Oooo, tu…
Cel ce alb în zăpadă ai văzut,
Ce freamătă-n ramuri prvirea,
Cerbul ce-n tremur a rămas mut,
Priveşti din stele aurii pădurea.
Ai sorbit fulgul de nea luminat,
Cuvântul tău mereu ne vorbeşte,
Copile drag plânsul tău e-o lume,
Ce doar pe cer senin… se citeşte.
Caut inocența nevinovat strivită,
Cerul ce-n zăpadă s-a întunecat,
Dreptatea ce nedreaptă se clatină,
În suflet timpuriu în cer strecurat.
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
În fața marilor capodopere ale genului uman, nu simțământul de dependență servilă este cel care ne frapează, ci sentimentul libertății, iar la ziariști exponentul adevărului și al lipsei a oricărei constrângeri în realizarea dorințelor proprii, asociat cu un puternic simțământ al naturii și al măreției omului în fața acesteia. Marilio Ficino considera omul ca un artist universal, un Dumnezeu pe pământ –Deus in Terris-, care fixează în operele sale ceva din perfecțiunea universului și numai în chip antropomorfic se atribuie “operei divinității “ caracterele unei opere de artă.
Conceptul de creație nu s-a desprins din doctrina religioasă creaționistă, cum doresc materialiștii. A recunoaște că valoarea implică necesarmente raportarea la uman înseamnă o împletire a creaționismului teologic cu creația umană. Există o concepție a oamenilor care spune că talentul este un dar dat de Dumnezeu, din celula primordială aflată în creierul uman, ajunsă prin milenii din ciorba oceanului unde a apărut prima celulă vie..
Despre anacronismul persoanelor religioase în contextul modernității s-au spus multe lucruri, dar componenta retrogradă a ființei lor (repet, strict în contextul modernității și pe cale de consecință, al post-modernității) poate fi înțeleasă pe baza unei distincții esențiale de ordin binomial. Mircea Eliade spunea că există o diferență insurmontabilă în conceptualizarea timpului în societățile primitive și în societățile occidentale categoric desacralizate.
Efortul de a da un fundament laic-științific conceptului de creație trebuie să aibă ca punct de plecare teza după care creația nu înseamnă producerea din nimic a ceva absolut nou, care n-a preexistat în nici un fel și sub nici o formă (ceea ce ar echivala cu o discontinuitate totală în istoria culturii ), ci descoperirea unor posibilități pe care realitatea le conține într-o formă latentă și realizarea lor la scară umană.
Dacă, pentru omul modern, occidental, timpul se prezintă omogen, „unitar”, pentru omul societăților tradiționale, el este eterogen, este porționat, există „timp sacru și timp profan”, „timp comprimat și timp diluat”, „timp fast si timp nefast” etc. Diferența majoră se poate înscrie în binomul problematic „timp sacru – durată profană”. Pentru un exponent al unei societăți primitive, transformarea duratei profane în timp sacru este mai ușor de îndeplinit având în vedere „deschiderea” pe care un primitiv o are, comparativ cu un modern. Deschiderea aceasta se referă la timpul religios. Timpul religios este deosebit calitativ de timpul duratei obișnuite, astfel încât participanții la ritual să poată primi confirmarea unei contemporaneități cu „începuturile”.
Este, prin urmare, vorba de o metamorfozare a datelor realității pe temeiul legilor acesteia, dar și a intereselor societății sau clasei respective, în conformitate cu cerințele sociale mai generale, precum și cu aspirațiile și particularitățile subiective ale creatorului.
Repetiția este caracteristica principală a timpului ritualic. Prezentul etern face posibilă eliminarea prin suspendare a timpului istoric prin faptul că este „locul” viziunii beatifice a începuturilor. Timpul originilor este, cu alte cuvinte, timpul cosmogoniei, când toate au fost aduse la existență. Acest timp cosmogonic slujește drept model tuturor timpurilor sacre.
„E trist să ai o dreaptă dezbinată. E trist să fii în țara ta străin…”
E trist! E chiar rușinoasă această stare când tot soiul de dodoni, cebani, novaci fac glume de prost gust pe seama neunirii noastre. De treizeci de ani ne bălăcim într-o profundă mizerie materială și spirituală. Din cauza neunirii noastre. Cât am fost uniți, într-un singur gând, într-un singur front, în jurul unui ideal național am fost puternici și am câștigat. Tot soiul de niculini, pologovi, bolșacovi se temeau de noi, într-un fel ne stimau scrâșnind din dinți. Urmașii lor de astăzi nu se mai tem. Ei, fiind uniți în jurul unor interese obscure (interese de grup, de clan, de etnie), sunt o forță. Fiind uniți am câștigat dreptul la limbă și alfabet. Fiind uniți am câștigat tricolorul și imnul, ulterior pierdut (tot din cauza neunirii noastre!). Am câștigat Capitala (în condiții grele primarul N. Costin a transformat Chișinăul dintr-o suburbie sovietică de la periferia imperiului într-un oraș românesc european), pe care am cedat-o atât de ușor kremlinezilor Ceban și Dodon prin neunirea noastră.
