Sufletul îmi devine vuiet, zâmbetul îmi este strigăt
Viața- i parcă piatră seacă, ce cuțitul vrea să nască.
Tu acolo, eu aici, viețile ne sunt uscate,
Ca o gară fără tren și pianul fără clape.
Pe patul alb și înghețat,
Scriu iubite, în jurnal
Bun rămas iau de la viață,
E timpul să vin la noua noastră casă.
Aud ecouri dintre nori,
Ce-mi spun că vom fi iarăși „noi’ ,
Zile fug din calendar,
Cu scrieri ce aleargă în jurnal.
-Uite! Acum stau și beau cafea
La taifas cu soarta mea,
Fără îndoieli, regrete,
Moartea ne este pereche.
-Știi , iubite, nu fii trist!
Sunt pe drumul cel întins
Când am să vin și am să-ti recit,
Deschide-mi poarta scârțiind.
Mi-ai promis că ai să mă aștepți
Chiar și în locurile cele mai reci
Unde-i lemnul putrezit
Și de frunze părăsit.
Mi se golește acum clepsidra,
Aerul îmi fuge din piept,
Îngerii își schimbă paza,
Eu-s pregătită să plec .
––––––––––
Luminița BORCAEAS
28 ianuarie 2019