Eugenia BUCUR: Zorii anului s-au deschis (poeme)

Căciula

 

 

Mă trage pământul şi haina străbună!

În sărbătoare cu ele sufletu’ ‘mi primenesc,

Dau mâna ‘n generații cu moşii graiului strămoşesc!

Azi-noapte se  făcuse că l-am întâlnit pe tata.

Îşi scutura cuşma de zăpadă.

El nu intra cu iarna în casă.

Îl dojenea mama sau… ținea de rânduială-

În casa omului nu intrai cu căciula.

Era respectul, pentru gazdă, cuvenit.

Când ea-ți deschidea uşa, tu îi dădeai mâna.

El, bărbatul gazdă, cu amândouă mâinile te scutura,

De parcă-şi dorea să te înnoiască, de bine ai venit,

Să te lepede de orice gând necumsăcade.

Tu nu puteai că… cu una țineai de căciulă.

Când trecea tata pe drum îşi dădea binețe

Cu toți cei ce țineau de o învățătură cu el.

Ce taină o fi sălăşluită nu ştiu, dar ei o ştiau,

ca pe cuminecătură…

Şi, Doamne, cum la tine pe poartă intrau

Cu rânduiala înveşmântată.

Doar la plecarea definitivă a unuia,

vre-o trei zile, căciula pe cap nu era purtată.

Rânduială, ai zice… femeiască,

Dar asta e din moşi strămoşi,

Adusă de neamul românesc din vechime.

Căciula e sfințenie  bărbătească,

De la daci purtată şi pe osemintele columnei.

Ea era averea bărbatului, ce-i ştia rostul

Şi cum trebuie să o poarte.

Acu’… mai rar căciulă, mai rar rânduială,

Da’ şi mai rar bărbat să cunoască taina…

Capul acoperit sau… după împrejurare.

 

03.01.2020

 

 

Apa tulburată

 

Zorii anului s-au deschis

Timid gingaş şi cu iubire

Păşind pe marea de nisip

Un fir plăpând în devenire

 

Un strop de apă luminată

De va cădea într-un surâs

Îl va cuprinde într-o piatră

Să uite dorul lui din plâns

 

Va prinde rădăcină-n cânt

Va urca smerit în scara lui

Prin piatra întâiului cuvânt

La apa sfântă a… duhului

 

05.01.2020

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

Ianuarie 2020

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Zorii anului s-au deschis (poeme)”

Vasile MIRCESCU: Printre versurile mele

Printre  versurile  mele,

de-o  să-ți  treci  a  ta  privire,

O  să  vezi,  că  și  acolo,

scris-am  slove  de  iubire…

 

Slove  scrise  pentru  tine,

în  care  sufletul  mi-am  pus,

Ca  pe  un  altar  cu  flori,

din  care,  macii-s  mai  presus…

 

N-au  parfum,  dar  sunt  frumoase,

roșu-aprins,  precum  iubirea,

Ce  înfloreste-acum  în  mine,

și-mi  dăruiește  fericirea…

 

Citește  dar  și  printre versuri

și  vei  afla  cât  te  iubesc,

Din  slovele  scrise  de  mine,

când  doar  la  tine  mă  gândesc…

 

Ești,  a  mea  muză  prețioasă,

ce  mă  inspiră-a  scrie  slove,

Lăsate  liber  printre  versuri,

dar  strălucind,  ca  supernove !

 

 

Te  iubesc, Iubire

 

Mă  trezesc  mereu

din  somnul cel de noapte,

Rostind  numele  tău,

cu  ochi  inchiși,  în  blânde  șoapte…

Apoi, din  nou, ușor  adorm,

avându-te în  gând,

Visând  că  ne plimbam

pe  aleile din  parc, râzând,

 

Continue reading „Vasile MIRCESCU: Printre versurile mele”

Rexlibris Media Group: SCRIITORUL MUZICIAN DRAGOȘ G. UNGUREANU A PRIMIT PREMIUL DE EXCELENȚĂ „GEOCOSINUS”

Scriitorul și editorul Gheorghe A. Stroia, membru al Academiei Româno-Americane de Cultură și Stiință i-a acordat muzicianului și autorului literar Dragoș Gh. Ungureanu din Brașov PREMIUL DE EXCELENȚĂ pentru contribuția proprie, din anul 2019, pusă în slujba promovării literaturii române contemporane,  în calitate de corespondent al Revistei universale de creație și atitudine culturaă „ARMONII CULTURALE”.

Domnul Dragoș Gh. Ungureanu, muzician profesionist de înaltă clasă este profesor de muzică la Școala Gimnazială „Cristian – Brașov”. Este activ atât în domeniul muzical scriind articole despre rolul muzicii în dezvoltarea educației muzicale profunde convins fiind că fiecare are dreptul la educație și formare continuă – drept fundamental foarte important.