Toate nevoile noastre s-au început atunci când au apărut primele fisuri în Frontul Popular cauzate de infiltrarea lui Iuda Roșca. În loc să ne luptăm să facem ordine în interiorul Frontului (așa cum se face în partidele cu democrație avansată) l-am lăsat pe mâinile trădătorului Roșca care metodic l-a distrus până l-a dus la groapa de gunoi politic, folosind tribuna lui pentru a bate în partidele nou apărute. Ne-am separat constituind alte formațiuni (cu aceeași ideologie!). Congresul Intelectualității, transformat ulterior în Partidul Forțelor Democratice, a fost una din ele. Când și această formațiune a ajuns să fie prost guvernată iarăși a fost părăsită de forțele sănătoase și lăsată să degenereze până a dispărut complet. Pe fundalul regimului totalitar comunist din așchiile Frontului Popular și PFD-ului a apărut o nouă formațiune unionistă – Partidul Liberal care promitea să fie unul cu adevărat național și să învețe din greșelile predecesorilor. Din păcate au repetat întocmai aceleași greșeli. Când și în acest partid au apărut probleme de democrație internă iarăși, în loc să se lupte cu problema din interior, lideri ai partidului l-au părăsit rând pe rând formând din așchiile desprinse noi partiduțe tot cu ideologie liberală: PLR, PUN, Noua Dreaptă, Uniunea Salvați Basarabia. Alături de ele au apărut și alte partide și organizații unioniste – Tinerii Moldovei, ODIP, BUN, Democrația Acasă, PNL ș.a., toate unioniste și toate alimentându-se din același bazin electoral, divizându-l până la refuz. Toți acești ani s-au condus de diavolescul principiu românesc „Unde-i unul pot fi doi”. Este ca și cum de fiecare dată, în loc să consolidăm vechea casă construită temeinic, dar în care au apărut unele fisuri neînsemnate, la fiecare fisură apărută ne aventurăm să construim o nouă casă. Dar în grabă această nouă casă este mai prost concepută, mai prost construită, gata să fie zburată de un eventual vânt mai puternic.
Sunt prea multe formațiuni politice pe segmentul de dreapta. Toți acești doisprezece ani s-au bătut între ele pentru electoratul de dreapta încât l-au buimăcit de-a binelea. Nu mai înțelege moș Ion de ce unionistul X se bate pe viață și pe moarte cu unionistul Y, atunci când peste gard lupul așteaptă deznodământul pentru ai ataca. Nu mai înțelege moș Ion unde este adevărul, unde sunt adevărații unioniști. Toți declară că sunt unioniști, unii mai mari decât alții. Dacă e așa de ce însă nu sunt împreună (Unirea înseamnă împreună!), într-o singură formațiune, cu un singur lider ales în mod democratic și demis în mod democratic dacă nu-și face treaba, cu un singur candidat în alegeri. Adevărații unioniști sunt acei care sunt capabil să se unească în primul rând între ei. Așa sunt priviți de electorat. Toată lumea unionistă vorbește despre unire, unificare, însă nimic nu se face pentru unificarea forțelor eurounioniste. Fiecare lider ale celor vreo opt partiduțe unioniste declară că este gata să se așeze la masa de tratative pentru unificarea forțelor dar nu face nimic pentru această, fiecare din ei văzându-se centrul în jurul căruia să se cristalizeze viitorul partid. Încercați Domnilor lideri de partiduțe să luați alți arbitri (decât cei din preajmă, să adoptați alte criterii de apreciere a calităților liderului unic și incontestabil al întregii Drepte. Referitor la D. Chirtoacă. Este un unionist convins, unionist până în măduva oaselor, dar ca lider al întregii Drepte este răsuflat și vulnerabil. Dacă în a. 2013 ar fi acceptat propunerea mai multor lideri ai PL-ului să preia timona Partidului, dacă nu ar mai fi candidat la alegerile primarului Capitalei în 2015 (am fi pierdut un primar dar am fi câștigat un lider al Dreptei!), ar fi fost evitată părăsirea PL-ului de către personalități ai unionismului, astăzi am fi avut un partid de dreapta puternic și lider incontestabil al Dreptei. Din păcate miopia politică, dar și râșnița primăriei în tandem cu dosariada lui Plahotniuc, l-au epuizat. Scorul luat în alegerile locale recente (a fost cel mai bun între candidații unioniști!) comparativ cu cel de peste 53% luate în a. 2015 este insuficient pentru un lider al Dreptei. Partea bună pe care o face dl D. Chirtoacă este că încearcă să coalizeze această dreapta fărâmițată.
„Electoratul unionist este cel mai motivat, cel mai select. El nu poate fi cumpărat cu un kilogram de hrișcă, nu poate fi dus să voteze cu turma. Dreapta, care reprezintă peste 30% din electorat, trebuie să devină un centru al coagulării forțelor eurounioniste” spune istoricul și analistul politic Anatol Țăranu. De ce atunci domnilor șefi de partiduțe unioniste Vă bateți joc de acest electorat unionist care merită altă soartă? Reformatarea totală a dreptei este condiția sine qua non de supraviețuire a românilor basarabeni.
Continue reading „Valeriu DULGHERU: Povara neunirii noastre”
Pentru o sensibilitate artistică precum aceea a poetului Vasi Cojocaru-Vulcan, creator de poezie niponă, a contempla, a privi în adâncul sau în înaltul realităților, a medita în templul muntelui, al naturii cu miracolul și inefabilul său, o lume de o fastă cuprindere, toate acestea devin hrană spirituală, adevărat izvor al poemelor sale, acolo, în solitudine și reflecție. Ochiul atent deschis asupra frumuseții miraculoase a poienilor sau a pădurii foșnitoare, cu poteci pătrunzătoare în mirific, în vârtejul copleșitor al imaginilor, cu văzutele și nevăzutele de noi, oamenii cetății, a surprins pentru „a ne arăta” CLIPA de față, scena, instantaneul din mijlocul naturii, momente din experiența personală pe care poetul nu le evocă, ci ni le arată în chiar spațiul săvârșirii lor, simultan cu fenomenul care le-a produs, acum și aici.
