Tu, pasăre…
Tu, pasăre, ce-ntruchipezi azi libertatea,
Te du dacă aceasta-ţi este vrerea!
La ce să-ncerci să îndulceşti plecarea
Cu gesturi ce-ar diminua durerea ?!
Te du, spre zări unde te cheamă-a ta visare
Şi nu întoarce capul peste umăr,
În urmă va rămâne amintirea
Din multele ce nu mai au un număr.
În fiecare an la 27 noiembrie marcăm ziua de naștere a vestitei scriitoare ucrainene Olga Kobâleanska, originară din Bucovina noastră, scriitoare care cunoștea mai multe limbi, printre care și româna.
Născută la Gura Humorului, trecând apoi cu traiul în regiunea Cernăuți, vestita scriitoare a trăit un timp în satul Dimca, din raionul Hliboca, mai apoi la Cernăuți.
Continue reading „Eleonora Schipor: Olga Kobâleanska, renumita noastră bucovineancă”
Mai întâi, a tresărit motanul. Mare, pufos, concurând în dimensiuni cu un căţel. A ridicat capul culcat pe o parte între labele din faţă. Părul, uniform, de culoarea cenuşii ude, s-a umflat, dublându-şi dimensiunea. Temător, s-a mişcat de sub masă, pipăind cu laba stângă drumul spre ieşire. În laba stângă avea puterea şi încrederea. Din coama saltului pe care l-a făcut ca un arc, l-am prins în braţe, căutându-i apropierea şi căldura. Capul înconjurat de braţul meu stâng ca de un ştreang, s-a întors, privindu-mă. Ochii lui gălbui au prins irizări de lună, lucind printre hăţişuri de crengi golaşe, unduind în vânt. Se roteau rapid în orbite, ameţindu-mă, ca şi cum vântul m-ar fi împins şi m-ar fi răsucit în loc, biruindu-mi împotrivirea.
Frigul urca din duşumelele goale, insinuîndu-se ca apa pe sub îmbrăcăminte. Când motanul a clipit, i s-a alungit botul dezvelindu-i dinţii, iar mustăţile i s-au ridicat, simulând perfect un rânjet a batjocură. L-am aruncat din braţe şi abia atunci am văzut că toate scaunele din sală erau goale. Masa prezidiului la fel. Improvizată pentru manifestări la care nu se aştepta un public numeros, încăperea era umplută cu scaune care se adăugau pe parcurs, dacă era cazul. Să nu se dea impresia de lipsă de interes. Să nu fie scaune goale. Programul de activităţi stabilit conform planului, se derula ca un mecanism vechi de tablă, învârtit cu cheiţa. Ştiau asta bine, cu toţii. Nu venea invitatul, era înlocuit rapid cu altul. Jocul se juca oricum, fără sincope dar şi fără pasiune. Tema întrunirii de azi era proiectată palid pe un cadran de pânză, atârnat în spatele estradei scunde, mobilă, ca şi restul recuzitei: Dezastre naturale şi dezastre provocate. Istorie. Efecte actuale. Previziuni.
– Luaţi aminte buni creştini, sărbătoarea aceasta de peste ocean este Satana, necredincioşii au adus-o ca să ne strice nouă morala strămoşească!, îi îndemna părintele Stoleru pe cei câţiva creştini adunaţi în biserică.
La intrare, Dan Marcu, cunoscut om de afaceri şi mai ales sârguincios donator, îl asculta la rându-i cu indiferenţă. „Ce ştie găozarul ăsta cu sutană”, îşi zise, privind la portretul în mărime naturală cu care fusese blagoslovit în urma daniilor sale. Preotul perora fără prea multă convingere împotriva sărbătorii de Halloween, având sentimentul că-şi făcea datoria. Ierarhii ce-i păstoreau existenţa teologică, aşa îi ceruseră, să lupte împotriva Halloween-ului. Plictisit, Marcu îşi mai privi încă odată portretul ce străjuia intrarea în naos, stând cu spatele spre altar, mai înainte de a se îndrepta spre limuzina luxoasă de la intrare.
