Căruța vieții
Trag căruța vieții, o târăsc,
nu mai pot s-o duc cum se cuvine,
mulți, pe spate, anii ce s-au strâns,
ca o cărămidă stau pe mine…
Primăvara toate înviază,
odată cu ele înviez și eu,
iar când văd prin pomi atâta floare,
parcă nici căruța nu o mai trag greu…
Vara întotdeauna plec spre undeva,
pe la vreun munte sau chiar către mare,
uit de bătrânețe și întineresc,
de mă înconjoară razele de soare…
Toamna mă apucă iar melancolia,
amintiri vin și mă năpădesc,
flori și frunze se topesc sub brumă
și încep din nou să-mbătrânesc…
Iarna mă încântă fulgii albi de nea,
de Crăciun Iisus Christos se naște.
Să avem nădejde și noi vom învia,
cum El înviază într-o zi de Paște!
——————————
Titina Nica ŢENE
Cluj-Napoca