Luminița BORCAEAS: Un bun rămas și-o reîntâlnire

Sufletul îmi devine vuiet, zâmbetul îmi este strigăt
Viața- i parcă piatră seacă, ce cuțitul vrea să nască.
Tu acolo, eu aici, viețile ne sunt uscate,
Ca o gară fără tren și pianul fără clape.

Pe patul alb și înghețat,
Scriu iubite, în jurnal
Bun rămas iau de la viață,
E timpul să vin la noua noastră casă.

Aud ecouri dintre nori,
Ce-mi spun că vom fi iarăși „noi’ ,
Zile fug din calendar,
Cu scrieri ce aleargă în jurnal.

-Uite! Acum stau și beau cafea
La taifas cu soarta mea,
Fără îndoieli, regrete,
Moartea ne este pereche.

-Știi , iubite, nu fii trist!
Sunt pe drumul cel întins
Când am să vin și am să-ti recit,
Deschide-mi poarta scârțiind.

Mi-ai promis că ai să mă aștepți
Chiar și în locurile cele mai reci
Unde-i lemnul putrezit
Și de frunze părăsit.

Mi se golește acum clepsidra,
Aerul îmi fuge din piept,
Îngerii își schimbă paza,
Eu-s pregătită să plec .

––––––––––

Luminița BORCAEAS

28 ianuarie 2019

 

George POTIRNICHE: Singurătate și regret

Singurătate și regret

 

Singurătatea grea pe umeri se-nconvoaie
doar vântul se aude la geamuri suspinând,
Tristețea vremii se învăluie-n odaie
strivind tăcerea toată ,într-o margine de gând.

Timpul este la final ,vremea pare că s-a scurs
ca atare mă-nchin sorții și pun piatra pe mormânt,
Din abisul de păcate șapte le trimit ramburs
și cu buzele uscate, plămădesc un jurământ.

De la nouă neamuri sacre port blestemu` însingurării
între apus și răsărit nopțile mă pedepsesc,
Respir eterna amăgire din pridvoarele încercării
cu regretul care doare,că n-am știut cum să iubesc.

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

27 ianuarie 2019

Maria HOTEA: Mă îmbrac în valul nopții

Mă îmbrac în valul nopții

 

Mă îmbrac în valul nopții frunzărind cu gându-n vise,
Unele cu adânc conținut ce-ar vrea să fie atinse
Prin începuturi de lumina nedefinite iubite-mi apari,
Îmi rămâi în minte doar pentru o clipă și-apoi dispari.

Ești dorul năvalnic din suflet ce liniștea mi-o alungă,
Chiar și timpu-i potrivnic durerea nu vrea să o stingă
În primăveri cu sublime plăceri o iarnă-mi așterne
Și-mi ninge cu amărăciune dar și cu lacrimi pe gene.

De-a soarelui căldură și mângâiere îmi este dor,
Privirea cu tristețe le caută pe cer după un nor
Iar clipele înfloritoare din diminețile ce-au fost senine,
Trezesc în sufletul însingurat amintiri ce nu-mi sunt străine.

Aievea îmi pare că vocea caldă-ți aud că și-o chemare,
Desprinsă fiind în tăcere din cântul plâns al unei vioare
Înfrigurată zadarnic caut liniștea ce din suflet mi-am pierdut,
Doar suspin iar gându îmi răsfoiește în acel neuitat trecut!

——————————-

Maria HOTEA

27 ianuarie, 2019

Mariana Zorița TURDA: Gândul unei mame

Gândul unei mame

 

De,peste zi și gându-ți are treabă
Și clipele-ți trec mai ușor,
Când vine noaptea,
Și nu ai treabă și liniștea se lasă peste casă
În loc să te-odihnești…
Gândul tău de mamă nu te lasă !

De ai doar un copil…sau nouă,
Durerea ta, sau bucuria…
Te răscolește-n șoaptă
Și gândul tău este la ei mereu !
Dacă sunt undeva departe…
Sau chiar aproape de ar fi
Tu ești cu gândul…și inima-ți scăldată
De întrebări…de au…sau de le este bine,
De-s sănătoși sau fericiți,
Când unul dintre ei are probleme…
Ai vrea să îl ajuți dar nu ai cum,
Atuncea gândul tău se zbate…
Și…chiar dacă ai timp…
Cum să mai dormi ?

Îți vine-n minte…cum i-ai adus pe lume
Și cum la sân i-ai alăptat…
Cum au crescut…
Când au făcut și primul pas,
Când pentru prima dată-n viață
Cuvântul mamă au rostit…
Este frumos în astă lume să fi mamă,
Este frumos să ai copii,
Dar…doamne, gândul tău de mamă
Nicicând nu vă dormii!

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA

26 ianuarie 2019

Silvia URLIH: Dacă mâine

Dacă mâine

 

Dacă mâine cerul și-ar închide ferestrele
și și-ar lăsa porțile fără de chei,
dacă noaptea și-ar sugruma lumina între palme
iar degetele și le-ar păstra zăbrele….

dacă mâine lacrima ar îngheța în zborul ei spre pleoape
și și-ar îngropa înghețul în pământ,
dacă macii și-ar bea sângele din rădăcina câmpului
iar petalele și le-ar usca în galben de spic….

Dacă mâine ziua și-ar ascunde lumina în miezul lunii
și și-ar zgâria tabloul cu fulgere și tunete
dacă pădurea și-ar îngropa arborii în frunze
iar crengile și le-ar face cadou înrămării….

Dacă…dacă acestea s-ar întâmpla,
universul și-ar pierde infinitul

dar, dacă în cuvinte ne-am găsi cuvintele,
dacă în îmbrățișări ne-am găsi alinare,
dacă în trăire ne-am pregăti mormintele,
atunci, tu omule, ți-ai fi închinare.