Auzim în haiku-urile sale, clasice sau de tip contemporan, de la scârțâitul ușii, la glasul clopotelor în noaptea de Paști, auzim chiar în momentul producerii „toaca bătrânului schit”, pentru că poetul ni le arată, apoi buciumul, „briza prin cetini”, „clipocitul stelelor”; sau, altădată, țârâitul de greier, șoapte peste trestii, ori tunete. Noaptea e neagră, serile albastre, dar mușcatele sunt albe și, în general, lumea lui Vasi Cojocaru-Vulcan este un univers în alb în care vezi nufăr plutind vara sau ninsoarea, iarna, când „trosnește jarul” în liniștea colibei, afară simți o pală de vânt, arșița nopții de vară sau ploaia, toate văzute și „arătate” în dimineața, amiaza, amurgul sau asfințitul zilei, când au fost trăite cu inteligența de a se sustrage împrejurărilor lipsite de ochiul căutător care are răbdarea și finețea observației și a consemnării atente:
„Vrei să cunoști rostul vieții?
Prinde în pumnul tău vântul,
du pumnul la ureche
și, în tăcere, ascultă!”
(poem de tip Gogyohka)
Apar răzlețe atingeri ale trăirilor personale , dorul sau suspinul, lacrima sau regretul, și acestea mai mult sugerate, căci poetul vede clocotul și splendoarea lumii miniaturale (Mono no aware – un patos al lucrurilor), acolo, în firele de iarbă sub salcâmii scuturați și razele de lună, sau simte, întrevede o lume nerăbdătoare să fie rostită, ponind de la ceaiul din ceașcă, până în depărtări orientale, originare ale stilului său poetic: templul Shoji, Casa de ceai, Marea Galbenă, gheișa cu evantai, kimono-ul, fie ca imagini concrete, fie ca simboluri:
„Marea Galbenă –
un lan de răsăriță
vălurit de vânt”
Vasi Cojocaru-Vulcan scrie poezie niponă, de la Haiku, la Senryu, Sedoka, Tanka, până la Katauta și Gogyohka. Dintre direcțiile sau categoriile estetice ale poeziei nipone, prin care poetul configurează spațiul lui „acum și aici”, ne aplecăm atenția în mod special asupra a două concepte definitorii: estetica Frumosului (Aware) și Efemeritatea (Ryuko). Dacă în estetica occidentală Frumosul este un concept al admirației pentru conținutul său intrinsec, în estetica niponă el este perceput din perspectiva a ceea ce aduce el ca folos și prezentat ca accesoriu al grației și al calității.
În unicitatea destinului său, poetul simte respirația lumii, atent înafara sinelui, la ambientul existențial, dispoziția sufletească a zilei sau a scenei aflate „în obiectiv”, în vremuri sofisticate; având libertatea interioară și vocația de a trăi impactul cu miraculosul, cu fascinația lumii, el surprinde un spațiu al măreției care infiorează, o forță care copleșește cu impresia tonică a firii stăpânitoare, ca o lecție unică a naturii ce pecetluiește taina primordialității:
„Ceruri și ape –
maculând albastrul
un pescăruș alb”
Conceput în formula clasică de 5-7-5 silabe, acest haiku este structurat în două planuri unite estetic prin Kireji, și vizual prin fenomenul reflectării cerului în ape, primul este Fragmentul care proiectează privirea spre Unde? ( pe linia imaginară în universul mare, între apele și cerul reflectat ), cu o sugestie de Kigo, Când? ( Vara ). Spațiul sugerat este linia imaginară care unește pe verticală apele cu cerurile, realități reprezentînd eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a universului nostru (Fueki). Expresia descriptivă sau Sintagma, „un pescăruș alb”, reprezintă răspunsul la întrebările Cine? / Ce? ca dimensiune trecătoare a naturii, efemeră (Ryuko); apariția aici și acum a pescărușului pare că nuanțează albastrul într-un degradé cu alb, dând tabloului acea măreție și splendoare, un Aware intens, armonios. Este o stare emoțională de optimism al omului care-și oferă un răgaz restaurator și o odihnă a sufletului, imaginea și tâlcul ei fiind concentrate în șaptesprezece silabe, cu un verb la gerunziu, câteva substantive și un adjectiv „alb”, al culorii; termenul „albastrul” intră în caregoria substantivelor, nume de culoare, prin conversiune. „Aici” se concretizează în universul mare, iar „acum” este momentul zborului în văzduhul dintre cele două planuri unite prin reflectarea culorii albastre, în plan vizual și prin juxtapunere, gramatical. Natura oferă momente de meditație profundă asupra Frumosului său, cu antiteza etern / efemer, iar privirile noastre se pierd în infinitul întrebărilor despre existență.
Frumosul (Aware) este surprins peste tot în natură, în momente de iluminare ale poetului, aceste circumstanțe „acum și aici”, care surprind fragilitatea clipei, Efemeritatea (Ryuko). Frumoase, deși efemere, sunt vietățile din universul miniatural, atât în haiku-ul clasic, în cel conceput în două linii sau în cel contemporan: gărgărița, lăcusta, ciocârlia, turturica, lebăda, fluturele, colțul ierbii, greierul… Senzația de aware, frumosețe o dau imaginile unei gări în Bărăgan, o capră ce paște, un „biet cocostârc”, umanizat prin acest epitet personificator, plăcut este vântul ce „ezită”, „apele înfiorate” atrag atenția, holdele „în pârgă” sunt văzute, observate în splendoarea lor . Continue reading „Florica PATAN: PREZENTUL lui ACUM și AICI, în poetica niponă scrisă de Vasi Cojocaru-Vulcan”
PE NINSELE FEREŞTI
Pe zgribulita vale şi pe dealuri
Se cern din ’nalturi sfintele ninsori,
Cu pod de gheaţă iarna leagă maluri
Şi-n scârţâit suspină cărările în zori.