 

30.12.2019

George ANCA: LUMILE EMINESCIENE ALE LUI MIRCEA ELIADE ŞI D. H. LAWRENCE. LUCEAFĂRUL

Titlul prezentării de faţă a venit, din Washington, ca răspuns la invitaţia d-rei Chiorean de a participa la simpozionul de la Târgu-Mureş, în continuitate, cumva, cu altă abordare – „Recunoaştere-abhijnana de la Kalidasa la Mircea Eliade şi Paul Ricoeur”, la Politehnica bucureşteană, şi poemul „Cenuşa lui Eliade”. N-ar fi trebuit, poate, să-l luăm în serios, aşa, pe e-mail, în virtual, când a vorbi despre Eminescu şi Eliade a devenit, fie un atentat în gol global, fie riscul jenării eminescologiei-eliadologiei de monopol ori paranoic eradicate/individualizate. Vagul  (fuzzy?) „lumilor” s-ar putea demetaforiza cu extrase din cei doi, plus – de unde până unde – D. H. Lawrence (ce „obiectivare”…) Nici metodă, nici bibliografie, mai degrabă o lectură, pe căutate, în pofida biblitecilor alb-negru scrise „despre”. Este, într-adevăr, vorba de lectura longitudinală a autorilor din titlu, separat şi împreună, contrapunct al „lumilor” devorându-se halucinatoriu – Bucureşti, India, Mexic -, exemplificabil, aici, prin mitul luceafărului.

          Am cititi din cărţile româneşti ale lui Eliade, ca instrument de călătorie spirituală şi drumologică, înainte de a pleca în India, în 1977, unde, aproape detaşat (fanatic), am căutat după titlurile (ştiinţifice) existente în biblioteca Universităţii din Delhi, pe care le-am completat cu altele, mai recente, trimise de autor, împreună şi cu scrisori. Am împărtăşit tăcerea locală asupra mitului „Maytreyi”, de legionari nu se vorbea (înainte de 1989; comparaţia făcută într-un articol ce avea să se numere printre cele de pe rug, între  Mahatma Gandhi şi Corneliu Zelea Codreanu ar fi putut cel mult intra în capitolul „Gandhi în România”, necum la „antisemitismul lui…”) Avansând, în echipă cu profesori şi scriitori indieni, spre ceea ce am numit indoeminescologie, l-am întrebat în ignoranţa mea (indusă, Continue reading „George ANCA: LUMILE EMINESCIENE ALE LUI MIRCEA ELIADE ŞI D. H. LAWRENCE. LUCEAFĂRUL”

Mariana Zorița TURDA: Te caut

Din umbră timpului trecut

Te caut, poate te mai văd odată

Făptură gingașă cu părul bălai,

Cu ochi  rupți din mare

Când cerul se scălda.

Pictată de Afrodita,

Uitată chiar de Eros,

Puternică ca Zeus

Tu fără de pereche…

Ai plâns râuri de lacrimi

Pe prundul dintre maluri

Îngemănat cu ploaia ,

Cu trupul plin de patimi…

O, cum au trecut anii

Oare tu-i mai scoți

Când eu mă uit în taină

‘N oglindă și te văd,

Dar nu ești tu…

Sau mă înșel ?

Ai însemnat tu anii

Cu brazde pe la frunte

Și cute pe la buze,

Luptându-te în Hades

Plătind nelegiuiri

Ce aparțin doar lunii

În care tu respiri?

Mai lupți ș-acuma

Cu răutatea lumii

Ce-ncearcă să te-învingă…

Te caut…

Mai îngâni rugii sfinte

Târându-ți pașii pe vechile poteci ?

Mai mângâi cerul cu mâinile și fruntea

Când mai visezi ?

Aș vrea să te mai văd

Așa cum tu erai odată

Când soarta-ți surâdea…

Prin inocența-ți oarbă !

Ești înc-aici…

În umbră, în oglindă…

Privești tăcută…

La ce ai mai rămas…

La cicatrici rămase…

La cuta de pe buze

Și brazdă de pe frunte

Și scoți doar un oftat !

———————————-

Mariana Zorița TURDA

5 ianuarie 2020

Florentina SAVU: În noaptea ploilor albastre (versuri)

În noaptea ploilor albastre
Îmi zboară gându’-n depărtări
La zilele iubirii noastre
Când mă țineai de subsuori,

 

Când blânda lună mi-arătai
Și stele străluceau pe cer,
Când pletele îmi mângâiai
Și totu’-n jur era mister

 

În pași de dans doru-ți șopteai,
Pluteam pe iarba-nrourată,
Cu dragoste îmi dăruiai
Pământu’-ntreg și lumea toată,

Îmi sărutai buzele calde,
Ca mierea îmi spuneai că sunt,
Îți simt sărutul cum mă arde
Deși de-atunci e foarte mult…

În noaptea ploilor albastre
Sunt singură, doar eu cu mine
Și-emoția iubirii noastre
Care-a plecat și nu mai vine…

Așa se-ntâmplă uneori,
Unul își face visuri ‘nalte
Și strânge-n inimă comori
Iar celălalt are-n gând alte.

