Este suficient să ne uităm în jurul nostru și să vedem că suntem bântuiți de un rău și fizic dar mai ales sub forma unei stări de spirit. Un rău pe care Ștefan Augustin Doinaș îl numea, “un rău de porți deschise și de ferestre sparte”. Este un rău care este al capitulării, al sentimentului că nu mai este nimica de făcut. Iar dacă vom privi încă mai atent vom bagă de seama că această stare de spirit capitulardă a fost inoculata, de cel puțin două decenii, prin surse veninoase care urăsc și Neamul Românesc și obiceiurile lui, și mai ales credința lui. Sunt veninoasele ,,apelurilor” vehiculate prin Organizațiile Ne Guvernamentale, aceste tribune ale neadevărului și ale otrăvilor spirituale și morale. Dramatic aceste apeluri veninoase au fost acceptate de către prea mulți și mai ales prea mulți oameni tineri. Acestor apeluri veninoase le este datorată starea de pesimism care domină, de negativitate și îndărătnicie în neadevăr. Căci pesimismul și negativitatea nu provin din prea mult rău, provin din plictiseală și lâncezeală morală. Iar acest proces de otrăvire a început mai demult. A început din momentul în care țărănimea românească a fost marginalizată, și supusă unor încercări enorme de a fi distrusă. Cei care vor răul Românilor au știut și știu că vlagă românească și singură lor nădejde de mai bine sălășuiește în țărănime, în tot ce reprezintă ea, în ,,satul” românesc.
Ca și clasa socială țărănimea este existențial optimistă. Țăranii nu trăiesc după “calendare” oficiale, ei trăiesc sub rânduiala lui Dumnezeu și în grijă lui Dumnezeu. Știind că viață lor stă sub voia Celui care rânduiește ploaie la vreme, Tăranii știu că lumea are și rost și Creator. Ei nu bănuiesc acest lucru, îl ȘTIU. Iar fiind optimiști ei sunt sursa veseliei. Acest lucru îl știm toți. Toate bucuriile reale și toate sărbătorile reale sunt dorite a fi trecute în sate și cu obiceiurile satelor. Aceasta este o tradiție și o tradiție nu se alcătuiește decât pornind de la un adevăr. Dar acestea fiind spuse să revenim la cele din jurul nostru.
Cei plecați, de voie sau nevoie, din sate și urmașii lor au devenit mulțimea fără chip a orașelor. O mulțime care trăiește după “programul” celor care îi folosesc și la voia lor. Sunt cei care ajung să creadă că laptele ,,crește” în magazine și cârnații în fabrici. Sunt cei care sunt mânați de zvonuri și care se închină la muzica metalică și la “apelurile” lui Soros, cei care bântuie fără rost și #rezist fără rost. Sunt cei care dimineața se joacă iar după amiază, plictisiți, încep să chinuie pe cei din jur sau pe ei înșiși. Cei care trăiesc captivi unor patimi, droguri, erotism, sau cine mai știe ce. Iar toate aceste patimi conțin același mecanism rudimentar. Pentru a fi satisfăcute “doza” trebuie mereu mărită și finalmente ele sfârșesc într-o plictiseală mortală și apoi în moarte, fizică și spirituală. În locul Neamului și a Credinței strămoșilor lor, ei ajung să se rătăcească în tot soiul de “secte” și “culte” dubioase și ucigătoare, iar alții eșuează direct în ateism. Căci ateismul este semnul unor vremi anormale, el însuși fiind un fenomen anormal. Ateismul contrazice un sentiment înnăscut, acela că lumea are și un rost și un Creator. Dar ateismul este o credință a disperării și o închinare la “cel rău”.
Dar există cale de ieșire. Este și ar fi suficient să ne scuturăm din letargia bolnavă în care am fost aruncați de șocul informatic otrăvit lansat prin ONG-uri și alte surse “globaliste”.
În primul rând se cere eliminat “statul paralel”, cel care face cu putință abuzurile, corupția și posibilitatea de manipulare. Toate instituțiile de autoritate trebuiesc subordonate trupului ales, Parlamentului. Spiritul și litera Constituției trebuiesc urmate în totul, inclusiv în ce privește autoritatea îngrădită a președintelui,imposibilitatea ca acesta să devină dictator.
Despre poetul Victor Constantin Măruțoiu am scris, cu ani în urmă se pare, despre volumul de debut sau al doilea. Era un tânăr respectos, timid și încărcat de cunoștințe culturale. Făcând parte dintr-o familie de intelectuali, mama fiind cunoscuta poetă Persida Rugu, iar tata un reputat profesor universitar, tânărul lăstar creștea în lumina cărților, așa că, poetul de astăzi, ajuns la maturitate, își are stilul său propriu și un drum aureolat cu un doctorat în teologie.
Unuia născut, copilărit și trăit pe Valea Crișului sau Nimăieștului nu pot să mă adresez decât cu „dragă Gyuri”, deși nu te cunosc, dar sper în viitorul apropiat.
Recenzie Mircea Doreanu membru USR, la cartea Poezii Tóth Árpád: – Brașov Libris Editorial, 2000
Revista “Șezătoarea “ a apărut între anii 1892-1925 la Fălticeni, sub coordonarea lui Artur Gorovei. În puținul timp de la apariția revistei, prin varietatea materialelor și valoarea articolelor și studiile publicate, această revistă românească de folclor a fost recenzată și apreciată de către specialișii români din domeniu, inclusiv cei străini. Intitulată de către întemeietorul ei “revistă pentru literatureă și tradițiuni populare, “ publicația “Șezătoarea “ își propunea să culeagă “cugetarea și istețimea minții neamului nostru.“Aceste idei a fost repetat și în Apelul către învățători din numărul al doilea al revistei, unde M.Lupescu stipula că această revistă va aduce la lumină” produsele literare ale poporului român “, care trebuiesc culese “ cum le știe poporul,“ că în felul acesta ”mari servicii am aduce învățaților cu munca noastră.“ Revista “Șezătoarea “ a scos la lumina tiparului un vast și diversificat material folcoric, cules numai de la sate, din toate provinciile românești și din Peninsula Balcanică, material foarte util pentru cei care studiază folclorul, etnografia, dialectologia și istoria, , cu toate că studiile cu caracter general și cele de interpretare sunt insuficiente sau lipsesc. În cei douăzeci și cinci de ani de apariție, revista aceasta a avut ca model publicația franceză Revue des traditions populaires, este, atât prin concepția care domina activitatea întemeietorilor, cât și prin profilul preocupărilor ei, o arhivă a creației populare, un mijloc de cunoaștere și aprofindare a valorilor spirituale populare. Revista nu s-a limitat la preocupări stricte de folcloristică, ci a înglobat studii de etnografie, folclor, dialectologie și filologie.Șezătoarea a urmat, se pare, ideile lui Bogdan Petriceicu Hașdeu (născut la 
Revista a publicat numeroase articole lingvistice cu diferite direcții: articole de istorie limbii române, publicarea unui mare număr de glosare de cuvinte dialectale din mai toate zonele țării, publicarea unui vast material lingvistic și etnografic din domeniul agricol, a păstoritului, meșteșugarilor, a pescuitului, , revista a beneficiat și de colaborarea romanistului Gustav Weigand., care a urmărit diferite aspecte ale limbii române și a scris despre revista ȘEZĂTOAREA în Jahresberichtul pe care-l scotea la Lipsca.