Mariana Zorița TURDA: Ne ninge pe gânduri (poeme)

NINGE

 

Ne ninge pe gânduri

ne ninge pe fețe

topind fulgi ștrengari

pe care căldura iubirii…

îi transformă unul câte unul

în rouă de dragoste infinită

Înfiorând suflete !

Îi prind în palmă…

și aș vrea să rămână

pe veci printre noi!

Să ne danseze-n valsuri

calde de viori !

Să ne iubim topindu-i

Cu dăruirea focului din noi…

adormind vlăguiți visând amor!

Ș-apoi…să treacă anii

găsindu -ne îmbrățișați…

iar viața să ne ningă

cu fulgi pe la tâmple…

Cu fulgi de zăpadă-nmănunchiați

în bulgărul iubirii eterne !

 

 

ȘI VA VENII O ZI

 

Și va venii o zi…

Când pașii sã -mi cãlãtoreascã

Prin visu-ți tandru de iubire…

Sorbind din roua -ți de pe buze

Nectarul dulce al fericirii !

Cu mîna caldã sã cãlãtorești…

Peste cãrãri de mult uitate…

Și de pe margini sã culegi

Petalele împrãștiate !

Sã le aduni într-un buchet,

De sentimente de iubire

Și sã le strângi cu drag la piept

Ca sã dureze-n veșnicie !

–––––––––––-

Mariana Zorița TURDA

 

Continue reading „Mariana Zorița TURDA: Ne ninge pe gânduri (poeme)”

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Cărți rare, decembrie, 2019

Parohia Malovăţ

Loc. Malovăţ – Jud. Mehedinţi

România

Tel. 0724.99.80.86

E-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm  lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța,  că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs.  spirituale, cât și ale celor dragi.

Parohia noastră pune la îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu  tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs.  O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

Sfintele Sărbători cu sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.

La mulți ani!

   

Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

 

  1. Cărți recent apărute:

1. Colinde străvechi românești, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 94 pag., 8 lei;

                 Colindele din acest volum au fost culese de regretata învățătoare Alice N. Sârbulescu, originară din Baia de Aramă, înainte de 1951, când a fost deportată împreună cu soțul său, medic, în Bărăgan. Acolo a locuit într-un bordei de pământ, dar, ca intelectual, a folosit timpul, adunând de la localnici folclor, în primul rând situându-se aceste colinde. Ele sunt adevărate perle ale folclorului nostru, unii dintre informatori știindu-le de la bunicii și străbunicii lor, adică de la oameni  din Bărăgan, în special din zona Călărașilor, care au trăit la jumătatea veacului al XIX-lea.  Textul cărții ne-a fost pus la dispoziție de nepoata regretatei Înv. Alice N. Sârbulescu, respectiv Doamna Deputat Oana Manolescu din Craiova.

2. N. N. Sârbulescu, Zavera lui Tudor Vladimirescu, Ediția a III-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 58 pag., 6 lei, piesă de teatru în patru acte.

Autorul piesei, N. N. Sârbulescu, face parte din elita intelectualității românești de la începutul veacului trecut; face parte din elita corpului didactic care a format generația celor ce au realizat Marea Unire de la 1918. Autorul este un intelectual notoriu, un patriot desăvârșit și un român adevărat. El valorifică toate cunoștințele sale dobândite din cărți și din informațiile culese de la cei ce au trăit evenimentele respective.  Pe toate acestea le coroborează cu pricepere, le expune cu măiestrie în formele unei limbi românești curate, cristaline, accesibile. Creațiile sale sunt gustate și de cei învățați, dar și de cei simpli, mai puțin școliți. Informația este împletită cu  plăcutul, cu frumosul, cu utilul și toată construcția literară realizată de domnia-sa  urmărește educarea publicului în spiritul dragostei de țară, de istorie, de valorile perene ale neamului românesc. Observăm cu ușurință, după lecturarea piesei de față, că aceste bijuterii literare își păstrează frumusețea, actualitatea și puterea educativă și azi, după mai bine de un secol de la zămislirea ei. Precizăm că prima ediție a fost apreciată și de Constantin Rădulescu-Motru. Aceasta, alături de cartea lui Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, așa cum l-am cunoscut, și cartea profesorului Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, sunt lucrări  care se pot constitui într-un adevărat omagiu pe care-l aducem și noi marelui erou cu prilejul comemorării a două veacuri de la martiriul său.

3.Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei  ,,Mitropolia Olteniei”(1948 – 2008), vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 645 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei;

Dacă vol. I cuprindea Secțiunea Biblică, Secțiunea Sistematică și Secțiunea Practică, vol. II este destinat Secțiunii Istorice. În el sunt înregistrate, pe discipline și probleme, cele câteva mii de materiale privind Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Istoria României. Nu se va putea scrie o istorie obiectivă și adevărată a Olteniei în special și a României în general, o istorie universală, fără a se face apel la studiile, documentele și manuscrisele publicate în ,;Mitropolia Olteniei”. Au colaborat istorici de elită, atât din cadrul Bisericii, cât și din cadrul culturii române în general. În ciuda cenzurii, care a supravegheat-o cu atenție multe decenii, revista, ostenitorii și colaboratorii ei au găsit întotdeauna soluții ca să poată supraviețui și în același timp să-și facă misiunea sa de revistă a spațiului cultural oltean.                  

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda,Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 636 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.

