în stat. Charles Sannat, diplomat al Şcolii Superioare de Comerţ şi al Centrului de Studii Diplomatice, sublinia că: „Actuala criză din SUA nu este numai de încredere, ci este o criză de sistem şi de model. Relansarea economică este doar un vis, o promisiune din partea administraţiei americane.”

 

Dacă „păstorii” care conduc destinele popoarelor s-ar apleca pentru a studia modul în care, în vremuri de cumpănă pentru istoria umanităţii, adevăraţii lideri, ataşaţi idealurilor supuşilor lor au găsit soluţii pentru ieşirea din situaţii complexe, ar putea întâlni exemple de urmat în gândirea plină de înţelepciune a lui Pitagora, Aristotel, Platon sau Socrate, ca să ne referim doar la câteva figuri emblematice ale filosofiei antice. Vom reaminti în rândurile ce urmează, câteva sfaturi înţelepte pentru conducători şi pentru electorat, din partea lui Pitagora, care sunt utile şi actuale:Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi! Puţini războinici, dar viteji! Puţin popor, dar mulţi cetăţeni. Poporule! Dacă îţi doreşti bună rânduială în ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. Acestea trei dau întotdeauna naştere la vrajbă în viaţa civilă şi în gospodarii şi ca urmare la năruirea statului şi a familiei… lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi spionarea oamenilor.”

În secolul XXI, agresiunea „statului de drept” prădător asupra libertăţilor cetăţenilor, se va baza pe trei dezvoltări practice ce vor schimba sistemul de organizare spirituală a societăţii omeneşti în contextul globalizării şi atotputernicia Inteligenţei Artificiale. Yuval Noah Harari, premiul Nobel pentru literatură, le explica astfel în cartea sa „Homo Deus – une breve histoire de l avenir” (Editura Albin Michel, 2017):

„ – fiinţele umane îşi pierd valoarea economică şi militară, iar sistemul politic şi militar va înceta să-i mai acorde mare valoare;

– Sistemul va continua să acorde o valoare fiinţelor umane numai în mod colectiv, nu individului, dar vor pierde autoritatea lor individuală pentru a fi gerata prin algoritmi exteriori;

– Sistemul va continua să găsească valoare şi utilitate practică individului unic, dar acesta va fi nouă elită a oamenilor hibrizi, a supraoamenilor, mai degrabă decât a maselor populare.”

Aruncând o privire scrutătoare asupra evoluţiilor politice, economice, sociale şi militare ale primelor două decenii ale secolului XXI constatăm cu îngrijorare că am păşit deja spre o nouă etapă a civilizaţiei post-umane, marcată de: criză economică (2008); resetarea geopolitică a Orientului Mijlociu („primăvara arabă” şi recentul acord încheiat de Israel cu E.A.U. şi Bahrein la Washington la 15.09.2020, urmat de negocieri secrete pentru a fi semnat şi de Sudan, Arabia Saudită, Yemen; războiul din Siria); ocuparea Crimeei de către Rusia; pandemia de Covid-19; războiul Armenia-Azerbaidjan pentru Nagorno-Karabakh; tensiunile Turcia-Grecia privind exploatarea gazelor, tensiuni China-India s.a.m.d.

Toate aceste evoluţii încărcate de energii negative sunt de fapt rezultatul confruntării biblice între copiii luminii şi copiii întunericului, este o încleştare ale forţelor globalizării şi a celor care pară suveranitatea naţiunilor, identitatea lor spirituală, obiceiurile şi tradiţiile. Este o luptă spirituală a forţelor vizibile, luminoase cu cele oculte, care a trezit din somnambulism popoarele europene şi nu numai, în momentul în care adevăratul stat de drept a fost acaparat de statul subteran a cărui domnie deasupra legii, a devenit sufocantă, oamenii nemaiputând respira în voie, aerul reconfortant al libertăţii.

Important este că, în majoritatea statelor europene şi în SUA, asistăm la un fenomen dătător de speranţă şi anume, trezirea intelectuală şi culturală a elitelor care conştientizează cu întârziere că, soarta politică a ţărilor le aparţine şi este nevoie ca ele să se poziţioneze în fruntea mişcărilor care militează pentru independenţa şi suveranitate naţională a popoarelor şi pentru limitarea intervenţiei organismelor supranaţionale, în treburile interne.