—————————

Silvia URLIH

28 ianuarie, 2019

Anatol COVALI: Ascuns

Ascuns

 

Te-ai ascuns de-un timp într-o altã stare
care-a devenit o dimensiune
unde viaţa ta ne-ncetat rãsare
pentru-a apune.

Cauţi sã-nţelegi care-i rostul mãştii
pe care o porţi de o vreme-ncoace
când chiar dacã pari cã-n lume te-mprãştii
stai în gãoace.

Ce mai are rost când vraişte e-n toate
şi dezordini pasc iarba ca o scamã?
Cum mai poţi sã speri când şi-absurdul „Poate“
nu te ia-n seamã?

Şi cum singur eşti, din eşec faci ţintã
nemaiîntrebând de ce-atâta ceaţã
a fost sã înfrunţi doar ca sã te mintã
cã este viaţã.

Sufletul fragil e strãpuns de sãbii,
dar inima ta plânsul o inundã
când simte cã-n ea sute de corãbii
se tot scufundã.

————————————–

Anatol COVALI

București

27 ianuarie 2019

Elena VOLCINSCHI: Mângâieri calde

MÂNGÂIERI CALDE

 

Mi-ai așternut pe fruntea neîntinată
Mângâieri calde, ca de primăvară,
Cu crini mi-ai îngrădit făptura-speriată,
Icoana ei să-ți râdă; să nu doară.

Mi-ai așternut și pe obraz sărutul,
Pe tâmpla unde-mi sta fidel credința…
Mi-e teamă c-ar putea fi începutul,
Care să-mi răscolească iar ființa.

Mi-ai așternut pe buze-mpurpurate,
Uitate-n-așteptarea naivă și cuminte,
Cuvinte abia șoptite și chiar nevinovate
Și–al rozelor parfum, ce fremăta ispite.

Mi-ai retrezit și sânii cu dulce, cald fior,
Din rotunjimea lor, cu-n fel de-nfiorare.
Mi-e dor de mângâieri din cel mai dulce dor…
Deși-s doar amintiri așa de-amăgitoare!

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

 

                                   (Din volumul ,,Nostalgii din dalbul iernii, 2019)

 

Alexandra GĂLUȘCĂ: Matematică

Matematică

 

Cea mai frumoasă operație
Este adunarea a două suflete,
Ce s-au găsit prin constelație,
Uniți în poezie pe raze violete

Cea mai minunată operație
Este împărțirea la doi a inimii,
Acelaşi puls, aceaşi vibrație,
Aceleaşi sânge al patimii

Cea mai plăcută operație
Este adunarea a două mâini,
A două gânduri pe o fracție,
A două priviri unite-n lumini

Cea mai fericită operație
Este împărțirea la doi a cerului
A două zboruri într-o respirație
A mării, zării şi curcubeului

E frumoasă matematica,
Să-ți împarți inima la doi!

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

23 ianuarie 2019

Irina Lucia MIHALCA: Tentația respirației

Tentația respirației

 

Pe-aceeași alee a timpului, orele zboară libere,
precum un fluture,
într-un dans de lumină.
Printr-o mușcătură crudă, viața e ca o linie.
Rătăciți printre sensuri, suntem pierduți în propria viață,
mai mult sau mai puțin amabilă.
Oriunde ai fi, spațiul coboară derutant,
ca un pui de pasăre,
se pliază în sine
în cel mai arid deșert.
Am văzut un copil strigând:
– Privește! Privește! Privește cerul cu stelele!
O pasăre pe o ramură, ca o flacără,
a venit de nicăieri, neanunțată.
Sunetele ascuțite
alternează cu tăceri serafice.
Într-un arhipeleag al ploilor,
mângâiate de valuri,
cuvintele se întind,
se înalță-n spirale,
se împletesc și despletesc
printr-o respirație ușoară a buzelor,
precum un cântec fredonat acum o mie de ani.
Tentația este să fii fericit.
Sunetul ritmic al mării măsoară ritmul vieții și-al morții.
Ți-e greu să crezi în furtună.
Când apele se mișcă, universul-ți răspunde
prin culoarea surâsului.
Privești umbrele întinse ale copacilor.
Asculți liniștea cu sunetele ei și te-ntorci înăuntru.
Așteptarea înflorește-n speranță.
Uneori miracolul ești chiar tu.
Sub razele de soare
păpădii mari înfloresc, chiar și iarna.
Bați la poarta cerului și-i asculți sunetul ce te-nvăluie.
Încerci să te strecori înăuntru.
Un semn ți-a scăpat.
Când întunericul va crește,
torța unei nopți de dragoste,
peste o mie de ani va pulsa în inimile noastre.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

20 ianuarie 2019

Daniel BARBU: Fantasma iubirii tu-mi eşti…

Fantasma iubirii tu-mi eşti…

 

Mă privesc în oglinda unui timp fără timp,
Prin orbite celeste cu priviri de cleştar,
Mă colindă bizar un luceafăr hoinar
Printre zei invalizi mă ascund în Olimp…

Te adorm în privirea unui cer cristalin,
Tu! Fantasma iubirii ce-o simt tremurând,
Mă văd condamnatul rătăcirii din gând
Când un mâine promis e tot mai străin…

Prin vremuri te chem şi prin apusuri de zare,
Când zboară prin noi pescăruşul iubirii,
Din adâncul abis regretele firii
Mă adună pe rând dintr-un vis ce ne moare…

Un dor îmi atinge eternele gânduri,
Dintr-un trecut petrecut unde noi am mai fost…

——————————

Daniel BARBU

28 ianuarie 2019