Dorel SCHOR: Singurătate (ziceri)

* Singurătatea e bună când o cauți tu pe ea, nu când te găsește ea pe tine.
* Nici un hoț de meserie nu fură prin vecini.
* Cel mai incorect este când se discută despre noi, fără noi.
* Istoria se uită cel mai ușor… Ca și fizica.
* Eu nu am nimic cu el, dar nici nu am nimic comun cu el (Roni Căciularu).
* Martorul a rupt tăcerea. Acum avem două tăceri…
* Inapoia oricărui povești se află întotdeauna altă poveste.
* Dacă vrem libertate de expresie, trebuie acceptăm și libertatea de impresie.
* Dă-i, Doamne, mintea de pe urmă… Dar nu i-o dă, că nu are!
* Dușmanii se recrutează dintre prieteni ( Grigore Moisil).
* Uneori Dumnezeu e singur, nu trebuie deranjat.
* Stomacul te anunță întotdeauna când e gol, capul niciodată (i.).
* Un om politic are dreptul să nu spună adevărul…?
* Dacă părinții sunt prea severi, copiii învață să mintă mai bine.
* Gândesc e dovadă că trăiesc. Dar dacă nu gândeam, poate m-aș fi simțit mai bine. (Gh. Godhamer).
* .Încetați cu minciuna și dezinformarea… Există vreo deosebire?
* Ca să termini orice trebuie mai întâi să începi.
* Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele (Lucian Blaga).
* Cine vrea să vadă bine, să-și destupe urechile!
* In viață trebuie să împingi sau să tragi. Altfel nu ți se deschide nici o ușă (i).

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Mihaela BANU: Ne învârtim în cercul vieţii …

Ne învârtim în cercul vieţii …

 

Ne învârtim în cercul vieţii,
Unde nimic nu-i cum am vrea.
Nimic nu-i alb, nimic nu-i negru,
Ci doar amestec de vopsea.
E-o lume crudă, contrastantă,
Mixtură de iubiri şi uri,
Cu zâmbet trist, vesel, grimase
Schimonosind aceleaşi guri.
Pierduţi ca bobu-n lanul galben
De-o adiere scuturat,
Împinşi de-a valma-n caruselul
Ce se învârte ca turbat.
E-o lume de lumini şi umbre,
În care-i greu să te strecori
Fără să rătăceşti în beznă,
Visând să te trezeşti în zori.
Ne învârtim în cercul vieţii
Trecut, prezent şi viitor.
Nimic nu-i alb, nimic nu-i negru,
Iar noi, doar piese de decor.

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

14 februarie 2020

Revista Logos&Agape

Eugénio de Andrade: Casa lumii

Antonio Canova, 1757 – 1822


Casa lumii

 

Minuscula inflorescență
a candelei,
pâinea și vinul de pe masă
un trandafir,
albul marcant
al patului nearanjat ─
eternitatea,
milimetric porționată
de împărțit cu tine.

Eugénio de Andrade, Portugalia (1923 ─ 2005)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din „Oficio de paciencia”, Poesía Hiperión

***
Casa del mundo // La diminuta / flor de la candela, / en la mesa el pan el vino / la rosa, / la súbita blancura de la cama abierta ─
/ la eternidad / milimétricamente / para dividir contigo.

Al. Florin ŢENE: “O clipă de albastru”de “Pe la Drăgășani”cu poetul Marian Bărăscu

       Am primit de la Drăgășani, orașul meu natal, un plic cu revista “Rusidava culturală “, care mi-a adus aminte de revista noastră,confecționată pe un suport din lemn, căruia i-am zis gazetă, așezată pe gardul liceului nostru din Drăgășani, confiscate de Securitate și de directorul de pe atunci.După care am fost exmatriculați trei zile, eu, Lică Liviu și Ilie Vulpe. Triste amintiri dintr-un regim al întunericului, criminal și ateu.Ferice de condeierii orașului meu că pot să tipărească o revistă interesantă și plină de lumina talentului.

            În același plic am găsit volumul de versuri al prietenului Marian Bărăscu, poet și promotor cultural, plachetă intitulată “O clipă de albastru “, apărută la Editura “ Kitcom“, Verguleasa, 2020.

