Eleonora SCHIPOR: Tineri cunoscători ai matematicii

La institutul de perfecționare a cadrelor didactice din or. Cernăuți a avut loc cea de a V-a etapă a concursului tinerilor matematicieni de la școlile  din regiune.

Din partea raionului Hliboca au participat elevi din patru școli: Carapciu, Cupca, Voloca și Volcineții Vechi.

 De la CIE Cupca au participat elevele clasei a XI-a „A” Romina Morar și Sabina Irimescu, fiind pregătite de profesoara de matematică a școlii noastre Lidia Gh. Olar.

  Din partea juriului  din care au făcut parte Ia. Drini, T. Bogacik și O. Bilianina de la Institutul de perfecționare a cadrelor didactice din orașul Cernăuți, toți participanții au primit medalii și diplome.

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Tineri cunoscători ai matematicii”

Ileana VLĂDUȘEL: Simfonie

Simfonie

 

Cântă inimă

Printre arterele ce au înflorit

În primăvara acestui vis,

Cu patimă!

 

Peste puntea

Ce leagă dorul meu de depărtări,

Treci inimă topind atâtea arse zări

Și cântă!

 

Sfâșie inimă

Cu glasul până când,

Din rana depărtării, alergând

Infirmă,

 

Iubirea

Se va reîntregi înfrunzind

În simfonii prin anotimp și-și va afla

Popasul.

 

Și cântă

așa cum ai cântat arzând

atâtea primăveri sperând

că vine!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

7 octombrie 2019

Mircea Dorin ISTRATE: Împărțitorul de cuvinte

Cu sufletul să-mi scrii, de vrei să fie

Cuvântul tău cuprins în poezie

Și mai ales de vei să înfioare

O inimă smerit, doritoare

De dragoste, de dor și de  iubire,

De liniște și pace, făr’ oprire.

 

Și de-i vedea că încă lăcrimează

Și inima din dânsul îmi oftează,

Să știi c-al tău cuvânt l-ai nimerit

Și cela suflet încă necăjit

L-ai alinat în clipa de durere

Și din amar făcutu-l-ai de miere.

 

Ai vrea să fii așa? fii tu cel care

Îmi fi-va slugă-n rând la fiecare,

Dând de la el iertare necerută,

Iubire fără margini, ne-ntreruptă,

Și-o fi închinător pe la icoane,

Cu gândul ne-ntrerupt la Tine, Doamne.

 

Atuncea poți să scrii în adevăr

Din simțurile tale-n fir-a-păr,

Atuncea ai la celălalt crezare

Și-al tău cuvânt pătrunde-n fiecare

Și-i fi în toate celea-nvrednicit,

Să dai ce ai din tine, fericit.

 

Nu aștepta de loc vre-o mulțumire,

Ti-i mulțumi c-ai dat în bucurie

Și că al tău cuvânt a fost primit

De-un suflet neștiut ce la dorit,

Să-i stâmpere arsura unui dor,

Să facă o zi bună, tuturor.

*

Și eu încerc a face cu noroc

Vă fie a-voastră ziuă arsă-n foc.

Să dai fără să ceri e-o faptă bună

Ce-ncet, încet, în timp mi se adună

Și-atuncea ești deplinul mulțumit,

Că versul tău a fost, bine primit.

 

 

COVOR  DE  FOȘNITOARE  FRUNZE

 

Covor de foșnitoare frunze,

Îmi arămesc încet cărarea,

De-acum veni-vor tainic muze

Mi-aducă-n suflet, alinarea.

 

S-a dus arsura verii care

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Împărțitorul de cuvinte”

Al. Florin ŢENE – Ziaristul necinstit e ca un coș de gunoi: cu cât e mai gol, cu atât e mai murdar*. Decalogul 13 pentru ziariști

1. Personalitatea unui ziarist nu stă în modul în care este respectat în redacție, ci…în felul cum este citit, apreciat și respectat de cititori săi și de opinia publică.

2. Ideea de bază în stilul jurnalistic este simplitatea, precizia și sinceritatea.

3. Ideea artei ca reprezentare și asocierea acesteie cu frumusețea au rămas valabile până astăzi. Ca răspuns la această tendință, un grup de gânditori din secolul XX a propus o abordare mai formalistă asupra artei, în care liniile, culoarea și alte calități formale au fost considerate de maximă importanță, iar celelalte aspecte, inclusiv cele reprezentaționale, au fost excluse. Astfel, forma a fost preferată conținutului, pavând calea pentru abstracționism, care va caracteriza gândirea artistică a secolului XX.