Nu-mi pare rău că te-am iubit,
Nu-mi pare rău că ai plecat
Dar sufletu-mi e pustiit
Și gândul, încă, torturat!

 

CÂND…

„Sentimentul este forma cea mai curată
a adevărului.”
S-o mai subliniem o dată:
E șansa viitorului,

Când două palme se sărută
Iubirea este adevăr,
În aer e dragoste multă
Ce nu va ști de vreun ivăr,

Continue reading „Florentina SAVU: În noaptea ploilor albastre (versuri)”

Ileana VLĂDUȘEL: Condiția umană

Condiția umană

 

Chemări ascunse în suflet, neînțelese

și amestecate umbre,

strâng în clește

urme de geniu cu urmele de glod.

O lumânare aprinsă  plânge în stropi

de ceară pe altar de viață,

Timpul ce se deșiră ca o ață.

Cine ești,

Străin ce pe poteci din viața mea pășești?

Sufletul, lumânare arsă

Pâlpâie în mine și îmi lasă

umbre, peste pereți de lut.

Dar cine ești,

străin ce scurmi la mine-n gând?

O urmă a flăcării, divină

amprentă a  unei vieți pe zid de humă!

Amestecată carne,  cu urmele de vis,

Vreasc pentru focul de iubire aprins!

Ce repede a ars în adăpost de tină,

Ceara ce împrăștia în jur lumină

Și câtă nebunie să visez că sunt

Oază cu apă limpede în pustiu!

Dar nu regret

decât că prea puțin din mine a fost

Mâinii neputincioase avanpost!

Din clipe sparte, resturi de lumină

Se strâng în jurul lumânării stinse în țărână.

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

3 ianuarie 2020

Dorel SCHOR: Apa de ploaie

   Plouă… Vremea asta mohorâtă, cu norii zdrențuiți atârnând pe firele de telegraf, ma indispune teribil. Nu degeaba spunea poetul că, în asemenea condiții, îl apuca o tristețe iremediabilă. Fenomenul e absolut general, indispoziția e totală, să te mai miri  că unii încep sa scrie versuri, că alții se sinucid sau iau o poziție somnolenta în parlament…?

    Iată-l, de pilda, pe Cutare. Îl cunosc numai din vedere, dar ne vedem asa, de câțiva ani, aproape zilnic în stația de autobus. Salut, salut, uneori un ce mai faci, vorba aia…Astăzi se observa de la distanță  că e amărât din cauza ploii, că starea vremii îl indispune sută la sută.

-Ce mai faci? îl întreb ca să intru în vorbă.

-Bine…, răspunde el posac.

E clar ca nu-i bine de loc. Ce poate să fie bine?!

– Ești trist pentru ca a pierdut echipa dumitale favorita la fotbal? tatonez eu terenul mai mult în glumă.

– Da’ de unde, am jucat la toto pe treizeci de variante, cu echipa mea am mers la sigur, dar ceilalți mi-au făcut figura… Dar nu-i nimic, nu-i prima dată…

– Ce mai face doamna?

– Ah, nu știi? se mira el. Suntem în divorț. I-a sucit mințile un agent imobiliar, un anglo-saxon de pe strada Jabotinski. Cam de șase luni nici nu am văzut-o și mănânc sandviciuri cu tuna de trei ori pe zi. Nu au absolut nici un gust… Omul se satură, crede-mă.

– Bine ca nu ai probleme cu fiscul, îl încurajez eu cu mult tact. Cu fiscul e mult mai complicat  decât cu nevasta… Nevasta mai găsești.

– Cine spune ca nu am probleme? pronunță el rar. Am probleme și încă cum! Mi-au recalculat o diferența de impozit care cu amenda, cu dobânda și cu conexarea se ridica la mai mult decât venitul meu…Oficial! Probleme nu am? Ohooo…

– Lasă că te descurci, îl asigur prietenos. Ieși dumneata din buclucul asta. Bine că ești sănătos! Cum spune proverbul, importantă e sănătatea…Fii matale sănătos!

– Proverbul spune, este el de acord, numai că uite ce se întâmplă: dimineața am niște dureri de șale că nu mai știu pe care parte să cobor din pat. La prânz mă supără stomacul, probabil de la tartinele astea insipide, iar seara mă doare capul și nu pot să adorm până mult după miezul nopții.

