Munţii şi dealurile sunt sânii mamei care ne-au hrănit dintodeauna. Iconiţa este simbolul în care am deschis ochii. Care mi-a spus să nu-mi fie teamă de aproapele meu pentru că mi-e frate. Iconiţa există pe peretele bisericilor, al clădirilor sfinte, în buzunărelul copiilor şi în sufletul meu. Mi-a salvat viaţa de mai multe ori.
Noi nu mergeam la biserică. Majoritatea nu mergea că aşa era în comunism, BISERICA ERA UN MUZEU! Dar în acest muzeu, în sufletul mulţimii era Creatorul. La noi în casă nu se vorbea ziua despre credinţă pentru că tata era membru de partid (ca să nu-şi piardă serviciul) dar seara înainte de culcare mama ne punea să spunem; Înger, Îngeraşul Meu, şi de aici porneau întrebările către ea, care n-avea încotro şi trebuia să ne vorbească de Domnul Dumnezeul nostru, şi de cartea sfântă. EL este sursa vieţii şi al tuturor lucrurilor. Când s-a pensionat tata partidul comunist nu a mai avut nevoie de el şi l-a abandonat ca pe mulţi alţii, apoi a venit revoluţia şi dacă nu s-ar fi întors la religie după ajutor ar fi murit de frig, de foame şi de singurătate.
Continue reading „Ben Todică: Pământul strămoşesc este altarul ţării”
Probabil că cel mai reprezentativ om de cultură german în veacul XX a fost Ernst Junger (1895-1998). El a fost ofițer de carieră, a luptat în Primul Război Mondial ca ofițer al unei unități de asalt, mereu în linia întâia și a primit cea mai de seama distincție militară germana, ”Pour le Merit”. O distincție pe care, în cursul acelui război, au mai primit-o doar alți șaptesprezece ofițeri, Ernst Junger fiind cel mai tânăr dintre ei. Apoi, după război a devenit un faimos scriitor și om de știință, entomolog. Câteva specii, de el descoperite, îi poartă numele. Ei bine acest mare om spunea că, dacă vei analiza orice formă de existență, vei constata că doar 10% are rost utilitar iar restul de 90% este strict frumusețe de dragul frumuseții. Într-un chip diferit același lucru l-a văzut și Fiodor Dostoievski și aceasta a făcut cu putință vestita afirmație, ”Frumusețea va mântui lume”. O afirmație profund creștin ortodoxă arătând dragostea lui Dumnezeu pentru lume și încă mai vârtos pentru om. O dragoste atâta de mare încât îl face pe teologul Pavel Evdokimov să îndrăznească a o numi “dragoste nebună”, fără margine, infinită, fără motiv (inteligibil oamenilor). La acesta iubire și revărsare de iubire, care se exprimă în explozia de frumusețe a celor din jur, ne putem întreba, care poate fi răspunsul oamenilor? Deoarece Dumnezeu l-a făcut pe om după ,,chipul și asemănarea Lui” cu un scop, și acest scop era posibilitatea de a comunica, de a conlucra. Deci omul nu este în fața lui Dumnezeu un obiect pasiv, o “jucărie”, el este înzestrat cu enorme “daruri”: rațiune, putere, voință și mai ales libertate; posibilitatea de a alege între “bine” și “rău”. Posibilitate care în final îl va așeza ,,de-a dreapta” sau “de-a stânga”, în Rai sau în Iad. Dar care sunt lucrurile pe care poate și trebuie să le facă omul, nu pentru a “răsplăti” pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are lipsa de “răsplata” noastră și asta întrucât de la El și prin El le avem pe toate? Dumnezeu așteaptă din partea noastră rugăciune, dragoste și efort. Dumnezeu nu iubește leneșii și cei care așteaptă totul de-a gata. Că așa este ne-o dovedește chiar Sfânta Sfintelor a Dreptmăritorilor (căci trebuie să fim înțeleși singurii care au TOT adevărul Dumnezeiesc, sunt creștinii Ortodocși, nimeni altcineva), deci Sfânta Liturghie.
DOR DE DOR
Nu mai am cu cine discuta, despre tine, Basarabie, şi atunci, mă mulţumesc să te revăd în amintirile mele, pe care le deapăn în liniştea nopţilor când insomniile îmi dau ghes. Răsfoiesc, uneori, paginile scrise de alţii, care te-au cunoscut în trecut, sau ţi-au aparţinut. Rândurile unui Nistor, sau Iorga, sau Antonescu, îmi fac bine, pur şi simplu. Dar întâmplarea face să dau, fără să vreau, şi de altfel de rânduri, literare, cum s-ar spune, care m-au făcut, nu o dată, să le abandonez fără să ajung la capăt. Poate că înţelepciunea vârstei m-a înarmat cu o răbdare şi o curiozitate mărite, poate că aşa se explică faptul că m-am înhămat să trag până la capăt rândurile lui Geo Bogza din a sa ”Basarabia ţară de pământ”, zărită întâmplător în rafturile bibliotecii unui prieten. Un reportaj literar publicat în 1939, rod al călătoriei prin Basarabia, din primăvara lui 1934. 
Noapte de vis
,,Cine are vocaţiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.”
Printre intelectualii de notorietate şi certă valoare ai Vasluiului se numără la loc de cinste şi medicul pediatru dr. Valeriu Lupu.
s e î n t â m p l ă
Doar o cale…