Un chip ușor sidefat, cu tăiere caldă de priviri, sugerat strânse și ascunse după rama unor ochelari invizibili aproape, mă prinde într-o suavă reverie de pe coperta unei cărți. Pare o niponă albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș. Este Vasilica Grigoraș, preoteasă de bibliotecă precum Pythia de oracol, poetă înseninată de frumos, haijină ce se înalță în contemplație, îngrijându-se de sfințenie ca o netulburată biserică, să înfieze flori în trepte.

         Față în față n-o cunosc. I-am citit unele poezii și articole, câteva haiku-uri publicate prin reviste județene vasluience (cum este „Meridianul Cultural Românesc” direcționat de prodigiosul D.V. Marin). Și mă pomenesc luat prin surprindere, ca ochiul de frumos, înscris în pasăre (pentru că noi, pe la începuturi, am scris cu păsări, cu hieroglife!). Ceea ce înseamnă zbor luat din cer și fixat în argilă. Mă pomenesc instantaneu că-mi citește volumul de versuri „Valea, Poete!” și scrie favorabil despre el. Atunci (și acum!) am luat hotărârea să-i răspund cu niște hieroglife-pasăre! E gândul de a scrie despre cineva care a scris despre cartea mea de versuri fără să mă cunoască în față!

         Am primit cartea „Seninul din inima cărților” (Editura Pim, Iași, 2019), semnată de Vasilica Grigoraș, ca un fel de carte de vizită a spiritului creator întrupat în persoana domniei sale și încerc, fără culpă, să răspund, cam târziu, deși poetul Al.I. Philippide ne atrăgea iluminat atenția că: „Târziu nu-i niciodată și totu-i prea curând.”

         Volumul, așa cum l-a conceput și scris autoarea stă ca o terasă aristocratică: nu vrea să jignească pe nimeni, nici persoană, nici operă și are gesturi de încurajare în absolut cum își ridica, odinioară, mâna, o prințesă cu o strategie care te împingea să o săruți la aer. Nici nu se putea să nu-l prefațeze un om cult și fin, umblând cu târzie melancolie pe străzile culturale ale Iașului.  L-am numit aici pe scriitorul subtil, Nicolae Busuioc. Zice Luminăția-Sa: „Vasilica Grigoraș desprinde cu ușurință abilitățile și harul autorilor invocați, caracterele tipologice și semnificațiile intuite ale personajelor creionate în narațiile în cauză, subliniază esențele și semiotica evenimentelor amintite.”

         Botezată în inima focului, cartea în discuție se poate încadra, estetic, în categoria apolinicului, atât prin seninătatea titlului, cât și prin echilibrul judecăților critice, prin descifrarea din aproape în aproape a rostului fiecărei opere literare interpretate într-un limbaj adecvat, stăpânit cu siguranța și finețea unui spirit trecut printr-o serioasă cultură, solidă și lucidă, scriitoarea are, așadar, ochiul format prin costiniana osârdie a „cetitului cărților”, de unde și caracterul acut intelectualist al descifrării sensurilor profunde și al sentimentelor exprimate în fiecare volum luat sub observație. De aici, multele și diversele caracterizări lapidare, călinesciene, uneori, le-aș zice. De pildă, elementele de critică estetică: „O asemenea scriitură poate fi asemănată cu biserica satului românesc, cuvântul fiind icoana sufletului românului.” Sau în continuare: „acolo, în peștera adâncă a românismului, <lumina lui Zamolxis> va păstra veșnic vii stalactitele și stalagmitele în care vor străluci perlele profunde ale spiritualității poporului român…” Critica, pentru autoarea în cauză, nu este numai știință, numai interpretare, ci și artă, act artistic, liric și epic, muzical și descriptiv. Iată virtuți de prozatoare: „Pe șevaletul pădurii din dealul Dobrinei, toamna ghidușă a răsturnat cu artă cutia cu acuarele dintr-o gamă largă de culori. Verdele verii abia mai licărea din loc în loc.”

         Semnificația generală, intuită și căutată cu rigoare, descoperită cu sinceritate și prietenie vreme îndelungată, este aceea că autorii și operele lor conturează România profundă a contemporaneității noastre, țara creatoare ce eternizează existențele prin cuvânt și merită a fi lăudate și încurajate. De multe ori, în finalul discursurilor sale critice, autoarea aduce sincere felicitări scriitorilor și operelor – o strategie bine gândită pentru că este ușor să jignești, să înjuri și să distrugi, dar este uriaș de greu să creezi ceva autentic și durabil! Nimeni nu scrie doar pentru el însuși, ci pentru colectivitatea umană lingvistică și etnică din care face parte. Este aceasta, de fapt și de drept, axioma scriitorului! „Trebuie remarcat că autorul volumului este purtătorul de cuvânt și simțire al fiecăruia dintre noi, al poporului român.”

         O viziune a contemplației în absolut și în miezul unor trăiri esențiale – aceasta este metafora titlului Seninul din inima cărților. Calea netulburată, mioritică a înseninării întru frumos și prin frumos!

         Semnificațiile individuale țin de natura sentimentelor și ideilor particulare descoperite de autoare în volumele de poezii și de proză ale tuturor scriitorilor avizați. Cu spirit ludic, Vasilica Grigoraș …o grigorisește: „Care-i miza? Care-i scorul? Cine e câștigătorul? Sunt convinsă: Cititorul!”

Continue reading „Simion BOGDĂNESCU: Înseninată de frumos” →