4. Expresionismul s-a îndepărtat de lumea reprezentării renunțând la orice observație minuțioasă asupra lumii externe, în favoarea exagerării și a distorsiunilor, utilizând culori puternice și nenaturale, pentru a exprima trăirile interioarele ale artistului. Același fenomen instinctual a fost folosit și mai este folosit de generația obzecistă, atât în proză, dar mai ales în poezia absconsă în care nu se exprima nimic.În aceasta descoperim, cuvinte aruncate incoerent care nu se închegau în metafore. Curentul literar proglomodern, teoretizat de Al.Florin Țene, a început să se manifeste după așa zisa revoluție, fiind o întoarcere pe jumătate a poeziei la tradiție și la clasicism cu elementele moderne ale stilului și metaforei.

5. În literatură și în general în artă “Vedem o rețea complicată de asemănări care se suprapun și se încrucișează. Asemănări sub aspect ample sau minore. “Scria în 1953 Ludwig Wittgenstein.

Continue reading „Al. Florin ŢENE – Ziaristul necinstit e ca un coș de gunoi: cu cât e mai gol, cu atât e mai murdar*. Decalogul 13 pentru ziariști”

Dorel SCHOR: Ahuva Labartovsky – creație și interpretare

Opera unui creator sincer este bazată pe personalitatea acestuia şi relaţia cu lumea înconjurătoare. Adesea amprenta individuală se concretizează într-o metaforă care revine ca un lait motiv şi-i însoţeşte lucrările toată viaţa. Este şi cazul pictoriţei Ahuva Labartovsky in tablourile căreia apare de multe ori imaginea unui corb. Ca un simbol cu semnificaţie profundă, ca un memento permanent al unor evenimente care au fost.

   Intr-adevăr, în biografia Ahuvei există acel ceva care nu se poate uita, anume pierderea într-unul din războaiele Israelului a unui frate tânăr şi mult îndrăgit. Au trecut de atunci câteva decenii, anii şi-au pus pecetea pe existenţa familiei, dar deşi au apărut în viaţa Ahuvei copiii şi nepoţii, pe pânza pe care pictează vedem frecvent efigia acestei păsări îndoliate.

   Simbolistica este generoasă în privinţa corbului. La unele popoare pasărea neagră, cunoscută pentru inteligenţa ei deosebită, sugerează longevitate sau chiar viaţă veşnică. La altele, simbolizează nenorocire sau moarte. Acest dublu simbolism vine din antichitate şi nimic nu a zdruncinat statutul fast sau nefast al semnificaţiei. Simbol al disperării, expresia durerii emoţionale, manifestată prin tristeţe într-o lume băntuită de războaie şi doliu… Sau imaginea hotărârilor înţelepte şi a dreptăţii, a corectitudinii şi independenţei spirituale.

  William Shakespeare, Charles Dickens, Edgar Allen Poe, Giuseppe Arcimboldo, La Fontaine, Van Gogh, Joan Aiken, J. Tolkion, Stephen King şi atâţia alţii au dedicat corbului opere care rezista. Dar dincolo de semnificaţii şi simbol rămâne aspectul individual imprimat pe creaţia fiecărui creator. Ahuva are şi numeroase alte lucrări. Subiectul acestora este focalizat în lumea imediată din jur: casă, familie, oameni, peisaj. Dar pictoriţa nu reproduce aidoma contextul, combinând elementele care emit vitalitate, aşa cum le concepe ea, în încercarea nemărturisită de a capta imaginaţia şi inima privitorului. Abilitatea creativă poate determina interpretări variate, tocmai datorită temelor metaforice şi opţiunii aluzive pentru un mesaj explicit. Modificarea vizuală vizează astfel simplificarea.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Gabriela RAUCĂ: Răsărit

Răsărit

 

Trimite-mi, iarăși, Soare, cărare de lumină
Și îmi deschide calea, la început de zi,
Așează-ți mângâierea, peste o mare lină,
În drum de strălucire, ce mă va încălzi!

Îmbrățișează-mi trupul, suav, cu-a ta căldură,
Și mângâie-mi obrazul cu raze aurii,
Atinge-mă pe pleoape, sărută-mă pe gură
Și prinde-mi diademă în plete ruginii!

Înalță-te pe boltă și-aruncă-mi o privire,
Îmbracă-mă în aur, dorind să înțeleg
Că îmi oferi, și mie, sublima strălucire,
Ce o trimiți din ceruri, Pământului întreg!

Învăluie-n lumină, de vis, întinsa mare
Și fă ca să sclipească argintul din nisip,
Din nou îmi dă binețe și îmi zâmbește, Soare,
Lăsând să se-oglindească, în ape, al tău chip!

