Silvia URLIH: De ziua mea (Poesis)

DE ZIUA MEA

De ce să fie astăzi

ziua mea?

de ce să fie ziua în care m-am născut?

Poate

atunci a mai căzut

o stea,

Poate

atunci aveam încă

trecut!?

De ziua mea,

mi-am dăruit

o floare,

o floarea ce s-a zămislit

din leacuri,

am înviat

înveșmântată-n boare,

iar universul a sădit-o

între veacuri.

De ziua mea

mi-am dăruit

un cântec,

mi-am răsfățat trecutul

în neant,

mi-am spus o rugă

zidită

în descântec,

să-mi fie anul lucire-n diamant.

De ziua mea

mi-am dăruit o aripă,

pe sora ei,

mi-o pune-n pumn amica lună,

calc mândră

pe timpul ce vine într-o clipă

și-mi strâng în suflet

sufletul

din spumă.

De ziua mea

m-am sfătuit cu zborul,

mi-am dat curaj să pot urca

pe curcubeu,

mi-am încuiat în casa sufletului

dorul,

m-am împăcat cu mine

cu soarta

și-al meu, eu.

Autor: Silvia URLIH

Silvia URLIH: Fiică a vieții (Poeme)

Mamă, îmi ești!

Mamă,
ești lună,
iar aștrii îți sunt lumânare,
ești suflet
ce zboară dincolo de nori,
știi…
azi depărtarea de tine mă doare,
iar mâine,
mâine
poate vom fi două surori.

Mamă,
ești soare,
iar razele tale îmi mângâie fața,
ești suflet
plecat în pământ
însă încă îmi ești ,
îmi ești în izvor,
îmi ești în ușa
ce-mi deschide dimineața,
îmi ești pădure,
și-mi scrii povețe
din cerurile-mpărătești.

Mamă,
ești zâmbet,
îmi ești icoana
ce o port la piept,
îmi ești amintire,
iar eu…
spre tine încet mă îndrept.

 

Tu știi, femeie!

Femeie, ce te naști din plâns de căprioară,
Femeie, ce înveți să-ți duci munții-n priviri,
tu știi că uneori ramul o să te doară,
tu știi că plânsul tău va naște răsăriri.

Femeie, care știi pădurea s-o dezmierzi,
Femeie, ce te naști un fluture și zbori,
tu știi ca să câștigi, dar știi ca să și pierzi,
tu știi cum răsăritul la tine să-l scobori.

Femeie, ce te naști din râu învolburat,
Femeie, ce-ți dorești să naști lăstari vânjoși,
tu știi să înflorești din câmpul nearat,
tu știi să luminezi prin nori copaci și groși.

Femeie, ce te naști din crin și păpădie,
Femeie, care știi ce-i mers îngenunchiat,
tu știi să domolești taifun și vijelie,
tu știi să încolțești din grâu nesecerat.

 

Fiică a vieții 

În palma gândului mă legăn,
purtată-n vis
de visul serii,
mă plămădesc din flori de tei,
fără păcat,
doar cu dorință,
mă-nchin în sacre sanctuare,
mă-nchin la ușa învierii,
mă-nalță sufletul pe munte,
privesc spre mine…
nu-s ființă.

Sunt
o plămadă a gândului
ce a rămas la poarta nopții,
sunt trup născut din trup de lună,
sunt o plămadă a visării,
m-am rupt din pântec de lumină,
lumina lumii
și a sorții,
m-am zămislit fiică a vieții,
copil desculț
pe valul mării.

Sunt
vinovatul fără vină,
cu vina de a fi femeie,
sunt zbor peste ocean de suliți
ce și-au dorit
să mă rănească,
sunt foc, sau rug, sau apă lină,
sunt flacără ce-n jar scânteie,
sunt floare de nu mă uita
ce în grădină
vrea să crească.

 

Iubirea nu e joacă

Nu mă ține-n trup zidită,

tu, Manole
din povești,
lasă-mi sufletul să zburde
printre veri
și primăveri,
nu mă duce printre îngeri
și prin ceruri îngerești,
vreau să stau o clipă-n viață,
să fiu trează
printre seri.
Clipele ce-mi sunt secunde,
fă-le ore,
fă-le zile,
timpul nu-l mai strânge-n clipă,
vinde-mi ani din anii mei,
anii
i-am jucat la poker
și i-am scris apoi în file,
filelor le-am pus coperți
și le-am încuiat
sub chei.
Tu, Manole din povești,
scoate-mă din grea strânsoare,
ești un mit ,
însă iubirea,
nu e joc,
e adevăr,
știi, iubirea nu e joacă,
când iubești,
iubirea doare,
poate că-i ca și sămânța ce-i ascunsă
într-un măr.

