Unirea Transilvaniei cu România
Discursul festiv şi solemn a fost rostit de V. Goldiş, care a schiţat istoria dramatică şi eroică a românilor de-a lungul veacurilor: ,,…neamul românesc de la început până astăzi a îndurat soarta aspră, rezervată oricărei sentinele credincioase….Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia romană, a fost socotit străin şi rob pe pământul său strămoşesc”. El arăta apoi: ,,Omenirea…a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a sintetiza libertatea individuală şi libertatea naţională într-o unire superioară…”. Vorbitorul continua: ,,Negreşit, naţiunile trebuiesc eliberate, iar între acestea se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi liberată îl recunoaşte lumea întreagă, dar, odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”. Goldiş a încheiat : ,,Unirea tuturor românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornicită şi garantată prin istoria viitoare a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse…prin duhul vremurilor noi. (…) Ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi îndatoriri…Să jurăm credinţă de aici înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă şi civilizaţiunii umane…”.
În continuarea discursului, V. Goldiş a dat citire Rezoluţiei de unire a Adunării Naţionale de la Alba Iulia: ,,I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie-1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre; II. Adunarea naţională rezervă teritoriilor indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei; III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea proclamă: 1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare…; 2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate confesională…; 3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice…; 4. Desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire…; 5. Reforma agrară radicală, se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a celor mari…: 6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantaje, ca în cele mai avansate state din Apus; IV. Adunarea naţională îşi exprimă dorinţa ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile…; V. Românii din această Adunare salută pe fraţii lor din Bucovina…, uniţi cu ţara mamă România; VI. Adunarea naţională salută liberarea naţiunilor subjugate din Monarhie, cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă;:VII. Adunarea naţională se închină cu smerenie înaintea memoriei acelor bravi români, care şi-au vărsat sângele în acest război pentru înfăptuirea idealului nostru…; VIII. Adunarea naţională mulţumeşte tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate…au scăpat civilizaţia de barbarie; IX. Pentru conducerea treburilor naţiunii române, Adunarea naţională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Naţional Român” (,,Românul”, din 20 nov./3 dec. 1918).
După citirea Rezoluţiei, a luat cuvântul Iuliu Maniu, care, într-un discurs magistral, esenţializat, a analizat ideea de unitate etnică, lingvistică şi spirituală. Fiecare popor, susţinea el, pe baza dreptului de autodeterminare, are datoria de a înfăptui unitatea sa naţională, trebuie să se constituie într-un singur stat naţional. Românii din Transilvania au dreptul să ceară unirea, fiindcă aici e leagănul românismului, ei alcătuiesc o parte din corpul naţiunii: ,,Decretând unitatea naţională, vom continua să fim ceea ce am fost noi, neamul românesc, totdeauna şi ceea ce trebuie să fie pentru vecie: sentinelă trează şi conştientă a civilizaţiei…”. El sublinia: ,,Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă, care ne poate ţine în viitor e aceea provenită prin unitatea românilor…Pentru înlăturarea oricărei îndoieli asupra ce voim să facem prin unirea noastră şi libertatea naţională, marele sfat naţional român declară că nu voieşte un stat de asuprire…Voim să asigurăm libertatea pentru toţi şi dezvoltarea pentru toate popoarele conlocuitoare”. El a cerut Adunării să primească proiectul de rezoluţie, ,,pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială”. Iosif Jumanca, cel din urmă vorbitor, a exprimat adeziunea social-democraţilor români la unire, ,,pentru că noi, muncitorii, ne simţim una cu întreg neamul”.
Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (87)”
Clerul Biserici ortodoxe a avut un rol important în istoria poporului român., păstrându-şi influenţa în mediul politic, inclusiv şi imensul capital social. Cu secole în urmă exista o organizare mitropolitană: mitropolia Moldovei cu episcopiile sufragane de la Huşi şi Roman şi mitropolia Ungrovlahiei cu episcopiile sufragane de la Argeş, Buzăuşi Râmnic. Pe lângă organizarea diecezană se adăuga o mare varietate de mănăstiri şi schituri, multe dintre ele închinate locurilor sfinte (Muntele Athos, Muntele Sinai) sau patriarhiilor orientale (Ierusalim,Alexandriaşi Antiohia). Mănăstirile închinate erau conduse în cele mai multe cazuri de egumeni greci, reminiscenţă a perioadei fanariote. Însă ezistau și clerici de origine română cu o bogată cultură.Mitropolia Ungrovlahiei a câştigat un mare prestigiu la nivelul lumii ortodoxe începând cu anul 1776, când prin decizia patriarhului ecumenic Sofronie al II-lea, titularul ei a primit titlul de locţiitor al tronului Caesareei Capadociei. Astfel că evoluţia bisericii din Moldova şi Ţara Românească a fost influenţată de factorul politic.Deoarece clerul răspundea la unele comandamente de interes politic.