Volumul I al lucrării urmărește să prezinte bazele creștinismului (Secţiunea Biblică), strădaniile Sfinților Părinți și teologi de a aprofunda învățătura creștină (Secţiunea Sistematică: Dogmatica, Morala, Filozofia creştină), cât și mijloacele și strategiile prin care creștinismul s-a putut răspândi în lume(Secţiunea Practică: Dreptul bisericesc, Liturgica, Omiletica şi Catehetica, Pastorala, Muzica, Pedagogia şi Îndrumările misionare sau Sectologia).

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. II, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 692 pagini, 45 lei;

Cartea cuprinde capitolele: Istoria Bisericii Universale, Ecumenism, Bizantinologie, Patrologie, Istoria Religiilor, Etnografie și Folclor. Volumul conține acele materiale care privesc răspândirea creștinismului în lume timp de 2000 de ani, relațiile dintre Biserici, relațiile creștinismului cu necreștinii, evoluția sentimentului religios la diferite popoare, tradiții, obiceiuri și datini românești și nu numai. Cele mai importante din cele peste 7.000 de materiale bibliografiate beneficiază de un rezumat telegrafic. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. III, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 1.000 pagini, 60 lei;

Al treilea volum, – și cel mai dezvoltat -, cuprinde Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României, Literatură, Folclor, Redacţionale, urmărind să prezinte apariția, răspândirea și dezvoltarea creștinismului la poporul român din epoca apostolică până în vremea noastră. O mare parte din materiale sunt însoțite de scurte rezumate, care ajută cititorul să știe mai bine despre ce este vorba în materialul respectiv. Mii de documente, manuscrise, recenzii, articole și studii sunt dedicate istoriei României și Bisericii Ortodoxe Române, iar revista noastră le-a găzduit cu generozitate de-a lungul celor 140 de ani de existență, devenind prin vreme ea însăși nu numai un depozitar, ci și un document istoric propriu-zis. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice (Secțiunea Istorică: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia şi Istoria literaturii creştine sau Patrologia, Istoria Religiilor). Creștinismul se remarcă drept o religie superioară, cu origine divină, capabilă să-și croiască drum în lume în ciuda tuturor vicistitudinilor celor două milenii ale sale, capabil să devină una din cele mai puternice religii ale lumii, în permanentă expansiune în plan spiritual.

7.Pr.  Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. X, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 647 pag., 40 lei.

 

Cartea cuprinde numerele 361-400 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația bilunară a Parohiei Malovăț.

Am ajuns repede la concluzia că e păcat să se piardă atâta muncă și atâta informație. Cele șase pagini în format A4 aveau ,,viața” lor de câteva zile, după care dispăreau. Trebuia făcut ceva care să le prelungească existența. Și atunci am găsit o soluție: cartea. Am adunat câte 40 de numere din ,,Scrisoare pastorală” și le-am pregătit pentru tipar sub formă de volum. Până în prezent iată că au apărut zece asemenea volume. Ele au fost răspândite de-a lungul timpului în țară și străinătate, la cititori particulari, la biblioteci publice.

În permanență, când am redactat ,,Scrisoarea pastorală”, ori când am răspândit-o, am avut conștiința că nu facem decât ceea ce ne revine ca datorie profesională, ca o prelungire a activității pastorale, ca o împlinire a misiunii de preot de a răspândi învățătura creștină. În acest sens, recomandăm călduros tuturor confraților să încerce să recurgă la instrumente similare pentru a-și împlini misiunea de preoți. Oricum, dă rezultate mulțumitoare.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru puterea ce ne-a dat-o de a realiza cele 400 numere ale ,,Scrisorii pastorale”, respectiv cele zece volume care le conțin. Vă mulțumim dumneavoastră, cititorii și enoriașii parohiei noastre, căci fără dumneavoastră ,,scrisoarea” n-ar fi apărut, nu și-ar fi găsit rostul. Mulțumim enoriașilor care s-au ostenit de-a lungul anilor să ducă din poartă-n poartă ,,scrisoarea” fiecăruia, fie că a fost ploaie, ninsoare, cald, frig, fie că au avut timp, fie că nu au avut. Mulțumim redacțiilor unor reviste de prestigiu din țară și din străinătate, precum ,,Națiunea”(București), ,,Bibliotheca Septentrionalis”(Baia Mare), ,,Observatorul”(Toronto-Canada), ,,Omniscop”(Craiova), ,,Clipa”(Philadephia-SUA), ,,Logos și Agape”(Timișoara) și altele, care au preluat în întregime sau parțial ,,Scrisoarea pastorală”. Dumnezeu să le răsplătească, fiindcă, prin osteneala lor, au făcut și dânșii un mic apostolat pentru Domnul Hristos. Sperăm să ducem mai departe ,,Scrisoarea pastorală”  cât ne va mai răbda Dumnezeu pe această lume, sau cât ne vor mai permite autoritățile  s-o facem. Doamne ajută!

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Europa, Europa!…, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 384 pag., 30 lei;

           Lucrarea este o antologie de articole scrise de-a lungul ultimelor trei decenii pe tema raporturilor româno-europene. Sunt scoase în evidență valorile perene ale poporului român, atât de ordin material, cât și spiritual, care sunt în pericol de a fi subminate, distruse, pierdute pentru totdeauna în procesul de europenizare. Sunt analizate, de asemenea, anumite aspecte ale stărilor de lucruri și politicii europene față de națiunile ce compun uniunea, față de imigranți, față de nenumăratele curente religioase și ideologice  ce amenință viitorul european, specificitatea spiritualității europene. Este o carte care, după ce o lecturezi, te pune pe gânduri, fiindcă vorbește despre tine ca individ, despre familia ta, despre urmașii noștri, despre țara noastră.