Continue reading „Dorel SCHOR: Apa de ploaie”

Florentina SAVU: Merișani…un sat teleormănean…satul nostru…

Voi așterne aici câteva dintre amintirile celui care a fost inginer, Anghel Dabu, fiu al acestui sat și care, amabil, în ultimul său an de viață, mi-a dat unele informații legate nu numai de sat dar și de unii oameni care au avut un rol pozitiv ori negativ în existența acestuia.

„Așadar, să încep cu domnul director al școlii de pe vremea mea, Marin Stoian, care a fost un reper pentru satul Merișani.

Mulți ani de acum înainte se vor vedea urmele activității sale, lăsate ca un stigmat pe întreaga comună…

Da, a făcut multă politică la acea vreme deși el chiar nu avea nevoie de așa ceva.

El a fost omul care a hotărât îndepărtarea inspectorului Constantin Păsărică, întemeietorul Gimnaziului din Merișani, unde învățau copii din Dobrotești, Didești, Văleni, Beuca, Socetu și chiar din Crâmpoia, această școală fiind poate cea mai mare realizare a comunei Merișani: un gimnaziu într-o comună, la bătaie chiar cu cel din Roșiori de Vede.

De asemenea, domnul Stoian nu a luat atitudine la arestarea părintelui Ungurelu, ba chiar i-a înscenat lui Constantin Păsărică măgăria cu Lucreția lui Spirea Voiculescu.

Tot el a participat la desființarea comunei Merișani și a semnat detașarea lui Păsărică în comuna Didești, ca învățător, pentru ultimii ani de activitate ai acestuia. Ce păcat!

Să fie alungat tocmai din școala înființată de el!

Oare cunoști înscenarea făcută de el inspectorului Păsărică, șeful său, cu vecina ta, Lucreția Voiculescu?

El a fost cel care a adus colectivul în Merișani deși chestiunea asta nu intra în atribuțiile sale.

A asistat la schingiuirea țăranilor care refuzau înscrierea în colectiv. Trist! Ar fi putut intra în istoria comunei nepătat…El era profesor…De ce trebuia să facă politică și să recurgă la forță pentru a-i determina pe săteni să se înscrie în colectiv?

Colegii săi, domnul și doamna Voiculescu, domnul Marinescu, domnul și doamna Toader, Eugenia Păsărică și alții nu au făcut-o.

Știi, ședeau consătenii noștri cu mâinile în păcură ca să nu semneze cererile gata scrise de domnul Stoian.

Dumnealui, venetic, voia să-i îndepărteze pe localnici: Păsărică, Marinescu, Voiculescu…Și a reușit să-i pună cu botul pe labe, în afară de energica Eugenia Păsărică ( învățătoarea mea de mai târziu ).

Om inteligent, domnul Stoian, nu s-a înmormântat în Merișani, alături de doamna Atița, soția lui. Știindu-și păcatele politice, cred că s-a temut.

În ceea ce-l privește pe Ioniță Savu ( unchișorul, fratele tatei ), onoarea satului nostru, deputat în Marea Adunare Națională începând cu anul 1957, el a fost un om politic, nu umbla prin sat să forțeze lumea să între în colectiv. A fost pe front cu Dabu Paraschiv( tatăl lui Anghel ) și cu Turtă, fratele lui Puiu. Săracii! Au făcut două războaie, de la Est la Vest, pe jos, vai de ei! După aproape zece ani de armată și suferințe cumplite au venit acasă, teferi fizic dar cu multe răni sufletești!

Și de-alde Stoian i-au înscris cu forța în colectiv.

Continue reading „Florentina SAVU: Merișani…un sat teleormănean…satul nostru…”

Corneliu NEAGU: Cioburi de oglindă

CIOBURI DE OGLINDĂ

 

Temutele și falsele dileme

ne macină prin acele de ceas,

le auzim și-ncepem a ne teme

când încurcate-n urmă au rămas.

Adesea le tratăm cu uşurinţă,

crezând că am putea marca uşor

idei ce ni se par de referință

pentru-a clădi un falnic viitor.

 

Atâţia dintre voi ar vrea să fie

deschizător de cale, pentru toţi,

ca dăltuit cândva în vreo statuie

să fie admirat printre iloți.

Vă-nfățișați cu false doctorate,

și diplome servite prin uluci

care vor fi aievea admirate

doar de netoţi, cu fețe de uituci.

 

Valorile încep să ne dispară,

iar şcolile, ajunse cuib de cuc,

pe cei cu har îi lasă fără țară,

spre zările străine se tot duc.

Rămâne vatra fără minți lucide

și-ncorsetată-n falsele valori,

se-afundă-n nepăsare și se-nchide

în teorii de veșnici visători.

 

De-i rostul meu să vă aduc rețete,

vă spun acum și vă îndemn pe toți:

e timpul rezolvărilor conctete –

treziți-vă, să-i alungăm pe hoți !

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

3 ianuarie 2020