Tot mai des, la manifestaţiile de stradă organizate pentru a protesta împotriva modului de gestionare a crizei sanitare şi restricţiilor impuse de răspândirea pandemiei de covid-19, se aud voci puternice care cer respectarea libertăţilor cetăţeneşti, a demnităţii umane, a dreptului la educaţie şi munca, iar sloganurile protestatarilor francezi împotriva „legii securităţii globale”, „Jos măştile”, „Trăiască libertatea”, au fost preluate şi de protestatarii din Italia, Germania, Spania, Grecia. Recent, cu ocazia organizării la opera din Roma a spectacolului omagial cu opera „Nabucco” de Verdi, în momentul interpretării „Va pensiero”, care evoca prin corul sclavilor evrei eliberarea din Babilon, spectatorii aflaţi în sala s-au ridicat în picioare solicitând biss, pentru a cânta apoi alături de cor şi orchestra. A fost un moment emoţionant care a amintit de momentele revoluţionare care au premers unirea Italiei.

Liga Nordului foloseşte acest mesaj al corului sclavilor asupriţi pentru a ilustra mişcarea de eliberare a oamenilor din Nord faţă de cei din Sud. În Europa şi SUA, mişcările separatiste s-au multiplicat în ultimii ani, îmbrăcând forme tot mai perverse, de la autonomie financiară, culturală, la autonomie etnică şi teritorială, devenind ameninţări potenţiale pentru existenţa statelor naţionale. Europa cetăţenilor s-a metamorfozat într-un spaţiu izolat, carantinat, unde oamenii sunt trataţi ca nişte condamnaţi la domiciliu obligaţi să poarte „brăţara electronică” pentru a li se monitoriza deplasările. Trăim într-o lume tristă, în care democraţia a eşuat, iar atotputernicia instrumentelor de control ale „statului de drept” se afirmă în tot şi în toate. Statul prin măsurile neinspirate luate, a distrus economiile europene, a mărit gradul de îndatorare, a limitat drastic circulaţia persoanelor şi capitalurilor, a restrâns piaţa forţei de muncă. Dar pentru a drege busuiocul şi anestezia vigilenta cetăţenilor, conducătorii europeni ne propun o nouă găselniţa în construirea unei Uniuni Sanitare Europene.

În ciuda restrângerii activităţilor Parlamentului European şi a celorlalte instituţii şi agenţii ca urmare a pandemiei, nimeni nu îndrăzneşte să propună reducerea personalului tehnic, diminuarea semnificativă a retribuţiilor sau măsuri serioase de reducere a cheltuielilor de întreţinere a sutelor de imobile şi spaţii de lucru închiriate ori cumpărate pentru găzduirea acestor organisme europene supranaţionale. Aceeaşi situaţie ar putea fi aplicată şi în privinţa funcţionarii NATO, în condiţiile în care PIB-urile şi economiile statelor europene s-au prăbuşit iar semne de însănătoşire nu se văd la orizont. Tot în sensul uşurării poverii fiscale, poate că ar trebui ca la nivelul Consiliului NATO să se pună în discuţie suspendarea obligaţiilor statelor membre de a contribui la cheltuielile militare cu 2% din PIB. Pentru a se înţelege mai bine situaţia reală în care se afla economiile celor mai puternice state europene, Germania şi Franța, vom prezenta mai jos câteva cifre lămuritoare, astfel:

 – Pi b-ul Germaniei în 2020 a scăzut cu 5,8% iar nivelul datoriei publice a atins 75% în 2020, însă pentru 2021 se estimează o creştere a datoriei la 85%

– Datoria publică a Franței s-a cifrat în iunie 2020 la 2638,3 miliarde euro, adică 114,1% din PIB, iar conform proiectului legii finanţelor pentru 2021 prezentat de ministrul Bruno le Maire, PIB-ul se va prăbuşi cu 10%, iar datoria publică va reprezenta 116% din PIB. Guvernul francez nu are altă soluţie decât de a creşte nivelul datoriei, deoarece Franța  a fost „surprinsă” de pandemie cu întârzieri nepermise de competitivitate, cu şomaj de masă persistent, cu o datorie publică ridicată, cu nemulţumiri sociale şi lipsa unei marje de manevră bugetară. Bruno le Maire asigura că datoria trebuie rambursata, însă realitatea îl contrazice, experţii în economie şi finanţe ţin să precizeze că datoria nu ar putea fi achitata chiar dacă BCE ar şterge o parte, restul ar trebui să o plătească cineva. Şi acel cineva este spre ghinionul său, contribuabilul spoliat deja de propriile economii prin creşterea impozitelor, scumpirea vieţii de zi cu zi, pierderea locurilor de muncă. Cum fiecare război generează sau este generat de o criză economică, şi acest „război” cu pandemia are propria sa raţiune de a exista şi de a fabrica peste noapte „miliardari” îmbogăţiţi prin afaceri cu statul, stat care devine în final beneficiarul crizelor.