  1. Viețile Sfinților, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019,   vol. III, 744 pag., 50 lei;  vol. IV, 602  pag., 40 lei;  vol. V, 432 pag., 30 lei.

 

Aceste volume conțin viețile sfinților sărbătoriți în timpul unui an.   Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române.  Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la creștinii care  nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești, prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de sfințenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și  cu condeiul  pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri, bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele.  

  1. Pr. Gh. Paschia, Călăuză patristică, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2016, 314 pag., 30 lei.

Cartea cuprinde peste 1600 citate(cugetări, reflecții  și maxime) culese cu atenție  din scrierile Sfinților Părinți. Acestea sunt organizate pe teme și probleme, fiind însoțite  apoi de indici tematici și de autori. Este o lucrare de pionierat în domeniu.

  1. Bucate de post, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2019, 328 pag., 30 lei

Cartea conține câteva sute de rețete de mâncăruri și prăjituri de post, murături și băuturi răcoritoare. Edițiile anterioare au fost foarte apreciate și folosite de enoriașii parohiei noastre, cât și de cititorii din afara parohiei. Mai mult, a fost achiziționată și de licee cu profil de alimentație publică, tocmai fiindcă este bine alcătuită și bine documentată.

  1. Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 642 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 45 lei.

 Fericitul Augustin se hotărâse să scrie o carte despre Dumnezeu. Se plimba pe plaja mării și se gândea cum să înceapă cartea, cum –o împartă în capitole. La un moment dat a văzut un copilaș, care săpa cu mânuțele o gropiță în nisip și l-a întrebat: ,,- Ce faci tu aici?” ,,- Sap o groapă, în care să torn toată apa mării!”  A zâmbit îngăduitor  Fericitul Augustin și a zis în sine: ,,Ce naivitate! Cum să torni toată apa mării într-o asemenea gropiță?” După câțiva pași, reflectând, a constatat că, de fapt, și el seamănă cu copilul: ,,Nu cumva și eu vreau să cuprind imensitatea tainei lui Dumnezeu în biata mea minte?”

Așa vor zice, poate, cunoscătorii într-ale religiei, care vor întâlni pe cineva căutând pe Dumnezeu și învățătura Sa în cuvintele simple ale țăranilor români. Și, totuși, dacă vor citi sau vor reciti nenumăratele nestemate de gândire și simțire românească și creștinească adunate pe filele acestor cărți, vor privi cu alți ochi pe anonimul trăitor al învățăturii creștine din spațiul românesc, vor iubi mai mult sufletul lui și limba românească. Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Cărți rare, decembrie, 2019”

Ierodiacon IUSTIN T.: Bucuria Crăciunului nu vine din familie, ea doar se aduce acolo…

Ce n-am da să reînvățăm să simțim taina Crăciunului cu adevărat? N-am plăti mai mult decât pe orice brad sau orice cadou? Și totuși, de ce nu mai simțim Crăciunul ca pe un eveniment din altă lume…? De ce nu ne impresionează ca și cum ar fi – să zicem – cel mai reușit film SF al tuturor timpurilor? De ce nu putem să trecem dincolo de o încântare familială de brad, cadouri, bunătăți pe masă, care ține câteva zile și apoi ne aruncă iarăși în ritmul vieții noastre?

Răspunsul e o „setare” pe care am făcut-o noi sufletului nostru. Cândva, demult. Noi ne-am „setat” să trăim Crăciunul în cea mai îngustă și mai limitată dimensiune a persoanei noastre. Pare ciudat, dar această limitare e tocmai cercul nostru de familie, rude și prieteni. Adică unde am ajuns să vedem toți idealul: „Crăciun în familie”. Acolo se poate ajunge, dar nicidecum bucuria Crăciunului nu e de acolo. Ea se „aduce” în familie. Dar e din altă parte…

Totul ține de felul în care ne vedem persoana noastră. Noi am ajuns în lume să fim soți și soții pentru cineva, să fim tați și mame pentru cineva, să fim frați, iubiți și iubite pentru cineva… Slavă Domnului și pentru asta! Dar… – și aici e minunea! – noi suntem „ceva” pentru cei dragi luat din altceva, mult mai mare și necuprins. Noi suntem oameni luați din umanitatea întreagă, aparținem lui Dumnezeu și omenirii întregi. Nu suntem exclusiv ai nimănui, și nimeni nu poate să pună stăpânire pe noi – aici e frumusețea! Și tocmai de aceea, acceptăm să le aparținem familiei și prietenilor în particular, cu drag, prin taina Cununiei, prin legătura prieteniei și prin alte legături binecuvantate de Dumnezeu. Suntem 100% mai întâi ai omenirii, ai trupului lui Dumnezeu la nivel de umanitate (din care se face Biserica), și apoi, din acest 100%, le încredințăm celor dragi, să zicem, 10%, 20% sau oricât vrem noi, ca dar liber și asumat.

Asta numai ca să înțelegem că ce dăruim noi, ce punem deoparte pentru alții, e din libertatea persoanei noastre în Dumnezeu. Căci la nivel de umanitate, putem să nu fim ai nimănui în special, ci să fim ai tuturor, frați și surori în Creație, așa cum ne-a vrut Dumnezeu. Și aici, în această parte măreață a persoanei noastre, în care nu mai suntem soții sau prietenii cuiva anume, ci bun prețios tuturor din umanitate, aici, ne trăim Tainele, aici aflăm mirajul Crăciunului și înrudirea noastră cu umanitatea pentru care Iisus S-a născut. În largul persoanei noastre, a persoanei adevărate.

