Viorel Birtu PÎRĂIANU: Străinul

Străinul

 

se aștern oase bolnave pe drum
în satul acela rătăcit între lacrimi și scrum
cobor iarna să pasc
iarbă uscată în hambarul de jos
mă cațăr pe ziduri să sprijin lumina
prescură sunt azi
mă dărui femeie
pe cărări stropite cu vin
mi-e cântul liturghie străbună
poet rătăcit într-o lume nebună
din cenușa milenară ridic gânduri
tu treci purtând marama iubirii în suflet
mi-e trupul o jertfă și cerul e timpul rămas
se aprind aurore pe cer
eu zăbovesc lângă casă să aprind focul în vatră
ne-mpărtășim în biserici de suflet
purtând pe frunte
coroane din frunze și spini
uneori o lacrimă se așează pe pleoape
în tinda unui suflet rătăcit printre șoapte
mi-e cerul vecie și clipa mi-e soartă
sunt străinul ce bate într-o noapte în poartă

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

7 octombrie 2019

Lasă un răspuns