            Dar să vedem ce simbolizează culoarea albastră. Dintre culori, albastrul este cea mai adâncă culoare, căci privirea pătrunde fără a întalni nici un obstacol. Albastrul este cea mai imateriala dintre culori. In general, natura nu înfațișeaza albastrul decat alcatuit din transparență, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur si rece.

Albastrul este cea mai rece dintre culori și, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului.

Un mediu albastru calmează, liniștește, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifică, pentru că el nu prefigurează decât o evadare fără priză asupra realului, o eliberare care, cu timpul, devine deprimantă. Profunzimea verdelui conferă, dupa Kandinsky, o impresie de odihnă terestră și de mulțumire de sine, în timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemnă, supraterestră.

Albastrul și albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detașarea față de valorile acestei lumi și înălțarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întampina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc.

In budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Vairochana, a Intelepciunii transcendente, a potențialităților și, simultan, a vacuității, a carei posibilă imagine este aceea a imensității cerului albastru. Lumina albastră a Ințelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau conștiința originară) are putere orbitoare, dar ea este cea care deschide calea Eliberarii. Efectele fiziologice ale culorii albastru: scade presiunea sanguină, scade tonusul mușcular, calmează respirația și reduce frecvența pulsului.

Efectele psihologice ale culorii albastru: culoare rece, odihnitoare și liniștitoare, îndeamnă la calm și reverie, predispune la concentrare și liniște interioară, conferă seriozitate, reverie sublima, disponibilități evocatorii, senzație de spațialitate, îngăduință, pace inefabilă, dor, nostalgie spirituală, favorizează amplificarea proceselor de inhibiție și de încetinire a ritmului activității, face să apară senzatia de depărtare în spațiu, de detașare, de infinit și meditație spontană. Continue reading „Al. Florin ŢENE: “O clipă de albastru”de “Pe la Drăgășani”cu poetul Marian Bărăscu” →

Mircea Dorin ISTRATE: Sfinții noștri

 

Când ești slab, fără putere, când nu ai în jur modele

După care a ta viață tu ai vei vrea să o îndrepți,

Cată sfinții noștri ceia vredniciți în toate cele,

Cercetază a lor viață de vei vrea să o înveți.

 

Și te du pe-a lor cărare și ca ei te-nvrednicește

În smerit și-n bunătate, în iertare și-n iubire

Și-i vedea cum din nimica faima ta îți tot sporește

Și vei fi bogatul lumii-ndestulat și-n fericire.

 

Bogăția nu stă-n aur, în bănet și în palate,

Ci-n smerit și-nțelepciunea de-a ierta și a iubi,

Înălțați-vă în fală prin a voastre bune fapte

Și-n necazurile vieții, ne-ndoios vă veți căli.

 

Harul, daru, ‘nțelepciunea, pe puțini îi răsplătește

După ce o-ntreagă viață au trăit în vrednicit,

După ce chezaș ei pus-au gândul, fapta ce-ntărește

Vrerea lor din a lor suflet, gândul lor de neclintit.

 

Așadar, urmați-mi sfinții și a lor învățătură

Dacă vreți ca viața voastră s-o trăiți în preacurat,

Să goliți al vostru suflet de invidie și ură

Și în loc să-mi puneți încă, doar iubire-n picurat

 

Și iertare cât cuprinde pentru tot și pentru toate,

Ajutor și-o vorbă bună pentru orice nevoiaș,

Fapte bune-n ori ce clipă faceți dară cât se poate,

Iar credința-n al vost suflet aibă veșnicit sălaș.

 

Toate astea vă învață creștineasca-nvățătură,

Popii cei bătrâni și vrednici, slujitorii la altare,

Și monahii roși de vreme, buchisând sfânta scriptură,

Pusniciții ce o viață și-o petrec în închinare.

 

Ei sunt candele aprinse, veghetori de conștiință,

Veșnici rugători la Domnul, neamul să mi-l ocrotească,

Dădătorii de speranțe pentru cei în  pocăință

Că ne-o ține Preamăritul tot sub pronia cerească.

