Mircea POPA: DIALOG EPISTOLAR (1985-1988) – NICU STEINHARDT – LUCIAN BOZ

Lucian Boz l-a cunoscut pe Nicu Steihardt la Paris, unde Lucian Boz se ducea din doi în doi ani să se întâlnească cu colegii de generație, Eugen Ionescu și Emil Cioran, iar într-una din aceste veri s-a nimerit să fie la Paris și Nicu Steinhardt, venit să-l caute pe Emil Cioran. Acesta i l-a recomandat lui Boz pe Steinhardt și cei doi au petrecut clipe frumoase împreună, păstrând apoi legătura prin intermediul scrisorilor.

Culant și atent la viața scriitorului călugărit, Boz îl urmărește cu atenție, trimițându-i mult dorita cafea, pe care Steinardt o savura în mod desosebit și fără de care nu putea trăi.  Periodic, punea la poștă câteva pachete mai mici sau mai mari, care produceau atâta bucurie destinatarului.  Pentru a le putea ridica de la poșta din București, atunci când el se afla la Rohia, Steinhardt i-a dat adresa unei rude, care  făcea serviciul de a sta la coadă la vamă sau pe la  serviciile postale din capitală. Ca să intre în posesia lor ceva mai repede, Boz a încercat să le expedieze mai aproape de Rohia, la Tg. Lăpuș, unde Steihardt ar fi avut posibilitatea să le ridice mai repede. Aventura călătoriei pachețelelor de cafea devine uneori de domeniul fanteziei, dar, în ciuda greutăților întâmpinate, cei doi nu renunță la acest mijloc de comunicare, și  Boz e demn de admirat pentru perseverența și tenacea sa.

 Reproducem aici încă un lot de scrisori care n-a intrat în volumul pregătit de noi, Lucian Boz-scrisori din exil (ed. Dacia, 2001), în ideea că poate vom realiza o nouă ediție din această corespondență.

––––––––––––

Prof.Univ. Dr. Mircea POPA

Cluj-Napoca, 9 februarie 2021

 

***

SCRISORI:

NICU STEINHARDT – LUCIAN BOZ

 

  • I

 

GOD BLESS YOU ALL !

Rohia, 1985-1986

 

Iubite Luciane,

Ție, Corei și fiului tău: cele mai bune urări pentru 1986!

Întru mulți și sănătoși ani!

How are you, my dear chap?

Eu unul: conform cu vârsta!

Cu sinceră, staornică, recunoscătoare

și prietenoasă afecțiune,

Nicu Steinhardt

 

 

  • II

 

Iubite Luciane,

București, 28 martie 87

Mulțumesc mult pentru gândul tău cel bun de a-mi trimite niște cafea. Gând mai bun nici că se putea. Până astăzi însă cafeaua nu a sosit. Eu mă aflu acum în Buc/curești?, după o iarnă (lungă și grea) petrecută în Țara Lăpușului. Nici acum nu s-ar putea spune că iarna a trecut. Este probabil să rămân aici până în primele zile ale lunii mai.

Sper să-ți ajungă scrisoarea aceasta înainte de Pesah, pentru care goiul de mine îți adresez cele mai sincere și mai bune urări, atât ție, cât și Corei și fiului tău. Mai e nevoie să-ți spun cât de înduioșat și de bucuros mă aflu constatând fidelitatea prieteniei tale și cât de mișcat de atâta gentilețe?

Cu sănătatea trupească nu am a mă prea lăuda din pricina străvechii mele boli intestinale, cu aceea sufletească însă lucrurile merg simțitor mai bine. Ilustrata ce mi-ai trimis cu prilejul anului nou îmi arată cât de superb e locul unde locuiești. Am pus-o la loc de cinste și o privesc mereu cu mare plăcere.

Mai public din când în când câte un articolaș, rar, și duc o viață foarte retrasă, cum se și cuvine unui venerabil bărbos. Gândurile și urările mele cele mai bune vă însoțesc.

Din toată inima,

al tău,

Nicu

 

 

  • III

Iubite Luciane,

24 sept. 87

 

Astăzi, zi de Roș Hașanah, am primit cafeaua! Ce bună șu plăcută surpriză! Ce minunat dar! Mulțumirile mele cele mai sincere și mai prietenești. Nu!, deloc bețiv, dar cafegiu mă recunosc. Sper că înainte de primirea prezentei, îți va fi sosit și plicul meu conținând textul Creangă, Dickens, Proust (un artcolaș)!

 

Pentru noul an evreiesc, ție, Corei și lui Alan: întru mulți, sănătoși și fericiți ani!

Gentilețea ta și fidelitatea prieteniei mă emoționează.