 

Sărmana mamă

Într-un sat uitat de lume,
stă pe prispă-n prag, o mamă ,
are și găini și pâine,
însă, nimeni n-o mai cheamă.

Amintirile o dor,
se gândește cum i-era
când fugea pân’ la izvor…
nu mergea, parcă zbura.

Anii au trecut în fugă,
azi e singură în casă,
i-a rămas în gând o rugă,
fiii să se-ntoarcă-acasă.

Doru-o doare și tot plânge
după soțul ce-a murit,
amintirea rău o strânge,
l-a iubit și s-au iubit.

Cinci copii ea a născut,
toți au pribegit prin lume,
sărăcia i-a gonit
după-un colț mai bun de pâine.

Plânge buna mea bătrână,
bătrânețile o dor,
vrea s-o țină iar de mână
copiii ce-i sunt odor.

În căsuța de la țară,
singură și-ngândurată,
stă o mamă, plânge iară,
vrea să fie c-altă dată.

Geaba vrea bătrâna mamă,
să mai fie cum a fost,
amintirile o cheamă,
o cheamă, dar fără rost.

Silvia URLIH

Silvia URLIH: Doar o secundă

DOAR O SECUNDĂ

 

Sunt o secundă din marea de ore,
sunt singură-n clipa fierbinte
a clipei
ce încă mai zbate a trăire,
sunt ploaia zilei de mâine
când culorile zilei,
se-ating
pe buze de-amurg.

Sunt ziuă !
Ooo !
ce albă minune!
Sunt cununa de raze
ce seara se-ncunună
cu-albatrul târziului din mine.

Pe buza amurgului
mă voi stinge în tăcere,
așa cum am venit.

Sunt doar o secundă din marea de ore a infinitului.

—————————

Silvia URLIH

7 mai 2019

Silvia URLIH: Dacă mă ascund…

DACĂ MĂ ASCUND

 

Dacă îmi ascund tăcerea,
e pentru că
nu vreau să-i auziți urletul,
dacă îmi ascund lacrima,
e pentru că
nu vreau să-i vedeți miezul izvorârii,
dacă îmi ascund zâmbetul,
e pentru că
nu vreau să știți ce e în spatele lui,
dacă îmi ascund bucuria,
e pentru că
vreau să o las să fiarbă doar în mine.

Dacă îmi ascund tristețea,
e pentru că
vreau să o tai de la rădăcină,
dacă îmi ascund visul,
e pentru că
vreau să plutesc doar eu în el,
dacă îmi ascund aripile,
e pentru că
nu vreau să mai las pe nimeni să mi le taie,
dacă mă ascund cochilia unui melc,
e pentru că
nu reușesc să sparg oglinda.

Dacă mă ascund în mine,
e pentru că
nu mai vreau să vă las
să-mi frângeți zborul.
Peste orice încercare,
am trecut singură.
De ce să vă mai las
să-mi vedeți
sufletul ?
Și cu toate astea, te iubesc, lume !

—————————

Silvia URLIH

27 februarie 2019

Silvia URLIH: Dacă mâine

Dacă mâine

 

Dacă mâine cerul și-ar închide ferestrele
și și-ar lăsa porțile fără de chei,
dacă noaptea și-ar sugruma lumina între palme
iar degetele și le-ar păstra zăbrele….

dacă mâine lacrima ar îngheța în zborul ei spre pleoape
și și-ar îngropa înghețul în pământ,
dacă macii și-ar bea sângele din rădăcina câmpului
iar petalele și le-ar usca în galben de spic….

Dacă mâine ziua și-ar ascunde lumina în miezul lunii
și și-ar zgâria tabloul cu fulgere și tunete
dacă pădurea și-ar îngropa arborii în frunze
iar crengile și le-ar face cadou înrămării….

Dacă…dacă acestea s-ar întâmpla,
universul și-ar pierde infinitul

dar, dacă în cuvinte ne-am găsi cuvintele,
dacă în îmbrățișări ne-am găsi alinare,
dacă în trăire ne-am pregăti mormintele,
atunci, tu omule, ți-ai fi închinare.

—————————

Silvia URLIH

28 ianuarie, 2019

Silvia URLIH: Mai caută-mă o secundă

MAI CAUTĂ-MĂ O SECUNDĂ

 

Mai caută-mă o secundă,
căci
eu în clipă m-am ascuns,
tu
toamna mea cu frunze-albastre
și cu înghețuri
argintii…
nu mă predau iernii ce-aștaptă
să-i dau în grabă
un răspuns,
mai stau
pe banca vieții mele,
mai stau
cu strugurii din vii.