Pe strâmte uliţi case gârbovite
Se lenevesc sub mantie de nea,
Fuioarele de fum se urc grăbite
Din coşul casei către undeva.
În gura sobei arde-n vâlvătaie
Un foc sprinţar să facă sfânta cină,
Pe ceia mici căldura mi-i înmoaie
Trăgându-mi-i la pat, pentru hodină.
Pe boltă nasc luceferii în roiuri
Purtând prin ceruri gândurile mele,
Apoi când somnul se-ndulceşte-n doruri
Pe ninsele fereşti, scânteie stele.
***
Când peste sat coboară noaptea mută
Şi totul se topeşte în visare,
Prinzând în mreje viaţa cea măruntă
Feştila lămpii, moare-n tremurare.
TRIST CRĂCIUN
E seara de ajun şi satul prinde viaţă,
Pe uliţi troienite, colindele se-nalţă
Din glasuri cristaline, din suflete curate,
S-aducă tainic veste, din timpuri depărtate.
Sunt singur cu bunica şi amândoi mâhniţi
Privim spre uşa casei cu ochii pironiţi,
Să auzim bătaia ce-o aşteptăm din vară,
Şi-n pragul ei de-acuma, părinţii mei s-apară.
Plecaţi din cea nevoie, cu munca la vecini,
Înstrăinaţi prin lume îşi duc cununi cu spini,
Că dorul cel de casă, e greaua lor pedeapsă
Ce-i macină întruna, mi-i seacă, şi nu-i lasă.
Muncitul ban pe-acolo e aur sângerat,
Şi prea ades de-acuma-i în lacrimi înecat,
Iar bruma de avere ce-o strâng cu grea sudoare
Plătită-i înmiită, cu jertfă care doare.
Şi ei ar vrea acasă în astă zi să-mi fie,
S-asculte cea colindă ce sufletul o ştie,
Să guste din bucate de buna pregătite
Şi inima le salte în clipe fericite.
O trece şi-anul ăsta tot cu bunica-n doi
Cerând la Preamăritul ne scoată din nevoi,
Şi-aducă-mi-i acasă pe bunii mei părinţi,
Să nu mai stăm pe uşă cu ochii pironiţi.
VISÂNDU-L PE MOŞ CRĂCIUN
Jăraticul din sobă mai pâlpâie-ncodată
Şi-n zbateri i se stinge puterea când şi-o gată,
Apoi, în caldul spuzei adună gânduri toate
Să-mbrace irealul visărilor din noapte.
Noi, cufundaţi de-acuma în somnul cel fugar,
In pat cu paiul moale, topiţi ca-ntr-un cuibar,
Visăm cel vis în aur cu vrednici Feţi Frumoşi,
Ilene Cosânzene, balauri furioşi.
Un fir de fum subţire pe coşul casei suie,
Din cele nalte ceruri, pe-o albă cărăruie
Eu văd cu ochii minţii o sanie-nstelată
Venind spre casa noastră, oprindu-se în poartă.
Un moş cu barbă albă, adus puţin din spate,
Din sanie coboară şi pârtie-şi desface,
Apoi la geamul casei, c-un clopoţel îmi sună
Şi daruri nesperate acol’ ar vrea să-mi pună.
Din poarta casei noastre se duce înecat
În valuri de zăpadă spre margine de sat,
Să facă bucurie pe lunga lui cărare
Copiilor ca mine, ce-aşteaptă-n nerăbdare.
***
Din vraja de visare abia de mă deştept
Şi spre fereastă-n grabă mă duc de-acuma drept,
Cătând să văd de-aevea-i această întâmplare
Sau poate doar crezut-am, în dulcea mea visare.
Afară vântu-şi urlă puterea să-şi arate,
Troiene vălurite întinde peste toate,
Şi ca un hoţ de noapte încearcă să-mi îngroape
Pădurea cu câmpia şi îngheţate ape.
Visare fost-a totul, dar nu e timp pierdut,
Veni-va Moş Crăciunul ca-n anul cel trecut,
Nu uită niciodată copiii ce-s cuminţi
Şi-ascultă-ntotdeauna, pe bunii lor părinţi.
C-o lacrimă-ntristată mă-ntorc napoi în pat
În noaptea nemplinită să uit de ce-am visat,
Dar poate mâine noapte, de fi-va lună plină
La poarta casei noastre, moşneagul o să vină.
COLINDĂTORII
Când peste sat se cerne în picuri înserarea
Şi fumul în fuioare din coşul casei suie,
Omături nesfârşite îmi troienesc cărarea
Şi-un roi de lucii stele îmi bate bolta-n cuie.
Pe uliţi strâmtorate cu case gârbovite
În cârduri îngereii colindă sub fereşti,
Vestindu-ne cea taină din vremi îmbătrânite
Ce-a bucurat pământul şi-mpărăţii cereşti,
Că tânăra Fecioară, smerelnica Maria
Născut-a prunc ce fi-va a lumii împărat,
Că trei păstori venit-au să guste bucuria
Şi vestea să o ducă spre zări în depărtat.
