Valentina Teclici: Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor

Valentina-Teclici

Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor

 

Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor

de-atâtea Gânduri nocturne

care lasă urme de zbor,

albastru Paradox sentimental

pe marea trecere.

Nevoia de a sfida tăcerea

dansează Lumini şi umbre

orbitoare şi sumbre.

Din care colţ al Universului se-aude

corul îngerilor ca un răspuns?

Tăcerea devine biblie,

rugăciune fără de apus.

 

Şoapte gândite, Ultimul strigăt

venite hăt din Univers,

deschid căile credinţei

cu umilinţă de vers.

Gânduri nocturne celest luminate,

Dumnezeu şi umbră.

Dumnezeu şi lumina de început,

iertătoare de păcate.

 

Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor,

Ultimul strigăt si şoaptele gândite.

Simplu, curat, vindecător

Lacrima iubirii-i cade mănoasă

pe sufletele arse de dorul de-acasă.

 

———————————–

Valentina Teclici

Noua Zeelandă

Lasă un răspuns