—————————

Gabriela RAUCĂ

Mallorca, septembrie 2019

Mugurel PUȘCAȘ: Somnul orașului (II)

SOMNUL ORAŞULUI ( II )

– autumnală reghineană –
(Reghin – ” Orașul viorilor „, ” Orașul de pe deal ” !)

 

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal „,
Spre dimineaţă visul se prelinge…
Toamnă vestală, nudă-n calendar,
Septembrie placid, abscons se stinge.

Decor autumnal, vag-ruginiu,
Bizare constelaţii zboară-n noapte,
Burgul suspină tainic şi pustiu,
Împărăţind dorinţe, taine, şoapte.

Văd vârfuri ce străpung dor abisal,
Sus, la ” Pădure „, se sărută fagii,
Mă bântuie peren un vis vernal,
Cu ochii verzi, cu buze dulci ca fragii.

Se-mperechează frunze pe alei,
Un ultim gest de clorofile-amoruri,
Cu iz de mentă, must, parfum de tei,
Mă prăbuşesc într-ale mele doruri.

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal „,
Octombrie, candid, în geam îmi bate,
Sub potpuriu de toamnă, ireal,
Te mai aştept în cartea vieţii… Parte…

( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018  )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Elena TUDOSA: Iubirea-mi este dor, mi-e lacrimă și gând

Uimită fereastra sufletului am deschis,
Căci mai simțeam zvâcnind un fir de viață,
Se-nfiripa iubirea dintr-un tăciune-aprins,
În care-întrezăream o urmă de speranță.

Crezând că din tăciune scânteia vă zvâcni,
Mă amăgeam tăcută în sufletu-mi stingher,
Și tot efortul meu din nou dar de a iubi,
Se răstignise mut în ochiul tău de cer.

O aripă de înger purtată de un vânt,
La fereastra sufletului meu trist se-oprise,
Lament mi-era iubirea, suna a jalnic cânt ,
Din trupul tău de înger, de unde ea căzuse.

Eu tristă o priveam,în deznădejdea mea,
În dorul meu amarnic, scânteie-s și mă sting,
Iubirea-n trup îmi este povara cea mai grea,
Mângâi sfios aripa,oftez și -ncep să plâng,
De dorul tău iau perna în brațe și o strâng!

 

 

Tăcerea ta iubite

 

Calc pe cărări pustii acum umbrite,
De frunze moarte ce se scutură pe rând ,
Înveșmântată în tăcerea ta iubite,
Care mă arde din călcâie până-n gând.

Precum un corb ce se rotește-n zbor,
În căutarea hranei sale necesare,
Mă chinui să îmi potolesc amarul dor,
Însă tăcerea ta, atât de crunt mă doare.

Ca o fantomă tu sufletul mi-l bântui,
Nu te arăți la față și îmi ești ireal,
În așteptări lungi astăzi tu mă mântui,
Iubirea ta nu-mi este decât coșmar fatal.

Din a toamnei grele melancolie,
De-as dispărea în zbor de corb înalt,
Tăcerea ta povară cruntă-mi este mie,
Apasă greu și mersul mi-atât de-ntortocheat.

Calc peste frunze moarte pe care le strivesc,
Aș vrea ca mersul meu deloc să nu le doară,
Mă cert în gând zicându-mi: de ce te mai iubesc,
Dacă tăcerea ta simt azi cum mă doboară .

Din ochi-mi triști iarăși îngândurată șterg
O lacrimă rebelă, ce pe-obraz se prelinge ,
Cât aș dori iubirea-ți nătângă să-nțeleg,
Când taci și-a ta tăcere mi-e jar aprins ce frige.

——————————-

Elena TUDOSA

Octombrie 2019

Continue reading „Elena TUDOSA: Iubirea-mi este dor, mi-e lacrimă și gând”

Ioana CONDURARU: Numai Tu Doamne (poeme)

Când inima în taină plânge
Și sufletul mi-e atât de trist,
Pasul unde mă va duce?
La Blândul și Bunul Iisus!

Unde să regăsesc alintul
Și creanga dulce de mălin,
Dacă nu la Domnul Sfântul
Cu pioșenie de mă închin!

Primește-mi lacrima iubirii
Chiar dacă este prea târziu,
Să pot gusta din legea firii
Iar fericită apoi să fiu,

Că numai Tu dai alinare
Și înțelepciune celor mulți
Fără a cere vreo favoare,
Prin bogăție sau arginți.

Cu Tine la drum să pornesc
Când soarele duios se-arată,
Mergând pe cale să găsesc,
Iubirea Sfântă și curată,

Că Tu ești izvorul vieții
Și pâinea cea neâncepută
Dând sens iubirii și tristeții,
La înmormântare și la nuntă.

