Irina Lucia MIHALCA: Prin barierele timpului (poeme)

 

Povestea nu se opreşte aici

 

Fermecătoare atingere, ai rămas în cântecul meu,

uluitoare şi caldă poveste dintr-o lună mai.

 

Cel mai profund poem nu a fost încă scris,

stiloul tău e plin, dar într-un fel

nu poţi elibera cerneala,

e într-o picătură de rouă, în timp ce,

ferită de uitare şi de timp,

în piept îţi simţi fiorii, încet cobori privirea,

trecând de părul despletit, de frunte

şi de pleoape,

de ochii aprinşi ca două stele,

de rodiile buzelor şi gâtul arcuit.

Traseul tainic dezvăluit te înalţă,

te prăbuşeşte – zăpadă şi foc ceresc -,

simţi că odată doborât devii

din nou puternic,

îmbrăţişări şi dezmierdări trezesc

şi aprind noi simţuri,

îmbătătoare forme ne înveşmântă

spre ţărmuri, spre poieni tăcute

şi munţi ce duc în cer,

spre solitare văi şi graţioase culmi.

 

Să rupem tăcerea nopţii! O, glas eliberat!

O, dulce moarte ce înfloreşti în viaţă!

Suspinul durerii te-apasă, respiri adânc,

o iarnă arde-n flăcări,

totul trece de noi, e ultima noapte

şi cel din ultim ceas,

umbre întemniţate vor dispărea

aşa cum toate îşi au sfârşit,

din ceaţa unor vremuri demult apuse

va răsări miracolul luminii

în care, acum, te mistui.

Asculţi cum inima îmi bate

ca o explozie solară?

În sfere nepătrunse eşti aruncat,

mâini, inimi, izvor de sânge,

misterul ţi se pare o carte deschisă,

un drum văzut în noaptea lumii

în care divinul Soare ne intră-n carne,

dând viaţă şi mişcare.

 

Dacă lumea este atât de frumoasă

de ce nu o privim cu ochii ei?

 

Prin barierele timpului

 

Noapte de noapte treci

prin pădurea de vise-pastel

cum ţi-am trecut

prin barierele timpului,

noapte de noapte mă respiri

ca pe un tainic mister

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Prin barierele timpului (poeme)” →

Nina TĂRCHILĂ: Amurg

Amurg

 

toamna sparge ziua în silabe sterpe
şi ne-ngenunchează frunzele sub paşi,
într-o zvârcolire, răni ne curg din ceruri
şi ne fac haotici şi mai trişti şi laşi…
vântului i-e plină tolba cu stridenţe,
nici minuni din urmă nu ne mai ajung –
toamna-mi sparge ziua în silabe sterpe,
tu trezeşti uitarea şi mă faci amurg
și mă dor sub pleoape amintiri de tine
când din coamă-mi scuturi prea abrupt lumina!
în tăcerea crudă, viscolind risipa
ne îneaca toamna, scârţâie rugina
şi mă pierzi de parcă nu ţi-am fost vreodată
şi te uit de parcă lumea s-ar sfârşi.
disperant în minte un cocor mai ţipă,
zâmbetu-mi se sparge în silabe gri
şi mă pierzi de parcă nu ţi-am fost vreodată
şi te uit de parcă lumea s-ar sfârşi …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

6 octombrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Să mor cu tine cu tot?

Să mor cu tine cu tot?

 

Ce faci când îmi creşte în suflet amarul trecut?
Cum spuneai, eu chiar mai visez cai verzi pe pereţi
Când ploaia te rostogoleşte-n sărut
Ce faci cu patima ce poartă în frunte peceţi?

 

Deşi dragostea visează palate
Şi plânge în numele celor ce n-au fost niciodată iubiţi
Primăvara îmi urcă în sânge pe nişte trepte rulante
Cu capul plin de salcâmi înfloriţi…

 

Noaptea mă plimb în trăsuri elegante,
Deşi dragostea-mi umblă într-o sanda…
Şi tot nu pot spune că mi-e viată vinovată de toate
Deşi fără tine, de-i zi sau de-I noapte, îmi duc zilele-aşa!

 

Ascuns îmi stai în orice gând care-mi vine,
Nu ştie nimeni de lacrima mea şi cum am să pot!
Supusă să aştept aceleaşi zori-fără tine
Şi cum pentru un vis de iubire, se poate muri cu tine cu tot…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Anatol COVALI: Triolete

O, ţară umilită

 

O, ţară umilită şi sărmană,
cum râd de tine cruzii profitori
ce şi-au făcut din trupul tău dugheană.