*

Preacucernice ne iartă, întinarea în păcate,

Suntem slabi fără credință, turmă risipită-n zare,

Dă-ne tu învățătură, ca să facem bune fapte,

Doar călcând de bunăvoie pe-nsfințita-ți Lui cărare.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș,

Februarie, 2020

Vasile MIRCESCU: Amintiri ascunse

Ești singură, privești  în  gol,

nu clipești,  nimic nu faci.

Sufletu-ți  vorbește-ncet…

Îl asculți.  Și taci…și taci…

Dar, inima-ți  puternic bate,

parcă din piept ar vrea să iasă,

Dar o liniștești  cu-n gând  curat,

să  vadă  că  de  ea  îți  pasă !

 

Ești dusă toată-n  amintiri,

ce mintea ți le scoate,

Din ascunzișul lor secret,

de mult ținute  deoparte,

Din sertarul cu-amintiri,

ținute  într-un loc  discret,

Ca  pe un bibelou din sticlă,

ce-ți  părea cam desuet…

 

Acum  gândul te frământă,

iar  privirea-n  gol  te  face,

Să simți ceva în al tău suflet,

să simți ceva  ce  nu-ți  dă pace…

Și  vezi  ceva  ce încă  poți,

să  fii  atunci  când trebuie,

Să uiți  ce-ai  fost, să fii  ce  ești…

Să  fii  Femeie !

——————————–

Vasile MIRCESCU (Vali M.)

Ploiești

Eugenia BUCUR: Visătorul

Visătorul

 

Căzuse lumina pe liniştea din mine

Şi pasul spre unde încet mă chema,

Se întâlnea soapta lui cu cele divine

Şi-o lume în fruct copt mă îmbrățişa.

 

Privirea era de-o lumină închinată,

Ce-n picuri în suflet mi se revărsa,

Erai tu sau era o altă suavă simțire

Şi cerul tot în stea mi se cuprindea.

 

Acum privesc amintiri  de ceară,

Sub focul nostalgic apar şi dispar

Şi dorul mă gustă în esența amară,

Mai vino-mi, în visul din sfântul altar.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

12 februarie 2020

Violeta Cuțurescu-Urdă: Cuvinte încrucişate

         Hai noroc! Să vă povestesc ce-am priceput… Ăă….. ce-am pățit. Că doar tot priceputul a pățit-o, nu? Poate pricepeţi ceva din asta… Să n-o păţiţi şi voi. Eu am rămas motto… ăăă… mot à mot!

            Într-o bună zi (a îndrăgostiţilor, parcă) – mă rog, vorba vine, că numai vorbă n-a fost – apare năbădăioasa de nevastă-mea și-mi aruncă-n față romul cu bunătate de ceai în el, ocărându-mă că stau ca o balegă şi nici măcar nu mimez romantismul. Da’ ce trebuia să ţipe aşa, de parcă eram după deal, … ăă… de parcă nu vedea calul… ăă… dealul… ăă…vârful calului… S-o priponeşti de lustră, nu alta!  Păi da, a trecut vremea când mirosea coama a balegă…aa  măr… ăă… mărul a păr… a… prună…?… Hm, da’ i-am trântit-o și eu: „de unde, dragă, atâta rom… mimo… mimantism?” Că nici nu mă mai țineam călare,… ăăă… nu mai ţineam minte de la ultima… mimare. Și mi-a amintit ea cea mai rom…ăă.. antică, ăă… pantomimă, că cică o imagine face cât o mie de cuvinte: mi-a trântit o herghelie de imagini, de mi s-au încrucişat copitele… cuvintele… ăă… adică mi-a trântit ceașca,  fără să scoată un cuvințel. Ceaşca mea cu cai în galop!… Țăndări s-a făcut. Eee, cu asta a sărit calul!

            “Iubireee, bibeloou de porțelaaan!” Atunci mi-a sărit și mie țandăra. Eu, în furia mea,… euforia  mea, m-am lăsat de băut… De băut ceai. Asta e pasiunea beției… Adică beția pasiunii: cine se frige, suflă și-n nevastă… Sau în ciorba rece?… Mă rog, dacă mai apucă. Eu n-am suflat o vorbă…. Mi-a suflat-o altul! Amanta, normal, că doar nu nevasta, n-aveam eu norocul ăsta! Hai noroc!

