Fiecare toamnă…

…de aceea fiecare toamnă
își are pădurile ei,
că nu e loc de-același joc pământului
să-i poarte-nsuflețirea pribeagă
printre noi acoperită tot în frunze
și în hore jucate-n colivii cu păsări
mute vândute noaptea-n iarmaroc,
nici fee nu-s de-ajuns magia
se deznoadă în fiecare ram, altul
in fiecare toamnă,
alt pan în alte asfințituri, lespezi închise
altor somnuri de fiecare dată
mai insomnatice furtuni prin paturi
de licheni cu gust de moarte,
fiecare toamnă își poartă umbra ei
feerică și tandră, voluptuoasă
nesfârșită în necăderea ei,
căderilor bărbate, cu umerii tot goi
cu semnu-adânc înfipt în spate
al crucilor împodobite-n flamuri
de răgaz, în fiecare toamnă
altele ca vântul prigonit în cuiburi
de cuvinte ucise de tăcere fără
vreun temei.

Odihnă

Mă culcasem în pauza dintre
două clipe, era atât de rece acolo
că puteai vedea aerul cum se naște
gata respirat,
lângă freamătul meu timpul subsidiar
era doar un amator
la jocul de ruletă, lefter pe dinafară
și feroce pe dinăuntru cu piaștrii
nimicului meu îmbrăcat
în haine de nuntă,
Continue reading „Simon JACK: Poezii de toamnă” →