Poemul cailor sălbatici
Să alergăm printre ploi
ținându-ne de mână,
goi
de regrete,
precum niște egrete
în apus.
Nu-s
cuvinte ce se pot rosti…
Pe pirostrii
dorințele le-am pus…
Noi
suntem alungați
purtați
pe pleoapa timpului ca o maree,
doi
cai sălbatici
cu potcoave
curcubee.
Poem de barbugiu
Din când în când
arunc și eu cu zarul…
În avatarul nesfârșitei vieți
cresc dimineți
pe fiecare pleoapă
ce-n apă
se răsfrânge.
În sânge
port sălbăticii de lup;
mă rup
apoi mă recompun,
nebun
de dorul tău.
Arunc în hău
aceste două prea arzânde cuburi…
Strâns în șuruburi
mi-e sufletul un condamnat la rug…
Fug… Fug… Fug… Fug
de mine și de tine, fug mereu
copil din flori crescut de Dumnezeu,
un derbedeu
purtând breloc
la brâu buchet uscat de nenoroc.
Arunc cu zarul… Nimeresc o stea…
E șase-șase… Vei rămâne-a mea!
Poem logodnicei
Stai moarte stai!
Prea iama dai
ca un cal fără frâu…
Aruncă de la brâu
secera de argint
și pune o floare de iacint
iar pe umăr
fără de număr
poartă fluturi în loc de coasă…
Ai putea fi frumoasă
de ai zâmbi
și de nu ai veni
înainte de sută…
Logodnică slută,
de te-ai rătăci!
Încă te visez…
Eu încă te visez, deși demult
n-am mai plonjat
în marea de sub pleopa-ți tremurândă…
Dar ce tumult,
ce aprigă osândă
ar putea
din mintea mea
să șteargă chipul tău?
Eu încă te visez, nu cum erai
ci cum doream
să fii în vreme-aceea
când fermecat descopeream femeia
în trupu-ți tânăr mirosind a soc…
N-avui noroc…
și totuși, ca-n trecut
eu încă te visez
cum te-aș fi vrut.
Când cade-o stea în marea mea de riduri
– Sunt exasperat! îmi spune Eliahu Iliescu. Când ţi-e lumea mai dragă, apare câte un musafir nepoftit, câte un vecin dornic să stea la taclale… Şi când asta? La ora când aş vrea să mă odihnesc, când copiii sunt liniştiţi, când se recomandă să nu se facă vizite…

Cu sufletul să-mi scrii, de vrei să fie
1. Personalitatea unui ziarist nu stă în modul în care este respectat în redacție, ci…în felul cum este citit, apreciat și respectat de cititori săi și de opinia publică.
Opera unui creator sincer este bazată pe personalitatea acestuia şi relaţia cu lumea înconjurătoare. Adesea amprenta individuală se concretizează într-o metaforă care revine ca un lait motiv şi-i însoţeşte lucrările toată viaţa. Este şi cazul pictoriţei Ahuva Labartovsky in tablourile căreia apare de multe ori imaginea unui corb. Ca un simbol cu semnificaţie profundă, ca un memento permanent al unor evenimente care au fost.