Și de-aceea a lăsat Dumnezeu ca familia să fie o celulă binecuvântată, în care învățăm să ne extindem iubirea „agapae” (nu eros, care e rezervată intimității) peste toată omenirea. În care învățăm să trăim bucuria Crăciunului ca persoane ale umanității întregi, care aduc în particular, Taina în căminul lor, la familia și la copiii lor. Căci familia de sânge n-a fost făcută să fie locul unde se creează și se trăiește Taina, ci locul unde se aduce și se împărtășește.

Continue reading „Ierodiacon IUSTIN T.: Bucuria Crăciunului nu vine din familie, ea doar se aduce acolo…”

Mariana GURZA: Satul ȚICĂU, o sămânță a veșniciei

MOTTO:

,,Semnificația sa ca muncă de aducere aminte este amplificată de faptul că se reface tot ce a rămas după încercările comunismului de a șterge trecutul nostru, de a distruge clădiri, documente, împreună cu simțul identității poporului. Luând în considerare toate acestea, vreau să subliniez suficient de mult  importanța efortului concertat al domnului Ience de a ne salva trecutul, trecutul comun”.

(Prof. univ. dr. Szidonia Haragos)

 

 

Considerațiile de mai sus se referă la volumul ,,Monografia satului Ţicău” de Traian IENCE, Zalău, Editura ,,Caiete Silvane”, 2019, colecția ,,Monografii”, o apariție ce onorează satul românesc, autorul, fiind editată în acest 2019, An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.

Simpozionul Național de Teologie intitulat „Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării și promovării ființei naționale și a credinței ortodoxe”, organizat de Patriarhia Română, în luna octombrie,  PF Daniel a precizat că există o criză a satului românesc care ,,cere de la noi toți mai multă implicare. Satele au nevoie de primari harnici, de învățători de vocație, de preoți duhovnicești și milostivi, dar și de săteni sănătoși și bucuroși să cultive pământul”.

Îndemnul Părintelui Patriarh, de întocmire de monografii pentru satele românești, însoțite de imagini, a avut ecou și prin apariția Monografiei satului Țicău, un sat mic, aflat în partea de sud-vest a județului Maramureș.

Învățătorul Traian Ience, fiu al locului, nu dezminte nici de data aceasta. ,,Autorul, domnul Ience este un băștinaș al Țicăului, învățător de peste 40 de ani, o ocupație nobilă și orientată spre comunitate, urmărindu-și în același timp pasiunea față de istoria locală. După cum mi-a spus, în timp ce a scris această monografie, nu a urmat un model anume, mai degrabă si-a urmărit intuiția și dorința interioară care l-au împins spre a înregistra povestea comunității sale natale…” Prof. univ. dr. Szidonia Haragos

Prefața monografiei aparține doamnei prof. dr. Szidonia Haragos, o fiică a locului care și-a prezentat impresiile atât în limba română cât și în cea maghiară. Deși de etnii diferite, năzuințele sunt aceleași, cu dorința de pace și liniște interioară. Istoria a demonstrat că doar împreună au putut trece peste vestigiile vremurilor.

Așa am simțit eu că trebuie să o scriu.“, declamă autorul referindu-se la monografia satului natal. O monografie unică de altfel, pornind de la atestarea sa documentară din anul 1543 deși ,,una dintre ideile principale pe care lucrarea domnului Ience o subliniază este dualitatea inerentă a comunității noastre: de la începuturi, Ticau / Szamosciko a fost înregistrat ca un sat maghiar și românesc, încă din 1431 ca „Magyar and Olah falu“ sau un sat maghiar și român, și a evoluat ca atare de-a lungul secolelor. Oameni de două etnii și de două religii diferite au coexistat în mod pașnic, indiferent de ce puterea externă a domnit peste ei. După cum domnul Ience face aluzie la un moment dat în lucrarea sa: ,,În anul 1698, o putere străină (Austria) a impus convertirea poporului de la ortodoxie la catolicism. În 1948, o altă putere străină (URSS) a decretat revenirea la Ortodoxie. Până astăzi, lucrurile au rămas la fel. Doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla în viitor. După felul în care lucrurile funcționează, pot spune cu siguranță că orice este posibil! (p. 32).

Autorul a scotocit prin arhive, biblioteci, a studiat  Monografia județului Sălaj (maghiară Szilágy vármegye monográfiája, publicată în 1902), o carte despre Comitetul Sălaj editată de Petri Mór și a descoperit și lucrarea lui Antal Szirmay din 1809, care ar trebui să fie cunoscută și de alți istorici. A descoperit lucruri inedite despre micuțul sat în care a văzut lumina zilei.

Monografia este structurată în mai multe părți: Prefață/Bevazeto; Așezare, limite, vecini; Istoricul satului Țicău; Datini și obiceiuri; Inundațiile din 1970; Țiganii; școlile din Țicău; Biserica românească; Biserica reformată; Castelul din Țicău; Cimitirele din Țicău; Gara; Strâmtorile Țicăului; Pensiunea ,,Festival” ; În loc de încheiere; Bibliografie

Un studiu științific, amplu, din toate punctele de vedere. O lucrare de o mare complexitate și studiu, analiză, autorul operând cu date, documente de arhivă, cifre, ce privesc toate viețile spiritual și social-economice, arii geografice, comunitățile umane. Prin multă strădanie a reușit să penetreze trecutul și să revină în prezent. Imagini colorate inundă paginile, imagini de ieri, imagini de azi.

