Vasile HATOS: Paradisuri culturale

A treia ediție a Premiului Literar Internațional ”Corona”, s-a desfășurat în 15 .09.2018, ora 18, în localitatea Cassano All’Ionio, Calabria. Un eveniment organizat de ”TraduzioniTalabà”, prezidată de Mihaela Talabà, dedicat în memoria lui Salvatore Paladino. Eveniment așteptat de scriitori și poeți care au ieșit învingători în această ediție. Desfășurat într-o atmosferă pitorească, la l’Agriturismo “Colle degli Ulivi”, înconjurat cu plantații de măslini, portocali, mandarini etc., au adus un farmec acestei premieri. Palmierii din jur îți dădea senzația că te afli într-un ,,sat” cultural unde spiritul îmbină frumusețea sufletului cu noblețea oamenilor veniți din Europa. Nu conta numai scrisul, ci și sufletele lor, blânde, atrăgătoare, deschise spre dialog. Un amalgam de pledoarii aduse spiritului ancestral, parcă coborât dintr-o altă lume, unde Dumnezeu și-a pus peceta pe farmecul oamenilor. Aici, uiți de toate, grijile dispar, atmosfera devine fermecătoare, fiindcă scriitorul și omul de rând își deapănă amintirile. Nu există diferență, că ești scriitor, poet, filosof, geniu sau un simplu muncitor, toate aceste dau culori spiritului. Scriitorul este egal omului de rând și invers! Când vezi aceste lucruri te inundă o bucurie imensă, și-ți dai seama că apropierea omului de Dumnezeu se face, uneori, prin creație. Cunoști pictori, actori, scriitori, poeți, oameni de rând, copii etc., luminându-ți sufletul și mintea cu creațiile lor. Arta, dar mai ales arta creată din adâncul ființei, dau valori sacre umanității. Prin arta spiritului devenim mai buni, reunind naționalități, pentru că un există diferențe, că este un artist român, olandez, italian, francez etc., toate se îmbină într-un focar al spiritului unde iubirea cuantică îmbină frumosul cu pitorescul, iertarea cu iubirea, sacrificiul cu ura de sine. Toate aceste dau beneficii spiritului, călătorind în ființă, deschizându-i noi orizonturi spirituale. Am stat de vorbă cu pictorul Marcello Le Neve; Giorgio Naccarato, lucrează la radio Cosenza Nord; prezentatoarea concursului Mihaela Olimpia Totu; președinta concursului  Mihaela Talabà; artistul Massimo Cistaro; Rocco Leonetti etc., apoi cu scriitori veniți din România. Aș enumera câțiva: poeta Angi Melania Cristea, câștigătoare absolută al Premiului ”Coroana”, cu cartea ”Căutătorul de pokemoni ” și alte premii; poeta Adriana Weimer, care anul trecut a câștigatdouă premii: Mențiune Specială la poezia cuantică:”Lumină de stea” și al treilea premiu cu cartea: ”Un cer de cuvinte”, anul acesta fiind în juriu; poeta Diana Olteanu, care a câștigat la Poezie inedita cu temă impusă: poezia cuantică, premiul I: ”Se zbate lin, tangenta, în spirală” și Mențiune Specială:”Îmi puseși mama, cântecul în suflet”; poeta Claudia Bota la Poezie inedita premiul III: ”Amprentele dorului”și Poezie  inedită cu temă impusă: poezia cuantică, premiul III: ”Picătură divină”;poeta Silvia Rîșnoveanu, Germania- Carte edită de poezii: Premiul III: Aripi; poeta Roxana Elena Sandu, Ialomița- Poezie inedita cu temă impusă: poezia cuantică: Mențiune special: Iubire; poeta Olga Văduva:  Carte edită de poezii Premiul II: Ponte tra I pensieri/Pod peste gânduri, secțiuneai taliană. Apoi cu scriitorul italian Alfredo Bruni, fondatorul Asociației Culturale “La colpa di scrivere” ( Vina scrisului), care a primit Premio alla Carriera per la letteratura și Luigi Silvestri – Premio Speciale Cuore Verde.

