Singurătate și regret
Singurătatea grea pe umeri se-nconvoaie
doar vântul se aude la geamuri suspinând,
Tristețea vremii se învăluie-n odaie
strivind tăcerea toată ,într-o margine de gând.
Timpul este la final ,vremea pare că s-a scurs
ca atare mă-nchin sorții și pun piatra pe mormânt,
Din abisul de păcate șapte le trimit ramburs
și cu buzele uscate, plămădesc un jurământ.
De la nouă neamuri sacre port blestemu` însingurării
între apus și răsărit nopțile mă pedepsesc,
Respir eterna amăgire din pridvoarele încercării
cu regretul care doare,că n-am știut cum să iubesc.
——————————-
George POTIRNICHE (Budescu)
27 ianuarie 2019