 

O, ţară umilită şi sărmană,
de ce accepţi ca rană după rană
şă-ţi supureze-n trup dându-ţi fiori ?

 

O, ţară umilită şi sărmană,
de ce nu-ncerci să urci, ci doar cobori ?!

 

Dezastrul

 

Dezastrul care ni se-ntâmplă nouă
provine din noi înşine, căci noi
zăpada o iubim scuipând pe rouă.

 

Dezastrul care ni se-ntâmplă nouă
e fiindcă râdem când durerea plouă
şi ne-ntristăm când soarele e-n toi.

 

Dezastrul care ni se-ntâmplă nouă
e că înaintăm dând înapoi.

 

O clipă ne-am născut

 

O clipă ne-am născut, şi am murit
ca-ntotdeauna-n următoarea clipă,
când din izbânzi chiar noi ne-am izgonit.

 

O clipă ne-am născut, şi am murit
fiindcă- acest neam nu este fericit
decât trăind în veşnică risipă.

 

O clipă ne-am născut, şi am murit
după ce-am rupt şi ultima arìpă.

 

În jurul meu

 

În jurul meu e numai răstignire,
clipă de clipă moare un Iisus
ce se jertfeşte-ntruna din iubire.

 

În jurul meu e numai răstignire,
un plâns înnăbuşit, o tânguire
care atâtea ar avea de spus.

 

În jurul meu e numai răstignire,
şi niciun răsărit, ci doar apus

 

Am înţeles

 

Am înţeles contemporani că teama
de profitori v-a făcut surdomuţi
şi ştiu cât de cumplită v-a fost drama.

 

Am înţeles contemporani că teama
v-a frânt, dar nu-nţeleg de ce-n infama
tăcere staţi şi-acum orbi şi tăcuţi.

 

Am înţeles contemporani că teama
vă e , se pare, una din virtuţi.

 

Realitatea crudă

 

Realitatea crudă mă-nspăimântă,
mizerie, mizerie şi greu
şi noi cu deznădejdile la trântă.

 

Realitatea crudă mă-nspăimântă,
când văd c-această ţară e înfrântă
chiar de ai ei copii iubiţi mereu.

 

Realitatea crudă mă-nspăimântă,
când în ea-L văd plângând pe Dumnezeu.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 octombrie, 2018

Continue reading „Anatol COVALI: Triolete” →

Lilia MANOLE: Dumnezeu îmi va aduce vreodată telegrama

DUMNEZEU ÎMI VA ADUCE VREODATĂ TELEGRAMA

 

Dumnezeu a ținut să confirme depeșa ce o primisem
și mi-a legat cu ochii Săi ochii
să văd
adâncul luminii Sale
M-a ținut de-a dreapta
vreo oră
să mă repovestesc
și mai mult nu a în încercat cu nimic
să îmi atragă privirea-
aceasta întoarcere a Sa
spre albul din mantia
cerului
I-a fost unica formă
de a mă ferici pe ascuns,
dar beatitudinea ultimă mi-a dispărut
de pe pleoapele Sale părintești
și s-a strecurat în mâneca largă
a Lui-
acolo să se spovedească
să se spele de păcate
să se împreuneze
gândurile celor ce m-au nevăzut
pe neobservate,
cu ale îngerului meu, cu ale mele, cu Totul, cu Fiul;
Pesemne
Dumnezeu
îmi va aduce
vreodată telegrama
să-L văd cu desăvârșire
atunci
când voi înlănțui lumina mea cu lumina Lui
și cu Lumina cea veșnică
și se va dovedi
cum că El a învins
dintr-odată
scrisul coroborat cu cel pe neînțeles
și se va cunoaște pretutindeni,
că El vede mult mai bine decât
văd ochii mei
distanța de la El până la Cer…
de la mine până la norul
ce mă ascunde
și așa să se facă o minune
să am o filă în cartea nemuririi Lui…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

6 octombrie, 2018

Costache NĂSTASE: Pereche

PERECHE

Erai femeie, eu bărbat
Și ani întregi ne-am căutat
Mânați de tainice dorințe,
Sătui de multe suferințe.

 

Erai exact ce-mi trebuia
Eram exact ce îți lipsea
Eram chiar suflete pereche
Cum spune o credință veche.