Zorii unei noi reaşezări geostrategice a lumii

 

  • Parteneriatul Regional Economic Global (RCEP)

RCEP care exclude SUA şi India, semnat la Hanoi (15.11.2020) de către China cu Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Vietnam, Laos, Malaezia, Singapore, Brunei, Indonezia, Filipine, Thailanda, Myanmar, Cambodgia, reprezintă 30% din populaţia lumii şi 30% din PIB-ul mondial. Tratatul care arata că Asia se proiectează în lume „post-covid”, cuprinde 20 de capitole incluzând comerţul, investiţiile, proprietatea intelectuală, tine să evidenţieze că este primul acord comercial încheiat între cele trei principale economii ale regiunii: China, Japonia, Coreea de Sud.

Semnat virtual sub preşedinţia Vietnamului care asigură conducerea ASEAN, RCEP va intra în vigoare odată ce va fi ratificat de cel puţin şase state ASEAN şi alte trei state. „Este o victorie a multilateralismului şi liberului schimb”, a subliniat premierul chinez, LI Keqiang, iar premierul vietnamez, Nguyen Xuan Phuc a completat precizând că: „Tratatul merge în direcţia întăririi reluării economice după pandemie.” „Semnarea tratatului este extrem de importantă pentru realizarea ordinii economice internaţionale, liberă şi deschisă”, a susţinut Hiroaki Nakanishi, preşedintele principalei confederaţii patronale nipone, Keidan Ren. China şi-a adjudecat rolul de iniţiator al acestei operaţiuni politico-diplomatice complexe, care îi conferă poziţia de lider regional.

RCEP este concurentul Tratatului de Liber Schimb Transpacific (TPP) promovat de preşedintele Obama din care SUA s-a retras în 2017 la iniţiativa preşedintelui Trump, când a declanşat şi războiul comercial şi al monedelor cu China. La Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) care a urmat, preşedintele Xi Jiping în intervenţia să (în spaţiul virtual) a subliniat că ţara sa este motorul comerţului mondial şi permite o deschidere mai largă a porţilor economiei sale naţionale, avertizând totodată asupra pericolului pe care îl reprezintă protecţionismul.

„Deschiderea este cea care permite unei ţări să meargă înainte, iar izolarea o frânează. Nici o naţiune nu se poate dezvolta menţinând porţile închise”. Vice-ministrul chinez de externe, Qin Gang asigura că: „Nouă ne este egal cine va fi la Casa Alba. Ceea ce vrem este o relaţie calmă şi mai bună cu SUA.” APEC numără 21 de state şi reprezintă 60% din PIB-ul mondial şi 47% din comerţul planetar. Unul din planurile mai puţin vizibile puse în discuţie în cadrul acestor întâlniri RCEP iniţiate de China este de a crea o monetă virtuală, pe principiul Bitcoin, cu acoperire în aur, ceea ce ar însemna o renunţare la folosirea monedei americane – USD, în tranzacţiile comerciale regionale, vizate de acest tratat.

  • G-20 Ryad (Arabia Saudită)

O altă platforma de cooperare economico-comercială post-covid, care atestă rolul Chinei de lider mondial care este în măsură să-şi impună propria agendă la nivelul organizaţiilor regionale sau cu vocaţie globală, în detrimentul SUA care prin vocea preşedintelui Trump a criticat utilitatea unor asemenea organisme şi menţinerea lor în viaţă. G-20 virtual, este pentru prima dată găzduit de o ţară arabă, pentru regele Salman al Arabiei Saudite este o bună ocazie de a-şi cosmetiza imaginea în contextul scandalurilor legate de violarea drepturilor omului şi îngrădire a dreptului la libera exprimare al jurnaliştilor. Într-o scrisoare deschisă semnată de 45 congresmeni americani adresată administraţiei Trump se cerea boicotarea lucrărilor G-20, argumentându-se ca: „Nu trebuie să legitimăm un regim care violează drepturile omului şi îngrădirea drepturilor femeilor de a participa la viaţa socială.” Preşedintele Trump, care are o relaţie specială cu regele saudit, a preferat să ignore acest apel, limitând însă intervenţia să la G-20 la o scurtă prezentare a rezultatelor mandatului său în plan intern, fără să facă referiri la probleme de politică externă, după care, a părăsit video conferinţă pentru o partidă de golf.

