gândurile unui aprilie etern
viața se pierde pe o stradă necunoscută
ca o haină uitată pe cuier
nimic nu este ușor gândești și muști mărul
pe care ți-l întinde generos o mână
suferința este o bandă de cauciuc
frica – o eprubetă
în care stau înghesuite toate sentimentele tale
nu găsești răspunsul la o întrebare
care îți topește creierii
gândurile unui aprilie
care lasă urme adânci
o lume peste care se așterne praful
dacă încă poți să iubești ți-e destul
într-un laborator se mai păstrează
formula cerului
înviere
joc xo cu umbra mea
singură pe lume în mijlocul lumii
puține capricii mai am în ultimul timp
parcă toate s-au așezat
frumos în mine așa pe litere
ca-ntr-o bibliotecă unde imaginile
se completează singure
trebuie doar să pun cruce pe fiecare gest
zero pe fiecare bucurie
și să continui să visez
nu toate rănile plâng
unele cântă până ce visul prinde rădăcini
și te recunoaște
cerul pare o barcă albastră dezlegată de țărm
plutește în voia lui Dumnezeu
o liniște ciudată îmi bate palmele în cuie
toate neputințele mele se închină
ca atunci când îți pierzi umbra
timpul devine din ce în ce mai lung
poți împleti ciorapi de lână din firele lui
cât să îți ajungă pentru câteva ierni grele
viața are găuri în ciorapi și e trecătoare
preferi să stai în casă așa respecți mai bine
distanța dintre tine și sufletul tău
așa primăvara nu te poate răni cu lumina ei
ai inceput să înțelegi că amintirile au și ele sentimente
din care te hrănești cât pentru toată pandemia
când erai tânăr nu știai asta te agățai
de oameni ca un virus de parcă
pielea sufletului nu ar fi trebuit mângâiată
respingeai orice adevăr care nu exprima decent
îndobitocirea descompunerea și ruina
când o luai razna venea Dumnezeu
și-ți lega iarăși viața de viață
acum tot ce trebuia spus s-a spus deja
mai rămân invidia răutatea și vorbele de duh
tot sentimente și ele
izvorâte din starea noastră de urgență
ca atunci când îți pierzi umbra
și mergi să o cauți noaptea pe o stradă pustie
06.05.2020
de trei ori singur singur singur
număr toate pătratele nopții
la capătul străzii țipătul ambulanței
îmi intră în carne
îmi protejez cu grijă somnul fără vise
îi pun o mască
să-l feresc de moartea din ochiul flămând
al clopotului
la Roma se cântă Bella ciao
Papa singur în Piața San Pietro
ne îndeamnă la nemurire
în colivia orașului înfloresc caișii
tăcerea se strânge în jurul meu ca un sicriu
04.04.2020
plâng pe ascuns ochii adevărului
mor oameni pe care nu-i cunosc
se închide ușa frigului peste ei
timpul se împuținează ca o pâine
din care rupem cu toții câte o bucată
în eventualitatea că lumea
nu se va stinge de tot
că va inflori din nou un zâmbet
pe fața muzicantului de la colțul străzii
tăcerea îmi intră în casă și trage zăvorul
continui să visez din spatele geamului închis
un vis în care plâng pe ascuns ochii adevărului
ajută-mă Doamne să pot da ceasul înapoi
cu o primăvară
alungă pasărea asta neagră
care cerșește la ușa zilei
12.04.2020
ploua mărunt
poate așa se plăzmuiește existența
din tristeți fugare și picături de ploaie
când amintirea rămâne singurul lucru cert
ajută-mă Doamne să o iau de la început
să se usuce odată mlaștină asta din mine
și iartă-mă că îmi fac griji
pentru ființă mea vremelnică
știu că nu Tu ai făcut tunelul durerii atât de lung
de vină e întunericul acesta ce-mi atârnă
la fereastră ca un steag
masca aceasta pe care sunt obligată să o port zilnic
sau poate primăvara asta eșuată
într-un zar negru fără puncte
Nuța Crăciun