Domnu’ Trandafir, cum i se mai spune învățătorului Traian Ience, pentru dragostea și implicarea firească în educație, rămâne un model și o mândrie pentru Țicău și nu numai. Modest dar tenace, blând dar stăruitor în a zidi pentru generațiile viitoare dragostea pentru loc și persoană. Interes pentru istorie și tradiție, imbold pentru conservarea vetrei strămoșești.

În anul 2014 înființează un muzeu al satului în localul Școlii primare din Borza care cuprinde 1800 de obiecte expuse în cinci săli.

A publicat Creaca – repere monografice; Monografia școlilor din comuna Creaca; Planuri de lecție din perioada 1860-1940; Istoria învățământului românesc din Sălaj – repere monografice; Dicționar de arhaisme și regionalisme din zona Creaca-Jibău-Țicău.

Monografia satului Țicău cuprinde multe înscrisuri ale vremurilor, fotografii bine păstrate. Pentru el și pentru cei apropiați, descoperirea bunicilor materni, a fost ceva inedit. Multe i le datorează mamei, Maria Ience, fratelui Gheorghe Ience, cumnatei Magda Ience și preotului ortodox, Radu Botiș. Aduce mulțumiri domnului György Györfi-Deák de la Biblioteca orășenească Jibou și domnului Koncz Atila, dar în mod special recunoștință prof. univ. dr. Szidonia Haragos

Volumul semnat de Traian Ience ,,Monografia satului Ţicău”, Editura ,,Caiete Silvane”, colecția ,,Monografii”, Zalău, 2019, apărut cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sper să ajungă în sufletele cititorilor. Să descoperim mereu miracolul satului nostru, unde cu siguranță trăiește veșnicia. Un efort demn de un fiu al satului care înnobilează.

 –––––––––

Mariana Gurza

Timișoara

11 decembrie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Zgomotul tăcerii noastre (versuri)

Rolul tău între minuni…

 

 

– Expulzat dintr-o cavernă, de o slugă cam mirată!,

… ce credea că e stăpâna … care valida minciuni.

(coloram orbit de-o frunză, umbra-ţi încă depravată),

… tălmăcind în horoscoape … rolul tău între minuni.

 

Cititorii de răvaşe … ce nu ştiu interpreta,

(derizorii idealuri, din cununa lor de spini).

… ne mimează fericiri … ce apoi le-or regreta,

Răstignind, în viu, speranţa, plină de amărăciuni.

Văd în ochiul tău căprui … un gheţar de sentimente,

”- Ce-mi provoacă nenorocul, să purceadă în pustiu!”.

(ca să-şi întâlnească dorul, bandajând la complimente)

… amăgit cu o ţigară … şi un zâmbet fistichiu.

 

… turmentezi tu minţi pierdute, cu-nclinări bahusiene,

(sau smulgi ropotul de ploie … din galopul tău troian).

… decorând cu întristarea-ţi, lacrimile de pe gene,

”- Ca să vezi dacă acestea … îţi vor curge an de an!”.

 

Un garou tot face staţii … pe aortele perene,

– Întrebând dacă speranţa, este visul din răbdări!.

(ca să ştie când aceasta, dreptul meritat … va cere),

… concluzionând că viaţa … e motiv de supărări.

 

Eu în munţii tăi de gheaţă, am aprins focul dorinţei,

… cu apusul unor gânduri … poposite-n amintiri.

(străpungând, la întâmplare, consecinţele căinţei),

… chiar cu spada ta de vise … izvorâte din priviri.

 

– Expulzat dintr-o cavernă, de o slugă cam mirată!,

… ce credea că e stăpâna … care valida minciuni.

(coloram orbit de-o frunză, umbra-ţi încă depravată),

… tălmăcind în horoscoape … rolul tău între minuni.

 

 

Zgomotul tăcerii noastre…

 

– Sorb sedus de vraja mării, vis în care tu erai!,

… înrobit de o speranță … deghizată-n al tău Rai.

(rămâi zgomotul tăcerii … performanate deocamdată),

– Dar și gustul veșnciei, în femeie-ntruchipată!.

 

Port pe umeri psalmii tăi, iar pe trup romanța serii,

… cea pe care-am auzit-o, într-o zi, în faptul verii.

(iar de-atunci norocul meu s-a schimbat atât de tare!),

– Încât zilele-mi nefaste … au fugit din calendare.

 

– De m-au frământat apusuri, azi îmi par că-s serenade!,

… sau intenții optimiste … încurcate-n acolade.

(dintr-o vară când pe cer … stelele păreau că-s vise)

– Pomenite în decepții, cu luminile aprinse!.

 

Bat un ritm care imită, zgomotul tăcerii noastre,

… îmbrăcând trădări în vise, dispersate-n zări albastre.

– Și-n al tău sărut bolnav … (parte a realității)!,

(trasă de curând la sorți … în pofida castității).

 

Te privesc cumva clișeic și ascult tot ce îmi spui,

– Parcă-s vise atârnate … chiar în ochii tăi căprui!.

(făcând loc iubirii mele … să pătrundă chiar prin ei),

… până-n inimă, pe unde, dragostea are temei.

 

Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Zgomotul tăcerii noastre (versuri)”

Alexandru NEMOIANU: ,,Calul lui Nietzsche”

Credința Ortodoxă, deci creștină, înseamnă în primul rând nădejdea în cele nevăzute făgăduite de Dumnezeu iar, apoi, înseamnă fapte ale smereniei și ale dragostei. Aceste fapte se dovedesc adevărate și autentice în special în relația cu „cei mai mici”, fie ei cei năpăstuiți de soartă, fie subordonați, fie neputincioși; relația cu cei care au nevoie de milă și nu au nici un mijloc de a arăta, cu mijloace materiale, recunoștința lor. Aceasta este esență Ortodoxă, deci creștină, Credință însoțită de faptele smereniei și dragostei.