Nici din partea Comisiei Europene şi Consiliului European nu a fost o reacţie fermă, la demersul celor 65 europarlamentari, care în scrisoarea adresată celor două organisme, solicitau boicotarea G-20 din cauza „gravelor încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, de către un guvern care a creat cea mai mare închisoare pentru ziarişti, unde sunt ţinuţi în detenţie nejudecaţi, 34 oameni ai presei. „Amnesty International – Franța” a iniţiat o petiţie adresată preşedintelui Macron în care solicită intervenţii pe lângă guvernul saudit pentru eliberarea din închisoare a ziariştilor şi a altor persoane arestate pentru apărarea drepturilor omului, ca gest de bunăvoinţă în deschiderea lucrărilor forumului. Cunoscând interesele economico-financiare ale Franței în relaţia cu Ryadul, intervenţia organizaţiei a rămas fără răspuns, regele Salman reuşind să capteze interesul şefilor de state şi guverne ai G-20, pentru două zile (21-22 noiembrie) cu subiecte referitoare la implicaţiile pandemiei şi măsurile ce ar trebui luate, pentru relansarea economiei mondiale şi ajutorarea ţărilor sărace afectate serios de criză sanitară şi cea economică. Interesant că, ţările membre G-20 au cheltuit 11.000 miliarde de dolari pentru a salva economia mondială şi trebuie să se pregătească pentru „bomba cu efect întârziat” a datoriilor ţărilor sărace care potrivit OCDE a atins 700 miliarde USD. Miniştrii de finanţe ai G-20, întruniţi la 21.11.2020, au căzut de acord asupra unui „cadru comun” implicând pentru prima dată China şi creditorii privaţi pentru a suporta o parte a datoriei ţărilor sărace, pentru restul apelându-se la Dreptul de Tragere Specială (DST) al FMI. De reţinut că la această întâlnire virtuală la nivel înalt a G-20, un grup de tineri, reprezentând nouă generaţie, a ţinut să facă o serie de recomandări în favoarea unui viitor durabil şi echitabil:

– Ţările G-7 şi G-20 să accelereze realizarea obiectivelor dezvoltării durabile şi să respecte angajamentele luate în cadrul Acordul de la Paris;

– Ţările G-7 și G-20 să garanteze integrarea socio-profesională a tinerilor, îndeosebi prin stimularea antreprenoriatului şi printr-o generalizare a accesului la împrumuturi cu dobândă zero şi la formarea profesională pentru viitor;

– Ţările G-7 şi G-20 să promoveze şi să întărească multilateralismul, necesitate operaţională în lume unde ameninţările sunt la toate frontierele, de natură sanitară şi solidaritatea internaţională (întărirea Ajutorului Public pentru Dezvoltare) sau a fiscalităţii (lupta împotriva erodării bazei fiscale);

– Este nevoie de o nouă diplomaţie orientată spre viitor, începând cu o diplomaţie participativă în G7 şi G-20.

Prin vocea şefei delegaţiei tineretului francez, Constance Courtalon s-a exprimat îngrijorarea şi temerile noii generaţii privind ce va urma după pandemia de covid-19. Preşedintele Vladimir PUŢIN a prezentat la G-20, o adevărată lista cu problemele şi mizele majore care stau în faţa întregii lumi şomajul şi sărăcia constituie riscuri majore, deci G-20 are rolul de a lua măsuri pentru a împiedica că situaţia economică să se degradeze. În ciuda unor semnale pozitive, riscul principal rămâne, şomajul masiv pe termen lung, botezat şomaj de masă stagnant, cu creşterea sărăciei şi dislocarea socială pe care o antrenează. Ca urmare, este necesară luarea de măsuri suplimentare pentru a evita ca situaţia debitorilor, îndeosebi, ţările în curs de dezvoltare să nu se deterioreze mai mult şi că inegalităţile sociale să nu se multiplice în contextul pandemiei. Trebuie să ne străduim să frânăm protecţionismul şi să se renunţe la sancţiuni economice unilaterale şi să se relanseze canalele de aprovizionare.”