Toate aceste întâlniri culturale deschid spiritul spre noi orizonturi, călătorind spre timpuri primordiale, unde omul putea sta de vorbă cu Dumnezeu! Există în fiecare  ființă un paradis al culturii, unde educația spiritului vine din timpuri ancestrale, demult apuse, pentru că omul, în ziua de azi, își croiește cu greu  drum prin tranșeile culturii care apar tot mai des. Scriitori fără valoare ies la iveală prin stingerea culturii, prin acapararea unor valori mici, puse pe stâlpul umanității, pentru că, uneori, cultura devine un brand unde banii își spun cuvântul, iar adevăratele valori se sting pentru că nu le ajută statul! Nae Ionescu spunea: ” Singura datorie a statului este de a îngădui și a ajuta pe orice om să creeze ”. Creația adevărată, dar mai ales cea lăuntrică, poate crea mitul fericirii, să-l ducă pe cel ce crează dincolo de limitele existenței, chiar poate devenii nemuritor, prin depășirea propriei condiții, dar sunt atât de puțini care se încumetă să meargă pe calea cunoașterii de sine. Ar trebui să înțelegem că fără paradisuri culturale, școli academice, fără sacrificii imense, nu putem crea cultură cu adevărat. De aceea Mihaela Talabà impune valori spirituale prin căutarea în sine a creației, pentru că poezia cuantică deschide noi orizonturi în creație, prin unirea valorilor spirituale în unul singur: cel ce se caută în sine. De aici denotă că, creația interioară este și creația lui Dumnezeu! Numai prin integrarea în natură, mai bine zis în legile naturii, ne putem recâștiga paradisul pierdut. Vedem aceste salturi spirituale în ”Luceafărul” – Eminescu; Faust – Goethe; Divina Comedie – Dante; Corbul – Poe; Dacă – Kipling și de ce nu, în Coșbuc, Alexandri, Bacovia, Nichita Stănescu, Leopardi, Virgiliu, Ovidiu etc.Toți acești creatori de eternitate au dus spiritul pe plaiurile nebănuite ale sensibilității interioare, pentru că fiecare și-a căutat adevărata fericire!

    Rezultalele în limba română:

Carte edită de poezii Premiul I: Căutătorul de pokemoni de Angi Melania Cristea, Craiova. Premiul II: ex aequo Omnia Vincit Amor! de Florin T. Roman, Sebiș (Arad) Inimă soare neobișnuit de Ciprian Muntean, Lugoj. Premiul III: ex aequo Limita umbrei de Silvia Bodea-Sălăjan, Zalău Aripi de Silvia Rîșnoveanu, Germania Mențiune de onoare: Suflete de ceară de Camelia Ardelean, Deva. Numele meu,e… de Stejărel Ionescu, Timișoara. Mențiune specială: Gramatica iubirii de Dan Mitrache, Bălcești Labirintul iubirii de Claudia Bota, București Florile cireșului tânăr de Daniela Gumann, Germania. Premii Speciale: Premiul Special Quantum:  Eterna iubire de Daniela Gumann, Austria.

–––––––

Vasile HATOS

Castiglione di Ravenna, Italia

22.09.2018

Emma POENARIU SERAFIN: Mi-a bătut la suflet toamna

Mi-a bătut la suflet toamna

 

Mi-a bătut toamna la suflet, să plece-n trecut
Peste valuri, peste ape, peste brazi și stânci.
Vara s-a prelins din mine, ca un dor avut,
Doarme-n clipe din privirea ochilor adânci.

 

Mi-a bătut la suflet toamna, vrea s-o retrăiesc
Apoi pleacă, să se doarmă, colo-n Infinit.
Dimineți, născute-n ceață nu mai rătăcesc,
Peste timpul scurs alene, ce s-au desfrunzit.

 

Mi-a bătut toamna la suflet cu privirea grea,
Frunzele, zburătăcite iar s-au rătăcit.
Una roșie, că focul, din ființa mea,
Vrea să-mi prindă, de privire, timpul nevenit.

 

Cu bătaia ei din frunze se reinventa,
Desenând, pe cer aievea, păsări care vin.
Și în șuier lin de vânturi,se tot înălța
Să coboare, din cetate, fulgi ca din senin.

 

Pomii triști și fără frunze, în suflet altar,
Sprijină un nor de ploaie, abia-l mai susțin.
Strâmt cojoc îmbracă trupul unui vechi stejar,
Jeluind, mă jeluiește, parcă mai divin.

 

Mi-a bătut toamna la suflet de nu mai speram,
Gândurile depărtării , cad pe-un vis răpus.
Le fac bulgărași de gheață și le-așez pe-un ram
Și-nchid versul într-o carte și tot ce-am de spus.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

5 octombrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Versuri

Nici măcar în șoaptă

În seara aceasta nu vom vorbi
despre iubire…
Doar vom așeza palmele unuia
asupra palmelor celuilalt;
la fel pieptul, buzele, pântecul…
(De ce vă scandalizați?
Pântecul este ecuatorul trupului…)
Doar așa vom putea birui
frigul acesta atroce
ce ne învinețește oasele.
În seara aceasta ne vom respira unul
pe celălalt
cufundați în adâncimile retinei
înflorită în lacrimi.
Până și ele, lacrimile,
se vor evapora pe arzândele buze
negăsind matcă
în care să se rostogolească…
Vom simți sete
până în străfundul măruntaielor
și vom bea lacomi
pocalul deplinei contopiri,

dar nici măcar în șoaptă
nu vom vorbi despre iubire.