 

Nu te știam, nu mă știai
Însă convins că existai
Așteptam marea întâlnire
Și mult visata contopire.

 

Îmi era greu să înțeleg
De ce nu formam un întreg
Și-n ciuda dorului fierbinte
Urmam tot drumuri diferite.

 

Chiar am trecut privind spre înalt
Unul pe lângă celălalt
Și cât de mult ne-am fi iubit,
Păcat că nu ne-am întâlnit.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

6 octombrie, 2018

Florin – Cezar CĂLIN: Poeme

Iad frumos sau Rai târziu?!…

 

Ce delict sau ce preludiu, urmărește-al tău sărut?,

Și ce faptă negândită gândul tău a mai făcut?.

De-am ajuns să-ți sclavagesc cord ce bate-n pieptul meu,

… nefirească larvă-a sorții … splendidă în felul său!.

 

Ochii tăi … enigmă-n studiu, sunt sărac ca să-i descriu,

Ascund cerbi ce poartă-n coarne infinitul azuriu.

… focuri ce rescriu destine … Rai-uri care încă fierb,

Și în urma de rugină Iadul nostru cel acerb.

 

Ce venin pui în capriciu … ce păcat ascunzi în el!,

(da’-n gramatica iubirii vrei subiecte fel de fel?)…

De ce tu mă inventezi din suspinul cel mai greu,

Dar pui suflet să devii vieții mele … Dumnezeu?.

 

Am uitat cum e să fiu robul conștiinței tale!,

Sau un sclav ce mai tot timpul îți aduce osanale.

… să doresc …mi se transformă în sublimul … te iubesc,

Un ghețar ce se înmoaie în sărutul tău celest.

 

Parcă-ngheață-n mine Rai-ul când în vise te visez,

… orice urmă de iubire are gust de … amorez!.

Șansa să-mi devii iubită e din ce în ce mai mare,

Un deliciu al dorinței care a luat amploare.

 

Niciodată n-ai să știi tot ce simt eu pentru tine,

Nici ce-ascund târziu în noapte visele cele divine.

M-ai dospit din raza Lunii … un tribut sacrificat,

Care între timp sfădește orice urmă de păcat.

 

Iad frumos sau Rai târziu ne vor fi eternitatea,

Ascunzând în palma sorții visul nostru, libertatea.

… sori ce mor la asfințit … în săruturile tale,

Măsluite cu speranță … chiar și-n stigăte de jale.

 

Eu am crezut că delirezi…

 

Am crezut că delirezi când tu m-ai strigat pe nume,

Respirând din timpul morții serioasele-i cutume.

Faci chiar pact cu veșnicia … cum că tu ai fi perfectă,

Și-acuma mi se pare că te dai cumva … defectă.

 

Murmură încet Pământul uneori șoapte de jale,

Noi în nebunia sorții cerem daune morale.

Reîntors în ochii tăi îmi văd anii tinereții!,

Cum se duc încet dar sigur furând rolul frumuseții.

 

Eu nu știu ce mi se-ntâmplă … de tristeți încep să țipe,

… le-am sortat pe obiceiuri și-acum pleacă în echipe.

Am crezut că vor să moară supărate-n soarta mea,

Când colo fac șezătoare (zi de zi) cu dragostea.

 

Arșița din vara asta nu mai știe cum să doară,

(sunt iubito mutul tău poate pentru prima oară).

Mă înveți să îți iubesc visele și-al tău cuvânt,

… să respect minciuna sorții ca pe sfântul său mormânt.

 

Adorabile mirosuri de parfumuri abstinente!,

Le emani în întregime și apoi pe … componente.

Reîntors în ochii tăi (dup-o lungă așteptare),

Eu revăd acum cu dânșii, asta, ca pe o favoare.

 

Protestez divinității cum că tu ai fi a mea!,

Mă declar supusul sorții și accept voința ta.

Când mai delirezi vreodată susținând că ești perfectă,

Tu gândește-te că viața nu este decât o … rentă.

 

Mă întreb în sinea mea chiar în roua dimineții,

– Cât profit de-nsingurare am vărsat în poala vieţii?.

… pot de-acum să-ngrop trufia, s-o ascund între zăpezi?!,

Căci când m-ai strigat pe nume am crezut că delirezi.

 

Îngenunchiază semnele dreptății…

 

Îngenunchiat de semnele dreptății!

În colț însângerat eu m-am ascuns.