Incertitudinea şi modelele mentale: De ce înnebuneşte lumea?

Măsurile periodice de izolare şi carantinare, care tind să se permanetizeze, au produs serioase modificări ale modului în care creierul uman nu mai răspunde la modelele mentale actuale şi aceasta ne face confuzi, anxioşi, violenţi în limbaj şi comportament fizic. Se constată că, deja când ieşim, chiar şi pentru puţin timp din izolare, comportamentul nostru social este schimbat, devenim irascibili, suspicioşi, virulenţi în luările de poziţie, chiar şi pe subiecte banale, intoleranţi. Aceasta tensiune acumulată şi gata să explodeze se simtă şi la nivelul organizaţiilor, mai mari sau mai mici, care se confruntă tot mai des cu provocări dincolo de gestionarea situaţiilor profesionale curente. Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technoogy) s-au aplecat asupra subiectului şi au publicat un studiu în revistă „Nature Neuroscience” în care se susţine că: „Relaţiile sociale sunt la fel de necesare ca hrana, iar izolarea socială reprezintă un risc de mortalitate la fel de important ca tutunul şi alcoolul.”

Continue reading „Gheorghe DRAGOMIR: Invitație la balul mascat al pandemiei!”

Ionuț ȚENE: Pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată de regimul celor cu epoleţi?

Aşa cum am mai spus şi scris, pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată în România. De ce? Simplu: România este prizionieră regimului militarizat al pensiilor speciale. Zilele trecute Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a luat decizia în legătură cu Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de peste 7.000 lei. ICCJ a decis: impozitarea pensiilor speciale este neconstituțională. Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă. Conform amendamentului propus pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă. Amendamentul votat de Camera Deputaţilor a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului. Judecătorii nu-şi puteau tăia propriile privilegii, care le oferă pensii de sute de milioane lei vechi pe lună de la 45 de ani. Tot ce fac politicienii în legătură cu pensiile speciale este de fapt o mascaradă ieftină de prostire electorală a poporului. În realitate, de ochii lumii, fac legi greşite ca să fie respinse? România a devenit un sistem social și de castă ca pe vremea evului mediu. În loc să luptăm pentru egalitate, nediscriminare și acces liber la funcții, lucruri rezolvate de Occident încă din vremea iluminismului, la noi în țară s-a creat o castă privilegiată: magistrații și sistemul pensiilor speciale. Așa cum am mai scris, schimbarea guvernului sau parlamentului nu va duce la desființarea pensiilor speciale pe principiul distributivității și contributivității, ci dimpotriva acest sistem de castă, creionat în stil nobiliar, a primit noi privilegii legale. În campania electorală, jurnalistul Rareș Bogdan a zis una, după instalarea guvernului, colegii săi au făcut alta. De ce? Pentru că în România partidele sunt marote ale păpușarilor cu pensii speciale, care le schimbă ciclic pentru un popor dezinformat? Niciun partid controlat de un sistem de privilegii într-un stil totalitar de tip medieval nu va fi lăsat să lovească în beneficiile fabuloase și neconstituționale? Se vor reinventa partide la fiecare ciclu electoral. de către sistemul pensiilor speciale pentru ca o mână de privilegiați, ca în India sistemelor de caste, să trăiască în opulență și concupiscență. Noi, românii vom plăti taxe și impozite covârșitoare doar pentru ca unii să ajungă la pensiile nesimțite la o vârstă tânără ca să aibă timpt să se distreze și să-și trăiască viața.