El a venit pe lume să schimbe-a noastră soartă
Şi din ce-am fost nevolnici ne facă buni, smeriţi,
Cea ură s-o stârpească, ne scape de năpastă
Curaţi şi-ntr-u iubire să fim, ca vechii sfinţi.
*
Şi cântă îngereii cu suflete deschise
Colindele ştiute, avere din strămoşi
Şi pragul casei, tinda, ferestrele ce-s ninse
Se fac altar de slavă la bieţii păcătoşi.
Bătrânii îi mângâie cu mâna tremurată
Şi-n lacrima clipitei se văd şi ei copii,
Ce-n timpuri depărtate au fost şi ei odată
Colindători prin lumea curatelor pruncii.
***
Când pleacă îngereii să facă satul roată
Pe uliţa păgână miroase a tămâie
Şi-n urma lor din ceruri se-aude parc-o şoaptă
Că Domnu-a fost pe-aicea, cel suflet să-l mângâie.
ÎNGEREI DE MIERE
Fântânile din ceruri revarsă peste lume
Zăpezile-argintate din norii suri şi grei,
Vestind că-n astă seară, pe uliţe păgâne
Colinde la fereste cânta-vor îngerei.
Aminte să ne-aducă de vremile bătrâne
Când Maica Preacurată năştea în Viflaim,
Pe pruncul-Împăratul, venit atunci pe lume
Să mântuie păcatul, ca noi să ne căim.
*
Cu suflete deschise, sub stele căzătoare
Cântam să lăcrimeze truditul cel smerit
Un’’Viflaim’’ şi încă o ‚’’Steaua sus răsare’’
Şi ‚’’Trei păstori’’ să fie la inimă primit.
Ne mulţumeau bătrânii cu voce tremurată
Rugând în gând pe Domnul de rele ne păzească
Şi-n straiţele mâţoase ne dăruiau pe dată
Comoară de dulceţuri, în gând ne ispitească.
Apoi, din poartă-n poartă, noi îngerii de miere
Duceam a veştii slavă prin satul sărăcit
Şi-n urma noastră dacă, a fost cumva durere
Măritul prefăcut-a cel suflet, fericit.
***
De-atunci, trecut-au anii şi-a vieţii mângâiere
Îmi tot întoarce gândul spre vremea cea pierită,
Când toţi am fost odată, ca alţii mai devreme
Cei îngerei de miere, din clipa prea grăbită.
COLIND
Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Pe ninsele ferești (poeme)”
Aflându-ne în preajma sfintelor sărbători ale Nașterii lui Iisus Hristos, cenaclul literar „Radu Stanca” de la „Centrul de vârstnici nr. 2” a avut ca temă astăzi 11 decembrie 2019: prezentarea tradițiilor de Crăciun, citirea din creațiile proprii ale membrilor cenaclului despre aceste sărbători creștine și sărbătorirea doamnei Lucia-Elena Locusteanu care în noiembrie a împlinit frumoasa și respectabila vârstă 80 de ani.
Ședința a fost deschisă de președintele cenaclului, scriitorul Al.Florin Țene care a susținut o conferință despre originile nașterii Fiului lui Dumnezeu, sărbătoare ce a pornit de la evanghelia după Luca și cea după Matei și uneori de la textele apocrife. Acestea îl descriu pe Iisus Hristos născut în Bethlehemul Iudeii din mamă fecioară într-o iesle. La nașterea Lui apar îngerii care vestesc că acesta este salvatorul întregii omeniri iar păstorii vin să-l adore. În relatarea lui Matei magii urmează o stea până la Bethleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Irod ordonă masacrul tuturor băieților care au mai puțin de doi ani. Familia lui Iisus fuge în Egipt iar mai târziu se stabilește în Nazaret.
În ce privește data sărbătoririi Nașterii lui Iisus după calendarul gregorian ar fi 25 decembrie iar după cel iulian 7 ianuarie. Unele culte protestante nu sărbătoresc de loc nașterea Domnului susținând că nu există dovezi biblice că Iisus s-ar fi născut la acea dată. Primele evanghelii au apărut după 100 de ani de la nașterea lui Iisus.
Semnificația acestei sărbători este că Nașterea lui Iisus se referă la întruparea Lui ca un al doilea Adam, ca împlinirea voinței divine a lui Dumnezeu ca o dezlegare a daunelor cauzate de căderea primului om, Adam. Acesta constituie un subiect major pentru artiștii creștini ai secolului IV. Începând cu secolul XIII scena nașterii a provocat o imagine diferită de simbolistica timpurie, ca domn și stăpân, afectând abordările de bază ale evanghelizării pastorale creștine.
Ziua de 25 decembrie a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă când zilele încep să crească pentru a celebra renașterea soarelui. Saturnaliile romane, o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii și forței reînnoite a soarelui se țineau tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcina în aceste sărbători păgâne antice.
Sărbătoarea Crăciunului ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, făcut om pentru mântuirea noastră. Nașterea Mântuitorului a avut loc la 9 luni de la întruparea Sa de la duhul sfânt, la Buna Vestire când Dumnezeu a trimis pe îngerul Gavril să vestească Fecioarei Maria că Domnul este cu Ea, Fecioara acceptând cuvântul lui Dumnezeu, acesta fiind momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu.
Uneori
Uneori mă las mângâiată de picăturile de ploaie
și-mi imaginez că sunt brațele toamnei
ce tandră mă pregătește de drum.
Alteori mă simt ram în copacul acestei lumi,
iar când noaptea e prea întunecată,
privesc luna și mă simt binecuvântată
pentru că, fie și doar o secundă
am fost și eu parte din această viață, umbră
rătăcitoare prin arșița unei lumi,
iluzorie clipă, cu mirific parfum.
