Fericirea e ca vinul învechit în burta mării de nisip a pustiirii… n-are firea mir să-ți ungă sufletul și pe picioare, nici suflarea slove sfinte să-i păstreze amintirea n-a găsit în frământarea mâinilor blagoslovite ale facerii de bine… setea a săpat morminte veșnice neatârnării și-a murit lăsând secretul îngropat în fundul mării… șapte sfeșnice de aur lămurit a câte șapte fericiri nemairostite am găsit în via vieții unui fir uscat de iarbă… vinul învechit trezește prădătoarele de noapte și îmbată poezia celor mai înalte sfere… fericirea trândăvește în uitare și ruină… stelele ei efemere rătăcesc pe străzi mizere cu răvașe de iubire și cu cărți de rugăciune pentru sfinți, făgăduințe și puteri miraculoase… cere numai și se face, crede și alungă-ți ochii de pe frescele iubirii în nesomnul rațiunii, caută de tălmăcește, în grimasa desfătării, câtă pace e în truda frământărilor celeste, și cât chin e în destinul unui fir uscat de iarbă!… gura celui care tace va vorbi în vinul dulce și-ți va da pe față ura împotriva Stăpânirii Cerului, facere oarbă… lasă-ți grija pentru viață și învață meșteșugul armelor cu care slova a îngenuncheat pământul și i-a pus jugul robiei libertăților râvnite, blestemându-l la uitare, ură și zădărnicie!… vântul beat aprinde rugul și încep să-mi fiarbă ochii de la arșița vederii într-un fir uscat de iarbă… fericirea firii scrie, fără șir, și modelează sfeșnice în mări de aur, de azur sau de hârtie… șapte căi a câte șapte rătăciri…nu mai contează… dintr-o singură mârțoagă poți crea o herghelie...

——————–

Ioan POP

Octombrie 2019