 

Ca o aripă

 

Mi se lipise de pleoapã
aripa ta frântă…
Stăteam așa, cu un ochi închis
de teamă să nu te doară
și am înțeles că erai fluture,
ori altceva la fel de frumos
și de efemer.
Te simțeam tremurând,
sorbind cu nesaț lacrima…
Am adormit, iar în zorii zilei
am găsit doar umbra aripilor tale
întipărită pe colțul pernei;
de atunci
în fiecare miercuri
iau lecții de zbor, așteptându-te,
iar una din pleoape
mi se zbate des, ca o aripã
de fluture.
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Versuri” →

Cristian Gabriel VULPOIU: La margine de neființă

LA MARGINE DE NEFIINȚĂ

 

La margine de neființă,
din plenitudini timpul țâșni
l-am prins în căușul palmei mele
și-l țineam privindu-l șăgalnic …
micul neant …
soarele coborî în amforele
de absint …
în petale de mir
mă picură abisul
în timp ce mă pierd absent
în pastelul mat
al ploii
ce revarsă peste noi
divine liturghii
să le aud în răspântii
la porțile pleiadelor
la picioarele triadelor
la limite de neființă
culeg muguri de atomi
de sinceră căință
morții mă fac velință
pentru o singură dorință
…………………………….?!

 

Cristian Gabriel VULPOIU

5 octombrie, 2018

George POTIRNICHE: Să nu lași lacrima să curgă

Să nu lași lacrima să curgă

 

Să nu lași lacrima să curgă
Și florile fără petale…
Tristețea în suflet să nu plângă
Pe aripa vântului,în urma gândurilor tale.

 

Privirea de s-ar rătăci în alte anotimpuri ,
Să nu suspini în umbra norilor trecuți …
Am fost un trecător pe aripi de fluturi,
Prin visuri spulberate în toiul unei nopți.

 

Fierbinte îmi este sufletul acum,
Splendoarea stelelor … întunecate
Cu razele de lună scăldate în parfum ,
A fost un semn știut , mai dinainte.

 

Frigul tremură în calendar,
Prin basmele de ieri uitate
Să nu lași lacrimi în zadar
Când florile din geam sunt înghețate.

——————————-

George POTIRNICHE

17 februarie, 2018

Anatol COVALI: Triolete

Vom re-nvăţa ?

 

Vom re-nvăţa cândva să fim puternici,
să nu mai stăm bicisnici la răscruci
cu mâna-ntinsă către-atotputernici ?

 

Vom re-nvăţa cândva să fim puternici
gonind pe-aceşti stăpânitori nemernici,
ce ne condamnă să murim pe cruci ?

 

Vom re-nvăţa cândva să fim puternici,
să devenim pentru un timp haiduci ?…

 

E-un strigăt nefiresc

 

E-un strigăt nefiresc tăcerea voastră.
Eu îl aud, dar voi nu-l auziţi
cum spintecă-a speranţei boltă-albastră.

 

E-un strigăt nefiresc tăcerea voastră,
în timp ce moartea râde la fereastră
când voi dormiţi de spaime năuciţi.

 

E-un strigăt nefiresc tăcerea voastră,
când surdomuţi continuaţi să fiţi.

 

În resemnarea

 

În resemnarea asta colectivă
sunt plin de lacrimi şi mă vreau un plâns
care să aibă forţă explozivă.

 

În resemnarea asta colectivă
voi fi întotdeauna împotrivă
de-a sta în lanţuri şi de a fi constrâns.

 

În resemnarea asta colectivă
numai risipă de tristeţi am stâns.

 

Fiinţa mea

 

Fiinţa mea-ntristată se revoltă
zărind cum printre lacrimi şi dureri
puterea se preumblă dezinvoltă.

 

Fiinţa mea-ntristată se revoltă
când vede cum a neamului recoltă
e împărţită-n câteva averi.

 

Fiinţa mea-ntristată se revoltă
de-această goană către nicăieri.

 

S-a prăbuşit

 

S-a prăbuşit în mine universul
prezentului şi-am început să plâng
privind ce-împiedicat ne este mersul.