Sper să mă înapoiez la Rohia în noiembrie. Până atunci mai dau lupta cu neajunsurile celui de-al 3-lea age!

 

Te rog să dai cea mai deplină crezare a absolutei sincerități, a gratitudinii și afecțiunii mele.

 

Ever most sincerrely,

faithfully and gratefullu yours,

Nicu

 

 

  • V

 

Iubite Lucian,

Rohia, 26-2-88

Continue reading „Mircea POPA: DIALOG EPISTOLAR (1985-1988) – NICU STEINHARDT – LUCIAN BOZ”

Ortodoxia şi societatea pragmatică – Dialog între Tudor Petcu şi Klaus Kenneth

Klaus Kenneth este scriitor, profesor şi muzician din Elveţia şi nu în ultimul rând unul din cei mai importanţi gânditori ortodocşi contemporani din Occident, cunoscut mai ales datorită operei sale Două milionane de kilometri în căutarea adevărului, în care sunt relatate o serie de experienţe spirituale personale.

 Tudor PETCU: Mi-ar plăcea să începem discuţia noastră prin a lua în considerare semnificaţia pragmatismului, care, în zilele noastre, este un subiect foarte important, în special din punct de vedere social şi cultural. Dată fiind această stare de fapt, întrebarea mea este următoarea: care este perspectiva dvs generală in calitate de gânditor ortodox asupra pragmatismului? Credeţi că pragmatismul, general vorbind, este o deconstrucţie a moralităţii elementare şi chiar a spiritului uman?

Klaus KENNETH: Ştiu pur şi simplu că Hristos Însuşi a fost foarte pragmatic în învăţăturile şi cuvintele Sale după cum a fost confirmat mai târziu de către Apostoli. Cred că istoria a arătat suficient de mult că cei ce nu au avut o experienţă personală în Hristos, au distorsionat sensul afirmaţiilor Sale, şi astfel, ca urmare a neînţelegerii lor, s-au înstrăinat de Viaţa însăşi. Toţi oamenii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cei ce se ghidează după propria lor imagine, aşa cum au făcut numeroşi gânditori protestanţi, demonstrează de fapt că nu l-au înţeles pe Hristos, după cum nu au înţeles nici pragmatismul Acestuia.

În sfârşit, putem afirma că scandaloasa schismă a Bisericii a fost şi un rezultat al faptului că gânditorii romani au abandonat locul inimii, începând să filosofeze asupra Scripturii, dând naştere unor neînţelegeri.

Înţeles în acest fel, după cum Hristos ne-a spus, pragmatismul ortodox este singura cale care va salva lumea, moralitatea elementară şi spiritul uman. Acest Adevăr este păstrat în Biserica Sa. O biserică făcută de mâna omului, orientată mai mult înspre a discuta despre chestiuni filosofice, o biserică ce nu corespunde unui spital pentru sufletele rănite, nu are dreptul la existenţă. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care bisericile catolice sunt din ce în ce mai goale în zilele noastre. Hristos nu a venit să prezinte umanităţii câteva noi afirmaţii teoretice sau teologice, în niciun caz. El a venit să creeze o viaţă complet nouă pentru întrega umanitate. Înţeles în acest fel, pragmatismul ortodox înseamnă reconstrucţia naturii căzute a omului şi o contrapondere la deconstrucţia valorilor morale elementare.

 Tudor PETCU: Ortodoxia este o foarte importantă perspectivă teologică şi viziune asupra lumii, societăţii, culturii, etc. Dar, înainte de toate, ortodoxia este un mod de viaţă foarte profund şi de aceea este esenţial să o înţelegem corect. În acelaşi timp, după cum am subliniat, pragmatismul este într-o continuă dezvoltare, considerat una din marile tentaţii ale lumii contemporane. Putem vorbi de un anumit raport între ortodoxie şi prgmatism, şi dacă da care ar fi acesta?

Klaus KENNETH: Prefer să spun cea mai importantă perspectivă teologică, şi nu doar o perspectivă. Următoarea problemă este acest mod de viaţă foarte profund, care din păcate nu este urmat de cel puţin 95% dintre credincioşi plus faptul că o foarte mare parte din cler nu înţelege întru totul un asemenea mod de viaţă. Înţelegerea, după cum sfântul părinte Sofronie îmi repeta de multe ori, trebuie să vină din înâlnirea cu Hristos în inimă, şi nu din creierul care filosofează. Pentru că altfel nu se va deschide uşa celor ce cad tentaţiei de a dori să modernizeze ceea ce în realitate este veşnic.

Continue reading „Ortodoxia şi societatea pragmatică – Dialog între Tudor Petcu şi Klaus Kenneth”