Uneori simt cum mă descompun în frunzele unui ram
și cad mângâind pervazul unui geam,
mă las ispitită de sticla udă
și-mi privesc umbra răstignită-n oglindă
iar câteodată am impresia că sunt
parte din frumusețea acestui pământ.
Alteori mă simt culoare desenând albastru
nemărginirea ca și cum aș fi parte dintr-un astru
luminos ce veghează lumea când noaptea cade.
Uneori simt că fericirea e atât de aproape
ca și cum ar crește din mine înflorind
doar pentru simplul fapt că eu trăiesc pe pământ!
Alteori simt că orice aș face
voi rămâne secunda cu care timpul nemărginirea-și reface,
lacrimă plânsă de cer și îmbrățișată de pământ
contopindu-mă cu frunza purtată o secundă prin viață de vânt
amândouă, fragmente de vis
în căutarea întregului prin universul promis.
Nori negri și ierni reci
îmi umbresc prea scurtele poteci.
Somnul coboară peste un vis
prea târziu apărut prea devreme trecut
iar eu rămân în clepsidra unui ceas,
bob de nisip fără urmă în pas…
Timpul mă gustă și-mi mușcă
secundele rămase, ca o căpușă
crescând cu clipele mele
și atunci simt că fac parte neîndoielnic din vreme.
Trupul meu în acorduri vioară
își plânge secundele din zi către seară
iar eu, mai sper doar că prin timp
ecoul va reîntoarce din mine sunete, amintind…
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
11 decembrie 2019
Ninsori albastre
I
Cerne colinde cerul peste casă
Ziua alunecă pe sănii spre apus
Dintr-o clipă de lumină în noi rămasă
Se naşte în suflete, la fiecare, Iisus.
Bate visul cu degetul în ferestre
Vântul ciopleşte fluiere în alun,
Când timpul coboară pe creste
Sărbătoarea în case de Crăciun.
Copiii ne colindă în prag
Cântecele urcă spre stele, mai sus,
Constelaţiile vin să vadă
Cum din suflet se naşte Iisus.
Alunecă sănii pe serile albastre
Inelând cu doruri pământul străbun
Copii aprind nelinişti în astre
Visând sub brazi păduri de Crăciun.
Burgul doarme la miez de noapte
Pe străzile Clujului umblă visul cel bun
Când dinspre luceafăr ne vin şoapte
Că umblă cu daruri Crăciun.
Aripi de lumină îmi intră în odaie
Halebarda lunii nu ştiu unde s-a dus
Căci în clipa, aceasta, de văpaie,
Dintr-o minune s-a născut Iisus.
II
Ninge, ninge ca în datinile noastre,
Colindătorii în sănii de lumină
Vin încărcaţi în balade cu astre,
Când îşi mai pune bradul un cerc pe tulpină.
Copiii rup pietre din Steaua polară
Nestemate lucind în visele lor,
In cântec germinează vibraţie solară
Ca mierea cuvântului născut dintr-un dor.
Ninsori albastre coboară pe cetini,
Vinul decantează cristalul pe masă
Şi-adînci sentimente,între prieteni,
Ţes verbe în fraze de mătasă.
Oraşul ascultă poeme de iarnă rezemat,
Luceafărul bate monezi în ferestre
Cînd stelele la colind au plecat
Prin brazii înşurubaţi în creste.
Adie clipe rotunde cu ochii vii
Şi norii cad ca la începuturi,
Înflorind crini pe genunchii fetelor, în orele tîrzii,
Cînd noaptea toată e un roi de fluturi.
Luna ca o halebardă păzeşte cîmpia,
Cîntecul cocoşilor croieşte drum prin troiene
S-alunece pe-o sanie Poezia
In casele noastre cu vise perene.
––––––––––
Al.Florin Țene
NINGE
Ne ninge pe gânduri
ne ninge pe fețe
topind fulgi ștrengari
pe care căldura iubirii…
îi transformă unul câte unul
în rouă de dragoste infinită
Înfiorând suflete !
Îi prind în palmă…
și aș vrea să rămână
pe veci printre noi!
Să ne danseze-n valsuri
calde de viori !
Să ne iubim topindu-i
Cu dăruirea focului din noi…
adormind vlăguiți visând amor!
Ș-apoi…să treacă anii
găsindu -ne îmbrățișați…
iar viața să ne ningă
cu fulgi pe la tâmple…
Cu fulgi de zăpadă-nmănunchiați
în bulgărul iubirii eterne !
ȘI VA VENII O ZI
Și va venii o zi…
Când pașii sã -mi cãlãtoreascã
Prin visu-ți tandru de iubire…
Sorbind din roua -ți de pe buze
Nectarul dulce al fericirii !
Cu mîna caldã sã cãlãtorești…
Peste cãrãri de mult uitate…
Și de pe margini sã culegi
Petalele împrãștiate !
Sã le aduni într-un buchet,
De sentimente de iubire
Și sã le strângi cu drag la piept
Ca sã dureze-n veșnicie !
–––––––––––-
Mariana Zorița TURDA
Continue reading „Mariana Zorița TURDA: Ne ninge pe gânduri (poeme)”
Parohia Malovăţ
Loc. Malovăţ – Jud. Mehedinţi
România
Tel. 0724.99.80.86
E-mail: stanciulescubarda@gmail.com
Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța, că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs. spirituale, cât și ale celor dragi.
Parohia noastră pune la îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs. O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.
Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.
Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.
Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.
Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.
În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.