            Iubiree, bîlbelo de porlețaaan! Apoi am sticlit… ăăă… am ochit un  mat. Eram mândru, ca un șah: mă lăsasem de băut de trei zile și pentru c-am rezistat eroic atâta amar de vreme, am socotit eu c-a venit  amaru’… ăă… vremea să-mi înec amaru’… Atunci am intrat să-mi încerc tactica de şah… Să  beau mat și să joc beat. Ăăă.. nu… Adică m-au ținut în  șah și mi-au dat mat…. ăăă… mi-au dat de băut. În sfârșit…. În sfârșit, mi-au adus de băut!! Cum spuneam, am sticlit ochii… ăă… am coclit… am ochit sticla. Am deschis linia pentru atac cu o vodkă. Am avansat C4, coniac C5 şi tot aşa… De fapt, am băut de mi-au sărit ochii, apoi m-au bătut… M-au bătut pantofii și am băut de ciudă. Pe urmă am jucat sticle… adică nu, … șah! Unul, la o masă, tot țipa: “mat!”, de parcă eu nu știam unde mă aflu! Încă mai știam… Încă nu-mi băusem pantofii…Păi dacă mă strângeau… Mă strângeau ăia cu ușa, să plătesc! Da’ ce, eram nebun… să mă sacrific? Atunci am zis: gata, joc și eu un simultan… la două halbe şi-un clondir şi p-ormă fac rocada! Și m-am făcut… praf… M-am spart la sticle. M-au spart. Pe praful ăsta… Hai, noroc!… Noroc că știam toate piesele. Și-am jucat… din repertoriul şahist. Hop ş-aşa!… Ş-o bere pentru calul meu!… Da’ nu-l priponisem… Şi nu prea mai erau sticle. Nici pantofi nu mai aveam. Dar aveam un ceas.  Mai aveam un ceas până să plec… Și l-am băut.  Am mai stat o sticlă… Sticlă cu ceas… ăă… ceas cu sticlă de cristal! Păi ce nu face omul pentru o sticlă, nu? Daaa, eu joc dur!… Continue reading „Violeta Cuțurescu-Urdă: Cuvinte încrucişate” →

Liliana DEREVICI: Medalion literar -115 ani de la nașterea poetului Radu Gyr. Lansarea volumului “ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste “, autor AL. FLORIN ŢENE

Noul roman al  președintelui cenaclului literar “Radu Stanca” al « Centrului de Vârstnici nr. 2 Cluj-Napoca», scriitorul AL. FLORIN ŢENE,  „ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste” a apărut de curând la editura Casa Cărții de Știință. Este a 84-a carte publicată în cei 78 de ani de viață ai autorului. Domnia sa a mai scris cărți în acest stil, despre viața altor scriitori cum ar fi: Gib Mihăiescu, Al. Macedonski, Ion Minulescu.

Radu Gyr s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel, fapt pentru care s-a ales prezentarea acestei cărți acum în prag de martie. După expunerea câtorva momente semnificative din viața poetului Radu Gyr, autorul prezintă cronica literară pe care a făcut-o scriitoarea din Craiova, Adriana Răducan, membră a Uniunii Scriitorilor, referitor la cartea „ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste”. Scriitorul Al. Florin Țene a folosit istoria literară la prezentarea poetului Radu Gyr dar împletind-o cu imaginația sa, punându-și fantezia la lucru. Majoritatea poeziilor sale au fost scrise în temniță  pe săpun sau recitate pușcăriașilor ca să fie reținute. În groznicile temnițe comuniste  l-a cunoscut pe vrednicul de pomenire, poetul Valeriu Bartolomeu Anania care i-a dedicat o poezie. Radu Gyr  fost autorul imnului legionar. A fost închis și condamnat la moarte, pedeapsa comutându-se apoi la 25 de ani de muncă silnică  pentru poezia-manifest „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”.

„Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

Poezia a fost recitată de scriitorul Al. Florin Țene într-un stil actoricesc, punându-și tot sufletul, împreună cu o altă poezie semnificativă foarte frumoasă „Iisus în celulă”.

« Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist si ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
Si-L făcea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
Argintându-l pe mâini vechi spărturi.”

Prefața acestei cărți este scrisă de istoricul IONUŢ ŢENE care cuprinde considerații despre poezia lui Radu Gyr.