Frica, şi sub acest titlu generic înţeleg toate manifestările ei: frică, anxietate, spaima, panică, este produsă de perceperea unui pericol, real sau închipuit. Sentimentul produce schimbări majore în organism; palpitaţii, respiraţie rapidă şi gâfâit, transpiraţie, mâini “umede”, senzaţie succesive de frig şi cald, tremur. Frica poate fi produsă de o seama de factori: înălţime, spaţiu închis, apă, foc, insecte, duhuri rele, moarte sau pur și simplu de “necunoscut”. Această din urmă, frica de necunoscut, de ce s-ar putea întâmpla, dincolo de orice închipuire a noastră, creează ‘panică”. Panica este între “frici” cea mai copleșitoare. Întreaga fiinţă este copleşită. Bătăile de inima se înteţesc până la a intra în arest cardiac. Raţiunea nu mai funcţionează, se pot comite acte extreme, de la crimă la sinucidere. (Este interesant că numele fenomenului, ”panică”, este asociat cu Pan, zeul păşunilor. Se spune că trezit brusc din somnul lui de după amiază, Pan scotea un ţipat teribil, care aruncă turmele și păstorii în amoc.)
Din vină de iubire
O prietenă de acasă mă întreabă:
Pentru ca acquis-ul comunitar UE, codul canonic romano-catolic, la care au aderat în 2007, este incompatibil, străin de cutuma ortodoxa a devălmășiei. Noul ministru al finanțelor, cu doctorat în occident, vrea controale „complexe”. Cu cine? Cu absolvenții de „Spiru Haret”, angajați în Primării și transferați în A.N.A.F., pe pilele? Cu slugile politice, ce au depus jurăminte de vasalitate, parlamentarilor și șefilor de partide? Cu cârtițele multinaționalelor, plasate în zonele de decizie unde se iau hotărâri privind controalele și modificărilor legislative? Cu directori și șefi de servicii a căror carieră n-are nimic cu profesia ci cu servilismul față de partid și firmele care „sponsorizează”? Cu Codul fiscal, care permite furtul al TVA, impozitului pe profit și venit? Cu Cod de procedură fiscală, scris de slugile mafiei evaziunii fiscale, care au creat mecanismele prin care deciziile de impunere pot fi contestate până la calendele grecești? Cu actualele norme și proceduri de control care nu permit efectuarea și extinderea controlului, asigurând evazionistului timpul necesar să ascundă banii și să distrugă dovezile? Cu Codul administrativ, care a transformat funcționarul public într-un instrument la dispoziția șefului numit politic, ce-l poate concedia și care a abrogat Legea, ce asigura stabilitatea în funcția publică și independența actului decizional? Cu legea de combatere a evaziunii fiscale, în baza căreia nu mai poate fi condamnat nici unul care se sustrage de la plata taxelor și impozitelor, pentru că nu poate fi demonstrată premeditarea? Cu o poliție, parchete justiție care anulează constatările organelor fiscale, legalizând furtul de la bugetul public (mii de cazuri în care taxele și impozitele n-au ajuns la buget, iar justiția considera că nimeni nu e vinovat)? Cu diletanți, slugi politice și ale mafiei fiscale; cu o legislație care încurajează frauda fiscală; cu instituții care concurează la înfăptuirea justiției preocupate de salarii, funcții, nu la protecția banului public, care fraternizează cu infractorii, de teamă să nu piardă salariile, pensiile speciale … la buget ajunge cât e dispusă mafia fiscală … 2019 s-a colectat 3,7% din PIB (42,699 mld., din 1.040,8 mld. lei) … 2013, era 17,6%… pierdere de 8,5 miliarde €… Soluția e taxarea inversă la TVA, plăților între firme prin conturi bancare și impozitarea cifrei de afaceri… Mafia politică este conectată la banii proveniți din taxe și impozite (în special TVA). Și e transpartinică, ea conduce România. Deci, până când nu vom avea o clasă politică capabilă să blocheze mecanismele de fraudă fiscală, prin lege, vom asista la farse în fața mafiei și a faptului că actuala clasă politică e, de fapt, creația mafiei fiscale. Ec. Pavel Roman / Facebook
“Globalismul”, încercarea de a impune lumii un “imperiu”, cu comandă unică și fără apel, reprezintă flagelul timpului istoric pe care îl trăim.