În ce privește obligația de a ajută pe semenii noștri „mai mici” nu ar trebui să fie nici un fel de dispută;această este o obligație fără putință de tăgăduit.

Omul, fiind „chipul și asemănarea” lui Dumnezeu, trebuie cinstit și recunoscut în toți semenii noștri,în toți și toate. Despre pericolul care îl reprezintă ignorarea acestei porunci fundamentale limpede suntem avertizați.

“În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceș-tia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteală”. (Matei 18;1-7)

Dar această obligație, a milei și dragostei, se extinde și în relația oamenilor cu animalele. În această privința se cuvine să fim însă cu mare grijă.

Unii cred că animalele pot fi folosite după bunul plac al omului. Alţii însă consideră că animalele trebuie tratate cum sunt trataţi oamenii. Există teribile exagerări în această privință. Sunt unii care consideră că animalele ar trebui să fie tratate ca oamenii sau, chiar că sunt animalele „mai bune ca oamenii”.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Calul lui Nietzsche””

Paul LEIBOVICI: Leagăn

,,Le sunt recunoscător (părinților) pentru modul în care m-au învățat. Ei au deschis scriptele împreună cu mine  și-au fost un exemplu al milosteniei, dragostei și răbdării.”

Bill Forest

,,Leagăn  verde legănel

Tot din lemn de păltinel

Leagăn verde legănel

Tot din lemn de păltinel”

 

Răsfoiam, ca deobicei, paginele ziarului și mi-a fost atrasă privirea spre o știre care parvenea de la ROMA. ,,O relicvă fină din ceea ce a fost cândva ,,LEAGĂNUL lui HRISTOS,, (ieslea)a fost dăruită  orașului biblic Beithlehem. Au trecut cam 1400 de ani. Cetățenii orașului au întâmpinat ,,DARUL,, cu strigăte de bucurie, cântări religioase. Biserica Franciscană ,,Sfânta CATERINA de lângă Biserica Nașterii –este locul sfânt, unde se presupune că a avut loc marele și unicul eveniment ,,Nașterea ,,celui care va devenii de-alungul secolelor ,,simbolul credințelor,,. Cadoul Papei Francisc, în preajma Crăciunului ,,simbolizează prețuirea Înaltului Demnitar pentru miile de credincioși din Țara Sfîntă. Această structură de lemn –simbol al ieslei unde a crescut Hristos-acest dar deosebit pe care la făcut PAPA, a răscolit sufletele credincioșilor-a întregii populații care spontan s-a alăturat manifestației –întru onoarea deosebitului eveniment.

Copii,tineri și tinere s-au alăturat manifestației -evenimentului. Cîntecele acestora –semn al entuziasmului care a cuprins masele  și care a depășit granițele Bethleemului.

În lumea noastră, cea contemporană, fiecare copil, fiecare tînăr sau tînără adesea conversează despre propria lor convertire la adevăr. Fiecare din aceștea au necesitatea de lumina proprie,dincolo de acela a părinților,ale profesorilor,conducători de organizație ale tineretului sau a prietenilor apropiați.

Povetirile despre Iisus, sunt numeroase și ele pot avea o anumită influență pozitivă într-un anume cerc de tineri, uneori pînă la o anumită vîrstă.În unele cazuri, depinzînd de mediul în care se află tînărul (a).Cînd e vorba de viață și învățătură ,de educație desigur că în contemporanietate ,  cu preponderență la copii ,educatorii (și în primul rînd părinții)e necesar să dețină puterea de convingere  ,seriozitatea pe care o acordă comentariilor,încît efectivitatea să fie maximală. Sufletele și motivațiile copiilor noștrii sunt în general materiale brute care trebuie cu răbdare,abnegație să fie cizelate. Conversațiile,povestirile maturilor necesită a avea o formă potrivită,maleabilă, plină de convingere pentru a fi înregistrate de aceștea. Modul în care reușim să ne exprimăm, frazele pronunțate,curățenia cuvintelor sunt elementele de bază cu care maturul-predicatorul ,învățătorul și în primul rînd părintele ar fi necesar de a fi înarmați. Scopul ,în ultimă instanță este ,,a fi convingător,,.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Leagăn”

Victor RAVINI: CASTRAVEȚIA sau BALAMUCUL VESEL

 

Motto:

– Aveți castraveți?

– N-avem castravem.

 

 

Scrisoarea de dincolo

Îngrozit, am pus jos telefonul. Victor, tizul meu, prietenul meu cel mai bun, cu care mă cunoșteam din copilărie… El, căruia îi scăpărau ochii după fete pe litoral la Costinești. Tizul meu s-a dus pe drumul întregii lumi și a fost îngropat ieri. Îmi aduc aminte cum s-a luat după una pe plajă, să o ajungă din urmă. I se părea mai atractivă decât toate. Nu mai tăcea ce forme avea aia. Și, când aia s-a întors, el era să leșine. Aia era tocmai nevasta lui, care îl căuta, nu știa unde dispăruse el. El și-a revenit în fire și a zis că și el o căuta pe ea. Prietenul meu mult îndrăgit a redevenit pământ.