Majorității românilor li se vor da pensii de mizerie și li se va ridica vârsta de pensionare pentru a întreține această castă subțire de privilegiați? Sigur că regimul militarizat al pensiilor speciale și de serviciu nu s-a rezolvat în ciuda propagandei politice mincinoase. O sumă uriașe din bugetul țării în loc să meargă în investiții se îndreaptă către pensionarii care ies la pensie la doar…44 de ani, de fapt niște tineri în plină putere. Uriașa masă de lucrători se pensionează la 65 sau 67 de ani ca să poată întrețină pensionarii de lux din sistemul regimului ”securisto-polițist” al pensilor speciale. Politicienii ne mint când spun că vor să reducă pensiile speciale. Ei nu o fac pentru că sunt produsul acestui regim al pensiilor speciale care controlează România din 1990 încoace. Un chestor iese la pensie la doar 44 de ani cu o pensie pe măsură, fără ca să îi revolte situația pe Rareș Bogdan, Dan Barna sau Marcel Ciolacu, care fac joc de glezne când e vorba de aceste pensii care discriminează marea masă de cetățeni lucrători ai României, care trebuie să muncească pe brânci până la 67 de ani? Politicienii ne mint pe față. Niciodată nu vor scădea pensiile speciale pentru că ei sunt creația acestui sistem care va falimenta la un moment dat bugetul țării încărcat de împrumuturi la bănci străine? Majoritatea politienilor par că sunt agenți sub acoperire a unor structuri militarizate din România? Cum să-și scadă ei pensiile? Conform noii legislații în favoarea regimului militarizat al pensiilor speciale pentru a putea ieși mai repede la pensie, militarii și polițiștii vor trebui să îndeplinească și condiția unei vechimi minime. Mai exact, aceștia vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare doar dacă au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu. România va intra în faliment dar pensiile speciale nu vor scădea. Sub 10 la sută din pensionari, care au pensii speciale, câștigă mult mai mult decât majoritatea celor peste 90 la sută dintre pensionarii care dacă mai apucă pensia la 65/67 de ani. Plus că, dacă se pensionează la 44 de ani, tinerii pensionari au și bani să-și trăiască a doua tinerețe. Poporul român trebuie să muncească pe rupte pentru o castă care controlează și manipulează politicienii? România are deja un sistem de caste ca în India medievală? Să fie aceasta noua ”democrație originală” europeană?

Continue reading „Ionuț ȚENE: Pensiile speciale nu vor fi desfiinţate niciodată de regimul celor cu epoleţi?”

Ștefan DUMITRESCU: Poeme de Ziua României

POPORUL ROMÂN

 

Noi vom muri asasinaţi

Într-un apus adânc de soare

Pe ţărmurile unui veac

Gesticulând a disperare!

 

 

STĂ PATRIA

 

Stă  patria ca pâine în câmpie

Deasupra  ei se-nalță bolta albastră

Și veșnicia este veșnicie

Și țara noastră este tot a noastră

 

Stă Patria ca stâlpul pe un deal

Vieții  eterne susținându-i rostu

Că încă mai avem un ideal

Și neamul nostru este tot al nostru

 

Stă patria ca vulturul pe munte

Ochiu-i străluce-n lume ca un soare

Mai suntem iată dacă tot mai suntem

Dacă iubirea aceea ne mai doare!

 

 

POETUL

 

Eram poet si plângeam

Mergeam pe străzi frumos luminate

Se mira lumea şi se-ntreba

Cine e domnul cu marea în spate!

 

 

CU DEZNĂDEJDE TE IUBESC, POPORUL MEU!

 

Cu deznădejde te iubesc, poporul meu!

Sălbatic, dureros, nebun, sfâşietor

Mi-e dor de tine, neamul meu, cumplit  mi-e dor,

Te-aş lua în braţe ca pe Dumnezeu!

 

Ce se întâmplă neamul meu cu noi?

De am ajuns ruşinea astei lumi?

Să fim noi blestemaţi, proscrişi, nebuni?

Să ne târâm ca viermii prin noroi!

 

Poporul meu, durerea mea adâncă!

Revoltă-te, ridică-te de la pământ,

Zdrobeşte-ţi trădătorii, blestemând,

Viermii demult adânc în noi mănâncă!

 

Sălbatic, dureros, scrâşnind, sfâşietor,

Cu deznădejde te iubesc, poporul meu,

Nu ţi-e ruşine oare, nu ţi-e greu?

Să-şi bată joc de tine toţi cum vor?

 

 

CĂCI CE EŞTI DUMNEATA,

BIETULE NEAM ROMÂNESC?

 

Căci ce eşti dumneata bietule neam românesc

Decât lacrima căzând a lui Dumnezeu

Care se plânge pe sine din veşnicie

Lumea născându-se astfel mereu

 

 

ŢARĂ MICĂ ŞI SINUCIGAŞĂ

 

Ţară mică şi sinucigaşă!

Vai de capul tău, sărmană ţară,

Toţi te jefuiră şi scuipară,

Iar la urmă o făcuşi şi tu!