Sfintele Sărbători cu sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.
La mulți ani!
Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:
1. Colinde străvechi românești, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 94 pag., 8 lei;
Colindele din acest volum au fost culese de regretata învățătoare Alice N. Sârbulescu, originară din Baia de Aramă, înainte de 1951, când a fost deportată împreună cu soțul său, medic, în Bărăgan. Acolo a locuit într-un bordei de pământ, dar, ca intelectual, a folosit timpul, adunând de la localnici folclor, în primul rând situându-se aceste colinde. Ele sunt adevărate perle ale folclorului nostru, unii dintre informatori știindu-le de la bunicii și străbunicii lor, adică de la oameni din Bărăgan, în special din zona Călărașilor, care au trăit la jumătatea veacului al XIX-lea. Textul cărții ne-a fost pus la dispoziție de nepoata regretatei Înv. Alice N. Sârbulescu, respectiv Doamna Deputat Oana Manolescu din Craiova.
2. N. N. Sârbulescu, Zavera lui Tudor Vladimirescu, Ediția a III-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 58 pag., 6 lei, piesă de teatru în patru acte.
Autorul piesei, N. N. Sârbulescu, face parte din elita intelectualității românești de la începutul veacului trecut; face parte din elita corpului didactic care a format generația celor ce au realizat Marea Unire de la 1918. Autorul este un intelectual notoriu, un patriot desăvârșit și un român adevărat. El valorifică toate cunoștințele sale dobândite din cărți și din informațiile culese de la cei ce au trăit evenimentele respective. Pe toate acestea le coroborează cu pricepere, le expune cu măiestrie în formele unei limbi românești curate, cristaline, accesibile. Creațiile sale sunt gustate și de cei învățați, dar și de cei simpli, mai puțin școliți. Informația este împletită cu plăcutul, cu frumosul, cu utilul și toată construcția literară realizată de domnia-sa urmărește educarea publicului în spiritul dragostei de țară, de istorie, de valorile perene ale neamului românesc. Observăm cu ușurință, după lecturarea piesei de față, că aceste bijuterii literare își păstrează frumusețea, actualitatea și puterea educativă și azi, după mai bine de un secol de la zămislirea ei. Precizăm că prima ediție a fost apreciată și de Constantin Rădulescu-Motru. Aceasta, alături de cartea lui Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, așa cum l-am cunoscut, și cartea profesorului Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, sunt lucrări care se pot constitui într-un adevărat omagiu pe care-l aducem și noi marelui erou cu prilejul comemorării a două veacuri de la martiriul său.
3.Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948 – 2008), vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 645 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei;
Dacă vol. I cuprindea Secțiunea Biblică, Secțiunea Sistematică și Secțiunea Practică, vol. II este destinat Secțiunii Istorice. În el sunt înregistrate, pe discipline și probleme, cele câteva mii de materiale privind Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Istoria României. Nu se va putea scrie o istorie obiectivă și adevărată a Olteniei în special și a României în general, o istorie universală, fără a se face apel la studiile, documentele și manuscrisele publicate în ,;Mitropolia Olteniei”. Au colaborat istorici de elită, atât din cadrul Bisericii, cât și din cadrul culturii române în general. În ciuda cenzurii, care a supravegheat-o cu atenție multe decenii, revista, ostenitorii și colaboratorii ei au găsit întotdeauna soluții ca să poată supraviețui și în același timp să-și facă misiunea sa de revistă a spațiului cultural oltean.
Volumul I al lucrării urmărește să prezinte bazele creștinismului (Secţiunea Biblică), strădaniile Sfinților Părinți și teologi de a aprofunda învățătura creștină (Secţiunea Sistematică: Dogmatica, Morala, Filozofia creştină), cât și mijloacele și strategiile prin care creștinismul s-a putut răspândi în lume(Secţiunea Practică: Dreptul bisericesc, Liturgica, Omiletica şi Catehetica, Pastorala, Muzica, Pedagogia şi Îndrumările misionare sau Sectologia).
Cartea cuprinde capitolele: Istoria Bisericii Universale, Ecumenism, Bizantinologie, Patrologie, Istoria Religiilor, Etnografie și Folclor. Volumul conține acele materiale care privesc răspândirea creștinismului în lume timp de 2000 de ani, relațiile dintre Biserici, relațiile creștinismului cu necreștinii, evoluția sentimentului religios la diferite popoare, tradiții, obiceiuri și datini românești și nu numai. Cele mai importante din cele peste 7.000 de materiale bibliografiate beneficiază de un rezumat telegrafic. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice
Al treilea volum, – și cel mai dezvoltat -, cuprinde Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României, Literatură, Folclor, Redacţionale, urmărind să prezinte apariția, răspândirea și dezvoltarea creștinismului la poporul român din epoca apostolică până în vremea noastră. O mare parte din materiale sunt însoțite de scurte rezumate, care ajută cititorul să știe mai bine despre ce este vorba în materialul respectiv. Mii de documente, manuscrise, recenzii, articole și studii sunt dedicate istoriei României și Bisericii Ortodoxe Române, iar revista noastră le-a găzduit cu generozitate de-a lungul celor 140 de ani de existență, devenind prin vreme ea însăși nu numai un depozitar, ci și un document istoric propriu-zis. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice (Secțiunea Istorică: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia şi Istoria literaturii creştine sau Patrologia, Istoria Religiilor). Creștinismul se remarcă drept o religie superioară, cu origine divină, capabilă să-și croiască drum în lume în ciuda tuturor vicistitudinilor celor două milenii ale sale, capabil să devină una din cele mai puternice religii ale lumii, în permanentă expansiune în plan spiritual.
