Boris DAVID: Poeme

Daris-Basarab

Tu, pasăre…

 

Tu, pasăre, ce-ntruchipezi azi libertatea,

Te du dacă aceasta-ţi este vrerea!

La ce să-ncerci să îndulceşti plecarea

Cu gesturi ce-ar diminua durerea ?!

 

Te du, spre zări unde te cheamă-a ta visare

Şi nu întoarce capul peste umăr,

În urmă va rămâne amintirea

Din multele ce nu mai au un număr.

 

Că vei lăsa un gol, pe ici, pe colo,

Ce-nseamnă-un gol în vidul ce-mpresoară?!

Sunt sigur că au fost astfel de clipe

Ce le-ai cântat în versuri, bunăoară.

 

Şi-atunci, cum pot striga eu, pasăre, revino!?

Când asta-i viaţa, care ne-nconjoară!…

 

 

Să te întorci…

 

Să te întorci, nu din voinţă,

Ci dintr-o altruista vrere,

Nu-nseamnă să ridici stindardul

Acelui ce acceptă-a sa cădere.

 

Apreciind a ta purtare

Nu-nseamnă că o şi acceptă –

Ai revenit să umpli golul ne-mplinirii

Dar golu-i gol, nu ceea ce aşteaptă.

 

Cu vorbe de încurajare

El simte că-l confunzi cu-n oarecare –

El vrea ce-i tot, nu ceea ce-i nimica,

Şi-un laudatio nu-i face-onoare.

 

Aşa cum a ştiut să urce,

El ştie şi în vrie să coboare…

 

 

Cum?!…

                                    Sonetul finalului în doi…

 

Cum să-ţi văd chipul murind?!

Cum s-accept a ta plecare?!

Să rămân în aşteptare,

Să urmez cât mai curând?!

 

Ce-oi citi în ochii tăi

Înainte de-ai închide?

Că alt drum mi se deschide?!

C-oi zburda pe alte văi?!

 

Sau, mai rău, un alt îndemn:

Să nu plâng, totul dispare!?

Ce a fost, a fost o floare –

S-o păstrez cât pot de demn!

 

Cel mai rău e să rămâi,

Să trăieşti în amintire…

––––––––––––––

Boris DAVID

(Din vol. volumul Primăvara sunetelor, Ed. Mușatinia, 2015)

Lasă un răspuns