 

O istorie întreagă căutară,

Să te ardă şi să te sfâşie,

Nici ţărâna să nu-ţi mai rămâie,

Numai amintirea-ţi de ocară!

 

Şi ce n-au putut să-ţi facă-n veac,

Liftele păgâne şi străine

O făcuşi tu, ţara mea, mai bine,

Cu o sete fără de egal!

 

Vai de capul tău, nenorocito!

Din tot ce-am fost nimic n-o să rămână,

Nici măcar o mână de ţărână,

Care să spună că am fost aici!

 

 

DOAMNE, IISUSE CRISTOASE, STRIG!

 

Doamne,

Iisuse Christoase

Turlă de izvoare

Şi chiparoase!

Mi-ai spus că stai

La uşa mea

Cum tremură pe zare

O stea

Şi baţi în lemn

Cu mâna Ta de catifea

Numai să aud eu

Şi să zic, intră, Doamne!

Vorbeşte cu mine

Ceaţă de miere

Murmur de izvoare

Intră, Doamne,

Turn de lumine!

 

Isuse, Iisuse.

Te strig, Iisuse!

Nu mai pot!

Doar eu stau

De treizeci de ani

Ca un schilod şi netot

Şi nu spun

Intră Hristoase,

Ci urlu ca un nebun,

În gura mare.

Intrăăăăă, Hristoaseeeeee!

Ca un văzduh, ca o mare

De mătase

Ca o pădure

Ca un munte de sare.

Clocotesc

Ca un Ocean în picioare!

 

Numai vino o dată!

Mângâiere dulce

Catifelată.

Miluieşte-Te de mine,

Blândule Tată,

Turn Împărătesc

Nu mai pot

Hohotesc!

 

De durere

Se rupe carnea pe mine

Mă prăbuşesc

De ani de zile Te chem!

Urlând în gura mare

Ca un nebun.

Ca o turlă pe zare

Din toţi rărunchi

Urlu şi ţip

Ca un Munte

Ca un deşert de nisip.

Intră Iisuse

Numai intră o dată,

De-atâta suferinţă

Nu mai pot.

Sunt ca o baltă.

De mocirlă, de viermi,

De borhot.

O, Doamne, Iisuse Christoase,

Deal de petale

Şi de mătase.

Mal înalt de oase.

Vino, intră

În carnea mea.

Ca licoarea de stea.

În sufletul meu

Ca puroiul de zeu.

Ca o mireasmă de tei.

Nesfârşită şi alizeu!

Ca-ntr-un lac.

Iisuse Christoase fie-ţi milă,

Fii bun.

Ajută-mă acum!

Floare albă de prun!

Aripă pe zare

De fum.

Acum! Acum!

Am eu nevoie de ajutor.

De iertarea şi de

Bunătatea Ta!

Acum ţip eu

Şi urlu

După ea!

 

Acum când urlu şi

Când gem.

Când îmi este sufletul

De iască şi de lemn.

Doamne Iisuse, fii bun!

Catapeteasmă şi azimă

De bunătate.

Iartă-mi Tu păcatele.

Toate!

Şi salvează-mă

De această suferinţă cumplită.

De parcă mi-ar fi inima

Pusă pe plită

Încinsă

Şi de ruşinea

Care mă omoară

Mă chinuie ca

Mălura amară!

 

Doamne Iisuse

Întinde-mi mâna

Şi salvează-l pe robul Tău!

Mă târâi pe pământ.

Aş urla, aş plânge.

Mi-e rău!

 

Te mai strig iar

Şi iar

Mireasmă de cleştar

Clipocit

De mărgăritar.

Urlu către tine.

Iisuse, Iisuse! Vină

Aşternut de miere

Crâng de lumină.

Salvează-mă o dată,

Nu mai pot,

Tatăăăăăăăă!

O rană sunt

Care Te strig,

Te cheamă!

Îţi urlă Numele.

Ţi-L şopteşte,

Ţi-L pipăie cu limba

Împărăteşte!

Ţi-l descântă,

Ca pe peşte!

Ţi-l mângâie

Cu dragoste.

Doamne fereşte!

 

Iisuse Christoase, mi-ai promis

Că Tatăl ceresc este Iubire

Şi bunătate!

Te mai strig încă o dată.

Şi încă o dată,

În noapte!

Parcă eu aş fi o jumătate

Şi Tu cealaltă jumătate.