Mai caută-mă o secundă,
tu,
cel ce anii mi-i tot strângi,
clipa în care sunt pitită
mai are mult
de numărat,
eu
tot alerg spre tinerețe,
tu
spre iernire mă alungi,
eu
număr anii ce-or veni,
tu-mi spui
c-aproape s-a gătat.

Tu,
toamna mea ce-n mine crești
și-ți simt albastru
în genunchi,
mai caută-mă printre valuri,
căci
valul mării mă tot urcă,
mai caută-mă și-n pădure,
căcit
toamnele
le-am strâns mănunchi,
mi le-am înmănuncheat copac,
copacul meu
ce-ncet se culcă.

—————————

Silvia URLIH

20 ianuarie, 2019

Silvia URLIH: Să nu lași fluturii să plângă

SĂ NU LAȘI FLUTURII SĂ PLÂNGĂ

 

Să nu-mi lași lacrima să curgă,
ajut-o să se ofilească,
să nu-mi lași pomul fără floare,
să nu îl tai din rădăcină,
să nu faci cuib de cuci în ramuri,
iubirea,
las-o să-nflorească,
să nu te joci de-a viața noastră,
căci
luna este fără vină.

Să nu-mi lași cerul fără stele,
iar soarele
nu mi-l umbri,
să nu stringi felinarul nopții
când somnul îmi va fi plecat,
să nu lași caii să alerge fără căpăstru
printre vii,
să nu lași fluturii să plângă,
căci plânsul
îți va fi păcat.

Să nu lași ploile s-alerge,
să nu lași soarele să plece,
să nu lași lumea să orbească de fericirea
ce mi-o dai,
să nu stingi flacăra ce arde,
cu gheață
sau suflare rece ,
s-alungi pustiul dintre noi,
să fim ca îngerii
în rai.

Să nu laș floarea ca să plângă,
căci plânsul îți va fi izvor,
să nu o rupi din rădăcină,
durerea ei
te va durea,
să nu-i rupi frunza
și nici floarea
căci rana ei îți va fi dor.
să nu o scoți din lumea ei,
căci lacrima-i te va tăia.

—————————

Silvia URLIH

16 ianuarie, 2019

Silvia URLIH: Să-mi aflu aflarea

SĂ-MI AFLU AFLAREA

 

Mă-nvârt între două gânduri
ca-ntre două lumi pe care le cunosc,
trupul îmi umblă printre zile,
rotesc pământul între două nopți,
să-mi aflu aflarea.

Între două zări necaz am aruncat,
între două patimi
m-am tot căutat,
mi-am așezat trupul
în două cuiburi de păsări migratoare.

Între două valuri cânt
cu păcatele întregii lumi pe umeri,
pentru iubire.
Nu sunt mac rătăcit printre spice,
sunt lan de grâu nesecerat de ură.

—————————

Silvia URLIH

13 ianuarie, 2019

Silvia URLIH: Viața, o paradă

VIAȚA, O PARADĂ

 

Călătoresc
ninsori prin gând,
topesc ghețarul trupului,
sunt surghiunită în decembre,
dar sufletul
îmi e în mai,
sunt primăvară rătăcită printre plutirea
fulgului,
ascult doinirea vieții mele
ce-mi cântă blând,
din vechiul nai.

Din palmă-mi crește-un trandafir,
dar rădăcina
încă strânge,
cu spinii lui m-au zgâriat,
iar rănile încă mai plâng,
mi-s plină de ciulini și spini,
pe trup
îmi curge râu de sânge,
mă dor durerile ce-au fost,
dar le zidesc
copac în crâng.

Mi-e dor
de primăvara mea,
ce-i sechestrată-n colț de cer,
bătătoresc cărări de veri
prin dune albe
de zăpadă,
mă-nghesui în valiza vieții,
mă vreau afară,
în eter….
pășesc tiptil spre sanctuar,
pășesc,

căci viața mi-e paradă.

—————————

Silvia URLIH

11 ianuarie, 2019

Silvia URLIH: Un sâmbure-nflorit

UN SÂMBURE-NFLORIT

 

Ating timid
un sâmbure-nflorit,
îl șterg
de praful adunat de valuri înspumate,
îl curăț
precum vinovatul fără vină
de vinovățiile lumii,
mă-nclin umil la vânt
să nu mi-l spulbere
uraganul gândurilor
înnegurate de uri și orgolii.

Dospesc un gând frumos,
rămas uitat
în sufletu-mi curat
și nu mă duc
nici în sus
și nici în jos,
rămân plutind în
Univers ,
dorind
un sâmbure-nflorit
din mine și

din tine !

—————————

Silvia URLIH

8 ianuarie, 2019