Continue reading „Gheorghe Andrei NEAGU: The death from the pumpkin (Moartea din Boston)”
Mi-am pus
Mi-am pus o mască veselă pe faţă
şi umblu printre semeni fericit
că am trăit cea mai frumoasă viaţă
care mi-a dat ce-am vrut şi m-a iubit
Mi-am pus un strai superb, de sărbătoare,
şi am ieşit în lume să mă plimb,
să vadă toţi că port cu încântare
deasupra frunţii-al bucuriei nimb.
Mi-am pus pojghiţă de-aur pe cuvinte
şi am turnat mir sfânt în miezul lor,
ca să încânte orice ochi sau minte
atunci când spre vreun suflet pleacă-n zbor. Continue reading „Anatol COVALI: Poesis”
Semnarea Tratatului privind Ucraina Transcarpatica (29 iunie 1945) şi ratificarea lui (22 şi 27 noiembrie 1945)
Cel de al doilea război mondial a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria omenirii, prin pierderile enorme umane şi materiale, prin distrugerea unor inestimabile valori de patrimoniu cultural, inclusiv oraşe întregi, precum şi prin urmele de neşters în memoria a zeci de milioane de urmaşi orfani. Ţările din Europa centrală şi de Est au fost ocupate de germani, apoi târâte în război. După înfrângerile suferite de nemţi şi întoarcerea frontului a urmat alt pârjol, tăvălugul trecând acum în sens invers, dar cu aceleaşi atrocităţi şi suferinţe.
Pe cât au fost însă de inumane actele de război, pe atât au fost de nedrepte multe dintre hotărârile luate de cei puternici şi învingători la sfărşitul ostilităţilor. Printre asemenea hotărâri se numără şi trasarea frontierelor mai multor state. Noi vom aborda în articolul de mai jos situaţia Transcarpatiei, regiunea din centrul Europei care a avut neşansa de a trece de la un stat la altul de-a lungul istoriei medievale şi moderne, de la unguri la austrieci şi Imperiul Austro-Ungar, pentru ca după Primul Război Mondial să fie atribuită proaspăt formatului stat cehoslovac. Dar şi Cehoslovacia avea să o piardă, în 1945, în favoarea Ucrainei, acesta fiind unul dintre exemplele despre care vorbeam mai sus.
Cam la o lună după mutarea guvernului cehoslovac de la Kosice la Praga, eliberată de Armata Roşie, preşedintele Edvard Beneš a inceput procesul de indeplinire a promisiunii date lui Iosif Stalin, de a obţine cu orice preţ acordul politicenilor cehi pentru separarea Ruteniei Subcarpatice/Ucrainei Transcarpatice (mai departe vom folosi prescurtările RS sau UT) de Cehoslovacia şi integrarea ei in R. S. S. Ucraineană a URSS. După cum reiese din înregistrările nestenografiate ale şedinţelor guvernului Cehoslovaciei, din 18 şi 28 iunie şi din 07 noiembrie 1945, făcute de Boris Korbel, şi publicate pentru prima dată în 1993, de originarul din Hust, născut in (1921), celebrul publicist ceh Jaromir Gorets[1] şi comentat peste doi ani de istoricul rus-ceh, Ivan Pop[2] ,,discuţia n-a fost deloc uşoară”. Având în vedere importanţa acestei dezbateri în istoriografia viitoare (cehă, rusă, ucraineană, ruteană) considerăm, că este eficient, de a ne opri asupra ei detaliat. Continue reading „Renata MOIŞ-ŞIMAN: Un exemplu de politică discreționară a marilor puteri”
UMBRA
am plecat într-o noapte
a chemare,
eram iarăși nebunul din cer
mereu mă întrebam
ce caut
într-o viață ternă și rea
eram visul destinat purității
un zbucium intens și frumos
ce cânta
pe ramuri înverzite de fag
tu urci,
eu cotrobăi pe jos
sparg pahare goale de tâmple
cuvântul atârnă de gânduri
pierdut în retorice întrebări
unde sunt oare acum