„Prietenul meu pe care îl îndrăgeam mai mult decât orice, care cu mine a înfruntat toate greutățile.” Aceste cuvinte mi-au fulgerat prin cap. Rânduri tăioase ca un cuțit, din epopeea Gilgamesh. Se zice că ar fi cea mai veche operă literară din lume, câteva mii de ani mai veche decât Biblia. Nu s-a schimbat nimic de atunci. „Noi care aveam numai succese. Împreună ne-am suit până în vârful muntelui, împreună am omorât Taurul Cerului și am ucis Humbaba care trăia în Pădurea de Cedri. Prietenul meu Enkidu, care vâna pantera pe câmpie, s-a dus pe drumul întregii lumi! Înspăimântătoare e moartea și de neclintit!”

Așadar, Victor a murit după ce s-a întors dintr-o vizită la prietenul nostru comun Tacitus, octogenar, fost ofițer de jandarmi, însă om cult. Acolo, la Tacitus, a băut tizul meu un păhărel de whisky și apoi s-a dus acasă și a murit. A doua zi a fost găsit pe patul său, mort, îmbrăcat în pijama și cu plasă pentru păr.

Așadar! Hm. Nu se moare dintr-un păhărel de whisky, el care era psihiatru și director de spital, un om zdravăn, în cei mai buni ani ai săi. Altceva trebuie să-i fi cauzat moartea. Pe Tacitus oricum nu îl pot suspecta. E văr cu tata. Dar mai știi? El își primea pensia de la M.A.I. Les amis de mes amis sont… les amis de M.A.I. Psihiatrul a murit singur în locuința sa de vară din Carpați, prin munții Bistriței, pe undeva, nu mai știu care Bistriță, că sunt mai multe. E mult de când am fost acolo și nu mai țin minte pe unde era. Cine a deschis ușa lui și a constatat că era mort? Cum de i-a venit cuiva ideea să deschidă ușa? Și cum au descuiat-o? El se fereca pe dinăuntru cu mai multe încuietori și cu zăvoare, pentru că suferea de hoțofobie. Așadar?

Peste vreo săptămână am primit o scrisoare de la el. Locuiam în Suedia, uitasem să vă spun. Era cu totul altceva decât plăcut să deschid o scrisoare de la tizul meu, de dincolo, de pe partea cealaltă a gropii:

„Dragă Victore (adică eu)! Aici e îngrozitor de frig și lugubru. Tocmai am sosit și sunt mort de oboseală după atâta drum. La intrare era un pachet care pesemne că o fi stat acolo o veșnicie. Probabil de la vreunul din bolnavii mei. În pachet era tabloul acela dispărut, știi tu, care se spunea că intrase în pământ. Acuma e în posesia mea! Mă grăbesc la bătrânul nostru prieten. Ce păcat că nu ești aici jos cu noi. Ne lipsești. Când vii și tu aici? Să mai stăm la un păhărel de vorbă cu bătrânul nostru idol nemuritor, care o să ne îngroape pe toți. Sper să ne vedem aci jos în curând. Al tău devotat Victor (adică el).”

Nu mai știam despre ce tablou vorbise el cu mine. Oricum, ce importanță mai avea? Era ca și cum mortul mă chema la el.

Prietenul meu a murit în împrejurări de nelămurit, oricât am încercat eu să aflu adevărul asupra morții lui. De la Tacitus nu am putut afla nimic. Nu degeaba era poreclit așa. Și alți colegi de-ai lui, psihiatri, de-a lungul anilor au murit în mod suspect. Cum ar fi celebrul Dan Arthur, cu picioarele atrofiate, imobil într-un cărucior mobil, care cică s-a spânzurat din tavan. Cum să se fi spânzurat din tavan? Cum ar fi putut el să ajungă din cărucior cu mâinile la cârligul din tavan? Vorbisem cu el în ziua precedentă, spre seară, iar a doua zi dimineața mi s-a spus că s-a sinucis. Mă dusesem la el, la spitalul de la Timișul de Jos și i-am cerut un eseu, despre ce o vrea el, pentru Caiete de literatură, la care lucram în Asociația Scriitorilor de la Brașov. A zis că o să caute prin sertar și mi-l dă mâine la prima oră. A doua zi, la prima oră, am bătut la ușa cabinetului lui. Niște medici sau infirmieri, ce erau, mi-au spus că se spânzurase de cârligul lămpii din tavan. Cum așa? De ieri seară până azi dimineață? Cum se spânzurase el din tavan, când abia putea să se dea jos din căruciorul în care ședea? Ieri îmi spusese, într-un exces de exuberanță, de optimism și de sinceritate, cu o bucurie nelalocul ei, că potența și viața sexuală se ameliorează cu vârsta. Ce i-a venit între timp să se sinucidă? O fi fost așa de bucuros și exuberant pentru că o fi luat ceva prafuri îmbucurative? Prafuri cum știa el, de la dulăpiorul spitalului, unde numai el avea cheia și putea prescrie prafurile de rigoare? De ce o fi luat prafurile? De frică și neliniște? Bănuia că i se pregătea ștreangul? De ce i se pregătea? Că știa prea multe confesiuni, în calitate de psihiatru? Sau că dăduse prafuri unor ștabi, cărora nu mai putea să le dea cât cereau ei? Sau găsiseră pe altul și nu mai aveau nevoie de el? Prin prietenul și tizul meu, mai cunoscusem un neuropsihiatru, am uitat cum îl chema, care a murit internat la nebuni, unde îl îndopau cu medicamente cu de-a sila, cum sunt îndopate gâștele cu boabe, cu pâlnia.