Ideile … un cor al pubertății!

Au parfumat destinul nepătruns.

 

Continue reading „Florin – Cezar CĂLIN: Poeme” →

Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă

Teocrația ortodoxă moldo-valahă simfonia dintre Stăpânire și Biserica națională nu acceptă departajarea dintre sufletul și trupul supușilor din Imperiul Sf. Andei, deosebire care e de la sine înțeles în Imperiul Sf. Petru, unde de un mileniu, de suflet se ocupa papa de la Roma, iar de trup, Puterea. Aceasta premiză a democrației occidentale milenare, e inaccesibilă, de fapt inacceptabilă ortodoxiei, islamului. La ortodocși avem un cerc în mijlocul căruia e trimisul lui Dumnezeu, sau pentru liber cugetători, expresia subconștientului colectiv al maselor largi populare (Ion Iliescu), la occidentali avem o elipsa cu doua focare de putere, vicarul lui Dumnezeu, papa și împăratul. Unipolaritatea e teocratica, pe când bipolaritatea a generat democrația occidentală, imitată și în România.

D-ul Liviu Dragnea, alesul poporului dreptcredincios, e unsul lui Dumnezeu la moldo-valahi, dar țara sa e de jure în Imperiul Sf. Petru (UE/NATO) asta complică lucrurile, după cum vedem și la Referendumul din 6-7 oct. unde se confruntă doua viziuni incompatibile asupra familiei și societății. Orient vs Occident. Președintele „Coaliției pentru familie“ Mihai Gheorghiu vrea o Constituție, care să „apere trupurile și sufletele copiilor“, la fel ca Preafericitul Daniel și Partidul ortodoxo-socialist (din 1946 la putere). Împreună ei au strâns fără probleme trei milioane de semnături și legitimează astfel caracterul antioccidental al statului de la Porţile Orientului.

George ROCA: Interviu cu Doamna Prof. Univ. Dr. Stela Drăgulin

George ROCA: Vă mulţumesc că aţi acceptat acest interviu. Ne cunoaştem virtual de câţiva ani, find membrii ai Academiei Româno-Americane. Anul trecut, aţi fost desemnată de conducerea Academiei în Comitetul de organizare a celui de al 41-lea Congres ARA care a avut loc la Craiova în perioada 19-22 iulie 2017. V-aş ruga să îmi relataţi câteva impresii despre acest eveniment şi reuşita lui.

 

Stela DRĂGULIN: În calitatea mea de director pentru România al Academiei Româno-Americane pentru Arta şi Ştiinţă sunt implicată într-o oarecare măsură în organizarea congreselor, dar adevăraţii făuritori ai întâlnirilor noastre ştiinţifice sunt cei care răspund direct de fiecare eveniment.

George ROCA: La Congresul ARA de la Craiova aţi promovat muzica clasică prin câţiva studenţi sau colaboratori de-ai dumneavoastră. Cine este Renata Vari?

Stela DRĂGULIN: La Craiova am prezentat un moment muzical cu pianistul Botond Szöcs şi soprana Operei din Craiova, Renata Vari, acompaniata la pian de Corina Stănescu. Renata a fost studenta Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania şi i-am fost profesoară la Analizele schenkeriene. A făcut o carieră frumoasă internaţională, actualmente  este doctoranda mea, deci colaborarea noastră se dezvolta şi pe plan ştiinţific.

George ROCA: La concertul de la Craiova tânărul Botond Szöcs, studentul dumneaoastră de la „Universitatea Transilvania” a preformat cu virtuozitate încântând urechea ascultătorului şi producând ropote de aplauze la final. Cine este Botond Szöcs? Detalii vă rog.

Stela DRĂGULIN: „Minunat cântă tânărul pianist Szöcs Botond… Un al doilea Richter… Nici nu aş şti cu ce să încep… cu grija lui de a reda corect fiecare frază muzicală, cu sunetul lui plin, rotund, cu versatilitatea incredibilă de care a dat dovadă! […]. Dar, peste toate, aş remarca o sensibilitate ieşită din comun şi un elan pe măsură…” spunea în cronica recitalului de pian de la Ateneul Român, criticul Petra Gherasim. Şi elogiile tânărului pianist pot continua.

