Vasilica Grigoraş: Dr. Valeriu Lupu cu paşii destinului spre virtutea dăruirii

dr_lupu-182x300Printre  intelectualii de notorietate şi certă valoare ai Vasluiului se numără la loc de cinste şi medicul pediatru dr. Valeriu Lupu.

 Îmi aduc foarte bine aminte de perioada în care au fost mici copiii mei şi comunicarea cu renumitul doctor. Am apelat la domnia sa pentru a-i trata atunci când sănătatea lor mai şchiopăta, uneori. Solicitat pentru o consultaţie, încă de la prima întâlnire, m-a impresionat şi oarecum derutat (lucrând într-un alt domeniu decât cel medical) întregul „interogatoriu” cu privire la pacient, şi chiar la familie. Prima întrebare a medicului nu a fost, aşa cum mă aşteptam, ce se întâmplă cu copilul? Erau întrebări care priveau constituţia fizică, particularităţile psihice, antecedente, reactivitate, predispoziţii ereditare şi multe altele. Acest lucru nu-l mai întâlnisem la alţi medici şi treptat am înţeles că răspunsurile la aceste întrebări (ceea ce în medicină poartă numele de anamneză) aveau o însemnătate crucială pentru tot ceea ce urma. În funcţie de aceste informaţii se desfăşura investigaţia medicală şi se stabilea terapia. Cele trei componente – anamneză, investigaţii şi terapie au făcut întotdeauna casă bună şi trainică în practica medicală îndelungată, de peste patru  decenii a doctorului Valeriu Lupu.

Ceea ce m-a mai impresionat întotdeauna la consultaţiile copiilor a fost şi optimismul  medicului. Părinţilor, speriaţi de afecţiunile copiilor, întotdeauna ne inducea o atitudine activă, combativă, opusă resemnării şi deprimării. Învăţam din mers respectarea fidelă şi plină de încredere a tratamentului, cu toate componentele lui. După ce trecea episodul cu pricina, invita părintele la o atitudine de prudenţă şi cumpătare în ceea ce priveşte creşterea sănătoasă a copilului. Aş putea spune că, astfel dr. Valeriu Lupu devenea doctorul întregii familii, pe anumite segmente de viaţă, atitudine şi comportament faţă de sănătatea copiilor.

Vechea zicală „vorba dulce mult aduce” este întipărită în fibra cea mai intimă a personalităţii sale. Prin cuvântul blând şi meşteşugit formulat, reuşeşte să-l transforme în cuvânt – medicament, cuvânt – pansament, alinător al durerii şi aducător de linişte. Între medic şi pacient (copil şi deopotrivă părinte) limbajul oarecum impus cu discreţie şi subtilitate de medic era şi este vorba amabilă, cuvântul politicos, însoţit de zâmbet, izvor de bune şi sănătoase emoţii pozitive. Picături de învăţătură presărate cu dăruire, atenţie şi răbdare de medic au dat întotdeauna roade.

Dr. Valeriu Lupu a ştiut dintotdeauna că ”un copil este ca un copac; dacă se strâmbă de mic, nu se mai poate îndrepta”. În acest spirit a înţeles să-şi practice nobila profesie de medic pediatru. S-a dedicat trup şi suflet îngrijirii sănătăţii copiilor, odoarele cele mai de preţ ale părinţilor, stâlpii de bază ai societăţii. Asemenea lui Nicolae Paulescu, care spunea că: „medicul trebuie să fie în acelaşi timp un savant care iubeşte din tot sufletul ştiinţa medicală, adică ştiinţa omului…”, nu a încetat niciodată să studieze, să cerceteze, să fie la curent cu noutăţile domeniului. Şi mergând mai departe pe firul parcursului vieţii şi activităţii neobositului doctor, descoperim în portretul profesional şi uman o componentă esenţială, în spiritul a ceea ce afirma Grigore T. Popa „Morala creştină ţine seama atât de nevoile spiritului care râvneşte transcendent, cât şi de nevoile convieţuirii oamenilor în societate.”

Indiferent unde l-am întâlnit pe dr. Valeriu Lupu, în halatul de un alb imaculat, precum sufletul şi spiritul său, la spital sau în cabinetul individual, la întâlniri ştiinţifice, în mijlocul oamenilor în cadrul unor activităţi culturale ori în sfânta Casă a Domnului, prezenţa sa transmite siguranţă, căldură, linişte, inspiră bunătate şi compasiune.  Singura dorinţă a doctorului V. Lupu a fost şi este slujirea necondiţionată a tuturor, a semenilor şi, în principal, a copiilor. Îşi pune toată cunoaşterea în slujba celorlaţi, oferind  beneficii în vreme de mare cumpănă sau în alte momente.

A ţinut permanent legătura, a colaborat şi şi-a exprimat punctul de vedere în medii universitare şi academice pe diverse subiecte medicale, ştiinţifice. A studiat viaţa şi activitatea şi a scris despre personalităţi marcante ale medicinei româneşti (Nicolae Paulescu, Grigore T. Popa, Emil Hurmuzache, Nicolae N. Trifan…). Are o cultură enciclopedică şi s-a aplecat cu deosebită atenţie asupra vieţii şi operei poetului naţional, Mihai Eminescu, publicând un volum bine alcătuit şi documentat, intitulat „Mihai Eminescu din perspectivă medicală și socială”,  în două ediţii.

 Pe lângă preocupările permanente din domeniul sănătăţii copiilor, studiului şi cercetării medicale, lectura din varii domenii ale culturii româneşti şi internaţionale, pe dr. Valeriu Lupu îl preocupă teme sociale de interes general. Şi aici, m-aş referi doar la câteva: Violenţa – între agresiune şi abuz, România şi tranziţia demografică, Familia – simbol şi valoare perenă…, exprimându-şi la un moment dat punctul de vedere şi în ceea ce priveşte legea sănătăţii, pe care o consideră a fi „între utopie şi realitate”.

