Recenzie Mircea Doreanu membru USR, la cartea Poezii Tóth Árpád: – Brașov Libris Editorial, 2000
OPERA OMNIA
Un poet care poate emite pretenția de a fi European (internațional de fapt) este Tóth Árpád. Un Douanier Rousseau al României, poetul scrie așa cum trăiește, cu duioșie și înțelegere pentru ființare, pentru tot ce este viu, în perfectă compatibilitate cu natura
„ Forțele divine
Forțele divine
Sunt prezente-n toate,
Fac ce se cuvine,
S-avem de bine parte!
Omul nemulțumit
Le tot reproșează,
Că nu au primit,
O minte mult mai trează!
De iubești Divinul,
Precum te iubește,
Dispare tot chinul
Și te-nveselește!
Nu-i forță mai mare,
În acest Univers,
Precum e iubirea
Și-o poți învăța din mers!”
Poezii (Libris Editorial 2020) este în același timp o însumare și o antologie a operei literare a autorului. Am putea spune OPERA OMNIA ?
Cred că da. Tóth Árpád are o curățenie, o puritate sufletească (pe lângă talent) cum nu mai poți găsi în zilele noastre:
„Castanul
Privesc castanul înflorit,
Aspectul lui m-a şi vrăjit.
Toamna când adun castane,
Frumos este în parc – Doamne!
Fragul
Bobiţele roşii vara,
Le mănânc cu zahăr vara,
Cu părinţii prin pădure,
Văd mulţi fragi când nu sunt mure.„
Voi cita integral „O vibrație Divină”:
„O vibrație Divină
O vibrație Divină
mi se prelinge pe față
și în clipa ce o să vină
tentaculele-i mă-nhață.
Mângâierea-i e de înger,
conștiința îmi e trează,
eu rigid,sunt băț de sânger,
adierea fin vibrează.
Cu acea euforie
gust din a clipei dulceață,
stând pe un pisc de glorie
când gândurile-mi îngheață.„
din punctul meu de vedere o ars poetica și o autodefinire spirituală a autorului; Omul este robul propriei sale creații. Poetul este traversat și parcurs de poezia care i se impune de undeva de deasupra.
Fiecare cuvânt își găsește locul și interesul dincolo de conștiință. Firește că formația intelectuală, precum și firea sunt determinate, însă nu definitorii, deoarece poezia are o asemenea câtime determinantă de divinitate, încât, fără doar și poate apare, nu urcă, mai presus de umanitate. Așadar, nu Tóth Árpád a descoperit poezia, ci poezia l-a descoperit:
„Iubirea divină este piatra nestemată
Iubirea divină este o piatră nestemată,
Care-l face pe om să nu se despartă
De Bunul Dumnezeu, de aproapele lui…
Iubirea-i veșnică și-n viața Fiului!
Principiul iertării este dulcele cuvânt,
Îl face mult mai puternic pe orice sfânt,
Cele zece porunci prezente în toate,
Să fie prețuite ca nestemate!
Iubirea să învăluie planeta,
Generațiile să-și predea ștafeta,
Fără iubire viața nu ar exista,
De nu ar fi iubire, nu am persista!„
(„Iubirea divină este piatra nestemată„).
Acest laudatio al decalogului se înalță de fapt dincolo de el, într-un absolul al tuturor religiilor, un fel de bahaʼi veșnic, un florilegiu al lor. O efervescență vie, exuberantă. Pe de altă parte, atât de frumos spunea Dan Hăulică, „Doar târnosind exuberanță redundantă ajungem la esențe„
„Copiii nu mai ştiau cum să-i mulţumească Crăiesei naturii pentru toată învăţătura primită. Au înţeles că trebuie să iubeasă şi să protejeze orice floare, acestea fiind ca nişte părticele din corpul Crăiesei naturii. Şi atâtea flori frumoase sunt pe acest pământ!„
(„Crăiasa naturii şi copiii ei„).
––––––––––
Mircea Doreanu
(Membru USR, Filiala Brașov)