Din muntele de petale,

Ameţitoare, înmiresmate.

Te strig şi iar te strig,

Vino Hristoase

Mi s-a depus suferinţa,

Ca rugina pe oase!

Doamne,  ajută-mă.

Nu mă mai lăsa mult,

Să strig.

Sunt secătuit.

Îmi e urât.

Îmi e frig.

Îmi este ruşine,

Fie-Ţi Iisuse

Milă de mine!

 

De tot,

Ajută-mă, că nu mai pot!

 

 

DOAMNE , CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI?!

 

Doamne, ce e cu noi, ce se întâmplă cu noi?

Ce se petrece, Ţara mea, cu dumneata?

Istoria a devenit demult o hazna,

Ne târâm gemând până la gât în noroi!

 

Îmi vine să plâng, să urlu, să blestem,

M-aş sinucide, îmi este ruşine, vomit,

Politicienii te cred un  popor tâmpit,

Scârbit Dumnezeu nu ne mai dă nici un semn!

 

Cum de am ajuns în halul acesta, neamul meu?

Nu te doare, nu-ţi e milă de tine, nu ţi-e ruşine?

Că ţi-ai pune ştreangul de gât mai bine,

Nu ţi-e silă de tine, nu ţi-e frică de Dumnezeu?

 

Neamul meu asasinat, ce ne facem acum?

Îţi pleacă oamenii din ţară ca şobolanii,

Îşi freacă mâinile de bucurie duşmanii,

Doamne, ce frig e în istorie, ce urât! Şi ce fum!

 

 

O ŢARA MEA, O ŢARA MEA INFIRMĂ!

 

O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,

Frumoasă ca un ţipăt orbitor

Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,

Pe noi doar deznădejdea ne animă!

 

O, ţara mea, jelanie adâncă!

Mai strălucind o clipă în neant

Răsună vast tărâmul celălalt,

Viermii în noi tăcuţi şi grav mănâncă!

 

Doar hoţii şi lichelele la noi prosperă

E-o tragedie să te naşti valoare

Totul în tine, ţara mea, mă doare,

Mai bine-aş fi trăit în altă eră!

 

Mă-nchid în cochilia mea şi plâng!

Ferice fie hoţii astei naţii,

Se-ntreacă în urale şi ovaţii,

Poet nefericit, popor nătâng!

 

O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,

Frumoasă ca un  ţipăt orbitor

Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,

Pe noi doar deznădejdea ne animă!

 

Continue reading „Ștefan DUMITRESCU: Poeme de Ziua României”

George POPESCU: Darde/Dardi (versuri/testi)

(Traducere/traduzione di Graziella Sidoli)

 

Dardă 1

Îmi spun că ești Hristos de durere

însă pentru mine ești ceva ca un soare

nepăsător arzător.

 

Dardo 1

Mi dicono che sei Cristo di dolore

ma per me sei qualcosa come un sole

impassibilmente ardente

 

***

Dardă 19

Eu mă rog și nu înțeleg

ce-o fi rugăciunea.

Polimorfă solicitare fără apărare

pentru cine rugându-se înseamnă

a înfrânge rușinea

ce se ascunde în orice petiție?

Ori înseamnă a prinde coarda ce salvează,

dojenita implorare de unire?

 

Dardo 19

Io prego e non comprendo

che cosa sia preghiera.

Polimorfa richiesta indifesa

per cui pregare vuol dire

vincere la vergogna

che si annida in ogni petizione?

O è afferrate la corda che salva,

la monistica supplica di unione?

 

***

Dardă 23

Doamne, fă ca orice cută a realului

să mi se-ntoarcă interesantă – și nu-i de ajuns:

care să fie stranie, să fie perplexitate.

Păstrează-mă într-o neostenită stare

de albă alarmă.

 

Dardo 23

Signore fa’ che ogni ruga del reale

mi torni interessante -e non basta:

che sia strana, che sia perplessamente.

Mantienimi in un continuo stato

di allarme bianco.

 

***

Darda 34

Am iubit cu iubire strâmbă,

cu o iubire leneșă și zdrobită,

însă pot spune – marinar epuizat

ce se aruncă pe plajă

după o călătorie-naufragiu –

că am iubit. Și acum?

Pe plajă cu brațele goale

cu tricoul lipit de apă și de sare.

și acum?

  Continue reading „George POPESCU: Darde/Dardi (versuri/testi)”