 

S-a prăbuşit în mine universul
când am văzut ce gol şi jos e ştersul
cer unde şi luceferii se frâng.

 

S-a prăbuşit în mine universul
când vede-n loc de codrii un biet crâng.

 

Detest

 

Detest această pătură meschină
ce se îmbuibă din al nostru vis
şi pângăreşte-a patriei lumină.

 

Detest această pătură meschină
şi fără scrupul, care e de vină
că viitorul porţile şi-a-nchis.

 

Detest această pătură meschină
care-al spernţei suflet l-a ucis.

————————————–

Anatol COVALI

București

5 octombrie, 2018

 

Continue reading „Anatol COVALI: Triolete” →

Dumitru ICHIM: Mesaj de suflet!

Români,
Vă adresez un mesaj de suflet. Nu obișnuiesc să vă implic în politică și nici nu este politică aici. Vă atenționez să nu confundați ura voastră și nemulțumirile voastre pentru un sistem politic greșit zeci de ani de zile în România (PSD) , cu ura pentru firesc și normalitate. Ați vrut să fiți în Uniunea Europeană și ați plătit prețul.Păduri , fabrici,forța de muncă, intelectuali, pământuri apărate cu sângele strămoșilor și sfinților noștri. Totul v-a luat vestul pentru ca voi să vă ” mândriți” că sunteți” europeni, totul i- ați dat. Acum, ei cer, mai mult…Valorile morale și în primul rând sfințenia nunții ca unire dintre un bărbat și o femeie. Despre aceasta este REFERENDUMUL.

Pe 7 octombrie vă chem să vă uniți și să fiți doar Români, și nu ”europenii” Sodomei și Gomorii. Apărați-vă familia și ceea ce are ea mai de preț – copiii.

Pentru copiii voștri, ieșiți cu toții, mic, mare, bătrân, la VOT pentru Familie, Copii, Normalitate și firesc.


#Referendumpentrufamilie
#Romanialibera

––––––––––

Preot Dumitru ICHIM

3 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Doruri târzii

DORURI TÂRZII

 

Cad frunze din arbori, bătute de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
prin parcul ce-mi plânge năvalnic în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniți ? – ce visuri vă cheamă
să-mi bateți cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc printre frunze întoarcerea voastră?

 

Aș vrea să vă chem pe toate în casă,
povești să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
pe mii de regrete în urmă lăsate.
S-aprindem și focul în soba nebună
cu-amnare și iască din anii pierduți,
aduse-ntr-o seară de iarnă din lună
cu caii-n galop printre norii căzuți.

 

Să stăm împreună aproape de sobă
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întinse prin timp ca o antică robă
cu falduri din visuri și false iubiri.
Când ceasul va bate la ora uitării
lăsați-mi doar somnul pe dorul sedus,
plecați nevăzute spre marginea zării
plutind în derivă spre veacul apus.

———————————————–

Corneliu NEAGU

5 octombrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Singura clipă

Existența noastră, a tuturor și a fiecăruia, se desfășoară, poate fi divizată, între trecut, prezent și viitor. Este împărțire mecanică și de fapt convențională, căci existența noastră nu este înșiruire cronologică sau, oricum, nu ar trebui să fie. Ea nu este nici suma „realizărilor” noastre, repede sortite uitării, ea este suma trăirii noastre morale consecvente. Existența noastră ar trebui să însemne ființare, viețuire cu rost și pentru noi și pentru cei din jur. Dacă ne uităm la împărțirea cronologică de care pomeneam o să vedem că ea este foarte seacă. Trecutul nostru, bun sau rău, nu îl putem schimba, cel mult și asta foarte rar, putem învăța câte ceva din el. Despre viitor știm încă mai puțin. Viitorul înseamnă visare, cel mai adesea în termeni ideali și deci fără legătură cu realitatea, sau înseamnă proiectarea unor stări prezente și care sunt întotdeauna provizorii. La asta se adaugă faptul că nu știm de fel dacă acest viitor îl vom avea. Durata existenței noastre pământești este foarte incertă și se află sub o altă voință și alt plan. Deci singura clipă în care avem puterea de a înfăptui ceva, de a face o diferența între bine și rău, este acuma, în secundă cea repede trecătoare. În aceste împrejurări se pune întrebarea care poate fi motivația acestei realități? Iar răspunsul este tulburător.

Aduși în existența din dragostea infinită a lui Dumnezeu și socotiți „coroana” lucrării Lui, rostul nostru nu este aici, în lumea asta, rostul nostru este în veșnicie, în prezența Divinității. Din această cauză, darul cel mai de preț cu care am fost înzestrați, libera voie, libertatea de a alege între bine și rău, acest dar fără egal trebuie folosit și modul în care îl folosim ne așează în veșnicie, alături de Dumnezeu sau în „întunericul din afară”.