Doamne Sfânt te rog o clipă,
Nu mă îndepărta de Tine,
Mai lasă-mă lâng-a Ta criptă
Să depun facerea de bine,

Că prin voința Ta Divină
Poți fericirea să aduci
Dăruind Sfânta Lumină
Și iertare celor mulți.

 

 

Pe Valea Plângerii

 

Pe Valea Plângerii pășesc
Purtând în suflet diademe
Pentru acei care hodinesc,
Sub pământul Țării mele.

Furtună simt în depărtări
Un vuiet infinit de moarte,
Iar din eternele chemări,
Timpul, toaca îl răzbate.

Țara mea cu chip de zână,
Crude vremi te-au străbătut
Voind să te coboare-n tină,
Dar Tu mai mândră ai zâmbit

Fluturând spre libertate,
Steagul celor ce-au luptat,
Pentru credința și dreptate
Punând iubirea într-un regat.

Pe Valea Plângerii privesc
Cum răsare blăndul soare
Sub chip Dumnezeiesc,
Iar eu scriu alte calendare.

 

 

Despre tine

                                           (Gând pios, Anei Podaru)

 

Ce pot spune
Acum când ești deja plecată,
Căci Domnul ți-a trasat un drum
Și te așteptă la a Sa poartă!
Un nufăr îți înflorea în suflet
Împrăștiind al lui nectar
Iar tu îl dăruia-i în zâmbet,
Pus într-un bob de chihlimbar.
Ne-am cunoscut din întâmplare
În lumea versului divin
Făcându-ne câte o favoare,
De a ne agrea puțin.
Dar ce păcat o boală crudă
Te-a înjunghiat cu al său pumnal
Tu însă i-ai făcut în ciudă,
Luptând intens pân’ la final.
Acum citesc doar un anunț
Că ai zburat spre alte zări
Și nu mai vreau un alt denunț,
Te voi păstra în mii de sori.
Îți spun Adio și pe curând.
Cândva ne-om întâlni în ceruri
Și ne-om înveseli plângând,
Citind în versuri adevăruri.

7 octombrie 2019

 

 

Răzvrătitul

 

Toamna a fost o minune
Și cu rele dar și cu bune.
Bunele au fost mai multe
Ca și turmele de munte,
Sunt negre dar și cărunte.
Da-păi Ion înfierbântat
A plecat hai-hui prin sat,
Că s-a enervat de tot:
,, – Ica-șa, da, ci mă credi robot!
Hai la deal, dut-i la vale,
Că mi-am pierdut din rabdari
De atâta fâțâit!
Doamni, parcî a înnebunit.”
Mergea tot gesticulând
Cu Maria lui în gând.
Însă, acum îmi dau cu seama
Unde este toată drama!
În butoiul de stejar.
Acolo trase vinu iar.
Maria la tot ochit,
Cu sticluța la băut.
Dar îi puse ea capac:
,,-Dar ț-ai găsit:
Parcî ești un pui di drac!
Cum mă întorc, cum o chitești
Șî apoi de-abia îmi vorbești.”
Spune cu năduv nevasta.
De când vinu s-a acrit,
Ute și-a găsit năpasta.
De atâta cicălit
Se făcuse foc și pară
Și îndată a dispărut.
I-al pi Ion de unde nu-i!
Însă biciu îi în cui
Și de-a veni,
Va fi vai de Dimnealui.
Asta este o poveste,
Dar vă spun,
Uneori se adeverește
Însă dacă omu-i bun,
Toate le agonisește.
Continue reading „Ioana CONDURARU: Numai Tu Doamne (poeme)”

Mihaela BORZEA: Lăturașii

Stau înhămați doi îngeri la căruță,
Mă tot întreb de unde, cum și cine
I-a scuturat din steaua lor micuță
Și i-a-nvățat s-ajungă pân’la mine.

M-a năpădit alean de ierni trecute,
Când din cuptor se înălțau arome,
Iar lămpile cu gaz pictau tăcute,
Pe varul alb, tablouri cu fantome.

Butoaiele-și așteaptă mustu-n spume,
Miros a lemn de dud mâinile mele,
A clipe coapte, lacrimi și legume,
A pâine caldă și a dor de stele.

Plâng amintiri din faldurile minții
Și sufletu-mi se zbate în tăcere,
Tresar și ca prin vis îmi văd părinții
Aduși de spate, încărcând panere.

Parcă-i aud din moarte cum vibrează
În pieptul meu, călăuzindu-mi pașii:
„Nu pierde vremea, vino și așază
La stânga și la dreapta, lăturașii.”

—————————-

Mihaela BORZEA

 07 octombrie 2019