Chiar și unii sau alții dintre neamurile tizului meu au fost loviți de morți ciudate, încă neelucidate și la care nu se mai gândește nimeni. Vom face cunoștință îndeaproape cu câțiva din familia Răcoveanu. Nu citesc ei cărți, așa că n-o să am cine știe ce neplăceri cu vreunii din ei. În general se spune, așa cum mi s-a spus și vi s-a spus: De mortuis nihil sine bonum (De morți, nimic altceva decât de bine). Eu însă aici, în aceste memorii, îmi iau libertatea să modific dictonul latin și zic De mortuis nihil sine veritas (De morți, nimic altceva decât adevărul). Ceea ce desigur că nu deranjează morții, însă îi deranjează pe unii dintre cei vii.

Cât despre Răcovenii supraviețuitori, n-au decât să iasă pe interval și să se manifeste direct sau prin intermediari, că și-au recunoscut aici morții. Înseamnă că se demască pe ei înșiși și deci să spună cum au rezolvat problema juridică referitoare la aurul morților, uciși și îngropați cu succes. Oricât de perfecte ar fi unele crime, ies cândva la iveală. Un proverb suedez zice: det som göms i snö kommer upp i (ce ascunzi în zăpadă se ivește la topeală). Când crimele ies la iveală după moartea criminalilor, nu știu cum rămâne cu bunurile jefuite de ei și lăsate moștenire urmașilor. N-au decât să se arate singuri cu degetul, din cine se trag. Să se demaște singuri că au moștenit ceva de la niște criminali, care au ucis pentru a își însuși acele bunuri. Eu cred că moștenitorii unor bunuri furate printr-o crimă, se fac părtași la furt și la crimă. Dacă nu au știut care e proveniența bunurilor moștenite, au circumstanțe atenuante. Dar dacă sunt conștienți de proveniența frauduloasă a bunurilor, eu unul nu știu ce să mai cred. Dumneata, dragă cititorule, ce crezi? Spre luare aminte, cui trebuie să ia aminte: Aici, spun adevărul și numai adevărul, dar încă nu întreg adevărul. Iar eu știu despre ei mai multe decât știu ei că știu eu. Știu și ceea ce ei nu știu. Să ia aminte și să stea pe creaca lor. Găinile care tac le lasă uliul să mai trăiască. Să-și trăiască traiul lor și să-și mănânce mălaiul, adică aurul. Libertate nu înseamnă libertatea unora de a face rău altora și a fura, fără să fie demascați. Aștept să își dea arama pe față careva din ei, dacă își închipuie că este ceea ce nu este, și va vedea. Dacă va mai apuca să vadă.

Continue reading „Victor RAVINI: CASTRAVEȚIA sau BALAMUCUL VESEL”

Mia UNGUREANU: Regăsire

Regăsire

 

Dumnezeirea m-a zidit femeie,
Izvor de viață și grădină -n floare.
Făptură blândă, în cale-ți sunt scânteie,
Cu dragoste te-alint,te vindec când te doare.

 

Subtil tăcerea nopții-ncet se-așterne.
Mă rog ca noaptea să m-ajute Luna…
Un gând mă mângâie firav pe gene,
Misterul îmi surâde-ntotdeuna.

 

Smerită îmi spun încet o rugăciune.
Trăim în una și aceeași lume.
Te-ai arătat în vis ca o minune…
Erai chiar tu! Te- aș fi strigat pe nume.

 

Te-am cunoscut când te uitai la mine.
Am înțeles! Eu nu sunt pentru tine.
Peste abisul dintre noi, tu ai ales.
Pe calea dreaptă, ai găsit un sens.

 

Trăim în una și aceași lume,
O adiere ca un cânt îmi spune,
Că prin urmare, pentru o scurtă clipă,
Iubirea noastră-i tragică risipă.

 

Și-n trupul meu de om și de femeie,
M-am regăsit pe mine, fiindu-mi viața cheie.
M-am ridicat din vise,dar nu erai cu mine.
Am înțeles deodată; așa era mai bine!

———————————-

Mia UNGUREANU

Decembrie 2019

 

Elena TUDOSA: De vorbă cu sufletul (poeme)

De vorbă cu sufletul stau,
Pe-o muchie de șoaptă,
Și îl întreb ce pot să-i dau,
Cu foc să nu mă ardă.

Dar nu vorbește, parcă-i mut,
Mă privește așa mirat,
Se-neacă șoapta în cuvânt,
Apoi tresare în oftat.

 

Se freamătă numai un pic,
Ceva vrea a-mi spune pesemne,
Cum, că nu ar avea nimic,
Însă îl simt ușor cum geme.

Acolo, undeva-n adâncul lui,
O durere cumplită îl răpune,
Îl arde cumplit focul dorului,
Mocnind asemenea unui cărbune.

De vorbă cu sufletul stau,
Ce de o vreme-i călător,
Aș vrea să știu dacă și tu,
Ești mistuit de-același dor.

De vorbă pe-o muchie de șoaptă,
Cu sufletul în taină glăsuiesc,
Eu sunt aici, tu ești departe,
Prin gând mereu te regăsesc,

Și mă frământ în miez de noapte,
Îmi lipsești, dar eu oare-ți lipsesc,
Ce lung e timpul care ne desparte,
Până o fi cu-adevarat să te-ntâlnesc.

 

Destin

 

Destin, of, Doamne ce cuvânt crud,
Îmi vine ca să plâng când îl aud,
Departe de cei dragi, de țară,
În mână doar cu-o valigioară,

Câteva schimburi pentru mine,
Și îmbibate în suspine,
Ce le e de un timp parfum,
Și mă -nsoțesc mereu pe drum.

Continue reading „Elena TUDOSA: De vorbă cu sufletul (poeme)”