Scriitorul Al. Florin Țene amintește de o comparație între Radu Gyr și Adrian Păunescu pe amândoi legându-i același filon de patriotism.

De menționat faptul că numele poetului Radu Gyr era Radu Demetrescu, care și-a luat numele de Gyr de la un munte de lângă Câmpulung Muscel, muntele Grui.

Așa cum menționează în cronica sa literară doamna Adriana Răducanu, cartea este structurată în două părți ce cuprind zece capitole, fiecare capitol  fiind precedate de un motto din creația poetului Radu Gyr, iar înlănțuirea capitolelor făcându-se gradat ca un model de estetică a textului. Munca scriitorului Al. Florin Țene este o adevărată și imensă cercetare  de arhivă, de istoric literar prelucrare, care relevă pasiunea sa pentru studiu și adevăr istoric, contribuind la consolidarea culturii române.

“Personajele sale reprezintă drama intelectualului  român care protestează în fața mașinii de abrutizare și de negare a personalității umane”, așa cum arată cronicara Adriana Răducanu în materialul său. Tot dânsa evidențiază volumul ca o „impozantă lecție de eroism, demnitate și sacrificiu, stilul reflectând sensibilitate și profunzime a ideilor”.

Prin curajul și vocația scriitorului Al. Florin Țene, imaginea poetului Radu Gyr capătă noi dimensiuni, fiind o reparație morală a personalității sale.

În a doua parte a ședinței, domnul profesor VASILE SFÂRLEA a citit două poezii scrise de domnia sa, închinate voievodului Gelu, a prezentat câteva curiozități intelectual-culturale despre Demostene Botez și despre Petre Ciubotaru și a făcut o comparație între Eminescu și Cuza, între luna ianuarie și februarie.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Medalion literar -115 ani de la nașterea poetului Radu Gyr. Lansarea volumului “ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste “, autor AL. FLORIN ŢENE” →

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Restituiri – O NOUĂ CARTE A EPIGRAMIȘTILOR ROMÂNI

,,IONII EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI”

            -Culegere antologică-

 

Ediție îngrijită de Ionel Iacob Bencei și Nelu Vasile, cu un Cuvânt de prezentare a cărții de Ion Marin Almăjan.

Publicare la Editura ”Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2017.

   Întâlnirea mea cu scrierile epigramistice ale scriitorului și poetului Ionel Iacob Bencei nu este nouă, ba încă mă pot mândri cu faptul că marele iubitor al dialectului bănățean, epigramist geniu, nu  ne-a uitat pe cei mai de-departe, iar cărțile dumnealui au ajuns și la noi în Australia. Câteva titluri de carte cred că este foarte potrivit a le aminti aci:

”Dă dor, dă jale, dă drag”, ”În Memoriam  Dimitrie Jiga”, ”Epigrama ”Iacobină” de la începuturi până la…2006”, ”Risipite prin sertare”, și încă altele tot atât de valoroase și pline de înțelepciune, fiindcă pentru un adevărat epigramist cu adevărat talent, epigrama creată este asemenea injecției ce o face doctorul pentru a ne însănătoși de boli și de năravuri! Mai trebuie să recunoaștem totodată că, acest gen literar aparține începuturilor artelor, folosit încă dim vremi preistorice, cu o circulație orală până la apariția scrisului! Bătrân ca vremea!

    Această nouă culegere antologică dedicată ”Ionilor” epigramiști, care adună nu mai puțini decât 164 autori, o consider de-a dreptul o adevărată capodoperă, și nu greșesc, fiindcă cititorul va găsi în această carte ”un car cu stele încărcat”, adică un univers care cuprinde din fiece parte a vieții noastre, o învățătură, un sfat, o înțelepciune! Și, fiindcă și eu sunt un Ion-Ioan, mulțumesc domnilor Ionel Iacob Bencei și Nelu Vasile, găsindu-mă și pe mine pe la marginile lumii, cu câteva catrene de ale mele, spre cuprindere în această carte atât de valoroasă.

   Recomand cartea oricărui cititor iubitor de acest gen literar concis, versificat, cu duh de sănătate!

––––––––––

Ioan Miclău Gepianul

Cringila N.S.W

Australia

13 februarie 2020