„Destinul” în ultimă instanța înseamnă împlinirea rostului pentru care am fost aduși în ființă. El este eminamente personal, unic, irepetabil și, ca urmare se înfățișează în forme infinite. Mai înseamnă că fiecare „destin” omenesc este nu foarte important, este întotdeauna cel mai important, căci are rost unic în planul lui Dumnezeu. Aceasta ar trebui să fie cel mai puternic îndemn la smerenie, la înțelegerea că doar în comuniune a dragostei unul cu altul vom putea împlini „Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”. Nu există altă cale. Dincolo de aceste generalități, împlinirea destinului înseamnă opțiunea pentru bine și refuzul răului. Cu cât această opțiune este mai categorică, mai mare și mai răspicată va fi consecință existenței noastre, mai exemplară. Că așa este, cu exemplară, fără egal modestie și elegantă ne-o arată viețile sfinților.

Acei oameni, care prin faptele lor s-au făcut vase alese ale Duhului Sfânt, au făcut tot ce era cu putință spre a fugi de slavă lumii. Rezultatul a fost că, după veacuri numele lor sunt cinstite, închinate, iubite și ajutorul lor cerut. Spre a da un singur exemplu.

Sfântul Antonie cel Mare s-a nevoit în adâncul deșertului Tebaidei vreme de o sută de ani și el este azi cunoscut în toată lumea creștină. Mă întreb câți dintre cei care se roagă către Sfântul Antonie cel Mare ar putea numi fie și numai doi dintre Împărații Români ai acelei vremi! Deci, din punctul de vedere al însemnătății unei existențe, fală lumii contemporane nu înseamnă nimic, este pulbere și vis. Rostul nostru este să fim buni și atașați Ortodoxiei și așa vom primi și „omenia” și viață de veci.
Căci nu trăim singuri, trăim în comuniune și în comuniune specială, suntem parte dintr-un Neam și aparținem unui loc. Poate nimeni nu a înțeles mai frumos, mai elegant mai deplin acest adevăr ca țăranii Români, cei care garantează existența cu rost a Neamului Românesc. În această înțelegere trebuie să știm că suntem verigă dintr-un șir a cărui vechime nici măcar nu putem bănui. Avem obligație și față de strămoșii, care ne-au adus până aici, dar și pentru copiii pe care trebuie să îi creștem, Ortodocși și Români.

Mai trebuie să înțelegem că fiecare generație are de dus „lupta” ei și nu cea de ieri, pe care au dus-o strămoșii noștri.

Iar acest rost este de a păstra Familia și Neamul în tradiția lui creștină Ortodoxa, și deci cuviincioasă.

Să nu ne abatem, să nu ne lăsăm păcăliți și mai ales să știm că ajutorul lui Dumnezeu este lângă noi mereu: ieri, azi, întotdeauna.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

5 octombrie, 2018

Maria HOTEA: Nostalgia toamnei

Nostalgia toamnei

 

Cine sunt eu în toamnă când frunzele pe alei,
Atinse de brumă le privesc nostalgici ochii mei
Cu pașii rari agale fiind cuprinsă de tristețe ,
Simt cum adie vântul prin ramuri cu blândețe!

 

Văd două frunze-n ram ce încă n-au căzut,
Gândul îmi zboară iar în clipe din trecut
În suflet port tristețe căci toamna-mi amintește,
De acele clipe dragi ce au rămas poveste .

 

Din nopțile cu lună când te-așteptam cu dor,
Mai simt încă în piept același cald fior
Dar timpul îmi șoptește iubirea în cuvinte ,
O plâng numai în versuri cu-o lacrimă fierbinte!

 

Cu mine plânge cerul de-al toamnei nostalgie,
Iar inima din pieptu-mi iubirea o reînvie
Îmi este dor de tine, de timpul ce-a trecut ,
De calda îmbrățișare și de al tău sărut .

 

O stavilă între noi destinul o așează ,
În mintea mea rămâne iar amintirea trează
Şi-n murmur de șoapte aș vrea iar să te chem,
Căci nostalgia toamnei îmi părea a fi blestem !

 

Doar cu privirea număr copacii de pe alei,
Sunt dezgoliți de frunze cum sunt și ochii mei
Să pot întoarce timpul te-aș vrea iar înapoi,
Cu dor iar să împlinim iubirea amândoi!

——————————-

Maria HOTEA

5 octombrie, 2018