Pianistul Botond Szöcs, în vârstă de 23 de ani, s-a făcut remarcat în lumea muzicală graţie temperamentului energic inconfundabil, potenţat de intensitatea trăirilor artistice şi manifestat prin forţa persuasivă a interpretării. În 2018 a devenit şeful de promoţie al Facultăţii de Muzică cu media generală 10 pe toţi anii de studiu. În 2017, a obţinut Premiul de Excelență în Muzică al Academiei Româno-Americane pentru Ştiinţe şi Arte, pentru cel mai bun interpret  în calitate de solist, membru al unui ansamblu de muzică de cameră sau acompaniator. (American Romanian Academy for Arts and Sciences  Music Award for Excellence – The Best Concert Performer aş a Soloist, Member of a Chamber Music Ensemble and Accompanist).

Debutul solistic, la doar 17 ani, în compania orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu, a fost urmat de noi apariții concertante alături de orchestrele simfonice din țară. În repertoriul solistului au pătruns rapid piese de rezistență ale genului, lucrări concertistice de W.A. Mozart, L.van Beethoven, E. Grieg, F. Liszt, R. Schumann, F. Chopin, S. Rachmaninov şi W. Lutosławski.

Preocupat deopotrivă de muzica de cameră, Botond a susţinut, în perioada 2015-2016, integrala Sonatelor pentru pian și vioară de Mozart şi Beethoven. Impresionat de prestația artistică a pianistului, partenerul său din cadrul integralei beethoveniene, violonistul Peter Rosemberg (prim concert-maestru al Bamberger Symphoniker, Germania), a afirmat elogios: „Tânărul pianist Botond Szöcs continuă pleiada de mari talente din clasa celebrului pedagog al pianului, Stela Drăgulin. Are un temperament eruptiv şi pasionat, însă sesizează şi realizează aspectele poetice ale muzicii. Are o tehnică foarte dezvoltată şi sigură, dar întotdeauna subordonată conţinutului muzical.” Începând cu  anul 2017 a început  seria recitalurilor axate pe repertoriul pentru două piane şi al cvintetelor cu pian.

Momente notabile în ascensiunea pianistică a lui Botond sunt și apariţiile sale cu programe de recital în țară și peste hotare, între care amintim turneele din Marea Britanie, Italia, Ungaria, Germania, Vietnam şi China. În toate acestea, prestaţia să artistică a fost considerată un succes, captivând audienţa cu o „performanţă electrizantă, zguduitor de profundă.” (Comunicat de presă) şi lăudat  fiind de critică de specialitate.

„Graţie calităţilor muzicale incontestabile şi îndrumării de excepţie de care beneficiază, pianistul a realizat versiuni remarcabile ale lucrărilor interpretate, care au evidenţiat plenar calităţile artei sale instrumentale /…/ precum şi capacitatea de a reliefa bogăţia semantică a muzicii. Am apreciat arsenalul de mijloace pianistice (cuprinzând tehnica de degete şi de bravură, dar şi tuşeul plin de sensibilitate şi nobleţe), care a contribuit la evocarea evenimentelor, printr-o impresionantă acumulare de dramatism şi forţă expresivă.” (Carmen Manea – Cronică de concert).

Continue reading „George ROCA: Interviu cu Doamna Prof. Univ. Dr. Stela Drăgulin” →

Lia RUSE: Autumnală

AUTUMNALĂ

 

Urmăresc, așteptând, prin grădini, vremea ta,

Printre clipe subțiri, urmărindu-te fin…

Peste dealuri, mai sus, lâng-o umbră de pin

Te privesc și te iubesc, prea mult, toamna mea!

Amintind un trecut, te respir, tot umblând,

Când îmi pui pe obraz, soare cald, aurit,

Când un foșnet suav, de culori, s-a ivit,

Și-amintiri mi-ai brodat lângă ceasu-mi cântând.

Mă-nfior, ascultând, printre frunze arând

Nostalgia de foc, neputând să m-abțin,

Prin natură, de-acum, desenându-te lin,

Pe câmpii și prin munți, mâna timpului blând.

Ce vise mi-ai adus peste viața-mi de rând,

Ce surprize mi-ai pus în pocalul cu ani,

Să le-adun, răscolind printre foi de castani,

Iar apoi, în amintiri, să m-ascund, când și când.

Și lumesc,.. și suav,.. ai venit toamna mea,

Cu rugina în vii, cu pictura la geam,

Cu iubirea în dor ca o floare pe ram…

Și mi-ai prins –inima- în duioșia ta!..

——————————–
Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

6 octombrie,  2018