7.Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. X, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 647 pag., 40 lei.
Cartea cuprinde numerele 361-400 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația bilunară a Parohiei Malovăț.
Am ajuns repede la concluzia că e păcat să se piardă atâta muncă și atâta informație. Cele șase pagini în format A4 aveau ,,viața” lor de câteva zile, după care dispăreau. Trebuia făcut ceva care să le prelungească existența. Și atunci am găsit o soluție: cartea. Am adunat câte 40 de numere din ,,Scrisoare pastorală” și le-am pregătit pentru tipar sub formă de volum. Până în prezent iată că au apărut zece asemenea volume. Ele au fost răspândite de-a lungul timpului în țară și străinătate, la cititori particulari, la biblioteci publice.
În permanență, când am redactat ,,Scrisoarea pastorală”, ori când am răspândit-o, am avut conștiința că nu facem decât ceea ce ne revine ca datorie profesională, ca o prelungire a activității pastorale, ca o împlinire a misiunii de preot de a răspândi învățătura creștină. În acest sens, recomandăm călduros tuturor confraților să încerce să recurgă la instrumente similare pentru a-și împlini misiunea de preoți. Oricum, dă rezultate mulțumitoare.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru puterea ce ne-a dat-o de a realiza cele 400 numere ale ,,Scrisorii pastorale”, respectiv cele zece volume care le conțin. Vă mulțumim dumneavoastră, cititorii și enoriașii parohiei noastre, căci fără dumneavoastră ,,scrisoarea” n-ar fi apărut, nu și-ar fi găsit rostul. Mulțumim enoriașilor care s-au ostenit de-a lungul anilor să ducă din poartă-n poartă ,,scrisoarea” fiecăruia, fie că a fost ploaie, ninsoare, cald, frig, fie că au avut timp, fie că nu au avut. Mulțumim redacțiilor unor reviste de prestigiu din țară și din străinătate, precum ,,Națiunea”(București), ,,Bibliotheca Septentrionalis”(Baia Mare), ,,Observatorul”(Toronto-Canada), ,,Omniscop”(Craiova), ,,Clipa”(Philadephia-SUA), ,,Logos și Agape”(Timișoara) și altele, care au preluat în întregime sau parțial ,,Scrisoarea pastorală”. Dumnezeu să le răsplătească, fiindcă, prin osteneala lor, au făcut și dânșii un mic apostolat pentru Domnul Hristos. Sperăm să ducem mai departe ,,Scrisoarea pastorală” cât ne va mai răbda Dumnezeu pe această lume, sau cât ne vor mai permite autoritățile s-o facem. Doamne ajută!
Lucrarea este o antologie de articole scrise de-a lungul ultimelor trei decenii pe tema raporturilor româno-europene. Sunt scoase în evidență valorile perene ale poporului român, atât de ordin material, cât și spiritual, care sunt în pericol de a fi subminate, distruse, pierdute pentru totdeauna în procesul de europenizare. Sunt analizate, de asemenea, anumite aspecte ale stărilor de lucruri și politicii europene față de națiunile ce compun uniunea, față de imigranți, față de nenumăratele curente religioase și ideologice ce amenință viitorul european, specificitatea spiritualității europene. Este o carte care, după ce o lecturezi, te pune pe gânduri, fiindcă vorbește despre tine ca individ, despre familia ta, despre urmașii noștri, despre țara noastră.
Aceste volume conțin viețile sfinților sărbătoriți în timpul unui an. Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române. Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la creștinii care nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești, prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de sfințenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și cu condeiul pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri, bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele.
Cartea cuprinde peste 1600 citate(cugetări, reflecții și maxime) culese cu atenție din scrierile Sfinților Părinți. Acestea sunt organizate pe teme și probleme, fiind însoțite apoi de indici tematici și de autori. Este o lucrare de pionierat în domeniu.
Cartea conține câteva sute de rețete de mâncăruri și prăjituri de post, murături și băuturi răcoritoare. Edițiile anterioare au fost foarte apreciate și folosite de enoriașii parohiei noastre, cât și de cititorii din afara parohiei. Mai mult, a fost achiziționată și de licee cu profil de alimentație publică, tocmai fiindcă este bine alcătuită și bine documentată.
Fericitul Augustin se hotărâse să scrie o carte despre Dumnezeu. Se plimba pe plaja mării și se gândea cum să înceapă cartea, cum –o împartă în capitole. La un moment dat a văzut un copilaș, care săpa cu mânuțele o gropiță în nisip și l-a întrebat: ,,- Ce faci tu aici?” ,,- Sap o groapă, în care să torn toată apa mării!” A zâmbit îngăduitor Fericitul Augustin și a zis în sine: ,,Ce naivitate! Cum să torni toată apa mării într-o asemenea gropiță?” După câțiva pași, reflectând, a constatat că, de fapt, și el seamănă cu copilul: ,,Nu cumva și eu vreau să cuprind imensitatea tainei lui Dumnezeu în biata mea minte?”
Așa vor zice, poate, cunoscătorii într-ale religiei, care vor întâlni pe cineva căutând pe Dumnezeu și învățătura Sa în cuvintele simple ale țăranilor români. Și, totuși, dacă vor citi sau vor reciti nenumăratele nestemate de gândire și simțire românească și creștinească adunate pe filele acestor cărți, vor privi cu alți ochi pe anonimul trăitor al învățăturii creștine din spațiul românesc, vor iubi mai mult sufletul lui și limba românească. Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Cărți rare, decembrie, 2019”