Din nou “strada” României este aglomerată de cete ieșite năuc să #rezist, protesteze(?!) și să facă larmă. Nu sunt mulți, la nivel de câteva mii de oameni în toată țara, ”crema” ONG-urilor. Pretextul sunt câteva minore ajustări în exprimarea unor texte juridice. De fapt corectarea unor aberații care împiedică funcționarea cu bine a unui “stat de drept”. Am avut ocazia să explic în ce constau aceste corectări. Se caută eliminare acelor prevederi care instituționalizează un stat “paralel”. În mod real în România, prin manevre tenebroase ale “comisarilor” de la Bruxelles, există instituții procuratoriale care se află peste și în afară posibilității de control al autorității alese democratic. Un caz clar, limpede și sfruntat de “stat paralel”. Această aberație juridică exista și în Ungaria, Polonia și Cehia. Fără îndoială această aberație juridical impusă de “comisari” face posibilă intervenția și destabilizarea oricărei autorități care ar fi crâcnit în față cerințelor “globaliste”. În Ungaria și Polonia aceste aberații au fost înlăturate. În Polonia aceste schimbări au primit și aprobarea “străzii”, printr-o copleșitoare demonstrație a peste două sute de mii de oameni (și nu 60 de mii cât au “raportat” o media slugarnică “comisarilor”). Același lucru, înlăturarea aberației juridice pomenite, îl încearcă și actuala administrație, repet, LEGAL ALEASĂ de popor să îl facă în România. Continue reading „Alexandru Nemoianu: Până când?”
Sfidarea, măgăria, precum și disprețul total sunt acte de îndrăzneală, tupeu și obrăznicie, de lipsă de bun simț, de care au dat dovadă politicienii, jignind poporul, spulberându-i liniștea, încrederea și speranța. În cazul de față – o sfidare adusă legilor existente, tuturor celor ce le respectă și se supun lor.
Pungașul este hoțul de bani, este cel care își asumă această poziție, el fiind o persoană necinstită care înșală pe alții, profitând de încrederea lor; pungașul este definit ca impostor, potlogar, șarlatan; escroc, prădător, borfaș. Excludem apelativul găinar care în comparație cu pungașul este ceva de „statura mai mică”, un pitic.
„Eu măicuţă dragă, Cărluţă scump, ce să-ţi spun emoţii şi scârbă fără seamă am de când ai plecat.”
(Elena Wolf-Lupescu)
Când principele Carol a renunţat în scris pentru a treia oară la tron, regele Ferdinand a fost atât de mâhnit, de îngrozit încât a consemnat evenimentul ca fiind o pedeapsă a cerului: „A fost vrerea cerului să pedepsească ţara, pe mine şi pe regină, cu grea încercare, prin renunţarea la tron a principelui Carol.” („Monitorul oficial”, nr. 160 din 22 iulie 1927)
Greaua încercare n-a fost pentru ţară, ci pentru părinţii care l-au educat cum l-au educat. Pentru dinastie evident a fost o ruşine, chiar o ruşine dintre cele mari, dar cu „sângele albastru”, aşa ceva se tot întâmplă… Cât priveşte pentru ţară a fost un semn de Sus, care repetat de trei ori prevesteşte un miracol. Cum însă a intervenit omul, respectiv regina Maria şi ceilalţi factori politici, deci umani, miracolul a devenit o nenorocire pentru Naţiune.
Cu principele Nicolae lucrurile au fost mult mai simple. În regenţă dincolo de incapacitatea sa politică totală, dincolo de trabucurile selecte consumate în plen, dincolo de indiferenţa faţă de treburile majore ale ţării el ţesea pânza consacrării sentimentale cu imaginea Ioanei Dumitrescu, devenită Săveanu prin căsătoria cu avocatul liberal Radu Săveanu.