Pe lângă toate acestea, nu pot să nu remarc şi o susţinută muncă de creaţie literară,  domeniu complementar al activităţii sale. Este suficient să-i deschidem cărţile pentru a ne convinge de acest lucru. Şi aş îndrăzni să apreciez că, uneori se depăşeşte pe sine  însuşi, dându-şi adevărata măsură, nu numai ca medic, ci şi ca scriitor, eseist, cu  nuanţe filosofice, iubitor de înţelepciune, critic literar profund şi obiectiv. Abordează teme, subiecte de adâncime, relatate  cu acurateţe.

Sub redacţia dr. Valeriu Lupu apare cartea „Compendiu de preocupări ştiinţifice în pediatrie”, la editura PIM, din Iaşi, 2011. Prin acest volum, în primul rând, dar şi prin altele, medicul Valeriu Lupu reuşeşte să scoată din anonimat Vasluiul cu specialiştii săi, care şi-au pus ştiinţa, priceperea, truda în beneficiul sănătăţii omului. Şi-a cheltuit cunoştinţele şi resursele sale de inteligenţă şi talent pentru a scoate sănătatea vasluienilor din postura de cenuşăreasă. Evenimente ştiinţifice organizate la Vaslui ori participarea medicilor la activităţi medicale din ţară şi de peste hotare au fost astfel cunoscute şi apreciate.

          Munca la propria-i construcţie continuă şi astăzi şi, sunt convinsă că va continua. A ştiut mereu să se moduleze, să se modeleze pe sine şi pe ceilalţi, şi din postura de moderator, formator de opinie. Discursul său este unul al cuvintelor simple, însă curate, sincere şi înţelepte, cu înţelesuri potrivite, pertinente domeniului, timpului, auditoriului / cititorului. A-l asculta vorbind pe dr. Valeriu Lupu sau a citi din scrierile sale este o încântare,  îţi crează o stare de linişte, pace lăuntrică şi cu cei din jur.

Prin tot ceea ce întreprinde este un liant abil între trecut şi viitor. Recunoaşterea valorilor înaintaşilor şi a contemporanilor iluştri este o calitate a oamenilor mari, înteligenţi şi iubitori. Acest lucru nu este simplu, ci presupune un travaliu dificil, migălos, însă dr. Valeriu Lupu întotdeauna respectă şi promovează adevăratele valori, punând astfel baze solide naşterii unor noi personalităţii. Îşi afirmă deplina încredere în tineretul de astăzi, precizând faptul că educaţia şi formarea acestora este în grija şi responsabilitatea noastră, a tuturor. Şi, în acest sens s-a străduit să lărgească şi să înmulţească tezaurul cunoaşterii tinerilor care au ales ca profesie domeniul medical, cu o dragoste perpetuă de-a lungul anilor,  cu pasiune şi multă dăruire.

Poate viaţa nu i-a fost întotdeauna lină şi prietenoasă, însă mereu a fost conştient şi ferm convins că încercările, obstacolele nu sunt de neînfruntat, de neînvins. Energic  şi echilibrat îşi consacră întreaga pricepere şi ştiinţă împlinirii menirii sale. Comuniunea, dialogul dintre raţiune şi afecţiune se desfăşoară în temeiul unui potenţial şi al unor resurse  întelectuale şi psiho-emoţionale fundamentale ale propriei personalităţi.

Medicul pediatru Valeriu Lupu este pentru comunitatea în care trăieşte, ceea ce se numeşte „omul de sprijin”. Domniei sale i-au fost încredinţate generaţii de copii din punct de vedere al sănătăţii. Părinţii ştiau că, întotdeauna, indiferent că-i noapte ori zi, chiar şi printr-un telefon pot apela cu încredere la serviciile domniei sale. Acest lucru înseamnă mult pentru părinţii şi familiile copiilor pentru că ştiau sigur că există acolo cineva pe care se pot baza la nevoie. Cuiva îi pasă de sănătatea copiilor, ceea ce dă siguranţă. Conştientizarea sentimentului de protecţie a doctorului, cu frică şi dragoste de Dumnezeul nostru, al tuturor şi al fiecăruia în parte aduce linişte şi armonie. A fi întru totul prezent în viaţa celorlalţi, a fi mereu în slujba semenilor este esenţa iubirii creştine. Doctorului îi pasă de cei suferinzi, de cei nevoiaşi, de semenii săi, lucru care dă amplitudine şi profunzime felului de a fi şi a trăi, cu generozitatea sufletului deschis. Este OMUL care se exprimă aşa cum îl îndeamnă CUVÂNTUL. Osmoza organică între profesie, cultură şi spiritualitate conturează fără echivoc portretul inefabil şi indisolubil al medicului Valeriu Lupu.

Pe o traiectorie trasată după alcătuirea sufletului său, mult cuprinzătoare şi marcată pregnant de elementele esenţiale care-i compun viaţa personală, de familie, profesională, culturală şi spirituală se bucură de respect, admiraţie, consideraţie şi aleasă preţuire din partea tuturor celor care îl cunosc.

Nu ştiu ce dorinţe, aspiraţii, nevoi are doctorul Valeriu Lupu ajuns la o minunată vârstă, de aceea îi doresc din tot sufletul ca Bunul Dumnezeu, care le ştie pe toate (şi ce-i trebuie şi ce nu-i trebuie), să-i fie alături domniei sale şi admirabilei sale familii (soţie, copii, nepoţi) în tot timpul şi-n tot locul.

La mulţi, mulţi ani şi buni!

 ———————————

Vasilica Grigoraş

Vaslui

2017

Lasă un răspuns